duminică, 31 martie 2013

Blog de sfîrşit de lună

Suntem în ziua de 31 martie şi s-a terminat luna!
Mircea mi-a urat din Germania Frohe Oster, că la ei nu este Cristos a înviat! Eu însă urez catolicilor care mă citesc:
Cristos a înviat!
Azi am dezbătut cu amicii Iulian şi cu Radu V. că trebuia să sărbătorim  şi noi în aceeaşi zi, care ar fi fost aceeaşi în perioada interbelică, dar Stalin a trecut ortodocşii cu Paştile pe stil vechi şi noi ne-am supus!
Cei mai supăraţi sunt ciobanii că se fac miei oi până în luna mai! O altă veste minunată este că Monseniorul Ghyka a fost beatificat de Papa Francisc. Este o victimă a comunismului şi Biserica Catolică din Piteşti îl onorează având pe uşa bisericii un panegiric al martirului credinţei creştine. Chiar acum urmăresc un documentar artistic dedicat Monseniorului!

M-am gândit că articolul meu cu cărămida BRIC va trezi comentarii, cei care le-au citit pot spune că sunt la fel de interesante ca ale mele, dacă nu mai interesante! Am să-i rog şi eu pe aceea interesaţi să-mi scrie comentarii să se abţină de la unele afirmaţii care pot trezi dezaprobarea altora. Acum, în particular, unele comentarii mă fac să crăp de râs! Şi hai să ne amuzăm cu toţii! Pentru unii sunt un irepresibil stângist, pentru alţii sunt un necondiţionat reacţionar. Sunt un amestec de stalinist cu gorbaciovist, pe care s-a altoit un maurassist, conservator britanic şi neocon fără tinereţi maoiste!

Revin la reacţia complet ridicolă a lui Sorin Ioniţă în ajutorul căruia a sărit şi emaciatul de Liviu Avram de la Adevărul! Aveau dreptate cei de la Realitatea tv când au titrat Analiştii lui Băsescu! Pentru că a căzut ca musca-n lapte şi Bogdan Oprea, purtătorul ilegal de barbă al lui Traian Băsescu. Acest individ dorea să se scoată acest titlu de la Realitatea TV, dar a refuzat obstinat să răspundă la nişte întrebări ale lui Rareş Bogdan! Parcă se răsturnase celebrul car de la Caracal în emisiunea agresivilor Andrea şi Rareş.  

Manolescu comentează Salonul Cărţii de la Paris şi forumiştii, majoritar scriitori frustraţi şi fără valoare îl înjură, pentru că nu pot să cred că băsiştii sunt capabili să citească din Manolescu, ei sunt cu tinichigiii şi mai ales  cu ospătarii care le livrează şpriţuri!

În Observator Cultural am citit un comentariu scris de Horia Pătraşcu referitor la cartea lui Pleşu, Parabolele lui Isus. El discută despre sugestia elitistă a comentariului lui Pleşu în contradicţie cu adresarea şi adresabilitatea cristică deschisă tuturor mai ales celor săraci cu duhul, în sensul unei educaţii precare. Cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Oricum  eu nu am avut încă ocazia lecturii cărţii lui Pleşu, însă am urmărit câteva din dezbaterile dintre Pleşu şi Liiceanu, de la TVR1. Acolo am urmărit argumentaţiile superbe ale lui Pleşu legate de parabolele cristice. Nici nu ştiu dacă aceste discuţii sunt cumva pe You tube. Îmi reamintesc cu neplăcere comentariile idioate ale lui Mircea Badea, are acest jurnalist pamflete reuşite, aici însă dovedea o imensă prostie ipocrită, pentru că altfel dovedeşte inteligenţă, cu excepţia comenzilor voiculesciene! 

Gabriel Liiceanu aniversează printr-o reeditare extrem de frumoasă a cărţii lui Cărtărescu, Nostalgia. El declară exaltat că Mircea Cărtărescu va lua Nobelul şi că poate fi pus brand de ţară în locul frunzei. Mircea Cărtărescu este un bun scriitor, dar am îndoielile mele la prezenţa sa publică. Sper să nu se grăbească Liiceanu cum a făcut-o cu Pruteanu, foarte simpatic şi agreabil când Liiceanu i-a făcut o dedicaţie extraordinară şi extrem de antipatic ulterior. Scriitorii sunt uneori extrem de pământeni şi supuşi erorii, probabil şi datorită imenselor lor vanităţi şi a unor uşurinţe etice şi morale, argumentată de cartea lui Lucian Boia privindu-i pe unii mari interbelici. Rămâi prostit cum excepţionali intelectuali au fost în decurs de 7 ani: carlişti, legionari, antonescieni şi ăl mai rău, comunişti din '44! Şi dacă ar fi fost numai ei, Sadoveanu, Arghezi, Ralea dar au fost şi mulţi alţii. Sunt şi azi astfel de răspopiţi, care uită complet  propria biografie. Este jenant şi imoral s-o faci Merkel asemenea  lui Hitler, dar după aceea ziarul spaniol în care s-a făcut respectiva afirmaţie şi-a cerut scuze. Aceştia de la noi aseamănă pe unii demnitari culturali actuali cu nume odioase precum Chişinevschi, Răutu şi alte personaje sinistre. Or fi ăştia noi proşti şi tâmpiţi, dar nu decid destinul şi puşcăria ca în anii '50, ci eventual nu mai dau un stipendiu de la ICR!

Şi acum fotbalistice! Liverpool a izbândit la Birmigham cu Aston Villa cu 2-1 şi Petrolul meu amărât doar 1-1 cu CFR Cluj, păcat de ăştia! 

Intouchables un film frumos


Am văzut un film care i-a plăcut extrem de mult Adrianei!
Este o comedie amară şi care trezeşte multă simpatie. 
Într-un aristocratic apartament parizian sunt mai mulţi aplicanţi pentru un post de îngrijitor al unui om cu nevoi speciale. Printre ei Driss, un african cu alură de baschetbalist  care este ales îngrijitor de paraplegicul proprietar al casei, în pofida cerinţelor care l-ar fi calificat. Între Philippe bogătaşul care a suferit un accident cu parapanta şi Driss se leagă o amiciţie extraordinară. Nimic mai deosebit între rafinatul Phillipe şi pământeanul Driss care totuşi este amator de Earth Wind & Fire. Se amuză ca la circ atunci când merg lşa operă, Driss recunoaşte pasajele orchestrei simfonice din reclamele care folosesc pasaje din muzici celebre. Apoi îi face ochi dulci secretarei Magalie, dovedită finalmente lesbiană. Driss are grijă cu plăcere şi simpatie de Philippe, chiar dacă faptul de a-l şterge la fund îi creează oroare iniţial. Philippe îl iniţiază în zborul cu parapanta, care l-a transformat într-un  corp inert de la gât în jos. Driss îi aduce nişte petite amies care să-l excite prin gâdilatul urechilor, Philippe îl iniţiază în pictură şi Driss devine pictor abstracţionist de succes!!!! 
Dacă aveţi ocazia să-l vedeţi vă veţi simţi bine pentru că bunătatea umană mai valorează ceva!

Iluzia BRIC

De câtva timp am diverse discuţii cu prieteni români, etnic vorbind, pentru că sunt răspândiţi prin diverse locuri, SUA cât şi prin Europa privind modelul chinez sau altul din cele cuprinse în prescurtarea BRIC. Există o anume tentaţie conspiraţionistă care ar face ca aceste ţări să pună în discuţie supremaţia SUA şi a capitalismului în genere. Chiar dacă nu am la îndemână şi nici nu vreau să am statistici, opinia mea este că ei se află într-o gravă eroare. Şi asta o dovedeşte în primul rând ţara noastră de baştină. Modernizarea comunistă a României nu a adus mari avantaje poporului român,  aş enumera doar un acces mai neîngrădit de condiţionări economice spre şcoală. S-a cultivat totuşi un sistem elitist de acces spre învăţământul superior, care a fost rezolvat acum prin sistemul de acces mult mai lax şi a universităţilor particulare. Dar să revenim la BRIC. Aceste alcătuiesc un grup de ţări care impun prin geografie şi demografie. Să le luăm la rând.

Brazilia
Este cea mai mare ţară a Americii Latine şi ca suprafaţă şi ca populaţie, cam 200 de milioane de catolici, cea mare ţară catolică din lume. Brazilia este o democraţie nedesăvârşită. Candidează la unul din locurile fruntaşe în termeni de corupţie. Este ţara cu cele mai mari şi evidente polarizări sociale. În termeni absoluţi sunt mulţi brazilieni cu un nivel de trai onorabil, dar procentual are cei mai mulţi săraci, cred că filmele braziliene reflectă realitatea, corupţia endemică combinată cu infracţionalitatea foarte dură, droguri, nu fac din Brazilia un model. Brazilia va deveni cu adevărat o mare putere  când va fi în stare să ofere nu numai celor 10 milioane de oameni cu venituri onorabile condiţii umane de trai dar şi restului de 190 de milioane de brazilieni un standard de viaţă cât de cât uman. 

