duminică, 17 martie 2013

Dispariţia PDL, un act de dreptate politică şi o şansă pentru viitor

Sediul fantomatic al UFD !? de la Ocna Sibiului!
Paul Ghiţiu

Sub acest titlu a apărut în Evenimentul zilei un articol analiză aparţinând lui Paul Ghiţiu. Şi ca să simplific am să fac trimiterea la articol:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/disparitia-pdl-un-act-de-dreptate-politica-si-o-sansa-pentru-viitor-1028480.html

Este într-un fel surprinzător că tocmai în acest ziar apare un astfel de articol, care este o analiză necruţătoare a acestui fost lider, alături de Varujan Vosganian şi Adrian Iorgulescu al Uniunii Forţelor de Dreapta pe la începutul anilor 2000! Ca să vă reamintesc de partid voi republica anacronismul întânit la Ocna Sibiului, anul trecut!

Analiza este necruţătoare şi mă regăsesc în argumentele lui Ghiţiu privind PDL. Nu poţi să te culci social democrat şi să te trezeşti popular de dreapta! 
Blogger distins (apud Adrian Marin of California)
minat de problemele delicate ale PDL şi dreptei în general!
Sunt idei în articol care însă îmi stârnesc încruntarea şi nelămurirea. Ghiţiu face praf toate partidele, inclusiv PNŢCD, cel condus de Corneliu Coposu. În sprijinul argumentelor sale el foloseşte faptul că toţi am ieşit din comunism. Asta este adevărat, dar am ieşit diferit! Orice ar spune Ghiţiu, PNŢCD era de dreapta, prin faptul că era profund anticomunist, era ca sula în coastele lui Iliescu. PNŢCD n-a izbândit din cauza politicii de cadre, profunda neîncredere în tinerii care veneau în partid, erai bun şi valabil dacă aveai descendenţe ţărăniste şi altele. Ultima iniţiativă a umbrei ţărăniste  conduse de Aurelian Pavelescu (era să zic Andreescu!), unul dintre cei mai jalnici oportunişti şi Forţa Civică a lui  MRU plagiază, cum hazos a zis cineva, vechea iniţiativă politică DA. De la numele micului agitat care este aproape un plagiat al numelui uneia din cele mai bune voci a şoubisnisului autohton  nu te puteai aştepta decât la chestii de acest fel. By the way.... Forţa Civică din Argeş era condusă de un individ tinerel, care prin 1996, având ceva mai mult de 18 ani tăia şi spânzura la PNŢCD, din postura de secretar sau cam aşa, numea şef şi şefuleţi locali.  A făcut ceva particulară, evident de drept şi s-a plimbat prin tot felul de partide, care mai de care, inclusiv pe la Becali, fiind perfectul oportunist mediocru! Acum este adjunctul lui MRU la partid, să-i fie de bine, lui MRU, bineînţeles!
Revenind la PDL şi eu cred că sunt într-o fundătură. 
Nu pot să o văd pe Elena Udrea negociind cu alte partide, poţi face opoziţie foarte vocală şi agresivă, la care o cred în stare, dar n-o văd negociind, n-are aerul ăla de cucoană din Politică şi delicateţuri a lui Caragiale, îţi trebuie un pic de educaţie! 
Ce să mai zic de doamna Monica Macovei cu aerul ei de văduvă neagră. Cred că pusă într-un butoi de castraveţi îi acreşte instantaneu!
Pe Vasile Blaga îl văd în stare să facă doar o fuziune cât de cât onorabilă, prin aspiraţie în PNL. 

Concluzia lui Ghiţiu este mai confuză. Deci PDL adio, PNL cu Voiculescu şi ejusdem farinae sunt pe aceeaşi direcţie! Ghiţiu invocă a Primăvară de la Bucureşti 2013. Ce o fi asta? Pentru o construcţie politică îţi trebuie nişte personalităţi cu oarecare notorietate şi un vehicul partinic, ceva înregistrat şi inexistent, cum era PNG cumpărat de Becali sau Forţa Civică, anexată de MR Ungureanu. Doar Dan Diaconescu a suplinit cu televiziunea sa pentru proşti!
În momentul de faţă, nici ochelarii mei panoramici, nici cei de cal sau de sudură ai martorilor lui Băsescu nu văd această speranţă. Sau perspectiva revenirii lui Băsescu în politica din care nu a plecat nicio clipă îi dă speranţe domnului Ghiţiu? Din dilema asta nu pot ieşi nici tras Farfuridi de părul meu cam lipsă! 

Şi în final o completare care n-are a face cu restul, dar e ben trovato (Mircea P dixit):

"Definitie:ecologistii sunt studenti etern repetenti  la Politehnici!!!"

9 comentarii:

  1. Paul Ghitiu e un IDIOT: "Pentru eventualele comentarii ale specialiştilor, fac următoarea precizare : personal consider că dreapta politică este doar aceea care recunoaşte existenţa lui Dumnezeu şi necesitatea raportării umane la această existenţă şi îşi bazează activitatea pe morala creştină. Tot restul nu este decât aceeaşi hidră a stângii cu o mie de capete şi de înfăţişări mincinoase." De cand e "morala crestina" o ideologie de dreapta? Poate doar in "republica fundamentalist crestina legionara romana".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eram pe punctul de a spune acelaşi lucru.

