Jurnal de radio

Astăzi 13 februarie este ziua radioului! 

Am aflat asta de la Radio România Actualităţi pe care o ascult în fiecare dimineaţă. Când am nevoie de linişte ascult Radio România Muzical. Aventura mea radiofonică a început cred pe la 4 ani, prima amintire este cred că de la moartea lui Stalin, era o vreme mohorâtă de primăvară şi se auzea doar muzică ....grea! Îmi amintesc că în casă ai mei aveau instalat un difuzor care retransmitea programul 1 de la Radio Romînia!!!! Din acest motiv ai mei nu au simţit nevoia unui radio. Difuzorul a avut un rol foarte important în educaţia mea. Eram fascinat de Teatru la microfon. Am urmărit dramatizările radiofonice ale marilor  piese ale repertoriului mondial, cu cei mai mari actori clasici interbelici. Erau prescurtări ale repertoriului shakesperean sau ale lui Schiller ca să intre într-o oră de radio. Îmi aduc aminte de vocea graseiată a lui Ion Manolescu, sau cea cavernoasă a lui Vraca în Hoţii de Schiller, Italia Renaşterii mi-o revela Constantin Kiriţescu cu Nunta din Perugia şi altele.

Vara radioul îl ascultam la unchii mei din Aluniş, Muntenia şi cei din Avrig, Ardeal. Aici în adolescenţă am ascultat Europa Liberă încontinuu. A devenit postul meu de radio preferat. Primul  tranzistor l-am cumpărat la mare de la nişte italieni şi l-am lăsat părinţilor, avea să-şi dovedească utilitatea abia după '89, avea banda UHF vest şi acum toate posturile emiteau în FM. Ai mei mi l-au dat pe al lor, era un Radio Electronica cu piese japoneze, care m-a ţinut până prin anii '80. Era cuplat doar pe lungimile de undă Europa Liberă, că un coleg spunea că se aude de la colţul străzii din garsoniera mea de la etajul 7 din Blocul F1, Găvana2. La mutarea în garsonieră mi-am luat un radio mare Diamant, care avea antenă o sârmă lungă legată de ţeava de la calorifer. Asta era cea mai plăcută îndeletnicire, să citesc lungit pe somieră, cu fondul sonor de la EL, care se pierdea şi trebuia să caut altă lungime de undă. Aici ascultam adevărul despre comunism şi-l înjuram să ne răcorim, era supapa noastră, trebuie reamintită, că unii au uitat-o! Ce emisiuni făceau Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, sau Neculai Constantin Munteanu. Unii sunt la Dumnezeu, de alţii de cruceşti ce jos au ajuns! Visam să fac o legătură între voci şi figuri. Singura care avea chip era Ioana Măgură Bernard, actriţă şi spicheriţă tv pe care o ştiam din studenţie. Am văzut după '90 câteva voci, dar îşi pierduseră savoarea interzisului! Am citit un articol despre EL a lui Mihai Stânişoară. Povestea despre riscurile lucrului acest post de radio. Hop şi VT cu un articol  în care se mândreşte că şi pe el îl ameninţa securitatea, articolele lui erau citite de alţii, dar a avut curajul numelui, nu al unui pseudonim!