Rusia
Rusia a renunţat la comunism mai bine de 20 de ani, dar sistemul politic instituit de Putin este o dictatură! El şi acoliţii lui visează din nou la iluzia de mare putere militară, care rămâne doar o iluzie! Creşterea standardului de viaţă s-a datorat creşterii preţurilor energiei şi ruşii nu mai sunt atât de mefienţi cu actuala conducere. Există însă în Rusia o importantă fracţiune foarte educată şi care aspiră la beneficiile democraţiei. Ei sunt speranţa Rusiei, nu oligarhii securisto-bolşevici care îşi etalează indecent averile prin Occident şi la Monte Carlo!

India
India este cea mai mare democraţie a lumii în termeni de populaţie. Şi aici întâlnim contraste sociale parcă şi mai mari ca în alte părţi, aici există zonele de sărăcie extremă. Pe de altă parte la nivelul enorm de populaţie, la moştenirea benefică a colonialismului englez ce le-a dat acces la limba foştilor sahibi sunt avantaje care îi impun pe indieni oriunde în lume, în cercetare şi ştiinţă, fără a-l omite pe marele scriitor Salman Rushdie. Rămâne aceeaşi problemă a rezolvării diferenţierilor sociale din interior şi după aceea poţi să apari în postura de mare putere. Abia au reuşit să rezolve problema agriculturii şi nu mai există epidemiile de foame. 


China
China este cea mai mare populaţie a lumii şi una din cele mai vechi civilizaţii. În perioada 1949-1976 China a trecut prin cel mai teribil experiment ideologic al comunismului maoist  din întreaga sa istorie. În această perioadă China se compară în termeni absoluţi de victime cu URSS-ul lui Stalin. A trecut prin Marele Salt Înainte şi Revoluţia Culturală unde elita intelectuală a Chinei a fost strivită. După dispariţia fizică a lui Mao, Deng Hsia Ping, un fost camarad mult mai pragmatic a înţeles că nu importă culoare pisicii, ea trebuie să prindă şoareci. Şi aşa a introdus capitalismul american. Mediator la acest proces de apropiere sino-americană a fost Ceauşescu care nu a înţeles absolut nimic din această deschidere, a rămas la modelul social ideologic stalinisto-maoist. În momentul de faţă China este a doua putere economică a lumii. SUA a renunţat la marea producţie manufacturieră în favoarea Chinei, unde principala componentă a costurilor, forţa de muncă are cel mai  scăzut preţ. China trece în momentul de faţă prin cea mai galopantă modernizare din istorie. A realizat că necesităţile de energie trebuie îndeplinite, şi pentru că nu cu eoliene se rezolvă acest deficit are în construcţie sau în funcţiune cam 25-30 de centrale nucleare electrice cu o capacitate totală de 65000 MW! Pe de altă parte această modernizare este apanajul să zicem a 300000000 de chinezi, cam tot atâţia câţi oameni trăiesc în SUA. Mai rămân un miliard de chinezi care aşteaptă o îmbunătăţire  a condiţiilor de trai, iar ceilalţi de relaxare a constrângerilor ideologice.

Per ansamblu, ce raţiune ar avea revolta acestor ţări împotriva modelului şi a sursei de creştere economică a acestor ţări? De exemplu tehnologia gazelor de şist poate provoca o criză pentru Rusia prin scăderea dependenţei energetice a Europei, inclusiv a României. Ce are de câştigat Rusia din slăbirea economiei UE? Absolut nimic! Dar China dintr-o criză economică americană prelungită? Păi China ar intra într-o criză de supraproducţie, pentru că populaţia Chinei nu va putea prelua rezultatele economiei chineze, lipsindu-i resursele financiare.  Ameninţarea războiului este doar o himeră a unor mahări nord-coreeni paranoici, incapabili să-şi hrănească propriul popor. 
Deocamdată puterea şi inventivitatea este predominantă în sistemul europeano-american, rezultatul dezvoltării istorice a două milenii de civilizaţie occidentală, preluate în Orient doar de două prospere ţări asiatice: Japonia şi Coreea de Sud!
Paradigma economică contemporană exclude războiul ca soluţie. Intervenţiile militare al SUA în Orientul Mijlociu au fost datorate unui model aplicat cu succes în cele două războaie mondiale în Europa! Situaţia politică şi religioasă în zona islamului este mult mai complicată dar în Irak a triumfat democraţie, imperfectă şi cu confruntări. Era mai bună dictatura lui Saddam Hussein? Exemplul că şi în lumea islamică există tentaţia democraţiei o constituie Primăvara Arabă. Din păcate aceste revoluţii au fost confiscate de grupuscule anacronice religioase care au succes în zona populaţiei needucate. Intoleranţa şi obscurantismul religios domină Iranul şiit care vrea neapărat bomba atonică, dar în acelaşi timp există acolo o capacitate de opoziţie în tineretul educat care nu poate da decât speranţe. Un exemplu asigurator este excepţionalul cinematograf iranian. 
Marşul democraţiei este inexorabil, mai devreme sau mai târziu el va triumfa! La fel şi valorile democraţiei occidentale!  

vineri, 29 martie 2013

Concert de cameră cu clarinet, violoncel şi pian

În seara de 28 martie la Filarmonică am avut un concert de cameră. Se alăturau trei instrumente pianul la care era interpretă distinsa doamnă Viorela Ciucur, violoncelul lui Dan Cavassi şi clarinetul lui Cristian Mancaş care a dat o notă aparte concertului. 
În prima parte ni s-a oferit concertul germanului romantic Max Bruch Opt piese pentru clarinet, violoncel şi pian op. 83. Concertul a fost iniţial pentru clarinet, violă şi pian, scris special pentru fiul său care era clarinetist. A cincea piesă se intitulează Rumanische melodie, asta fiind probabil o influenţă din vreo călătorie pe la noi. În pauzele dintre mişcări spectatorii au tot aplaudat, dar nu-i bai! 
În partea a două a concertului s-a cântat Trio în la minor pentru pian, clarinet şi violoncel de Brahms. 
A fost o seară interesantă pentru un public mai restrâns ca de obicei!


Culese de prin Dilema veche

Ultimul număr din martie al Dilemei vechi este însoţit ca de obicei de Dilemateca! Este unul din numerele cele mai bune pe care le-am citit în ultimul timp. Tema săptămânii este realizată de Andrei Manolescu şi este dedicată agriculturii româneşti. Am aflat de la o cercetătoare româncă de faptul că roşiile nu au gust că sunt astfel selecţionate să ţină mult sau că acelea care conţin pesticide sunt tari şi verzi la codiţă. Doar ale lui Gigi, legumicultoarea din Turnu Măgurele sunt foarte bune la gust şi se strică relativ rapid! Am încredere în mâncarea românească, prefer brânza de la o brânzăriţă argeşeancă, sau de la un Moromete din Siliştea Gumeşti a lui Marin Preda. În ultimul timp cumpăr doar lapte românesc pentru cafea. Este şi un interviu luat lui Cioloş, preocupat  de dezvoltarea micii proprietăţi agricole din România. Argumentul lui Gabriel Giurgiu este interesant şi probabil adevărat, aceşti mici intreprinzători agricoli refuză asocierea pe motiv de emitere de facturi care înseamnă impozitare. Şi aşa profită doar marii latifundiari de tipul lui Porumboiu de subvenţiile UE.
Aflu că Mircea Vasilescu renunţă la comentariul săptămânal. Este păcat pentru că era un editorialist interesant, chiar dacă vederile noastre difereau. 
Andrei Pleşu se disculpă la acuzele ambasadorului francez că a lipsit de la Salonul parizian, cam subţiri justificări pentru un fost diplomat şi ministru de externe. 
Cât despre articolul lui Ghinea legat de justiţie, sper să mă ferească Dumnezeu de un judecător a la Ghinea, şi el să aibă parte de unul cu mentalităţi ca ale lui. Oricum comite eroarea de a publica un  pasaj din din justificarea pedepsei date lui Năstase. Judecătorii ăia judecă pe impresii. Tot în grupajul dedicat agriculturii apare un insert despre una din cele mai discutabile afaceri, aceea cu gripa aviară, care a fost o mare escrocherie coordonată de ministrul agriculturii de atunci Gheorghe Flutur.  O firmă a comis malversaţii vânzând substanţe care nu erau bune la nimic, iar succesorul Traian Decebal Remeş nu a găsit în minister niciun certificat care să ateste această pestă. Nu sunt un adept al teoriei conspiraţiei, dar arestarea şi băgarea acestuia în puşcărie, sugerată de acest insert mă pune pe gânduri. Povestea corupţiei lui Remeş este foarte discutabilă, scena acestui flagrant delict a fost popularizată la tevere de tovarăşa Culcer, straşnică suporteră portocalie şi băsesciană. Toate se bazează pe acuzele unui escroc şi a atitudinilor curioase ale unui dobitoc, mahăr ex-ţărănist Avram Mureşan. Pe de altă parte nu-mi place de loc Flutur, mi se părea prea unsuros şi demagog din vremea ministeriatului său liberal, are în portofoliu şi imbecilitatea cu oile puse să scrie pe dealuri Bucovina la vizita catindatului prezidenţial Băsescu! 
Singura mea frustrare la Dilemă este că au redus la un singur articol pagina scrisorilor de la cititori. Chiar cititorii Dilemei meritau asta? Se vede că lipseşte Radu Cosaşu care găsea cititorii la fel de inteligenţi ca autorii articolelor şi îi selecţiona pe a doua pagină a revistei!

