De ce este Lucian Boia altfel?

Comentariu la cartea lui Lucian Boia: De ce este România altfel?

Ca să răspund rapid la întrebarea care mi-am pus-o în titlu, după ce am citit cartea lui Boia şi comentariile trezite de carte ar fi să mă pun în postura rabinului din Buhuşi să spun că toţi au dreptate!

Am citit-o cu plăcere şi interes în vreo două ore.

Argumentele lui Boia nu pot fi negate, dar unele sunt cel mult complementare, sau omit alte dovezi.

Primul comentariu care-mi vine la îndemână şi pe care l-am citit despre carte a fost cel al lui Cristian Ghinea, care spune că este o carte scrisă la nervi. Dar Cristian Ghinea comite o enormitate spunând acest lucru, un articol, cum mai scrie dumnealui se mai concepe la nervi, dar o carte, chiar doar de 124 de pagini cu totul, nu! Pentru că şi opiniile mele pot fi scrise la nervi, dar pentru a comite acest eseu Lucian Boia a trebuit să se documenteze şi să-şi strunească cumva nervii.

Chiar dacă nu am acces încă la Schimbarea la faţă a României, din comentariul Martei Petreu am reţinut o propoziţie scrisă de Emil Cioran extrem de dureroasă pentru noi: "România este mai mult o chestiune de geografie decât de istorie"!

Limbă română este cea mai puţin latină, dar are un argument fundamental privindu-i latinitatea, omis cu intenţie de Lucian Boia. Este limba română singura care-şi afirmă prin nume descendenţa, inclusiv dialectul ar(o)mânesc al originii de populaţie dacă nu romană, măcar romanizată. Are multe slavisme, a avut mai multe, dar nu poate fi considerată slavă. Orice s-ar spune, bulgarii, ruşii, ucrainenii, polonezii, cehii, slovacii şi ex-iugoslavii au un idiom comun cu care pot conversa. Noi am fi mai puţin latini, dar uite că opţiunea căpşunarilor a fost în primul Italia şi apoi Spania, argumentul foarte solid fiind şi uşurătatea de a învăţa limbile băştinaşilor,  comparat cu instalatorul polonez care trebuit  să se răspândească prin tot Occidentul.

Intrăm mult mai târziu ca entităţi statale, de abia în secolul al XIV-lea, când deja se consumaseră două imperii bulgare şi unul sârbesc. Praful s-a ales de ele, otomanii înghiţindu-i şi transformând Bulgaria şi Serbia în paşalâcuri timp de 5 secole, la fel au păţit şi grecii cu măreţul Constantinopole. În acest context principatele române de la Dunăre şi-au păstrat o brumă de autonomie, pe care vecinii au pierdut-o, inclusiv regatul maghiar, doar principatul Transilvaniei rămânând cu un statut similar cu al principatelor extra-carpatice.

Faptul că elita românilor, în primul rând boierii au vorbit pe rând medio-bulgară, apoi greceşte, iar în secolul naţionalităţilor franceza nu-i o singularitate în context european. Bulgara veche a supravieţuit în biserică şi datorită marii boierimi slave, anterioare  formării principatelor române, Reforma adoptată de ungurii a determinat introducerea limbii române şi la românii ortodocşi în biserică. Consiliul de Coroană convocat de regele Carol Întâi, din vara lui 1914, pentru stabilirea opţiunilor de neutralitate a României vechi faţă de Războiul Mondial a fost ultimul eveniment politic în care participanţii au folosit limba franceză.