      Bb

      Ștergere
    2. Dif fericire (zic eu) Biserica Ortodoxa nu a dovedit aspiratii politice indreptatite de pe vremea Bizantului. Supunerea in fata Cezarului a fost principala cauza a Schismei. In rest adevaratul program polutic al Ortodoxiei a fost negarea Unitatii Crestinismului, cu sacrificarea crestinilor in fata Semilunei. Dar sunt partial de acord cu rolul pe care Credinta (asi zice orice fel de credinta) in joaca in Dreapta. Tragedia Dreptei Romanesti este ca nu a putut umple golul Credintei (si da, aproape toti au fost atinsi de anti-crestinismul marxist) cu altceva in plan politic. Liberalismul nu poate inlocui dreapta. Asa ca nu cred ca e bine sa dispara PDL - v-a fii inlocuit de chestii mai siniste gen MRU sau celalalt clown, imi scapa numele - si nici nu se poate unii cu Liberalismul pentru ca e altceva. In plus nici un PNL balena (gen PNTCD)nu ma incanta. Un PNL la cca 20% este mai aproape de realitate. PS: sunt membru PNL de decenii, provenind din familie de liberali vechi...
      M

      Ștergere
  2. Si cum se impaca statutul de membru PNL de decenii, provenind din familie de liberali vechi (tot respectul!) cu asocierea asta cu stanga din USL? Scopul scuza mijloacele? Eu cred ca + cu - adunate, duc la zero, pana la urma.
    Ce cred eu de fapt..Partidele politice- toate, contin un procent foarte mic de oameni care lucreaza cu principii, le respecta, nu sunt traseisti, nu sunt umplutura si nu se gandesc numai la ei.
    Cand va veni vremea sa-i auzim pe politicieni vorbind despre principii, despre prioritatile tarii, despre ce vor ei sa construiasca concret? Va veni vreodata vremea asta? Eu nu mai cred.
    Poate pana nu ne vom gandi ca fiecare dintre noi am "participat" la omorarea lui Ceausescu in seara de Craciun, ba chiar simtindu-ne eliberati, nu vom scapa de blestemul asta! Ca este un blestem.
    Suntem rai si cinici; ne gandim intotdeuna la noi si atat. De aia nu ne merge bine si ne uram atat de rau.
    Ce folos o fi sa te duci la televizor si sa-i barfesti pe ceilalti, nu stiu. De ce nu sunt bune discutiile directe, concrete, cu argumente pro si contra, nu stiu. Politica romaneasca e doar o mare si mizerabila barfa generala. Nu tu strategii, nu tu planuri, nu tu specialisti. Politicienii, indiferent din ce partid sunt, vor continua sa-si dea in cap, sa minta si sa ne distruga in continuare! Intotdeauna se poate si mai rau, sa fim optimisti!
    Poate ne mai da si Dumnezeu ceva...si tacamul apocalipsei e complet! Eu in politica nu mai cred! Doar ma sper ca Dumnezeu sa ne ierte la un moment dat de nemernicia noastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Respect poziţiile fiecăruia, însă trebuie să mă edific cine le postează!
      Pe cei trei prieteni care se exprimă îi recunosc, dar pe dumnevoastră nu!
      Sper să aflu cine este şi să se exprime cu numele! Mulţumesc!

      Ștergere
  3. Mihai Petculescu17 martie 2013 la 18:27

    Am auzit tot felul de papagali din fauna politica plangandu-se ca nu avem o opozitie puternica si, vezi Doamne, democratia e in pericol. Eu unul, prefer sa sufere democratia, decat poporul roman. Cu partide de opozitie ca PDL, PP-DD si UDMR, mai bine lipsa! In viitor, normal e sa ramana cele doua partide mari: PSD, partid de stanga, dar primenit de gainatzul bolsevic si PNL, ca partid de dreapta, dar fara " achizitii" gen Becali, Stanisoara, sau alti pedelisti care vor sa se refugieze intr-un loc caldut.

    RăspundețiȘtergere
  4. Joe, ma cunosti , fac parte dintre prietenii tai. Si sper sa nu te fi suparat pe opinia mea; de fapt e mai mult, e "durerea" mea. Dar vezi, sa stii cine a facut postarea, e normal, dar era la fel de frumos sa le ceri si celorlati sa se faca vizibili. De fapt de ce te-am suparat, ca asta e opinia multor anonimi din tarisoara asta. Si lasa-ma asa, anonim, pana ne intalnim intr-o zi si-ti spun cine sunt. Dar ma mir ca nu m-ai recunoscut. Sunt impresionata de talentul tau, as zice scriitoricesc, pe care ti-l descopar in multe episoade si-mi face placere sa te citesc. Dar cand aud de politica, imi vine sa-mi arunc capul la propriu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Din pacate PSD ul a fost la guvernare 10 ani,si a nascut numai monstrii : Iliescu -care ne-a inselat pe toti,dar cred ca atunci nu era alta solutie,Adrian Nastase care din pacate nu sta 20 ani acolo unde este,Mitrea-soferasul care nu a avut in viata lui firma si declara ca are bijuterii pt nevasta lui in jur de 60.000 euro ( tu ce ai cumparat Joe sotiei in 40 ani de servici ? ) Hrebenciuc si imi este sila sa mai enumar...Da sa ramana numai asta si PNL la putere ca sunt "tari "de tot. Ce este drept este ca totul este o apa si -un pamant,nu tanjesc dupa nici un partid ca sa-l iubesc. Doru m.

    RăspundețiȘtergere