Aseară am urmărit dezbaterea de la Realitatea cu Andreea Creţulescu şi Rareş Bogdan legată de articolul complet stupid şi prostesc al lui Sorin Ioniţă despre care am scris anterior. Rareş Bogdan care este clujean era foarte pornit, la fel cum a constatat mai demult şi la Ana Blandiana. Ei cunosc foarte bine ipocrizia manipulativă ungurească, aş spune în special a factorilor politici. Şi mie mi s-a urcat sângele în cap când am auzit că trebuie să ai aprobarea conducerii şcolii  Sabinei ca să intonezi Imnul Naţional de 1 Decembrie. Păi să avem grijă de sensibilităţi maghiare, dar să suportăm nesimţirea ungurească? Şi aş face o netă discriminare între ungurii obişnuiţi şi cei care fac politică şi extremisme. Cred că cei mai eleganţi şi amabili oameni pe care i-am întâlnit prin călătoriile mele sunt budapestanii, încercau să ne ajute şi prin semne, neştiind o limbă de circulaţie (în primul rând engleză, dar în ultimul timp s-a reparat şi asta!). Şi cel mai detestabili sunt cei din regnul Sorin Ioniţă, care n-au nicio mândrie, doar comportament de slugi!

Azi ecranele erau pline de care este salariul românilor pe judeţe. Am găsit şi topul veniturilor românilor tot pe judeţe, că-i totuşi o diferenţă! Ultimul judeţ, din nou este Vasluiul natal al lui Porumboiu. Nici Maramureş nu stă strălucit, dar acolo oamenii parcă o duc mai bine ca în Regat şi mă miră că şi Suceava stă prost! Sunt locuri unde sunt excelente pensiuni rurale. Văd că şi Giurgiu sau Olt stau prost, zone de unde zarzavagii aprovizionează cu legume marile oraşe, Bucureşti, respectiv Slatina, Craiova sau Piteşti. Am constatat în peregrinările mele pe malul Oltului inferior că unii sunt chiar prosperi şi că imaginea unei zone sărace se estompează. Mulţi chiaburi, intreprinzători au solarii  şi la fel ca Gigi au grijă să ne ofere trufandale de sezon pe care nu le visam în comunismul evocat nostalgic de tot felul de ziarişti locali. Că eram, noi argeşenii teribil de ocupaţi cu producţia industrială! Dacă ar arunca o privirea pe statistici ar trebui să tacă mâlc. Motivul de nostalgie la îndemână este afacerea Oltchim cu secţia piteşteană de Arpechim şi rafinăria care stau şi nu produc demult, dar oamenii aşteaptă salarii, urlă în ei asistenţa socială mincinoasă din vremea comunistă. Poate mi se reproşează, da tu ce faci? Eu am ajuns pensionar, şi mulţumesc lui Dumnezeu am o pensie acceptabilă comparativ cu vremurile. Mie însă nu-mi plac ipocriziile, la venituri Argeşul este pe locul 4, după Bucureşti, Ilfov (adică tot aia!), Timiş şi noi. Cum se spune ciocul mic la plângeri! P’acilea, a apărut Liza Draxlmaier şi  a crescut cea de componente auto, în jurul Mioveniului au înflorit cel puţin 10 intreprinderi legate de Dacia aşa că să nu se mai plângă jurnaliştii locali. Au dispărut cele mai poluante industrii ale locului, cauciucul şi Arpechimul care este mină de inox, dacă nu s-a negociat inteligent la privatizare!   

Aflu cu bucurie de la Radu V. şi din blogul lui Horia Gârbea că Nicolae Manolescu a fost ales membru titular al Academiei Române. Era normal, la timp, că academicienii sunt venerabili, pentru că fostul preşedinte Eugen Simion, ploieştean şi coleg al lui Nichita Stănescu este un important critic literar din epoca Nicolae Manolescu!

Am descoperit nişte You Tube care-mi dau la rând hard rock şi am ascultat mult Deep Purple! Ce vremuri, îmi amintesc de colegii mei Vlad Vasilescu şi Radu Gheorghiu şi ei fani şi specialiştii noştri pe la sfârşitul anilor '60!

Voiam să scriu mai multe dar mi s-a dus inspiraţia!

joi, 28 martie 2013

Ce am mai scris pe forumuri

Adriana mă întreabă de ce n-am prelucrat pe blog. Şi uite iată că scriu de fapt ce am comentat pe forumuri. Şi nu ştiu că toţi citesc aceleaşi reviste sau ziare am să încerc să auto-plagiez, că se poartă!

În primul rând sunt surprins că revista 22 nu m-a şters (cenzurat)! De fapt m-au şters cei de Evenimentul zilei, sau saitul contributors. Mă şterge curent şi revista 22. Şi explicaţia este aceeaşi, scriu chestiuni absolut neconvenabile, critice, care nu plac de loc, pentru că presupun eu că sunt foarte corecte! În schimb poţi să scrii nişte cretinisme sau înjurături că sunt păstrate, ca să se arate magnanimitatea în faţa abjecţiei şi imbecilităţii. Să revenim! Revista 22  este foarte generoasă cu unii care scriu prostii. Cu necaz aflu că Sorin Ioniţă este ploieştean, într-adevăr are şoferia cu studii superioare la bază, cum se insinua că a fost şoferul doamnei Mungiu, care l-a propulsat în aerul tare al notorietăţii şi a devenit expert, este acum la Expert Forum, roade ceva bani pe care nu-i mai dă Udrea, dar probabil că a mai rămas totuşi ceva! Ioniţă a fost şi în boardul ICR, probabil pe baza articolului despre liberalismul lui Mozart şi a altor intelectualităţi. Sorin Ioniţă se exprimă în chestiunea bentiţei Sabinei şi tratează  drapelele ca nişte cârpe. Domnul Ioniţă s-a mai specializat pe la Universitatea Central Europeană de la Budapesta şi mă întreb dacă asta i-a obnubilat mândria românească.  Şi eu admir integritatea ungurilor, nu degeaba i-au ales austriecii parteneri în imperiu, dar trebuie să punem lucrurile le punct. Drapelul este o chintesenţă patriotică, în niciun caz o cârpă. Cred că este legitim ca ungurii şi secuii să-şi sărbătorească Ziua maghiarilor pe 15 martie, când aniversează declanşarea Revoluţiei Maghiare de la 1848! Asta chiar dacă pentru românii din Ardeal, nu-i acelaşi lucru, cum pentru aceeaşi maghiari 1 Decembrie nu-i prilej de sărbătoare. Sensibilităţile trebuie menajate reciproc. Gestul de frondă al Sabinei a fost extrem de prost rezolvat de profesorii acesteia, reacţiile şi ameninţările neghioabe ale unor radicali care au pană de cocoş în loc de creier maghiar au dus naibii pe apa Oltului şi Mureşului simpatia pentru tratamentul steagului secuiesc! Iar stupidităţile de corectitudine politică ale lui Sorin Ioniţă mai bine lipseau, că acelaşi ar fi şi absolvent de filosofie şi ar fi rămas la a doua profesie de bază.

