joi, 30 mai 2013

O preumblare la Ploieşti

Dedicată tuturor ploieştenilor nostalgici, oriunde s-ar afla ei!
După un an am revenit în oraşul de baştină. Nu asta este important, pentru că în oraşul meu de origine nu am adăstat decât foarte puţin. Drumul a fost important! Ca să ajung de la Piteşti la Ploieşti trebuie obligatoriu să merg prin Bucureşti, nu ştiu dacă există soluţii directe de transport în comun.
Ce se poate vedea pe acest drum?
Mergând pe autostradă, pe cei 90 de km lucrurile sunt mai bune decât altă dată. În primul rând câmpul este lucrat, semănat şi vezi lanuri de cereale înverzite, ba unul, probabil de orz deja îngălbenit. Nu mai vezi cai pe câmp, acum se lucrează cu tractoare. Însă totuşi un agricultor, ţăran, mai bine zis m-a contrazis şi ieşise cu un animalul la prăşit porumbul. 
La fel de interesant a fost şi drumul spre Ploieşti. Nu mai este aglomerat, poate şi din motivul că acum este autostrada. Am văzut vile noi care copiază vechile vile interbelice din drumul Bucureşti-Ploieşti. Şi am văzut vechiul meu of, al degradării unor clădiri frumoase şi puţine în zona asta de Românie.
Asta o văd de fiecare dată când ajung în Bucureşti. Este foarte bine şi este dreptul celor care au fost deposedaţi de casele lor, de proprietăţile lor să le primească înapoi. Pe de altă parte proprietatea restituită înseamnă şi responsabilitate. Astă mă supără cel mai mult, că organizaţii civice în Bucureşti militează pentru salvarea unor clădiri fără nicio relevanţă arhitectonică uitând de aceste clădiri care zac în plin centru bucureştean. Clădiri de mare frumuseţe, construite în perioada de avânt economic a lui Carol al II-lea se degradează  vizibil. 
De ce nu protestează nimeni că frumoasa casă  de pe Kiseleff aparţinând lui Take Ionescu începe să arate că o casă părăsită, sau ansamblul de clădiri de vis-a-vis de Biserica Sf. Nicolae Dintr-o Zi   şi Universitatea de Arhitectură care se face praf? Hotelul unde trăgeau autocare de Grecia arată ca o clădire bântuită. O singură iniţiativă s-a luat acolo, s-a dărâmat nu ştiu cum o clădire şi s-a construit una care acum este sediul Volks Bank! Din acelaşi motiv pasajul Victoria poate deveni o hrubă. Şi aşa zona la ieşirea din pasaj spre Academiei are aer de aşezământ  pentru aurolaci. La fel de rău începe să arate şi Hotelul Lido. Îmi amintesc că acolo am petrecut în studenţie momente plăcute la grădină dinspre ştrandul cu valuri. Pe Brezoianu văd cum fostul Cămin al Medicinei şi alte clădiri din zonă se fac praf!
Revenind la drumul spre Ploieşti am văzut o vilă foarte mare şi frumoasă din Tâncăbeşti unde funcţiona judeţeana de partid a Sectorului Agricol Ilfov că este închisă şi în curs de degradare. Avem prea puţine case frumoase în România şi a le ceda fără nicio condiţie este o crimă! 
În Viena municipalitatea îi pune la proprietari să aibă grijă de clădiri şi-i supune la amenzi şi pedepse grele dacă nu au grijă de case. Primarul Oprescu ar trebui să aplice aceleaşi politici asupra proprietarilor cărora li se restituie aceste clădiri.
În Ploieşti, de la Gara de Sud am venit cu un taxi până în apropierea zonei casei părinteşti, pe CA Rosetti-Bobâlna (fostă Grădinari apud Florin Copoiu) şi am retrăit vremurile de acum 50 de ani, am revăzut casele prietenilor şi colegilor mei de primară. Taximetristul m-a întrebat dacă revin din străinătate, probabil conta la asta pălăria mea canadiană, dar într-un  fel  sau altul din Ploieşti am plecat de acum 40 de ani!
Ajungând în apropiere de Ploieşti am văzut Munţii Bucegi în depărtare. Acest lucru nu era posibil în copilăria mea. Atunci erau în funcţiune rafinării, oprite acum, UZUC, Concordia-1 Mai-Upetrom, fabrica unde muncea tata erau în plină activitate  şi poluare. Şi la Câmpina era o rafinărie şi la Comarnic fabrică de ciment şi toate astea obturau vederea din Ploieşti a munţilor aflaţi la 60 de kilometri! Râurile ploieştene Dâmbu, Prahova puţeau a petrol, vedeai petele mari şi grase de benzină, motorină curgând leneşe şi omorând vieţuitoarele acvatice.
Şi acum să ne punem întrebarea: au dispărut o grămadă de locuri de muncă, dar în schimb acum poţi să vezi munţii, ce este mai bine?
Chiar dacă unii mă vor înjura, cred că este mai bine că se văd acum munţii!

duminică, 26 mai 2013

După mulţi ani!

