joi, 31 ianuarie 2013

Integrala sonatelor pentru pian la patru mâini de Mozart

În această seară Filarmonica din Piteşti ne-a oferit un recital de pian, dar la patru mâini.
Doamna Corina Răducanu şi domnul Eugen Dumitrescu ne-au oferit un recital din literatura pentru pian a lui W. A. Mozart. S-a cântat în această seară integrala sonatelor pentru pian la patru mâini.
S-au cântat Sonatele KV381,KV358, KV521, KV497, KV19d.
Am avut parte de graţia muzicala mozartiană, şi faptul că erau doi interpreţi creau iluzia unei piese orchestrale.
A fost o seară frunoasă care ne-a bucurat sufletul.
Jean Dumirtraşcu,  Corina Răducanu  şi Eugen Dumitrescu

Eu, Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu

miercuri, 30 ianuarie 2013

Jurnal de MCV


Am citit un articol de înfierare doăjdoiistă, adică bolşevică a doamnei Hossu Longin. Forumista Carmina se întreabă cum apare această doamnă care se dă ţărănistă la Antena3, postul unui securist, turnător, etc.? Păi eu îmi pun întrebarea, alături de stimabila forumistă de ce nu face mai bine să apară la B1tv? Pentru că dacă la  Voiculescu gradul, apartenenţa este într-o zonă crepusculară, în schimb la George Păunescu este clar, a fost colonel de securitate, persoană non grata în Italia, unde era şef de agenţie la Milano şi mai mult, când a devenit Constantinescu  preşedinte, Păunescu a fugit din România până în 2000 când dragii pesedişti a revenit la putere.
Marele rechin Voiculescu a avut afaceri sub controlul securităţii în vremea lui Ceauşescu şi le-a valorificat când s-a putut, adică după ce Ceauşescu a muşcat pământul la Târgovişte. Şi astfel Voiculescu s-a orientat şi a lansat primul grup media privat din România, Antena1  a fost prima televiziune privată. Acest grup media a fost construit cu răbdare folosind jurnalişti pricepuţi şi copiind alte exemple bune din peisajul televizual românesc. Antena3 a intrat pe nişa de televiziuni de ştiri şi a devenit cea mai urmărită pentru că s-a orientat corect la izbucnirea protestelor din ianuarie 2012. Românii preferă să stea la televizor decât să iasă la protest, era şi o vreme cu temperaturi de -15 grd. Celsius. Voiculescu a reuşit să creeze un partid căpuşă care există azi în parlament. Acest partid nu a participat niciodată de unul singur şi s-au ales de ani buni, când cu PSD, când cu PNL, azi. Crin Antonescu i-a adoptat pe conservatorii din motive pragmatice ca să fie susţinut de acest influent grup de presă. Acum de când Voiculescu are probleme cu justiţia Antena3 şi nu numai fac un zid în jurul jupânului. L-am văzut pe Mircea Badea, un tip altfel amuzant, în postura tristă de justificator al acţiunilor suspecte ale lui Voiculescu. Nu România îi ocupă timpul lui Mircea Badea ci Voiculescu şi problemele lui justiţia! 
PROTV a fost probabil cea mai bună televiziune din România. Până în 2000 când a renunţat la implicarea socială şi a trecut la divertisment. Acum este de neurmărit, face seriale penibile pentru năucii tineri şi gherţoii manelişti. 
Realitatea TV a fost primul post de ştiri şi tocşou preluat de alt tip dubios din bişniţnesul autohton, Sorin Vântu. A fost bun când a fost singurul post de televiziune să-l arate şi sprijine pe Traian Băsescu. În 2009 deja se mogulizase pen'că nu-l mai avea la suflet pe acelaşi Băsescu.
Un post de televiziune a lansat cu succes un nou partid, este vorba de PPDD lansat de OTV. Dan Diaconescu a exploatat nişa lăsată de PRM-ul lui Vadim, lansat tot media, printr-o revistă cu un nume care jigneşte sentimentele românilor patrioţi. PRM s-a prăbuşit din cauza  nemerniciei liderului şi a inconsistenţei sale politice. Orfani de liderşip oamenii l-au îmbrăţişat pe Dan Diaconescu ca un nou mesia al cretinismului extrem românesc. Cu nostalgie îmi amintesc cum un individ la pescuit urla pe baltă: "Ai văzut ce a zis Dan Diaconescu la OTV". Câtă melancolie, acum când OTV a dispărut de pe piaţă şi oteviştii sunt din nou orfani! Este adevărat că sunt posturi teve amatoare să-i facă reclamă lui Dan Diaconescu, unul este chiar B1tv, altul noul şi agresivul R-OTV, zis şi România tv. Aici toţi invitaţii urlă unul la altul şi toţi la moderator, bietul Striblea a făcut congestie cerebrală, sper că nu din acest motiv!
A revenit şi preşedintele Traian Băsescu de prin America de Sud şi ne-a blagoslovit cu un discurs la fel ca predecesorul său în vizite prin America Latină, adică Nicolae Ceauşescu. A scăpat un porumbel, a participat la o întâlnire importantă. Din păcate, Traian Băsescu s-a remarcat în aceste întâlniri doar ca participant. Am avea nevoie de un preşedinte implicat care să facă politică externă favorabilă ţării, relaţia militară bună  cu SUA nu-i suficient, mai ales că această relaţie a fost interesul univoc american. Avem nevoie de o politică normală cu Rusia, chiar dacă asta depinde mai mult de Rusia şi cât există incertitudinea Republicii Moldova şi contenciosul transnistrean ruşii nu privesc bine România.
Astăzi s-a dat publicităţii raportul MCV. Unii zic că-i bun alţii ca-i foarte defavorabil României. R-OTVul titra că Antonescu a speriat Europa, şi-am aflat că ar fi fost temerea cu nu-ş ce ar fi fost să comită Antonescu când era interimar, astă vară în locul lui Băsescu. Dacă este adevărat este o prostie şi un comentariu neavenit pentru că n-a comis nimic, dimpotrivă unora nu le-a plăcut că n-a făcut ceva, probabil cei care-şi doresc stilul Băsescu şi-l acuză că-i seamănă. Să vedem....
Cel mai tare m-a intrigat treaba cu presiunile presei asupra magistraţilor. Păi normal, floarea justiţiei româneşti este selecţionată din foşti miliţieni şi securişti cu mentalităţi de pulan şi din tinerei aşijderea cu aroganţe de infailibilitate. Păi această floare ar trebui altoită din când în când cu parul pentru că nu este în stare să facă justiţie, care să însemne dreptate, nu nedreptăţile comise de o justiţie cu ochii deschişi  şi atentă la cei puternici.
Spre onoarea lor trei organizaţii neguvernamentale Active Watch, Centru Independent pentru Jurnalism şi încă o altă organizaţie au luat apărarea presei româneşti, atacată de MCV. Presa noastră este tabloidizată, ticăloasă, mincinoasă, calomniatoare dar este o presă liberă. Domnul Gray, purtătorul de cuvânt al CE care este britanic are oare probleme de memorie, nu ştie că presa britanică este cea mai cea mai virulentă, cea mai rea cu instituţiile publice. L-aş trimite pe domnul Gray, nu în Ungaria, ci în Coreea de Nord să simtă cum este cu libertatea presei.
Astfel sfârşeşte luna a nins, a fost şi mai cald, dar este mijloc de iarnă. 
FC Liverpool a deschis scorul cu Arsenal la Londra, nu ştiu care o să fie finalul da mă bucur chiar dacă s-ar putea să fie trist la sfârşit!


