miercuri, 30 ianuarie 2013

Jurnal de MCV


Am citit un articol de înfierare doăjdoiistă, adică bolşevică a doamnei Hossu Longin. Forumista Carmina se întreabă cum apare această doamnă care se dă ţărănistă la Antena3, postul unui securist, turnător, etc.? Păi eu îmi pun întrebarea, alături de stimabila forumistă de ce nu face mai bine să apară la B1tv? Pentru că dacă la  Voiculescu gradul, apartenenţa este într-o zonă crepusculară, în schimb la George Păunescu este clar, a fost colonel de securitate, persoană non grata în Italia, unde era şef de agenţie la Milano şi mai mult, când a devenit Constantinescu  preşedinte, Păunescu a fugit din România până în 2000 când dragii pesedişti a revenit la putere.
Marele rechin Voiculescu a avut afaceri sub controlul securităţii în vremea lui Ceauşescu şi le-a valorificat când s-a putut, adică după ce Ceauşescu a muşcat pământul la Târgovişte. Şi astfel Voiculescu s-a orientat şi a lansat primul grup media privat din România, Antena1  a fost prima televiziune privată. Acest grup media a fost construit cu răbdare folosind jurnalişti pricepuţi şi copiind alte exemple bune din peisajul televizual românesc. Antena3 a intrat pe nişa de televiziuni de ştiri şi a devenit cea mai urmărită pentru că s-a orientat corect la izbucnirea protestelor din ianuarie 2012. Românii preferă să stea la televizor decât să iasă la protest, era şi o vreme cu temperaturi de -15 grd. Celsius. Voiculescu a reuşit să creeze un partid căpuşă care există azi în parlament. Acest partid nu a participat niciodată de unul singur şi s-au ales de ani buni, când cu PSD, când cu PNL, azi. Crin Antonescu i-a adoptat pe conservatorii din motive pragmatice ca să fie susţinut de acest influent grup de presă. Acum de când Voiculescu are probleme cu justiţia Antena3 şi nu numai fac un zid în jurul jupânului. L-am văzut pe Mircea Badea, un tip altfel amuzant, în postura tristă de justificator al acţiunilor suspecte ale lui Voiculescu. Nu România îi ocupă timpul lui Mircea Badea ci Voiculescu şi problemele lui justiţia! 
PROTV a fost probabil cea mai bună televiziune din România. Până în 2000 când a renunţat la implicarea socială şi a trecut la divertisment. Acum este de neurmărit, face seriale penibile pentru năucii tineri şi gherţoii manelişti. 
Realitatea TV a fost primul post de ştiri şi tocşou preluat de alt tip dubios din bişniţnesul autohton, Sorin Vântu. A fost bun când a fost singurul post de televiziune să-l arate şi sprijine pe Traian Băsescu. În 2009 deja se mogulizase pen'că nu-l mai avea la suflet pe acelaşi Băsescu.
Un post de televiziune a lansat cu succes un nou partid, este vorba de PPDD lansat de OTV. Dan Diaconescu a exploatat nişa lăsată de PRM-ul lui Vadim, lansat tot media, printr-o revistă cu un nume care jigneşte sentimentele românilor patrioţi. PRM s-a prăbuşit din cauza  nemerniciei liderului şi a inconsistenţei sale politice. Orfani de liderşip oamenii l-au îmbrăţişat pe Dan Diaconescu ca un nou mesia al cretinismului extrem românesc. Cu nostalgie îmi amintesc cum un individ la pescuit urla pe baltă: "Ai văzut ce a zis Dan Diaconescu la OTV". Câtă melancolie, acum când OTV a dispărut de pe piaţă şi oteviştii sunt din nou orfani! Este adevărat că sunt posturi teve amatoare să-i facă reclamă lui Dan Diaconescu, unul este chiar B1tv, altul noul şi agresivul R-OTV, zis şi România tv. Aici toţi invitaţii urlă unul la altul şi toţi la moderator, bietul Striblea a făcut congestie cerebrală, sper că nu din acest motiv!
A revenit şi preşedintele Traian Băsescu de prin America de Sud şi ne-a blagoslovit cu un discurs la fel ca predecesorul său în vizite prin America Latină, adică Nicolae Ceauşescu. A scăpat un porumbel, a participat la o întâlnire importantă. Din păcate, Traian Băsescu s-a remarcat în aceste întâlniri doar ca participant. Am avea nevoie de un preşedinte implicat care să facă politică externă favorabilă ţării, relaţia militară bună  cu SUA nu-i suficient, mai ales că această relaţie a fost interesul univoc american. Avem nevoie de o politică normală cu Rusia, chiar dacă asta depinde mai mult de Rusia şi cât există incertitudinea Republicii Moldova şi contenciosul transnistrean ruşii nu privesc bine România.
Astăzi s-a dat publicităţii raportul MCV. Unii zic că-i bun alţii ca-i foarte defavorabil României. R-OTVul titra că Antonescu a speriat Europa, şi-am aflat că ar fi fost temerea cu nu-ş ce ar fi fost să comită Antonescu când era interimar, astă vară în locul lui Băsescu. Dacă este adevărat este o prostie şi un comentariu neavenit pentru că n-a comis nimic, dimpotrivă unora nu le-a plăcut că n-a făcut ceva, probabil cei care-şi doresc stilul Băsescu şi-l acuză că-i seamănă. Să vedem....
Cel mai tare m-a intrigat treaba cu presiunile presei asupra magistraţilor. Păi normal, floarea justiţiei româneşti este selecţionată din foşti miliţieni şi securişti cu mentalităţi de pulan şi din tinerei aşijderea cu aroganţe de infailibilitate. Păi această floare ar trebui altoită din când în când cu parul pentru că nu este în stare să facă justiţie, care să însemne dreptate, nu nedreptăţile comise de o justiţie cu ochii deschişi  şi atentă la cei puternici.
Spre onoarea lor trei organizaţii neguvernamentale Active Watch, Centru Independent pentru Jurnalism şi încă o altă organizaţie au luat apărarea presei româneşti, atacată de MCV. Presa noastră este tabloidizată, ticăloasă, mincinoasă, calomniatoare dar este o presă liberă. Domnul Gray, purtătorul de cuvânt al CE care este britanic are oare probleme de memorie, nu ştie că presa britanică este cea mai cea mai virulentă, cea mai rea cu instituţiile publice. L-aş trimite pe domnul Gray, nu în Ungaria, ci în Coreea de Nord să simtă cum este cu libertatea presei.
Astfel sfârşeşte luna a nins, a fost şi mai cald, dar este mijloc de iarnă. 
FC Liverpool a deschis scorul cu Arsenal la Londra, nu ştiu care o să fie finalul da mă bucur chiar dacă s-ar putea să fie trist la sfârşit!