În aceeaşi revistă apare un articol reconfortant de Vasile Damian dedicat Salonului Cărţii de la Paris în care am fost noi românii invitaţii speciali. Scriitorii prezenţi şi-au onorat calităţile şi a fost o sărbătoare, cei care n-au fost nu există. Aceluiaşi eveniment îi dedică şi Henri Gillet, francez care ştie româneşte, un articol în Adevărul cu aer cam de pamflet şi căruia am simţit să-i dau o replică pentru că am primit un chapeau de la scriitorul Florin Iaru. Messieur Gillet confundă momentul ministeriatului lui Ion Caramitru. dar asta nu-i nimic, devine caustic unde nu trebuie, adică în privinţa lui Vosganian, prezent şi el acolo. Îl înţeleg pe un simpatic amic parizian dezamăgit din cu totul alte motive de acelaşi scriitor şi demnitar. Gillet comite impoliteţea şi confuzia de a-l categorisi pe Vosganian ca descendentul  partidului comunist prin demnitatea ministerială pe care o deţine. Într-adevăr Vosganian este şi el comunist cum am fost toţi care am trăit în regimul comunist, de care Messieur Gillet nu s-a bucurat! Dar măcar Vosganian şi-a spălat dezonoarea, dacă o fi fost posesor al respectivului carnet de membru, prin participarea la revolta populară din 21 Decembrie 1989 din Piaţa Universităţii, unde a fost arestat de miliţieni şi trimis la Jilava. Eu pentru Vosganian am o mare afecţiune atât pentru scriitorul excepţional, dar  mai ales pentru elocinţa discursurilor sale culturale. Cine l-a ascultat pleacă fericit! Aşa că Gillet n-a nimerit-o şi eu o să-l rad din memorie cu o lamă Gilette!

marți, 26 martie 2013

Criticilor mei


Ieri seara am făcut o postare care a stârnit reacţii imediate. Pe mail, nu pe blog.
Pentru a lămuri nişte lucruri trebuie să facem nişte judecăţi de valoare. 
Sunt oameni care sunt dotaţi cu o inteligenţă deosebită şi cu un bun simţ formidabil. Sunt aproape doi ani de când a trecut la cei drepţi, un om care avea din plin aceste însuşiri native. Să avem un gând pios pentru Victor Raica! Victor poseda din plin aceste calităţi şi dacă discutai cu el erai sigur că opinia lui este cea bună. Avea un nedezminţit simţ analitic şi intuia partea bună a lucrurilor.
Am prieteni, cunoscuţi rămaşi cu nişte modele, paradigme, prototipuri ai unei lumi revolute. În vremea dictaturii comuniste lucrurile erau clare, pe de o parte erau politrucii, activiştii şi slugile lor toţi în simbria marelui geniu carpatin al iepocii de aur, pe de alta era poporul cu expresia de confruntare polemică făcută de intelectuali, mai ales din zona literară. Puţini au avut curajul confruntării deschise, restul au rezistat prin cultură. Cam aceeaşi paradigmă a fost şi în primii ani ai post-comunismului cu conducerea cripto-comunistă a lui Iliescu. De o parte erau de data asta intelectualii şi o minoritate care aderase la partidele istorice şi pe de altă parte era FSN şi aprobarea larg populară, în căutare de tătuci. De pe atunci au avut loc nişte demisii, nişte poziţionări curioase ale unora dintre intelectuali. Unii dintre ei s-au implicat politic, alţii s-au declarat apolitici, fiind însă foarte favorabili lui Iliescu şi compania. Baricadele erau clar conturate şi Iliescu era în criză de intelectuali credibili. 
Apoi după 2004 lucrurile s-au mai schimbat, unii dintre intelectualii critici au căzut în farmecele marelui demagog Traian Băsescu, pe care şi eu l-am crezut un om de stat. Intelectualii căzuţi ca musca pe hârtia lipicioasă a farmecelor false ale lui Traian Băsescu refuză a concede că s-au înşelat, şi-l susţin în pofida dovezilor că este un demagog oarecare, un oportunist, un manipulator fără scrupule, un individ obtuz căruia nu prea merită să-i stai alături.
Ei bine prieteni de ai mei mai cred că intelectualii au rămas la rolul de luminători ai naţiei. Libertatea şi democraţie i-au revelat pe unii, aş spune fără să mă înşel majoritatea, că sunt nişte oameni obişnuiţi, cu îngrozitoare vanităţi, chiar dacă unii continua să scrie bine şi frumos. Nu am un exemplu de mare şi important intelectual care să fii reuşit să capteze publicul. Experienţa lui Nicolae Manolescu, care se vedea un nou Maiorescu, care a condus un partid, la un moment dat de succes, a fost finalmente, un eşec. Politica este totuşi ceva diferit de intelighenţie, este o meserie care cere sacrificii şi dotări deosebite şi exemplul este tot Traian Băsescu, care poate fi oricum, categorisit dar nicidecum intelectual. Intelectualii au rămas încă la mentalitatea că binemerită stima publică şi demnităţi în consecinţă şi aici se află grava fractură de azi, care a i-a împărţit în intelectualii lui Băsescu, care încă trăiesc iluzia meritelor şi ceilalţi care au scăpat de acest coşmar!

Un bun prieten îmi reproşează că nu pot fi liberal, pentru că mi-am desfăşurat la stat întreaga activitate profesională. Asta este foarte adevărat, dar asta nu mă împiedică să am o gândire liberală.  Cumnatul meu a lucrat mai toată activitatea sa profesională de după Revoluţie în domeniul privat şi a avut mari frustrări, în primul rând de natură a veniturilor. Acum este chiar el întreprinzător şi este foarte nemulţumit de politicile fiscale ale acestui guvern, ca şi ale precedentelor, care toate pun jugul unor impozitări devastatoare. Şi că venii vorba de liberali, păi cel care acum se află în fruntea liberalilor, adică domnul Crin Antonescu nu a desfăşurat activităţi de afaceri, a fost profesor şi apoi politician, plătit de la buget! Şi totuşi asta nu-l descalifică de liberal!

Unii îmi reproşează lipsa echidistanţei politice. Recunosc că vederile îmi sunt liberale şi cum am mai spus nu pot să-l acuz pe altul care se vede de stânga, că n-ar avea concepţii liberale, măcar în anumite domenii. Nu pot să nu apreciez guvernul Ponta de după alegeri care a făcut lucruri în favoarea pensionarilor, printre care mă aflu, iar cei care nu recunosc asta sunt bolnavi de ipocrizie.  Guvernul a mărit punctul de pensie după vreo 4 ani şi a mai recalculat şi punctajul, conform legii, în anumite situaţii. Cred că nu se face mare tapaj la asta, doar militarii sunt mai cu moţ şi tot timpul nemulţumiţi, chiar dacă pensiile lor sunt cam nejustificat de mari, comparativ cu ale celorlalţi. Problema cea mai mare este că încă o decolare economică nu se petrece şi că acest guvern are o mare provocare în acest domeniu, care ar mai micşora povara financiară!   Cât despre liderii USL nu sunt căzut în admiraţie. Victor Ponta care a realizat responsabilitatea şefiei celui mai mare partid românesc s-a schimbat mult în bine, nu mai are obrăznicia şi aroganţa de acum trei ani. El rămâne cu mare povară, aceea a acuzei de plagiat la teza de doctorat! Cât despre Crin Antonescu el rămâne unul dintre cei ai abili, duri şi iscusiţi oameni politici ai momentului. Lui i se datorează în primul rând construcţia USL, singurul vehicul care să-l ducă la fotoliul de preşedinte, care a gâdilat corect orgoliul lui Ponta pentru şefia guvernului.
Amândoi au ca restanţă insuccesul din vară de înlăturare a preşedintelui Băsescu, însoţită de o puternică reacţie denigratoare pe plan internaţional, favorabilă celui din urmă. Observ că Antonescu a reuşit să treacă peste anumite derapaje oratorice isterizante şi cu declaraţii neghioabe, care au servit adversarilor pentru a-l acuza de atitudini antieuropene şi antiamericane. La Crin Antonescu a funcţionat şi o abjectă calomniere a unor obiceiuri cu nimic dovedite, în lipsa unui plagiat cum a fost găsit la Ponta. Dar cum se spune, calomniază că până la urmă rămâne ceva, unele din miturile denigratoare mai persistă. 

Se reproşează USL de ce acceptă menţinerea în continuare a lui Traian Băsescu la Cotroceni. Este şi asta o mişcare de şah politic. Atât timp cât Traian Băsescu rămâne preşedinte al României, asupra lui se poate canaliza ura populară şi se pot justifica unele eşecuri. Băsescu şi furia împotriva lui ţin unită USL, altfel s-ar destrăma. Traian Băsescu face deservicii partidului din care provine, el l-a făcut, el îl omoară, se amestecă absolut ilegal în viaţa politică, dă declaraţii halucinante, cheamă la raport fără nicio bază, deci comite rău împotriva lui şi ai celor care-l urmează. Traian Băsescu se depărtează din ce în ce mai mult de realităţile politice şi este din ce în ce mai  mult inoportun şi un om la trecutului. 

Grajdurile politicii româneşti sunt imense şi încă nu se vede nici un Hercule care să le cureţe!



Paşte fericit!