luni, 28 ianuarie 2013

Jurnal de sfârşit de ianuarie 2013



Ieri 27 ianuarie Liverpool a mai reuşit să se facă de râs, au fost învinşi de o echipă, Oldham, din divizia a treia în cupa Angliei.
Am citit azi articolul din blogul lui Andrei Pleşu din Adevărul şi nu am decât să fiu foarte de acord.
Când vine 26 ianuarie, Ziua Dictaturii, adică ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu pentru cei mai tineri, ziua în care tevereul unic şi ziarele: scânteia de ambele vârste, România Liberă, Munca şi cam toate hebdomadarele, inclusiv România Literară ne potopeau cu măreaţa figură zămislită pe meleaguri scorniceştene. Iată că trecut-au anii şi unii ţin să ne reamintească de această zi greţoasă, care precede ziua de naştere a soţiei mele, care trebuie să mă bucure. Noroc că lumea a uitat complet de ziua de naştere a sinistrei lui soţii, care coincidea cu Sfântul Ion. 
Cu acest prilej media de azi ţine să ne-o reamintească, prin imagini cu nişte năuci care vin să-i facă pomană unui ateu şi urâtor de misticism religios. Bieţii indivizi îşi amintesc de zilele bune când munceau cu deştu' pe la partid, sau mangleau ceva, după ce trăgeau la aghioase prin diverse cotloane. Au uitat când se transformaseră în animale gata să se sfâşie pentru un ciolan şi un salam cu soia. 
Ei bine, domnul Pleşu a urmărit o discuţie cu realizatorul documentarului Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Andrei Ujică şi cu cineastul şi muzicianul Hanno Hofer.
Şi dă un răspuns lui Ujică cu care sunt complet de acord. Cum n-am fost la niciun cenaclu păunescian, nici la acest film cu imagini din propaganda ceauşistă nu m-aş duce. Mi-a amărât prea mult viaţa iepoca de aur şi lăudătorii ei, că mi-a scârbă să revăd imaginile. De preferat sunt filmele de atunci, mai ales alea ale lui Nicolaescu, cele mai puţin ideologizate. Faceţi un test şi o să vedeţi mai ales în comedii nu prea sunt secretari de partid, că părea neserios.
Şi eu trăiam adânci frustrări când îl citeam pe Emil Hurezeanu în revista 22 cum dădea sfaturi în vârful limbii pentru românii neprimiţi în NATO şi UE şi cum trebuia să facem sluj în faţa ălora. Între timp a revenit definitiv în patrie şi şi-a mai schimbat opiniile. Cel mai uşor este să dai sfaturi compatrioţilor şi să-i critici, stând într-o societate aşezată, cum că ne comportăm cam anacronic şi nepotrivit.
La fel şi blogul lui Alex Ştefănescu atinge o problemă delicată ridicată de Lucian Boia. Boia dă buzna în istoria literaturii, domeniu în care competenţele îi sunt mai scăzute şi face un portret foarte deranjant lui Mihai Eminescu. Mi-aduc aminte că Negoiţescu îl blagoslovea ca fondator al ideologiei legionare, probabil şi luat de valul ediţiei lui A. C. Cuza. Acum Patapievici şi alţii vor să scoată şcheleţii culturali eminescieni din dulapuri şi pivniţe. Şi când vine ziua lui de naştere de 15 ianuarie, mai nou Ziua Culturii Naţionale constaţi că are pasaje de o ascuţită realitate. Că ideologia sa este anacronică asta nu-i scade din valoarea poetică şi prostia lui Boia doar cu doar muzicalitatea versificaţiei, mai bine n-o spunea!  A face analiza asta puerilă şi netoată denotă doar infantilism şi retardare culturală. Cum şi exagerările conspiraţioniste cu omorârea lui Eminescu nu face bine memoriei marelui nostru poet. Mai bine să citim Glossa şi să vedem geniul eminescian!
