După dealuri

Vă mărturisesc că după ce am văzut acest film mi-au izbucnit lacrimile. Pentru că este o capodoperă! Este un film dificil, pe care-l urmăreşti greu. Este în primul rând drama neînţelegerii. O tânără este bolnavă. Refuzul prietenei ei de o urma în lume îi declanşează boala psihică. Dacă ceva este acuzat în acest film este sistemul nostru sanitar medieval amintit şi de Moartea domnului Lăzărescu,  sistem cu cele mai mari probleme în domeniul tratamentului bolilor psihice. 

Mă bucur că afacerea de obscurantism şi anacronism care a fost principalul subiect înjositor al afacerii Tanacu a fost evitat de Cristian Mungiu. 

Filmul se petrece într-un ambient după care tânjesc toţi ecologiştii ipocriţi din acel gauche caviar. 

Lumea săracă a Vasluiului din film îmi este perfect familiară. Copilăria mea la Aluniş, Prahova era complet asemănătoare, târziu, pe la sfârşitul anilor 50 unchiul meu a instalat electricitatea în casa unde dormeam de-a valma într-o cameră toţi copiii fraţi şi veri. Mâncarea era sănătoasă, predomina ciorba de ştir dreasă cu  lapte acru, laptele bătut, ochiurile cu ceva slăninuţă şi mai ales peştişorii pescuiţi de noi din gârla din spatele casei.  Viaţa în comunitatea din mica mânăstire este aceeaşi trăită de mine acum 55 de ani, care, probabil este şi azi prezentă în multe locuri din Vechiul Regat, în special.

Comunitatea este condusă de magistrul călugăr denumit de enoriaşe: tati. Acesta este un tip suspicios, precaut, care doar îndemnat şi de medic încearcă tratamentul bolii psihice a tinerei Alina prin regimul rugăciunii care să o exorcizeze. Fatalitatea are loc pentru că această tânără suferă de o boală gravă accentuată în care se declanşează criza şi de la reacţia prietenei din Casa de copii, Voichiţa, care a apucat-o pe calea vocaţiei în slujba lui Dumnezeu.

Filmul este sfâşietor pentru că toţi sunt mânaţi de bune intenţii şi vor să o salveze pe Alina, toţi îi vor binele şi din păcate nu exorcizarea rezolvă problemele Alinei. 

Autorităţile, în special doctoriţa care constată decesul sunt din registrul birocraţilor, nu al celui desemnat să salveze viaţa. Până şi poliţiştii care investighează cazul apar mai umani ca respectiva doctoriţă.

Filmul are tonul marilor tragedii antice greceşti şi binemerită premiile pe care le-a primit, iar Cristian Mungiu este indiscutabil unul din marii regizori contemporani.