Răbufnirea iernii

Începând de ieri seară a început o iarnă întârziată. Azi de dimineaţa piaţa centrală era plină de zăpadă. A continuat să fulguiască până spre prânz. 
Dar zăpada se topeşte rapid, iarna nu mai are putere, chiar dacă meteorologii au prognozat viscol şi mari perturbări meteo. Am ascultat cu amuzament pe docţii care pun acest fenomen pe încălzirea globală! Păi exact acum 40 de ani pe 15 martie a nins o jumătate de metru şi iarna a continuat pâna la finele lui martie. 

În 1986 Sorin D. îşi amintea că pe  vreo 30 martie erau -20 de grade! Îmi amintesc că tot prin 1988  a nins o jumătate de metru pe 30 aprilie, dar s-a topit imediat!    
Astea tot de încălzirea globală ţineau? Ce se prognozează o vară caldă şi secetoasă, perfect, o să merg la pescuit!




Natura se pregăteşte de primăvară, am văzut în parc mâţişorii verzi de salcie şi florile galbene care vestesc primăvara şi Paştele. Da, duminică este Paştele catolic!
Aşa că urez tuturor de rit catolic:
Paşte fericit!
Şi binecuvântarea Papei Francisc!





luni, 25 martie 2013

Păreristul Pleşu redivivus!

Poza-i a mea, pe cel din titlu îl
cunoaşteţi mult mai bine!
Mai scriu pe forumuri de la diverse: ziare, saituri de intelectuali deştepţi. Astăzi am constatat că sunt cu adevărat persona non grata. Opiniile mele nu sunt jignitoare, doar pun la punct argumentat nişte lucruri.  Mizerabilul Evenimentul zilei, o trompetă băsesciană, că pedelistă este acu' discutabil insinuează un accident mortal comis de regele Mihai când ar fi avut vreo 16 ani în maşina fiului lui Argetoianu. Mi-a venit să râd când am citit asta, sunt doctor în Argetoianu, am cele 11 volume de Memorii şi vreo 4 de Însemnări zilnice. Argetoianu a fost expresia cea mai ticăloasă de politician interbelic, oltean fără scrupule, ar fi meritat împuşcat pentru malversaţiunile din perioada Primului Război Mondial. Este un scriitor înzestrat, descrie bine epoca şi mentalităţile, are meritul că i-a băgat la puşcărie pe congresiştii pecerişti în 1921. Este sursa celor mai mârşave informaţii privind familia regală a României, aşa că ne-am lămurit!
Pe contributors fac un comentariu la opiniile lui Tismăneanu cam în acest mod:
„Astăzi nu mai suntem pe vremea taţilor noştri, să-i ierte Dumnezeu pe amândoi, nici pe vremea noastră, când eraţi membru de partid, eu nu încă, m-am făcut după ce aţi părăsit binecuvântata noastră patrie, am plătit oportunismul doar cu 6 ani de cotizaţie. Dacă am fi opinat atunci unul dintre noi intra la puşcărie. Andrei Marga este inoportun, prost, depăşit de eveniment,e dar în niciun caz v'un coleg de-al tatălui dumneavoastră, că se aplica ce-am zis mai sus. Totuşi vă trebuie un sabbtical!”

Şi cenzorul bolşevic tismănean mi l-a şters, i-am scris Shame on you, în limba actualei sale cetăţenii, pe care n-o onorează!

Dar să revenim la oile noastre normale, la domnul Pleşu. Publică un Dilema veche un foarte bun comentariu la filmul După dealuri al lui Cristian Mungiu, care corespunde în majoritate cu cel postat de mine.
Când revine la comentariul politic pe blogul său de la Adevărul, domnul Pleşu redevine acelaşi părerist aproximativ în datul cu pixul la blog. În primul  pe domnul Pleşu îl doare faptul că cititorii domniei sale nu-l iubesc! Deh, când debitezi nerozii cu implicaţii de actualitate cam prea politică, sunt destui forumişti care-l trag de atenţie că bate şi el câmpii, la fel de dizgraţios ca noi ăştilalţi, pulimea Conului Neagu Djuvara. Andrei Pleşu se scuză subţire pentru lipsa de la Paris. I-au spus-o şi alţii, inclusiv francezii care-l invitaseră şi reprezentantul lor legitim, ambasadorul Franţei. Putea să vină foarte bine, să vorbească de valorile intelectuale româneşti şi să critice derapajele ICR, inteligent şi hazos cum făcea şi când era şi ministru de externe. Domnul Pleşu preferă acum bombănelile nepotrivite, de parcă s-ar fi întâmplat ceva rău cu bunul său simţ!
Rafinatul angeolog Pleşu este trădat de preferinţele sale politice care-l fac să fie jalnic şi nepotrivit precum personajul pe care afirmă public că-l respinge şi dezaprobă, dar îl admiră în secret! Deh, nimeni nu poate fi atât de natural grosolan şi nesimţit ca Traian Băsescu şi mai ştii, probabil şi Pleşu şi-ar dori câteodată această naturaleţe.

Citesc un interviu în Adevărul luat deputatului liberal Gireadă, fost primar la Ipoteşti-Mihai Eminescu. Răspunsurile îl arată ca om de bun simţ, cu excepţia inculturii literare crase. Intervievatorii vor să-l scoată de prost şi penal, a fost condamnat politic într-o afacere cu pământ de un procuror şi un judecător, portocalii ambii, clar şi fără dubii! Enervează prezumţiozitatea şi nesimţirea jurnaliştilor care batjocoresc şi nu slujesc de loc numele publicaţiei!

Deci ne-am lămurit şi cu preşedintele nostru de ţară, nu de CAP sau club de bridge, cum poate ar crede unii! Pentru Traian Băsescu Constituţia nu mai contează, contează ce crede muşchii lui şi dracii de moment! Face o vizită congresului PDL, poreclit Convenţie Naţională, acolo se fac alegeri şi iese tot Vasile Blaga şi ne bagă filme pe Facebook care nedumeresc pe toată lumea, cu Adio PD, Adio PDL! Deci partidul lui de vreme rea şi bună este terminat. L-a pus pe sclavul Cristian Diaconescu să inventeze Fundaţia Mişcarea Populară la care aderă instantaneu majoritatea consilierilor săi, oare ANI este dezinteresată de apolitismul unor consilieri ai unui preşedinte apolitic. Şi ca să-şi mai verse nervii şi pe Parlament trimite o scrisoare ca de la plutonier la jandarmii din subordine cărora le ordonă să facă tot felul de lucruri d'a valma şi constituţionale şi mai ales ne! Este clar şi domnul Traian Băsescu ar merita un sabbatical! Mai ales că are în plan reformarea dreptei româneşti. Să sperăm că nu îl bate gândul să se internaţionalizeze. Şi ca cireaşa pe tort îl face pe procurorul Daniel Morar judecător la CCR şi CSMeul hain îi prelungeşte acestuia încă trei luni în funcţia de înlocuitor de Procuror General. Să mai zică cineva că nu trăim într-o democratură!

L-am urmărit câteva clipe pe jalnicul Ion Stanomir, fost preşedinte executiv al IICCMER pe vremea ştiinţifică a lui Tismăneanu, nu-i nevoie de mai mult şi te lămureşti! A cochetat cu literatura, este coautor al unor amintiri din copilărie comunistă de prin anii ’80, a făcut dreptul, s-ar califica de constituţionalist prin pupincurismul băsescian! Ce a zis: că este excelentă ideea lui Băsescu cu Morar la CCR şi extrem de nepotrivită  a doamnei Pivniceru la aceeaşi CCR. Este clar ca vaca partizanatul individului cu morgă, tupeu şi vanităţi, pus în funcţii care să-i dovedească incompetenţa şi puţinătatea intelectuală.

Desfid pe cei care mă vor contrazice….Verstehen Sie! (m-aţi înţeles, pentru noi pulimea!)

PS Scuze pentru eventualele urechi subţiri, dar expresia o regăsiţi la Conu’ Djuvara, pe care-l admir!

duminică, 24 martie 2013

Bentiţa Sabinei

N-am comentat nimic despre bentiţa Sabinei! Această întâmplare demonstrează ipocrizia unor minoritari despre sentimentul că sunt nedreptăţiţi la noi. Degeaba ne cer ungurii să fim calmi, când de 15 martie ei ies cu cocarde tricolore roşu alb verde şi îi comemorează pe eroii de la 1948 cu care românii ardeleni au avut confruntări sângeroase, pe care toţi le-am vedea uitate. Chiar dacă gestul Sabinei a fost cumva sfidător, să apari de 15 martie cu tricolorul românesc într-o şcoală din zona secuiască, majoritar maghiară. Iritaţi şi enervaţi au ameninţat-o pe colega lor româncă. Ca drept răspuns mulţi tineri din ţara noastră au manifestat în sprijinul Sabinei. Tot capitalul de simpatie legat de steagul secuiesc s-a dus pe apa Mureşului şi a Oltului care izvorăsc din aceeaşi zonă secuiască! Cum poţi să te revolţi şi să ameninţi un cetăţean român care-şi afişează însemnele naţionale în România, nu în Ungaria unde să spunem că ar fi fost nepotrivit. Dacă este să ne aducem aminte de momente eroice să ne bucurăm fiecare în parte, fără să ne irite sensibilităţile, sau măcar să avem bunul simţ să nu ne arătăm nervoşi.