Am citit un text penibil şi mai ales ticălos al lui Vladimir Tismăneanu despre comunismul românesc. Că a fost o iluzie asta este cunoscut, dar când îl pui în faţă, lângă comunistul pragmatic Ion Iliescu care a pornit capitalismul românesc, pe Ion Ianoşi este dezgustător. Dar aşa ştie să mulţumească Tismăneanu celui care l-a ajutat să devină student, soţia lui Ianoşi, Janina i-a dat şi meditaţii. Nu uită măgăria absolută a lui Mircea Mihăieş, alt ticălos de serviciu că a fost instructor la Secţia de Partid a propagandei. Acum îl bagă în insectarul noi stângi intelectuale româneşti, căreia i-ar fi guru. Eu care mai citesc şi nu uit îmi reamintesc că în Epistolarul lui  Gabriel Liiceanu acesta are numai cuvinte bune despre profesorul său care a făcut posibilă apariţia Jurnalului de la Păltiniş, ei fiind pe poziţii ideatice complet deosebite. Şi asta se întâmpla când acest  rebut moral plecase bine mersi cu paşaport în Occident, fără să treacă Dunărea înot ca amici de-ai mei cu primejdii mari de la prietenii sârbi care-i vînau să-i trimită înapoi în România. Şi mai are nesimţirea să vorbească de comunistul Iliescu căruia nu a ezitat să-i ia un interviu. Vladimir Tismăneanu se află într-o teribilă postură morală faţă de oameni cărora  le datorează şi tot ce a făcut bine pentru începuturile politologiei româneşti pare să se estompeze.
Citesc acum volumul Secolul meu de Gunther Grass. Este o bijuterie de carte. Are mici povestiri de o pagină două pentru fiecare an al secolului trecut. Deci în fiecare an autorul aminteşte o întâmplare petrecută în Germania care are legătură cu acel an. Şi aşa trece de la Reich, la marele Război, la Republica de la Weimar, la nazism, la Cel De-al Doilea Război Mondial, la lagărele morţii, la perioada reconstrucţiei germane şi la miracolul economic german. Fiecare povestire este solicitantă şi interesantă. Una chiar mi-a plăcut cu marele atlet al anilor '50 Armin Hary, campionul mondial la sută şi cele două firme de pantofi de sport a fraţilor Dassler, Adidas şi Puma.
În PNL nu este linişte de loc şi după provocările lui Chiliman, iată că şi Tăriceanu pune sub semnul întrebării lidershipul lui Crin Antonescu.  Reacţia lui Antonescu mi s-a părut exagerată şi denotă un grad de nesiguranţă. Sunt şi critici care vin din partea unor jurnalişti care nu se împacă cu stilul lui Antonescu. Asta trebuie să-l ţină în garda şi gata de ripostă. Pe de altă parte mă amuză unii care văd în Tăriceanu o alternativă câştigătoare la Antonescu. Călin Popescu Tăriceanu a fost o soluţie conjuncturală în fruntea PNL. Ăştia uită de comoditatea, aroganţa şi ciocoismul acestui de altfel foarte bun prim ministru. Mi-l amintesc pe Tăriceanu cum s-a comportat la alegerile de preşedinte PNL din iarna lui 2001. Pe acea vreme Valeriu Stoica îşi aranjase ploile alegerilor dar a fost concurat de Tăriceanu şi Crin Antonescu. Crin Antonescu a ţinut un discurs strălucit cum ştie să facă şi azi, iar Tăriceanu a fost jenant nu a ştiut să-şi controleze emoţiile. Tăriceanu nu a câştigat cu adevărat nişte alegeri de partid, le-a câştigat doar pe cele din iarna 2005 când e deja era prim ministru şi le-a pierdut pe cele din 2009 la Antonescu. Tăriceanu nu are forţa şi nici carisma de lider popular pentru nişte alegeri prezidenţiale. Putea foarte bine să revină în guvern acum, dar orgoliul l-a oprit. După Congresul PNL nu-i văd pe niciunul Chiliman, Tăriceanu în afara PNL. Nu vor fi excluşi, până şi Antonescu şi-a dat seama că în politică never say never....La noi se poartă declaraţii definitive, Răzgândeanu, Băsescu şi cele 5 minute, Antonescu care voia să iasă din politică odată cu Băsescu, uitate exact peste 5 minute.
Ca toţi suntem români mai mult sau mai puţin oneşti....
Scuzaţi abuzul de Caragiale, dar ce să-i faci în politica românească e mai actual ca nicicând!
Dar uite că într-un mediu care părea foarte favorabil a fost invitat Antonescu la emisiunea Danei Grecu, la Antena3. Ostilitatea s-a manifestat evident. Precupeaţa A3, împreună cu Niels Schnecker  şi Radu Tudor au primit de la acest cancer al politicii româneşti, Dan Voiculescu, ordinul ca să-l determine pe Antonescu să-l facă cu ou şi oţet pe Victor Ponta, că ar fi băsist şi că nu fraternizează cu cauzele lui! Spre onoarea lui a reuşit să-l apere pe Ponta împotriva acestor trei calomniatori, chiar dacă a fraternizat cam slinos cu amicu’ Dan….  


sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Cum pierzi o seară la televizor!

Într-una din serile de la începutul săptămânii trecute am vrut să mă uit la televizor, făceam o pauză de lectură. Pentru mine cel mai bun fundal sonor când citesc sau scriu la blog este un meci de fotbal.
Dar pentru că nu era fotbal am început să mă uit pe la programele de ştiri: Digi24 acceptabil, dar cam monoton şi cu unii invitaţi care nu prea mă conving, Realitatea TV discuţii şi tocşouri neinteresante, la Antena 3 nesăratul şi enervantul Gâdea, precedat de precupeaţa Dana Grecu. În fine ROTV care tinde să înlocuiască OTV cu invitaţi care urlă unul la altul şi toţi la moderatori şi B1tv, unde colivăreasa Pora, deontologul şi detectorul de beţivi Tapalagă, acompaniaţi de moderator, cunoscutul colonel tv Turcescu băteau în ciocoii USL. Nimic interesant de văzut! 
Am încercat şi la celalalte canale generale. PROTV a devenit o colecţie de seriale de tineret năuc şi de gherţoi manelizaţi, la Antena1 pornoşouri de cea mai scârboasă calitate. 
Aşa că am nimerit întâmplător pe TVRHD. Da, celebrul canal de Hunedoara, cum suspecta culturnica Raluca Turcan. Ei bine la TVRHD s-a mutat cultura televizată. Şi am văzut laboratorul maestrului Gigi Căciuleanu care pregătea spectacolul dedicat operelor lui Caragiale. Am încercat să întrevăd pe tânărul învăţăcel al mirabilei Miriam Răducanu care acum 40 de ani şi mai mult dansau în Spectacol Nocturn la Ţăndărică, unul din cele mai bune spectacole ale epocii. Şi a fost o încântare să vezi cum Căciuleanu îi punea pe tinerii dansatori să interpreteze personajele lui Caragiale folosind tehnici care aminteau şi nu aminteau de Pina Bausch. Este un mare noroc că artişti mari precum Căciuleanu sau Andrei Şerban mai vin acasă ne bucure. Aşa că atunci când vreţi ceva de calitate merită să vă uitaţi la TVRHD. 

