Marginalii la "Rugul Aprins"

Jan Palach

Am reuşit să văd serialul ceh "Rugul Aprins". De fapt am văzut prima serie pe HBO GO pe internet. Acest serial îmi reaminteşte evenimente din vremea epocii mele mirabile a studenţiei. Rugul Aprins este un film dedicat lui Jan Palach. Primăvara de la Praga, mişcarea reformistă din Cehoslovacia din 1968. Este o mişcară pornită şi din interiorul partidului comunist cehoslovac dar care a avut ecouri în toată populaţiei acestei ţări. Primăvara de la Praga a fost zdrobită de tancurile sovietice şi a celorlalte ţări comuniste, Bulgaria, Polonia, Germania de est şi Ungaria. Spre onoarea noastră Ceauşescu a refuzat ca România să participe la această intervenţie armată. Simbolul Primăverii rămâne Jan Palach, studentul praghez care şi-a dat foc la cinci luni de la intervenţia sovietică pe 21 ianuarie 1969. Nu atât Dubcek, Smrkowski, sau Jiri Haijek. Nu ştiam ce s-a întâmplat de fapt din cauza filtrelor din presă, nici nu-mi aminteam detaliile, nici măcar de la Europa Liberă.

Jan Palach era un student la istorie de 19 ani, născut în 1968. Mama sa era o femeie simplă, lucra la o gară lângă Praga, pe valea Elbei (Laba în cehă) şi avea un frate mai mare, căsătorit. Palach este salvat de ardere completă de un manipulant de tramvai. Pe atunci pe Vaclavske Namesti mergeau tramvaie pe lângă statuia  sfântului naţional al cehilor Vaclav.

Palach moare în chinuri după câteva zile. Studenţii praghezi organizează cu ocazia înmormântării demonstraţii uriaşe, îi copiază masca mortuară, pe care o pun în locul bustului lui Lenin la Universitatea din Praga.

Un mahăr comunist sugerează un complot şi încearcă să-i denigreze memoria. Şi familia hotărăşte să-l dea în judecată şi aici intră în scenă tânăra şi frumoasa avocată Dagmar Beneşova. Cam asta este subiectul primei părţi, iar restul probabil nu mai are mare semnificaţie. Când am încercat să mai văd şi seriile care urmează HBO GO nu m-a mai lăsat, trebuia să am un abonament!

Vreau să mai remarc ceva spus de prietenul meu Mihai V. cu o experienţă de ani buni la Praga. Cam jumătatea din cehi au nume germane, Havel, extraordinarul lor preşedinte şi uite că şi Palach este nume nemţesc!

Şi acum vreau să discut despre epocă despre cum era la noi şi cum era la ei. Ce te frapează când vezi Cehoslovacia cât de deosebită este faţă de România Vechiului Regat. Este o ţară complet urbanizată, probabil doar prin Ardealul săsesc sau Banatul pot aminti cumva de Cehoslovacia. Apoi când vedeam comitetul de grevă al studenţilor care încercau să solidarizeze pe muncitori. Atunci îmi vine să ne plângem de milă, dar asta era situaţia, pentru că tocmai se consumase Primăvara de la Praga se produsese Manifestul elor două mii de cuvinte. Noi am reuşit o demonstraţie de protest la statuia lui Mihai Viteazu, de fapt o colindă care a speriat pe activiştii pecerişti. Rezistenţa armată a românilor se consumase în deceniul precedent, în Obsedantul deceniu. A fost rezistenţa armată din munţi cu batalioane de securişti pe urmele lor, cu trădări dar şi cu solidaritatea ţăranilor, ciobanilor care a făcut ca aceste nuclee să reziste incredibil de mult. Nu mai pun şi episoadele nefericite ale paraşutărilor trădate de faimoşii spioni a cercului de la Oxford şi care acum aflu cu mânie şi scârbă că se sugerează a fi puse în cârcă unor foarte onorabili români ai rezistenţei externe. Şi acum trebuie să punem la punct o chestiune: problema comunizării României! Unii încearcă să ne convingă acum că a fost rezultatul exclusiv al alogenilor veniţi pe tancurile ruseşti. Ori represiunea comunistă a fost desfăşurată cu concursul cozilor de topor de cea mai curată extracţie românească. Acei măcelari care au călcat cu cizmele pe revoluţionarii din decembrie  89 erau români verzi, care lăcrimează cântând "noi suntem români", dar n-au ezitat să se comporte ca nişte măcelari abjecţi atunci sau când au comis represiunile de la Piaţa Universităţii la Măgurele!
Astăzi avem altfel de cozi de topor, care umblă în costume Armani la Bruxelles, sau Strasbourg şi se plâng de conaţionalii lor că nu reuşesc să fie pe gustul lor!

Avem puţini români exemplari fraţii Arnăuţoiu, colonelul Arsenescu, Ion Gavrilă Ogoranu, apoi doar câţiva disidenţi şi rezistenţi Paul Goma, Dorin Tudoran, Doina Cornea!

Din păcate rezistenţa şi revolta românilor sub dictatură nu a avut caracterul de masă din Ungaria, din Polonia, Cehoslovacia. Astea se repercutează şi azi în ura de sine a românilor când sunt momente când ne este ruşine că suntem fii a ai acestui neam şi totuşi n-am avea motive să ne ruşinăm.

Rămâne sacrificiul deosebit al lui Palach, repetat ca un gest disperat şi de Liviu Babeş în 1988 la Poiana Braşov.   Şi pentru mine nostalgia tinereţii trecute.