5 comentarii:

  1. A. Toata lumea vorbeste de problemele cu justitia...Care probleme ? Ca' nu scrie nimic nicaieri de ce e acuzat. Sau nu s-a hotarat inca ? Suna a Alfred Jarry (pentru bloggerul roman: tipul cu Ubu Rege ) cand l-a acuzat judecatorul ca a fost vazt conspirand in spatele unui stalp: "Imi puteti spune Dl. Judecator care este spatele unui stalp ?". Asa ca, in spiritul Sf Augustin, nimeni nu este vinovat pana nu este condamnat. Cred cu tarie ca cea mai mare porcarie a sistemului juridic roman este condamnarea publica (Legea lui Lynch) si nu cea in curte. Dna Vivien (in spiritul de la B1) nu s-a sesizat de incalcarea dreptului omului la publicarea in presa de piese din dosar, interceptari ilegale pe care nimeni nu stie cine le-a facut, etc. Asta nu este atac la Siguranta Nationala ? Voiculescu nu are probleme cu nimic (exceptand Dl. Basescu personal) decat daca vrem sa il condamna ca si pe Nastase pt ca trebuie dat un exemplu si noi simtim ca el este vinovat. Ca in 12 oameni furiosi.
    B. Comentariile facute peste tot despre Raport nu fac decat sa arate ca de fapt nimeni nu il vede decat ca un document politic. De prin 2009 spun ca Europa mare ne vrea afara. Mult trambitata "victorie" a cresterii alocarii pe agricultura, faimosul PAC ne face mai mult rau decat bine in ochii UK, Olandei, Germaniei, etc, adica baietii cu banul si cu puterea. Un obisnuit "cadou" Francez.Nu am mai auzit nimic de Comisarul nostru, dar am senzatia ca a devenit cetatean Francez.
    Mac
    PS: Idioate variantele de la Comentati ca...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Presa din Romania NU este libera. Este prea dependenta de finantatori. Majoritatea jurnalistilor scriu sau vorbesc asa cum cred ei ca doreste finantatorul. Nici nu este nevoie sa primeasca ordine la fiecare pas. Ghicesc ei singuri unde trebuie sa dea si unde trebuie sa pupe si cum sa-l linga stii tu unde pe finantator. Si nu compara in materie de virulenta critica o presa de mercenari golani cu presa britanica. Se pare ca nu citesti prea des vreun ziar britanic, caci altfel ai sti ca virulenta critica nu inseamna urlete, injuraturi ca la usa cortului, golanie smechera si datul poalelor peste cap.
    Iar, apropos de presa libera, sa stii ca genul de minciuni si calomnii vehiculate in presa romana i-ar trimite fara gres la inchisoare pe jurnalisti, in Marea Britanie.
    In fine, desi vad ca incerci sa fii impartial, nu inteleg de ce tu ataci mai des justitia decat pe corupti. Banuiesc ca un PNL-ist ca Fenechiu se afla sub protectia ta si ca probabil ti-e teama sa te legi de Nicolescu-Arges, ca de, nu se stie cine ar putea afla, si vorba ceea, esti si tu pitestean... Tu chiar nu crezi ca nenumaratii corupti din Romania au inceput sa se teama cu adevarat de justitie? Nu zici nimic de faptul ca Voiculescu si-a dat demisia, de frica, din postul de senator? Sau insisti sa-i crezi pe cei de la Antena 3, ca dosarul lui este o facatura? Si vezi ca ai uitat sa dai in ceva "intelectuali basisti"; nu stiu cum ti-a scapat. Eu vad acum mult mai putini "intelectuali basisti " in Romania, decat "intelectuali felixisti".
    Mi-e teama, dupa cum iti distribui atacurile, ca ai putea fi si tu numarat printre cei din urma."