O măgărie


Pentru elucidarea adevărului vă propun linkurile:
http://stiri.rol.ro/ADEVARATA-POVESTE-A-ARESTARII-COMISARULUI-MOLDOVAN-13823.html

http://adevarul.ro/news/eveniment/supravietuitorul-nepotul-adevaratului-comisar-moldovan-1_50abc7d17c42d5a66380250e/index.html#

Totul porneşte de la asemănarea numelui de familie dintre comisarul şef Gheorge Cambrea şi generalul Nicolae Cambrea, şeful diviziei Tudor Vladimirescu, alcătuită din prizonieri români comunizaţi şi folosiţi de invadatorii bolşevici pentru ocuparea României.
Comisarul Gheorghe Cambrea l-a arestat pe comunistul şi turnătorul la Siguranţă şi Poliţie Constantin David (poreclit Limbă, şi folosit de SN în filme pentru personajul interpretat de Jean Constantin), pentru ca acesta să-şi scrie liniştit turnătoriile şi l-a închis la Jilava. Nenorocul lui David s-a numit acţiunea legionară de executare a o politicienilor arestaţi şi închişi tot la Jilava. David a fost o victimă colaterală a acestui măcel. Atunci  când comuniştii au ajuns la putere s-au răzbunat şi l-au băgat la puşcărie pe Gheorghe Cambrea.  A ieşit în '64 când au fost eliberaţi politicii şi a murit prin '67. N-a mai apucat filmul nepotului care era dedicat legendarului său unchi, filmul "Cu mâinile curate"!
Deci este ca în bancul cu Radio Erevan cu viţăvercea....