Am citit un interviu interesant luat lui Nicolae Manolescu. Ce este mai important este că Manolescu este dintre puţinii intelectuali de mare prestigiu care a experimentat politica. A fost şef de partid, a umblat prin ţară în acest scop, a eşuat cu PAC şi a renunţat la politică. Spre deosebire de alţi intelectuali importanţi ştie bine ce înseamnă politica şi dacă intri în această zonă ce sacrificii trebuie să faci. Demnităţile publice nu le primeşti doar dacă ai avut nişte contribuţii de natură culturală sau intelectuală.   Şi politica este o meserie şi intelectualii trebuie să înţeleagă asta. Asta încerc să-i explic lui Valeriu, care de la New York a rămas pe paradigma rezistenţei intelectuale în faţa dictaturii comuniste. Revelaţia asupra acestora după Revoluţie este că şi aceştia sunt oameni, pot greşi, au mentalităţi şi opţiuni care ţin de firescul omenesc, în plus sunt mânaţi de vanităţi absolute!

Circul de la PDL continuă. Astăzi trebuie să se răspundă la contestaţiile privind votul la alegerea preşedintelui. Să-i mai văz pe finii snobi ai acestei adunături de chivuţe care-şi dau poalele peste cap cum se mai exprimă. PDL este un experiment politic sortit eşecului. Traian Băsescu a dovedit o mare intuiţie politică, atunci când a ridicat acest partiduleţ de 5% la incredibilul rezultat de 34%, exploatând slăbiciunile pesediste şi liberale, mizând pe lupta împotriva infracţiunilor şi corupţiei. Totul s-a spart ca un balon de săpun pentru că această acţiune era manopera unor ipocriţi infractori la rândul lor în frunte cu chiar Băsescu, expert în sfeterisit case din domeniul celor retrocedabile şi cu mari probleme privind flota. Privind infrastructura de transport  se observă decăderea evidentă a activităţii navale, porturile sunt nişte ruine ruginite şi pe de altă parte a căii ferate! Despărţirea de PDL a preşedintelui Traian Băsescu îl pune din nou într-o situaţie de încălcarea a Constituţiei şi după cum spunea prietenul Iulian Ţ. ar trebui măcar trimis un raport Comisiei Europene de cum preşedintele Băsescu arată imparţialităţile pe care i le cere Constituţia şi pe baza cărora a fost salvat de aceeaşi Comisie astă vară.  Discuţia despre dreapta lui Traian Băsescu este cam penibilă, pentru că el simbolizează populismul cel mai deşănţat şi în nici un caz valorile de dreapta conservatoare sau măcar demo-creştine.

P.S. Ascult la radio astăzi dimineaţa o declaraţia care m-a cam pus pe gânduri. Conu' Neagu Djuvara are gânduri prezidenţiale! Are 97 de bani şi cum a zis şi Ionuţ Z. nici de papă nu mai este bun! Este un istoric foarte drag mie, dar cine i-o fi băgat în cap asta nu-i zdravăn. Conu' Neagu a trecut demult şi de vârsta memoriilor, dar-mi-te de acţiuni electorale, aferim....


sâmbătă, 23 martie 2013

Consideraţii aproximative într-o sâmbătă rece de martie


Multe lucruri aproximative s-au întâmplat în acest week end.

În primul rând rezultatul meciului de fotbal Ungaria - România! Parcă a fost 2-2! Pentru românii care l-au urmărit a însemnat o groaznică frustrare. Ungurii nu erau mai buni, dar erau bine organizaţi, românii nu puteau să facă mai nimic. Priveam disperat cum se scurge ceasul şi eram convins că o să luăm bătaie, dar Maxim i-a încurcat şi Chipciu a egalat miraculos când erau minutele de prelungire terminate. Dacă repetăm în Olanda o luăm în barbă şi suntem KO rapid. Nu-l înţeleg pe Piţurcă pentru că a ţinut în echipă oameni absolut inutili cum a fost Stancu, după ratarea aia monumentală trebuia schimbat urgent. 

Aseară am avut o nouă discuţie cu Valeriu prietenul meu newyorkez, este New York locul unde n-ai treabă cu Skype, vorbea pe iPhone! Are păreri complet opuse cu mine despre acţiunea SUA în Orientul Mijlociu. Eu cred că a fost în favoarea democraţiei, cum a făcut armata americană întotdeauna, el crede că este un imperiu rău care omoară inocenţi. Vezi, când eşti bine mersi într-o democraţie puternică cum este cea americană, care suportă criticile poţi avea tot felul de opinii. Eu care am mai puternic în minte comunismul îi apreciez pozitiv şi când poate nu au dreptate americanii! Pentru mine SUA a eliberat Afganistanul de teroarea talibanilor, care sunt extrem de influenţi încă, prin  teroare şi ignoranţă religioasă. În Irak au eliberat ţara de dictatura lui Saddam, dar rămân dispute tribale de rit şiiţi versus suniţi, arabi versus kurzi...Deci există multe chestiuni aproximative în Orientul Mijlociu....Eu îi apar ca din dreapta republicană, acasă că sunt cu cine ştiţi, aproximativ liberal, conform unora nu-s de dreapta, ci pe undeva extrem de aproximativ!

O altă problemă aproximativă este despre gherţoii manelişti. Valeriu cu un hiatus românesc pornind din vremea de dinainte de 1989 nu înţelege cine sunt şi ce vrea ei! Şi eu am avut încruntări prin 1994-95 când am auzit de manele. Manelele e viaţa mea, ele au avut un succes în vremurile de tranziţie, sunt un derapaj de la folclorul urban exploatat de ţiganii care şi-au schimbat şi ei statutul, au devenit importanţi în partea de relaxare şi distracţie! Muzica asta care este extrem de sentimentală, dar şi cu accente de revanşă, a devenit o refulare pentru cei cu educaţie precară. 
În acelaşi timp rebuturile de succes acestei tranziţii, indivizii cu statut incert şi aproximativ, infractori, naşi mafioţi, raşi în cap, cu cruci mari şi lanţuri masive de aur, conducând maşini de fiţe, care împing în nasul poliţailor celularul din care se aude un comisar şef, chestor sau alt înalt demnitar din instituţii de forţă sunt exprimaţi printr-un expresie aproximativă, ei sunt gherţoii! Combinaţia explozivă şi cea mai periculoasă este de gherţoi manelişti, la fel de aproximativă!

Astăzi după amiază, am auzit fanfara prin centru oraşului, era o defilare aproximativă cu călăreţi şi unii costumaţi ca nişte cavaleri, aproximativ erau Cavalerii Vinului!


Cel mai aproximativ eveniment a fost Convenţia Naţională a PDL. Se luptau aproximativ de la egal la egal Vasile Blaga şi Elena Udrea, fără şanse fiind doar doamna Monica Macovei, acea persoană care apropiindu-se de un butoi de castraveţi îi acreşte instantaneu. La Convenţie a participat inoportun ca întotdeauna preşedintele României, Traian Băsescu. A ieşit preşedinte Vasile Blaga şi după aceea un imens scandal. Doamna Elena Udrea a contestat vehement alegerile, acuzând de furt, deci la PDL se fură? Elena Udrea este una din cele mai aproximative personaje politice. Studiile sale sunt foarte aproximative a absolvit o universitate particulară, foarte aproximativă, a avut un debut aproximativ  în politică trecând prin PSD şi PNL şi aterizând în PDL prin străduinţă mentorului ei Traian Băsescu. O femeie aproximativ bine, dar mie sugerându-mi ţoapa, dotată cu un incredibil tupeu face o carieră politică de loc aproximativă. Finalul acestui congres care este aproximativ, se rupe PDL în două, sau trei bucăţi.  Preşedintele Băsescu şi-a luat adio de la PDL după rezultatul votului, evident nu-i place rezultatul, ce o să facă este iarăşi aproximativ, pentru că Traian Băsescu este imprevizibil şi aproximativ! 