    RăspundețiȘtergere
  3. ....Ooooo,din ce in ce incepti sa-ti revii in pozitii si ma bucur,dealtfel banuiam ca o sa-ti revii dar nu stiam cand. In sfarsit accepti ce spuneam eu pe blogul tau,Paunescu fugit din tara pe timpul lui Constantinescu si primit cu lauri cand a venit nea Ilescu,ba mai mult a serbat fuctia cu el la masa...asta-i justitie ???In noaptea in care sa trecut de la era Constantinescu la cea lui Iliescu acei politisti,procurori,judecatori au ramas aceiasi dar cu o NOUA gandire despre inculpat ? Noi avem justitie ??? E ,asta vrea Basescu si nu e lasat ,sa fie o justitie reala,dar nu-l lasa Ponta ??? Sti ce a zis la raportul MTV ? Care trei ? Stiu de Fenechiu dar de ceilalti doi nu stiu,sa se ridice in picioare ! Vedeti ca nu se ridica nimeni inseamna ca raportul MTV are erori. Asta-i prim ministru ? Sa-si bata joc de nevasta-sa de,socru-su de masa dar nu de rezolutia UE !!! Cum il vezi dle ? Se fac ca nu stie ca guzganulk de Dragnea e anchetat din vara !! Asa vrea el,zambind la TV. Hopa,in sfarsit ai si alta parere despre Voiculescu,curat ti-ai revenit mental,imi era frica de tine,ma gandeam ca ai probleme cu ...memoria. Porcul asta care face alba-neagra cu functia de senator ? Pai,cine se crede el ? Oare justitia o sa-l ierte la nesfarsit ? Uitati-va la Vantu ce cuminte sta la zdup si sigur cand iese e alt dosar pe rol sa dispara 20 ani.Antonescu- MTV ? Zero,toata lumea citise raportul,toti ziaristii ,toti oamenii mai rasariti,el ? Stati dle ca inca nu l-am citit,sanchi,pozitie clara de handicapat.Doru Marcu,colegul tau drag...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dorule, MCV se scrie, ai încurcat borcanele, MTV e postul ăla pentru tineret unde se dă muzică năucă pentru tineri năuci şi gherţoi hip-hop!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Joe
    Cam "tras de par" acest articol. Incerci sa scrii o mica istorie a televiziunii de dupa '89 total neadevarata. Te faci ca uiti complet inceputurile televiziunii libere, cu Tele7ABC, NeptunTv, AlfaTv si altele. Sa sti ca, atunci cand prietenii tai de astazi incercau prin orice mijloace sa puna control televiziunii, au existat oameni entuziasti care au asigurat transmisiile noilor televiziuni prin difuzarea pe casete VHS. In anii '90 acesti visatori au pus la punct un sistem complet curierat si de difuzare aproape online a emisiunilor inregistrate in studiourile din Bucuresti. Este o mare nedreptate sa consideram acum ca Voiculescu este parintele televiziunii. Ar fi fost bine sa amintesti totusi cum a fost desfiintat postul TVRInfo fix a doua zi dupa instalarea guvernului Ponta tocmai pentru ca facea concurenta Antenelor.

    RăspundețiȘtergere