Note la Dilema veche


Oana Stoica şi Caragiale
Eu în cei 40 de ani de comunism pe care i-am trăit am văzut pe Caragiale pus în scenă în primul rând de Sică Alexandrescu, nu ştiu de ce atâta condescendenţă din partea acestei probabile foarte tinere jurnaliste pentru astfel de formulă regizorală? Singurele montări în altă notă pe care le-am văzut au fost cele ale lui Pintilie cu D'ale Caravalului şi O scrisoarea pierdută a lui Ciulei cu Tipătescu atât cu Caragiu cât şi cu Rebenciuc. Caragiu a reuşit să releve criticii personalitatea lui Tipătescu, diferită de cea clasică, că era amoral, corupt, etc. Toate aceste puneri în scenă noi respectau textul lui Caragiale. Este adevărat că  Pintilie a forţat nota până la grotesc în De ce trag clopotele Mitică, dar acel film nu mai era Caragiale, era Pintilie!
Abia acum după Revoluţia din '89, cei din generaţia mea şi toţi cei maturizaţi în comunism  am avut revelaţia actualităţii lui Caragiale. Încurajate, probabil, în rău de experimentul lui Pintilie am văzut două experimente cu Conu Leonida faţă cu reacţiunea, idioate şi tembele, cu personaje parazite, inexistente în piesă, în care textul lui Caragiale se pierde printre urlete şi văicăreli. De aceea este important ca regia să nu paraziteze sau să acopere textul caragialian. De curând am urmărit la Piteşti montarea locală de la Teatrul Davila a piesei O noapte furtunoasă. A fost o punere în scenă corectă, doar cu o inovaţie extrem de simpatică, harta periplului lui Jupân Dumitrache, a consoartei Veta şi  cumnatei Ziţa de la Iunion înapoi pe strada Catilina. Am avut astfel revelaţia că locurile sunt exact în centrul oraşului Bucureşti, amintind de Sf. Ilie Gorgani, biserică cu o anume celebritate ulterioară şi trecerea peste podul Izvor a Dâmboviţei.
Aşa că eu, probabil mai conservator prefer punerile în scenă clasice, normale în care să aud cum rămânem toţi români ....mai mult sau mai puţin oneşti!
Mâncarea americană a lui Codrin Liviu Cuţitaru
Experienţele culinare ale domnului Cuţitaru le-am repetat şi eu în cele câteva vizite pe pământ american. Este adevărat că acolo am mâncat un excelent muşchi de vită la grătar, este adevărat preparat de argentinieni, că l-am descurajat pe un amic care a dorit să mănânce cârnat de la supermarket prăjit în bucătăria unde eram la bursă şi a fost foarte dezamăgit, avea gust dulce de maple juice! Mai nou o familie cu care soţia este prietenă a fost pentru prima oară la New York de Crăciun şi Anul Nou şi au fost extaziaţi de cum arată Big Apple de sărbători. Un singur lucru nu le-a căzut bine, au mâncat doar hamburgeri cu french fries. Prietenul meu newyorkez a râs când i-am povestit asta, el mănâncă doar la restaurante italieneşti unde m-a invitat şi pe mine. În New York spune el că sunt probabil cele mai bune restaurante din lume, dar trebuie să te informezi.
De asemenea, sunt convins că soţia domnului Cuţitaru este o excelentă bucătăreasă, aşa cum sunt renumite moldovencele, aşa că americanii care i-au trecut pragul au fost fermecaţi de mâncarea noastră grasă şi nesănătoasă, dar care vrăjeşte papilele şi creşte greutatea!
Nervii domnului Cristian Ghinea
Şi eu simt cum i s-a urcat sângele la cap domnului Ghinea când vede că premierul Ponta vinde un program de austeritate şi lumea nu zice nici mâlc, chiar dacă pe ici pe colo opoziţia, câtă mai este, mai ridică vocea. Păi este exact invers la felul în care domnii Băsescu şi cu Boc au lansat măsurile raţionale de austeritate a fost complet iraţional şi   a trezit o largă opoziţie.
Dar, precum spunea Farfuridi s-o luăm de la plebicist!
Astă vară liderii USL au declarat nişte nerozii, iar suporterii lui Băsescu şi ai, vezi Doamne, democraţiei s-au grăbit să răspândească informaţii care mai de care mai gogonate şi dăunătoare, nu USL, ci în primul rând democraţiei din România. Pentru că tot ce s-a petrecut în vara trecută a fost  până la urmă conform Constituţiei şi în cadrul instituţional. Cum spune şi domnul Boia n-a fost niciun puci, puci este când puterea constituţională este schimbată prin forţă cu niscai militari şi tancuri pe străzi. Este adevărat că procedurile de schimbarea a preşedinţilor Camerei şi Senatului s-au petrecut fulgerător, la fel şi cu suspendarea preşedintelui. Cu toate că aceste proceduri erau conform legii şi apoi Curtea Constituţională s-a exprimat fără constrângeri, rapiditatea schimbărilor a surprins străinătatea şi ni s-a ordonat un referendum de demitere cu prag de 50%. Aceasta este un procedeu absolut nedemocratic, în condiţiile în care acest 50% este cam neclar nu numai în România, ci cam peste tot. Apoi se putea presupune probabilitatea aproape sigură a boicotului susţinătorilor domnului Băsescu. Dacă tot murea de grija demiterii prea simple a domnului Băsescu, Barosso putea cere autorităţilor române ca acest referendum să fie valabil, dacă numărul celor care votează demiterea să fie mai mulţi decât cei care l-au votat preşedinte. Acestea sunt cifre mult mai precise, în condiţiile în care nu era clar numărul celor care votează. Asta a trezit şi ezitări din partea CCR care a pregetat validarea imediată a rezultatului referendumului. Probabil că rezultatul atât de net al votului anti-Băsescu a cam zdruncinat prejudecăţile celor din UE şi mai ales că rezultatul alegerilor parlamentare a confirmat acest trend. Atunci în vară şi apoi la alegerile parlamentare s-au exprimat cu insolenţă unii analfabeţi sociologici care au vorbit de o majoritate tăcută care vrea altceva. Aş aminti că majorităţi tăcute au existat în România doar în vremea comunismului, pentru că atunci erau miliţia, securitatea şi mai ales partidul care băgau pumnul în gură cetăţeanului. În democraţie ai dreptul şi putinţa de a te exprima. Cine nu se exprimă nu există, nu are păreri! De aceea în sondaje există şi non răspunsuri, în condiţiile în care, în fine, sondajele au fost mult mai precise la ultimele alegeri parlamentare. Procentul mare al neparticipării românilor are explicaţii. Cel mai mare procent este al celor pe care sărăcia în care trăiesc îi fac neinteresaţi de alegeri. Se confirmă asta şi la curiosul test electoral din 2011 de la judeţul Neamţ, unde numărul celor care au votat candidatul PDL a fost mult mai mare în condiţiile în care USL a fost votat de acelaşi număr de votanţi din 2008. Voturile în plus au fost obţinute de la aceşti alegători mobilizaţi de Pinalti prin mijloace specifice.  Apoi mai există un număr destul de semnificativ de oameni care nu votează pentru că ei cred că nu pot influenţa rezultatul alegerilor, dovedind o slabă educaţie civică şi este trist ca aceştia sunt mai ales tineri.
Şi acum un ultim cuvânt despre justiţie, este cel mai nereformat sector al societăţii româneşti. Judecătorii au nostalgia primilor secretari care le dădeau sentinţa, iar procurorii duc dorul securităţii care le justifica urmăririle penale. În cazul Adrian Năstase s-a făcut dreptate, dar nu justiţie! Este o condiţie necesară dar nu suficientă. Dumneavoastră aveţi încredere în DNA, eu nu am, în condiţiile în care astă vară procurorii DNA alergau ţăranii, ca pe vremuri la colectivizare să dea declaraţii că au falsificat rezultatul referendumului, în loc să facă dosare pentru toate hoţiile şi jaful ultimilor ani, când infractorii, autori de tot felul de inginerii financiare râd de noi la televizor.