Eine kleine Nachtmusik


Joi la Filarmonica din Piteşti s-a petrecut o seară fermecată. Dirijorul Alexandru Ganea şi orchestra piteşteană ne-a oferit un program complet Mozart!
Concertul a fost deschis de uvertura la Clemenza di Tito.
Au urmat două din cele mai cunoscute concerte pentru pian. Solistul la pian invitat a fost italianul Ippazio Ponzetta. Acesta a debutat ca un copil minune   şi s-a perfecţionat cu renumitul Aldo Ciccolini. Ponzetta are forţa interpretativă care a contribuit din plin la reuşita spectacolului. Pianul Forster nu a mai avut de multişor un maestru care să-l supună sunetelor celor mai potrivite. 
Primul concert pentru pian şi orchestră a fost nr. 20 în re minor KV 466. Acest concert este prezentat în premieră la Mehlgrube Casino în 1785 cu Mozart ca solist. Concertul era mult admirat de Beethoven. Place în special partea a doua Romanze, extrem de armonioasă. 
În partea a două a spectacolului am audiat superbul concert nr. 21 în do major, KV 467. Concertul a fost creat de Mozart la puţin timp după cel precedent în acelaşi ani 1785. Pentru mine şi pentru mulţi alţii partea a doua, Andante parcă ar fi fost scrisă de inspiraţie magică, nepământeană. A fost folosită ca suport muzical în filmul Elvira Madigan, concertul fiind denumit şi aşa. La recomandarea dirijorului Ganea am ascultat de pe You  Tube concertul în interpretarea lui Dinu Lipatti şi a orchestrei condusă de  Karajan care sună absolut excepţional!
Finalul spectacolului l-a făcut Ganea împreună cu orchestra oferindu-ne altă faimoasă pagină mozartiană Mica Serenadă sau pe nemţeşte şi mai bine ales, Eine kleine Nachtmusik! Este un concert exclusiv de coarde şi a fost creat de Mozart în 1787. Este una din cele mai frumoase piese muzicală cu care să se termine un concert muzical. Şi aşa s-a terminat o noapte muzicală fermecată.
Ponzetta eu şi dirijorul Alexandru Ganea



joi, 21 martie 2013

Vlad Zografi


Un telefon primit astă seară mi-a amintit de o omisiune de neiertat. În pălăvrăgeala mea cvasi zilnică de blogger am uitat un eveniment important, cronica elogioasă din Dilema veche a Valentinei Sandu Dediu la cartea de eseuri a prietenului meu Vlad Zografi, Infinitul dinăuntru. L-am trezit pe Vlad din somn aproape, am fost matinal, mergeam spre Bucureşti la cursul de joi.  Este a doua cronică entuziastă, după cea a lui Cosmin Ciotloş, de săptămâna trecută din România Literară


Îl cunosc pe Vlad Zografi demult, de demult.... din 1985, când la institut debarca încă un lot de tineri fizicieni deosebiţi. A fost o prietenie instantanee. I-am cunoscut familia, ştiam că Vlad este un om cu preocupări literare, scrie teatru. Viaţa şi-a urmat cursul, Vlad a făcut în Franţa un doctorat în particule elementare, dar s-a întors ferm decis să facă literatură. A devenit redactor la Humanitas şi unul dinte cele mai promiţătoare nume din literatură de după 1989. 

 Dacă citiţi o carte în redacţia lui Vlad Zografi aveţi garanţia calităţii, trece prin ochii unui om extrem de scrupulos. Vlad este un tip parcimonios, nu-şi pierde vremea cu articole efemere prin ziare sau reviste, sau ca mine cu stupidităţi de blogger, scrie mai rar şi uite că acum cu cartea sa de eseuri este man of the moment


Cum scrie şi dezvoltă idei Vlad Zografi pare a fi îndreptăţit să ţină un curs de filosofie muzicală la Conservator! 
Mai ştim pe unii care au ajuns profesori la UNATC doar uitându-se la filme.


Mărturisesc că scriu aceste rânduri pe fondul muzical al Concertului nr. 21 de Mozart, în interpretarea genială a lui Dinu Lipatti, cum mi l-a recomandat dirijorul Alexandru Ganea! Este febleţea mea amintindu-mi mereu de frumosul film Elvira Madigan!


Da, sunt mândru că sunt prieten cu unul din cei mai inteligenţi şi pătrunzători oameni pe care-i cunosc!

De toate în ziua de joi

Am fost azi la Bucureşti pentru cursul meu cu studenţii din anul IV la Nucleare. Este cea mai pasionantă zi găseşti acolo tineri deştepţi cu care am hotărât să schimb idei. Le-am dat întrebări de cultură generală şi am avut surprize plăcute şi mă bucur!
Mi-am luat cafeaua de Starbucks, atenţie Vlad, nu mă ia căscatul când mă conversez cu studenţii, pe care-i văd cum îi ia somnul!
M-am bucurat că patinoarul era plin de fetiţe de diferite vârste care se antrenau la patinaj artistic. Erau două gâgâlice de vreo 7-8 ani foarte sigure pe ele, mai cădeau, dar chestia mă umple de speranţă, sportul nu moare când vor câinii!

Am Dilema veche pentru drumul la Bucureşti. Am citit o foarte bună cronică a lui Andrei Pleşu despre capodopera lui Cristian Mungiu, După dealuri! Am să-mi agăţi şi opinia mea pe forumul Dilemei vechi. 
Ca de obicei sar repede la ce mai zice Cristian Ghinea! Şi scrie despre Constituţie şi scrie bine şi la obiect. Am o altă părere privind cea mai veche Constituţie, rămâne Magna Charta din 1215 a Angliei, semnată de regele Ioan (John). Mă enervează asta a noastră cu Ioan fără de Ţară (John Lackland), John a fost rege după fra'su, Richard Inimă de Leu! Ghinea nu scapă însă ocazia unor consideraţii tâmpite despre PNL, ce o avea ăsta cu peneleul?

În revistă Vintilă Mihăilescu explică te mentalităţi autohtone prin nişte bancuri de mai mare cinstea. Cea cu Iţic, Ştrul şi descurcăleala românească pe care vor s-o fure iudeo-masonii este criminală...Nici celelalte nu sunt mai prejos

M-am lămurit şi cu neparticiparea Conului Djuvara, m-a ajutat Mac şi am găsit explicaţia simplă într-un articol din România Liberă. HRP îi promisese o masă rotundă cu Jean d'Ormesson, o întâlnire între doi aristocraţi venerabili, păcat că nu s-a realizat! Deci niciun ICR, Marga, Cărtărescu, Pleşu sau Liiceanu! 
Un prieten îmi scrie că există surse că Mircea C ar fi făcut armata la securitate, a făcut-o la securitate şi Mircea Dinescu şi n-a lăsat urme, a mai făcut-o şi un amic bun, la Câmpina, la trupeţii securităţii, ăia care au fost omorâţi la aeroportul Otopeni în 1989, amicul o făcuse cu vreo 10 ani înainte, era armată grea pur şi simplu! Cărtărescu rămâne un poet şi un scriitor important şi care merită citit, mai puţin prostiile lui politice prin ziare, la care a şi renunţat!

La remarca lui Radu V., amicul meu, am citit şi interviul doamnei Zoe Petre. Doamna Petre are opinii de bun simţ, mai puţin forumiştii, unde parcă care s-a răsturnat căruţa cu proşti de la neuitatul Caracal! Poţi să ai alte opinii diferite cu a doamnei Petre, poţi să le scrii dar să le faci inteligent, nu să faci figură de idiot ciocoiesc, de lowbrow sau pus şi simplu de huligan. Probabil că mai sunt unii care scriu imbecilităţi fără să-i mai sponsorizeze cucoana cu frunza????

 Mă cert şi cu un neîmpăcat suporter al lui Antonescu, nemulţumit de Ponta, şi care ar vrea ca Ponta să pocnească din deşte sau din bici şi economia românească să ţâşnească ca din puşcă spre un nivel de trai asemănător cu acela din Occident. Greu la deal cu boii mici!

miercuri, 20 martie 2013

Ce măcel!


