duminică, 31 martie 2013

Blog de sfîrşit de lună

Suntem în ziua de 31 martie şi s-a terminat luna!
Mircea mi-a urat din Germania Frohe Oster, că la ei nu este Cristos a înviat! Eu însă urez catolicilor care mă citesc:
Cristos a înviat!
Azi am dezbătut cu amicii Iulian şi cu Radu V. că trebuia să sărbătorim  şi noi în aceeaşi zi, care ar fi fost aceeaşi în perioada interbelică, dar Stalin a trecut ortodocşii cu Paştile pe stil vechi şi noi ne-am supus!
Cei mai supăraţi sunt ciobanii că se fac miei oi până în luna mai! O altă veste minunată este că Monseniorul Ghyka a fost beatificat de Papa Francisc. Este o victimă a comunismului şi Biserica Catolică din Piteşti îl onorează având pe uşa bisericii un panegiric al martirului credinţei creştine. Chiar acum urmăresc un documentar artistic dedicat Monseniorului!

M-am gândit că articolul meu cu cărămida BRIC va trezi comentarii, cei care le-au citit pot spune că sunt la fel de interesante ca ale mele, dacă nu mai interesante! Am să-i rog şi eu pe aceea interesaţi să-mi scrie comentarii să se abţină de la unele afirmaţii care pot trezi dezaprobarea altora. Acum, în particular, unele comentarii mă fac să crăp de râs! Şi hai să ne amuzăm cu toţii! Pentru unii sunt un irepresibil stângist, pentru alţii sunt un necondiţionat reacţionar. Sunt un amestec de stalinist cu gorbaciovist, pe care s-a altoit un maurassist, conservator britanic şi neocon fără tinereţi maoiste!

Revin la reacţia complet ridicolă a lui Sorin Ioniţă în ajutorul căruia a sărit şi emaciatul de Liviu Avram de la Adevărul! Aveau dreptate cei de la Realitatea tv când au titrat Analiştii lui Băsescu! Pentru că a căzut ca musca-n lapte şi Bogdan Oprea, purtătorul ilegal de barbă al lui Traian Băsescu. Acest individ dorea să se scoată acest titlu de la Realitatea TV, dar a refuzat obstinat să răspundă la nişte întrebări ale lui Rareş Bogdan! Parcă se răsturnase celebrul car de la Caracal în emisiunea agresivilor Andrea şi Rareş.  

Manolescu comentează Salonul Cărţii de la Paris şi forumiştii, majoritar scriitori frustraţi şi fără valoare îl înjură, pentru că nu pot să cred că băsiştii sunt capabili să citească din Manolescu, ei sunt cu tinichigiii şi mai ales  cu ospătarii care le livrează şpriţuri!

În Observator Cultural am citit un comentariu scris de Horia Pătraşcu referitor la cartea lui Pleşu, Parabolele lui Isus. El discută despre sugestia elitistă a comentariului lui Pleşu în contradicţie cu adresarea şi adresabilitatea cristică deschisă tuturor mai ales celor săraci cu duhul, în sensul unei educaţii precare. Cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Oricum  eu nu am avut încă ocazia lecturii cărţii lui Pleşu, însă am urmărit câteva din dezbaterile dintre Pleşu şi Liiceanu, de la TVR1. Acolo am urmărit argumentaţiile superbe ale lui Pleşu legate de parabolele cristice. Nici nu ştiu dacă aceste discuţii sunt cumva pe You tube. Îmi reamintesc cu neplăcere comentariile idioate ale lui Mircea Badea, are acest jurnalist pamflete reuşite, aici însă dovedea o imensă prostie ipocrită, pentru că altfel dovedeşte inteligenţă, cu excepţia comenzilor voiculesciene! 

Gabriel Liiceanu aniversează printr-o reeditare extrem de frumoasă a cărţii lui Cărtărescu, Nostalgia. El declară exaltat că Mircea Cărtărescu va lua Nobelul şi că poate fi pus brand de ţară în locul frunzei. Mircea Cărtărescu este un bun scriitor, dar am îndoielile mele la prezenţa sa publică. Sper să nu se grăbească Liiceanu cum a făcut-o cu Pruteanu, foarte simpatic şi agreabil când Liiceanu i-a făcut o dedicaţie extraordinară şi extrem de antipatic ulterior. Scriitorii sunt uneori extrem de pământeni şi supuşi erorii, probabil şi datorită imenselor lor vanităţi şi a unor uşurinţe etice şi morale, argumentată de cartea lui Lucian Boia privindu-i pe unii mari interbelici. Rămâi prostit cum excepţionali intelectuali au fost în decurs de 7 ani: carlişti, legionari, antonescieni şi ăl mai rău, comunişti din '44! Şi dacă ar fi fost numai ei, Sadoveanu, Arghezi, Ralea dar au fost şi mulţi alţii. Sunt şi azi astfel de răspopiţi, care uită complet  propria biografie. Este jenant şi imoral s-o faci Merkel asemenea  lui Hitler, dar după aceea ziarul spaniol în care s-a făcut respectiva afirmaţie şi-a cerut scuze. Aceştia de la noi aseamănă pe unii demnitari culturali actuali cu nume odioase precum Chişinevschi, Răutu şi alte personaje sinistre. Or fi ăştia noi proşti şi tâmpiţi, dar nu decid destinul şi puşcăria ca în anii '50, ci eventual nu mai dau un stipendiu de la ICR!

Şi acum fotbalistice! Liverpool a izbândit la Birmigham cu Aston Villa cu 2-1 şi Petrolul meu amărât doar 1-1 cu CFR Cluj, păcat de ăştia! 

Un comentariu:

  1. 1. Data Paștilor nu are nici o legătură cu Stalin.
    2. Vladimir Ghica nu mi-a stîrnit niciodată simpatie:
    - un om apucat de manii religioase înseamnă că este dubios, i-a intrat o păsărică în cap.
    - trecera la catolicism a fost nepotrivită, ținînd seama de răul imens făcut poporului român de catolici, rău ce continuă și azi.
    - a fost acuzat în perioada interbelică pentru o activitate împotriva României, dusă de el la Vatican și pentru contribuția la semnarea unor acorduri dezavantajoase României, cu Vaticanul.

    RăspundețiȘtergere