De ce este Lucian Boia altfel?


Comentariu la cartea lui Lucian Boia: De ce este România altfel?
Ca să răspund rapid la întrebarea care mi-am pus-o în titlu, după ce am citit cartea lui Boia şi comentariile trezite de carte ar fi să mă pun în postura rabinului din Buhuşi să spun că toţi au dreptate!
Am citit-o cu plăcere şi interes în vreo două ore.
Argumentele lui Boia nu pot fi negate, dar unele sunt cel mult complementare, sau omit alte dovezi.
Primul comentariu care-mi vine la îndemână şi pe care l-am citit despre carte a fost cel al lui Cristian Ghinea, care spune că este o carte scrisă la nervi. Dar Cristian Ghinea comite o enormitate spunând acest lucru, un articol, cum mai scrie dumnealui se mai concepe la nervi, dar o carte, chiar doar de 124 de pagini cu totul, nu! Pentru că şi opiniile mele pot fi scrise la nervi, dar pentru a comite acest eseu Lucian Boia a trebuit să se documenteze şi să-şi strunească cumva nervii.
Chiar dacă nu am acces încă la Schimbarea la faţă a României, din comentariul Martei Petreu am reţinut o propoziţie scrisă de Emil Cioran extrem de dureroasă pentru noi: "România este mai mult o chestiune de geografie decât de istorie"!
Limbă română este cea mai puţin latină, dar are un argument fundamental privindu-i latinitatea, omis cu intenţie de Lucian Boia. Este limba română singura care-şi afirmă prin nume descendenţa, inclusiv dialectul ar(o)mânesc al originii de populaţie dacă nu romană, măcar romanizată. Are multe slavisme, a avut mai multe, dar nu poate fi considerată slavă. Orice s-ar spune, bulgarii, ruşii, ucrainenii, polonezii, cehii, slovacii şi ex-iugoslavii au un idiom comun cu care pot conversa. Noi am fi mai puţin latini, dar uite că opţiunea căpşunarilor a fost în primul Italia şi apoi Spania, argumentul foarte solid fiind şi uşurătatea de a învăţa limbile băştinaşilor,  comparat cu instalatorul polonez care trebuit  să se răspândească prin tot Occidentul.
Intrăm mult mai târziu ca entităţi statale, de abia în secolul al XIV-lea, când deja se consumaseră două imperii bulgare şi unul sârbesc. Praful s-a ales de ele, otomanii înghiţindu-i şi transformând Bulgaria şi Serbia în paşalâcuri timp de 5 secole, la fel au păţit şi grecii cu măreţul Constantinopole. În acest context principatele române de la Dunăre şi-au păstrat o brumă de autonomie, pe care vecinii au pierdut-o, inclusiv regatul maghiar, doar principatul Transilvaniei rămânând cu un statut similar cu al principatelor extra-carpatice.
Faptul că elita românilor, în primul rând boierii au vorbit pe rând medio-bulgară, apoi greceşte, iar în secolul naţionalităţilor franceza nu-i o singularitate în context european. Bulgara veche a supravieţuit în biserică şi datorită marii boierimi slave, anterioare  formării principatelor române, Reforma adoptată de ungurii a determinat introducerea limbii române şi la românii ortodocşi în biserică. Consiliul de Coroană convocat de regele Carol Întâi, din vara lui 1914, pentru stabilirea opţiunilor de neutralitate a României vechi faţă de Războiul Mondial a fost ultimul eveniment politic în care participanţii au folosit limba franceză.
În secolul al XVIII-lea, aristocraţia maghiară şi cea cehă erau germanofone, prinţul Eszterhazy nici nu ştia ce este când îl avea la curtea sa princiară pe clasicul austriac Haydn. La curtea daneză se vorbea germană şi la cea suedeză la fel. Invers la sudul Balticii, în Prusia Frederic cel Mare vorbea nemţeşte doar cu calul, la curtea sa se folosea franceza. Şi în vecinătate, la curtea poloneză sau la cea imperială rusă, la Petersburg aceeaşi franceză era limba uzuală, fapt care ulterior a franţuzit boierimea moldoveană şi cea muntenească. Aceeaşi franceză era limba curţii Bourbonilor spanioli. Probabil doar la curtea engleză limba ţării devenise limba aristocraţiei renunţându-se abia prin secolul al XV-lea la franceza de rigoare, de unde şi deviza monarhiei Albionului este: Dieu at mon droit. Cea mai mândră şi respectabilă monarhie europeană are deviza în limba duşmanilor tradiţionali, de peste Mânecă.