În secolul al XVIII-lea, aristocraţia maghiară şi cea cehă erau germanofone, prinţul Eszterhazy nici nu ştia ce este când îl avea la curtea sa princiară pe clasicul austriac Haydn. La curtea daneză se vorbea germană şi la cea suedeză la fel. Invers la sudul Balticii, în Prusia Frederic cel Mare vorbea nemţeşte doar cu calul, la curtea sa se folosea franceza. Şi în vecinătate, la curtea poloneză sau la cea imperială rusă, la Petersburg aceeaşi franceză era limba uzuală, fapt care ulterior a franţuzit boierimea moldoveană şi cea muntenească. Aceeaşi franceză era limba curţii Bourbonilor spanioli. Probabil doar la curtea engleză limba ţării devenise limba aristocraţiei renunţându-se abia prin secolul al XV-lea la franceza de rigoare, de unde şi deviza monarhiei Albionului este: Dieu at mon droit. Cea mai mândră şi respectabilă monarhie europeană are deviza în limba duşmanilor tradiţionali, de peste Mânecă.

Despre Mihai Viteazul, demitizat de Lucian Boia sunt de altă părere! Nu avea conştiinţă naţională, dar cum spune şi Boia era un om al afacerilor, era cultivat, vorbea câteva limbi străine, a fost un prinţ al Renaşterii, deci proiectele sale erau probabil influenţate de Machiavelli şi Cezar Borgia. A înfiinţat Mitropolia ortodoxă la Alba Iulia pentru coreligionarii transilvăneni, deci măcar conştiinţa religioasă o avea. Demitizarea acestui personaj istoric a dat apă la moare la anumiţi politicieni unguri din Ardeal. Unul susţinea neghiobia că proiectul lui Mihai Viteazul îl realizase anterior un principe Bathory, căruia i s-a închinat Mihai. Mihai Viteazul a urmat tradiţia vasalităţii la regatul maghiar, dar spre deosebire de alţi domnitori valahi, a decis că poate deveni principe  al Transilvaniei, înlăturându-l pe Bathory, la fel a făcut şi cu voivodul Moldovei.  Proiectul ăsta n-are legătură cu naţionalismul românesc ulterior, dar măcar poate fi considerat renascentist.

Cred că toate naţiunile mici sunt altfel, fiecare în felul ei, toate îşi construiesc mituri, toate se reinventează în secolul naţionalismului. Am fost martor la eforturile unui stat nou, fără nicio tradiţie istorică cum este Slovenia. Şi-au inventat moneda tolar, la care au renunţat pentru Euro, îşi inventează poeţi, eroi şi patrioţi, când, în trecut elita slovenă fusese germanofonă, oraşele slovene erau germane până în 1918, capitala se numea Laibach, doar zona rurală era slavă.

Unde îi dau dreptate lui Lucian Boia este în analiza necruţătoare făcută epocii postdecembriste. România democratică a pornit cu minciuni, cu povestea teroriştilor, cu acomodarea românilor la  comunismul care a influenţat şi evoluţia României în revenirea sa europeană. În acest sens întâmplările din vara trecută sunt văzute obiectiv. Băsescu este un autoritar, un populist mincinos care a citit condamnarea comunismului ca regim criminal şi ilegitim, el fiind produsul exemplar al acestui regim. Deci n-a fost nici puci, dar n-a prea fost nici tiranie! Asta a scos din minţi pe martorii lui Băsescu, pe intelectualii cu conştiinţa vândută pe care i-a obligat să se uite în oglindă şi nu le-a plăcut. Şi aşa pentru un Andrei Cornea, în logica sa bolşevică, Lucian Boia este un indezirabil.

Şi eu am trăit aceeaşi mare frustrare pe care a avut-o şi Lucian Boia atunci când Victor Ponta a primit ordine scrise de la Barosso. Ar fi îndrăznit preşedintele Comisiei Europene să facă acest lucru cu prim ministrul polonez, sau  să-i facă asemenea hârtii sulfurosului nostru vecin, Viktor Orban?

În trecut intelectualitatea românească a trecut lejer de la carlism la legionarism şi apoi la admiraţia lui Antonescu, pentru ca, în final să devină fără scrupule mari susţinători ai comunismului. Lucrurile se repetă, conştiinţa intelectualului român este ieftină, se vede şi azi!