Radioul a fost schimbare de destin pentru prietenul meu Edgar Şelaru, ăsta era pseudonimul pe care şi-l alesese, a început din 1987  să lucreze la BBC. L-a descoperit colegul şi amicul Ilie, Edgar Şelaru avea una din cele mai bune voci radiofonice. Dimineaţa ascultam cu sfinţenie de la 6 la 6 şi un sfert ştirile în limba română, urma emisiunea în serbo-croatian, la fel ca la Voice of America! Cea mai bună emisiune culturală o ţinea Ana Maria Botta luni seara de la 7 la 7.30. Textele şi poeziile le citea tot amicul Edgar. Aici l-am ascultat pe cel mai simpatic şi cunoscut azi istoric român, Conu' Neagu Djuvara, care ţinea o emisiune de istorie contemporană şi care şi-a recunoscut simpatia purtată Gărzii de Fier, ca toţi armânii de altfel! Cărţile sale sunt cea mai bună reclamă pentru istoria românilor. Djuvara nu vrea să dărâme mituri, vrea să ne spună istoria de care ne putem mândri, de aia de care ne este ruşine se ocupă Lucian Boia. Edgar Şelaru s-a mutat din 1996 la Praga, la Europa Liberă, pe care a închis-o în 2004 şi s-a remutat la BBC de unde a revenit în ţară ca free lancer. S-a închis şi ăsta în 2008. Nici nu le mai ascultam din 1990, revenisem la RRA sau cum se numea atunci! 

Radioul a fost esenţial pentru români în perioada 45-89! Ăla de afară, nu mizeria bolşevico autohtonă de propagandă. Aici însă nu avea loc Teatrul la microfon, poate doar excepţia când dramatizau ticăloasa scriere Steaguri pe turnuri a lui Makarenko, cu reeducarea sinistră şi asemănătoare cu cea de care am aflat ulterior că poartă numele oraşului în trăiesc de 40 de ani şi se cheamă Experimentul Piteşti.

S-ar fi putut numi  şi Jurnal de Valentine Day. Am văzut azi un film melodramatico-patriotic The Lost Valentine. Doar americanii reuşesc să fie patetici fără ridicol, atunci când fac filme de spre sacrificiile pentru libertate. O doamnă respectabilă îşi aşteaptă soţul missing in action, în 1944, în Pacific să revină acasă, timp de 66 de ani de Valentine Day, 14 februarie. Televiziunea este la curent cu această poveste şi o tânăra realizatoare (Jenifer Love Hewitt), care se îndrăgosteşte şi de nepotul doamnei află povestea şi identifică mormântul eroului ale cărui rămăşiţe sunt readuse acasă în SUA din Filipine. Este emoţionant să vezi cum America îşi respectă eroii.

S-ar putea numi şi Jurnal de ambasador. Pe Ion Jinga îl ştiu de când aterizase ca tânăr fizician, pe la sfârşitul anilor 80 la noi în Institut. A cerut aprobarea organizaţiei de partid să dea examen al Drept la FF. Când a venit Revoluţia parcă îi picase tavanul în cap. Îmi reamintesc ura cu care m-a privit când povesteam unei prietene că vreau să mă înscriu la ţărănişti. A dispărut şi l-am reîntâlnit după câteva luni, făcea cursuri de diplomaţie. E din generaţia lui Geoană, Motoc cel cu faţă de securist, din rezerva de cadre pe care Iliescu şi ai lui au valorificat-o la extern. S-a zvonit că a fost şeful de cabinet al lui Meleşcanu, când era Ministru de Externe. A reuşit să ocupe posturi importante, a rezistat şi în epoca preşedintelui Constantinescu, îşi găsise relaţii de rudenie cu ţărănistul Gabrielescu! A fost ambasador la Strasbourg, închiriind cel mai scump castel din zona internaţională, apoi la Bruxelles la UE ca să ajungă acum de 5 ani ambasadorul României la Londra. Dar l-a dat de gol fudulia musceleană s-a trezit vorbind la CNN! Iliescu are o engleză cu accent, are însă talent lingvistic, absolvit ingineria la Moscova, ştie şi franţuzeşte şi cred că i-a venit uşor să înveţe şi engleza. Băsescu a învăţat engleza de port, dar este engleză, mai nou face eforturi şi Crin Antonescu, miştocărite de martorii precedentului. Nu-i nevoie! Kohl nu ştie decât germana şi probabil şi ...austriaca..hahaha!

Dar un ambasador  cum era elogiatul Jinga să vorbească o aşa de precară engleză este de-a dreptul suspect! Măi băieţi retrageţi-l repede în centrală să i se piardă urmele de securist!