Şi Ionesco şi alţii au scris piese inspirate de acest spectacol al ororilor. Ei bine, ce se întâmplă cu Salonul Cărţii de la Paris unde România este invitată de onoare te duce cu gândul la acest tip de spectacol, teatru, film şi mai ales literatură!
Franţa, sora noastră mai mare ne invită de onoare la acest salon al cărţii şi Micul Paris ia foc! Chivuţe culturale autohtone îşi dau poalele peste cap să admirăm floricica vineţie care poartă numele ruşinos   al obiectului iubirii! Cărtărescu atac devastator la ICR! Deci suntem invitaţi de cea mai prestigioasă cultură europeană, fără supărare pentru anglo-saxoni, mai ales cei filo, Parisul rămâne Paris şi oricare american visează lansarea şi prestigiul la Paris, nu la New York sau aferim! .... la Los Angeles! Şi noi asta facem, că suntem cu toţi români, mai mult sau mai puţin ....puneţi dumneavoastră ce vreţi!
Chiar nu-l înţeleg pe Mircea Cărtărescu, fumurile selecţiei la Nobel chiar i-a luat minţile? După câte ştiu pentru toţi scriitorii români organismul care-i reprezintă este Uniunea Scriitorilor şi nu ICR, sau orice altă instituţie de stat. Doar US care este asociaţie liberă, fără condiţionări bugetare vorbeşte cu adevărat în numele lor. Văd că această instituţie nici nu a fost întrebată cine ar fi cei care să reprezinte cărţile scrise în limba română. Poate greşesc, cărţi mai le scriu şi alţii inclusiv ingineri, fizicieni, jurişti şi alţii, dar la Paris este vorba de scriitori.
ICR este o instituţie de propagandă, creată pe lângă Ministerul de Externe. Doamna Mungiu Pipiddi are o opinie radicală, n-ar finanţa ICR! Există şi opinia independentă a amicului Val D. că la New York nu s-a auzit de ICR, doar nişte nostalgici români îşi fac veacul pe acolo şi d'aia marele scandal intern de la Bucureşti cu poneiul roz, acolo vreun irlandez de la Poliţie a fost deranjat să se uite şi a zis OK şi cu asta basta! Măcar doamna Şuteu o fi fost eficace  ca lobbyistă a tinerilor mâzgălitori de ziduri, or fi acu' angajaţi pe la v'un teatru de pe Broadway? Probabil că ICR este eficace la culturi mici, Dl. Şafran face treabă excelentă la Stockholm şi cu ajutorul relaţiilor personale, mai este şi Gabriela Melinescu acolo! În Israel există o importantă diasporă din România şi ICR este binevenit. Rămâne de văzut unde este util şi unde se toacă banii da-n boulea! Că asta este ICRul, un mijloc de tocat banii României pe găşti. Nu mai sunt ai noştri, sunt răi ai lui Marga, nici n-a apucat Marga să tragă un fâs că sar căuzaşii să-l conteste, mai ales cei care au profitat ierte-mi-se părerea! Că totuşi cultura română nu se rezumă la Cărtărescu, Pleşu, Patapievici, Liiceanu. Nici Emil Hurezeanu nu agreează furtuna asta în paharul dâmboviţean. Păcat că în cloaca asta a intrat şi Conu' Djuvara, sau poate sastisit de Paris, n-a mai vrut să vină? Cu ICRul este o poveste, morga lui Patapievici impune, mă uitam cum îi explica lui Andrei  ce a scris în Parabolele lui Isus, de-şi pusese degetele le gură, la peroraţia lui Horia, nu-i aşa?

Asta suntem noi, jucăm pe mize mici şi nu avem patriotismul  să fim mândri când trebuie!
Scriu astea şi-mi vărs oful, dac-aş scrie pe forumul vreunui ziar aş fi luat la şuturi de tot felul de neaveniţi, măcar dumneavoastră sunteţi corespondenţii, mai deştepţi sau cel puţin la fel ca acela care-şi dă cu presupusul. Aşa că vă rog să mă comentaţi, oricum n-aveţi dreptate, că-i blogul meu şi scriu ce vreau în el! 

marți, 19 martie 2013

Marginalii la "Rugul Aprins"

Jan Palach

Am reuşit să văd serialul ceh "Rugul Aprins". De fapt am văzut prima serie pe HBO GO pe internet. Acest serial îmi reaminteşte evenimente din vremea epocii mele mirabile a studenţiei. Rugul Aprins este un film dedicat lui Jan Palach. Primăvara de la Praga, mişcarea reformistă din Cehoslovacia din 1968. Este o mişcară pornită şi din interiorul partidului comunist cehoslovac dar care a avut ecouri în toată populaţiei acestei ţări. Primăvara de la Praga a fost zdrobită de tancurile sovietice şi a celorlalte ţări comuniste, Bulgaria, Polonia, Germania de est şi Ungaria. Spre onoarea noastră Ceauşescu a refuzat ca România să participe la această intervenţie armată. Simbolul Primăverii rămâne Jan Palach, studentul praghez care şi-a dat foc la cinci luni de la intervenţia sovietică pe 21 ianuarie 1969. Nu atât Dubcek, Smrkowski, sau Jiri Haijek. Nu ştiam ce s-a întâmplat de fapt din cauza filtrelor din presă, nici nu-mi aminteam detaliile, nici măcar de la Europa Liberă.
Jan Palach era un student la istorie de 19 ani, născut în 1968. Mama sa era o femeie simplă, lucra la o gară lângă Praga, pe valea Elbei (Laba în cehă) şi avea un frate mai mare, căsătorit. Palach este salvat de ardere completă de un manipulant de tramvai. Pe atunci pe Vaclavske Namesti mergeau tramvaie pe lângă statuia  sfântului naţional al cehilor Vaclav.
Palach moare în chinuri după câteva zile. Studenţii praghezi organizează cu ocazia înmormântării demonstraţii uriaşe, îi copiază masca mortuară, pe care o pun în locul bustului lui Lenin la Universitatea din Praga.
Un mahăr comunist sugerează un complot şi încearcă să-i denigreze memoria. Şi familia hotărăşte să-l dea în judecată şi aici intră în scenă tânăra şi frumoasa avocată Dagmar Beneşova. Cam asta este subiectul primei părţi, iar restul probabil nu mai are mare semnificaţie. Când am încercat să mai văd şi seriile care urmează HBO GO nu m-a mai lăsat, trebuia să am un abonament!

Vreau să mai remarc ceva spus de prietenul meu Mihai V. cu o experienţă de ani buni la Praga. Cam jumătatea din cehi au nume germane, Havel, extraordinarul lor preşedinte şi uite că şi Palach este nume nemţesc!

Şi acum vreau să discut despre epocă despre cum era la noi şi cum era la ei. Ce te frapează când vezi Cehoslovacia cât de deosebită este faţă de România Vechiului Regat. Este o ţară complet urbanizată, probabil doar prin Ardealul săsesc sau Banatul pot aminti cumva de Cehoslovacia. Apoi când vedeam comitetul de grevă al studenţilor care încercau să solidarizeze pe muncitori. Atunci îmi vine să ne plângem de milă, dar asta era situaţia, pentru că tocmai se consumase Primăvara de la Praga se produsese Manifestul elor două mii de cuvinte. Noi am reuşit o demonstraţie de protest la statuia lui Mihai Viteazu, de fapt o colindă care a speriat pe activiştii pecerişti. Rezistenţa armată a românilor se consumase în deceniul precedent, în Obsedantul deceniu. A fost rezistenţa armată din munţi cu batalioane de securişti pe urmele lor, cu trădări dar şi cu solidaritatea ţăranilor, ciobanilor care a făcut ca aceste nuclee să reziste incredibil de mult. Nu mai pun şi episoadele nefericite ale paraşutărilor trădate de faimoşii spioni a cercului de la Oxford şi care acum aflu cu mânie şi scârbă că se sugerează a fi puse în cârcă unor foarte onorabili români ai rezistenţei externe. Şi acum trebuie să punem la punct o chestiune: problema comunizării României! Unii încearcă să ne convingă acum că a fost rezultatul exclusiv al alogenilor veniţi pe tancurile ruseşti. Ori represiunea comunistă a fost desfăşurată cu concursul cozilor de topor de cea mai curată extracţie românească. Acei măcelari care au călcat cu cizmele pe revoluţionarii din decembrie  89 erau români verzi, care lăcrimează cântând "noi suntem români", dar n-au ezitat să se comporte ca nişte măcelari abjecţi atunci sau când au comis represiunile de la Piaţa Universităţii la Măgurele!
Astăzi avem altfel de cozi de topor, care umblă în costume Armani la Bruxelles, sau Strasbourg şi se plâng de conaţionalii lor că nu reuşesc să fie pe gustul lor!

Avem puţini români exemplari fraţii Arnăuţoiu, colonelul Arsenescu, Ion Gavrilă Ogoranu, apoi doar câţiva disidenţi şi rezistenţi Paul Goma, Dorin Tudoran, Doina Cornea!
Din păcate rezistenţa şi revolta românilor sub dictatură nu a avut caracterul de masă din Ungaria, din Polonia, Cehoslovacia. Astea se repercutează şi azi în ura de sine a românilor când sunt momente când ne este ruşine că suntem fii a ai acestui neam şi totuşi n-am avea motive să ne ruşinăm.

Rămâne sacrificiul deosebit al lui Palach, repetat ca un gest disperat şi de Liviu Babeş în 1988 la Poiana Braşov.   Şi pentru mine nostalgia tinereţii trecute.