Despre Mihai Viteazul, demitizat de Lucian Boia sunt de altă părere! Nu avea conştiinţă naţională, dar cum spune şi Boia era un om al afacerilor, era cultivat, vorbea câteva limbi străine, a fost un prinţ al Renaşterii, deci proiectele sale erau probabil influenţate de Machiavelli şi Cezar Borgia. A înfiinţat Mitropolia ortodoxă la Alba Iulia pentru coreligionarii transilvăneni, deci măcar conştiinţa religioasă o avea. Demitizarea acestui personaj istoric a dat apă la moare la anumiţi politicieni unguri din Ardeal. Unul susţinea neghiobia că proiectul lui Mihai Viteazul îl realizase anterior un principe Bathory, căruia i s-a închinat Mihai. Mihai Viteazul a urmat tradiţia vasalităţii la regatul maghiar, dar spre deosebire de alţi domnitori valahi, a decis că poate deveni principe  al Transilvaniei, înlăturându-l pe Bathory, la fel a făcut şi cu voivodul Moldovei.  Proiectul ăsta n-are legătură cu naţionalismul românesc ulterior, dar măcar poate fi considerat renascentist.
Cred că toate naţiunile mici sunt altfel, fiecare în felul ei, toate îşi construiesc mituri, toate se reinventează în secolul naţionalismului. Am fost martor la eforturile unui stat nou, fără nicio tradiţie istorică cum este Slovenia. Şi-au inventat moneda tolar, la care au renunţat pentru Euro, îşi inventează poeţi, eroi şi patrioţi, când, în trecut elita slovenă fusese germanofonă, oraşele slovene erau germane până în 1918, capitala se numea Laibach, doar zona rurală era slavă.
Unde îi dau dreptate lui Lucian Boia este în analiza necruţătoare făcută epocii postdecembriste. România democratică a pornit cu minciuni, cu povestea teroriştilor, cu acomodarea românilor la  comunismul care a influenţat şi evoluţia României în revenirea sa europeană. În acest sens întâmplările din vara trecută sunt văzute obiectiv. Băsescu este un autoritar, un populist mincinos care a citit condamnarea comunismului ca regim criminal şi ilegitim, el fiind produsul exemplar al acestui regim. Deci n-a fost nici puci, dar n-a prea fost nici tiranie! Asta a scos din minţi pe martorii lui Băsescu, pe intelectualii cu conştiinţa vândută pe care i-a obligat să se uite în oglindă şi nu le-a plăcut. Şi aşa pentru un Andrei Cornea, în logica sa bolşevică, Lucian Boia este un indezirabil.
Şi eu am trăit aceeaşi mare frustrare pe care a avut-o şi Lucian Boia atunci când Victor Ponta a primit ordine scrise de la Barosso. Ar fi îndrăznit preşedintele Comisiei Europene să facă acest lucru cu prim ministrul polonez, sau  să-i facă asemenea hârtii sulfurosului nostru vecin, Viktor Orban?
În trecut intelectualitatea românească a trecut lejer de la carlism la legionarism şi apoi la admiraţia lui Antonescu, pentru ca, în final să devină fără scrupule mari susţinători ai comunismului. Lucrurile se repetă, conştiinţa intelectualului român este ieftină, se vede şi azi!


Blogul nou

Dragi prieteni,
Am hotărât să-mi schimb locul blogului.
Unul dintre motive este acela că nu se mai puteau posta comentarii!
video
Aşa că încerc să vă ofer o nouă alternativă ce părere aveţi? Vă rog să mi le comunicaţi dacă sunteţi de acord şi ce nu vă place la noul aspect!
Am postat şi două opinii la chestiuni publicate pe celălat blog, ca să puteţi posta acum opiniile dumneavoastră.
Vă mulţumesc!