Mă revăd cu Puiu Dumitru! Colegul meu şi al nostru de facultate, stabilit în Germania, care n-a fost acum 1 an la aniversarea noastră.
Cu Puiu nu m-am mai văzut de la aniversarea Liceului meu, prin 15 decembrie 1989, la Ploieşti, chiar înainte să se termine o epocă!
Aşa că l-am chemat la şcoală în clasa unde ne-am ţinut aniversarea de 40 de ani! Am făcut în doi o aniversare de 41 de ani!
Vă produc şi poza aniversării noastre!

vineri, 24 mai 2013

24 mai Sărbătoarea liberală

Mormintele brătiene
Radu Câmpeanu şi Misirliu
Suntem vechi domnilor!
Ca istorie se spune că Partidul Naţional Liberal este partidul a cărui vechime este întrecută doar de Partidul Conservator britanic - Torry!
Azi pe 24 mai 2013 serbăm fondarea în 1875  în casele britanicului turcit Mazar Paşa (ce combinaţie!) a PNL.
Conacul Florica
Eu şi cavalerul trac
La Piteşti şi la Florica
Coliva brătiană
serbăm de mai mulţi ani acest important eveniment legat de personalitatea copleşitoare a celor doi oameni de stat argeşeni Ion C Brătianu şi Ion I. C. Brătianu, fondatori ai  României moderne.
Joe şi Ionuţ Zisu




Vulturii Brătienilor

În faţa cavalerului trac



Cerdacul liberal


Doamna Diamandi primind premiul Brătianu pentru organizarea Serilor Lipatti


Biserica Goleştilor Secolul XVII

Roşiile doamnei Gigi



Ieri a avut loc un eveniment important pentru consumatorii pieţei piteştene!
A apărut Gigi cu roşiile de anul ăsta!
Gigi este o doamnă blondă din Turnu Măgurele, probabil descendentă de zarzavagiu din sudul Dunării şi face cele mai bune roşii de solar, textura şi gustul lor dulce acrişor sunt o adevărată desfătare a gurii gourmetului autohton. 
Mai ales dacă o combini cu brânza de oaie de la Ion Costel din Siliştea Gumeşti. Descendentele Bisisicăi lui Marin Preda fac o brânză bună şi produc miei de cea mai bună calitate. Jumătatea de miel, strănepot al aceleiaşi  Bisisica, cumpărată de Paşti de la conţăranul marelui nostru scriitor moromeţian a bătut toate recordurile de calitate!
Excelentele roşii de solar ale lui Gigi sunt din sămânţă olandeză. 
Şi toate acestea vreau să le pun în contextul articolului lui Cristian Ghinea din ultima Dilemă veche.
România are o problemă, ce face cu pământul? Pământul din zona carpato-dunăreană produce legume, fructe şi cereale de foarte bună calitate. Pământul agricol românesc poate fi vândut la liber de acum în Uniunea Europeană. Deci poate apărea problema că acest teren agricol să nu mai aparţină românilor, ci unor intreprinzători străini. Ghinea ne spune cu bună dreptate că nu îl iau olandezii în spinare şi-l duc în Olanda să-l pună pe nisipul recuperat din mare. Mai mult ca sigur l-ar putea cultiva, beneficiind şi de experienţa doamnei Gigi, care face legume cu gust românesc folosind sămânţa batavă!
Este clar că finalizarea cadastrării terenului agricol românesc ar trebui să devină prioritate naţională.
N-ar fi nicio nenorocire că ungurii amatori de pământ românesc să cultive pe el salam unguresc, italienii pizza sau nemţii Kalbwurst! Este păcat că atâta amar de teren bun de agricultură zace sub mărăcinii neputinţei bătrânilor din satul românesc.
Pe de altă parte responsabilii politici români trebuie să întindă o mână de ajutor ca oameni precum Gigi sau Ion Costel să poată să ne ofere în continuare produsele lor de o calitate pe care nici produsele tradiţionale de import nu le pot egala!

John Fitzgerald Kenedy l-a admirat în tinereţe pe Hitler

Cotidianul Daily Mail scotoceşte printre scrierile de tinereţe ale lui J. F. K,  prin notele de călătorie în Germania. Şi găseşte că acesta îl admira Hitler!
Nu este singurul care s-a înşelat! 
Asta nu l-a împiedicat să fie unul dintre cei mai vizionari şi admiraţi preşedinţi americani. 
A rupt inimile germane cu: Ich bin ein Berliner! Erau pe atunci şi germanii filo-americani!
Aşa că ataşamentele şi admiraţia unora dintre marii intelectuali români faţă de Hitler şi Zelea Codreanu nu-mi mai ridică sprâncenele de încruntare nelămurită. 
În entuziasmul lor se înşelau foarte rău!
Nici acum eroarea de a-l admira pe Traian Băsescu a altor intelectuali români de acelaşi calibru nu mai poate fi o surpriză pentru mine.
Trăiesc în erori similare!

joi, 23 mai 2013

Simfonia a IX-a


Astă seară Filarmonica Piteşti a pregătit concertul aniversar care marchează 6 ani de muzică simfonică la Piteşti. 
Filarmonica s-a pregătit asiduu pentru acest eveniment, punându-şi toate forţele la lucru. 
Vara Anotimpurile de Vivaldi cu Mădălin Sandu
Concertul a fost deschis în formula restrânsă a orchestrei de coarde condusă de dirijorul Tiberiu Oprea care a interpretat partea din Anotimpurile lui Vivaldi, care se potriveşte cu sezonul, adică Vara, avându-l ca solist pe violonistul Mădălin Sandu. Postul de concertmaestru a fost suplinit cu succes de tânăra şi frumoasa violonistă Elena Popa. 
Ionuţ Mardare şi Concertul pentru fagot şi orchestră de Weber
A urmat fagotistul filarmonicii Ionuţ Mardare cu Concertul pentru fagot şi orchestră de Weber. 
Paul Oneci şi Rapsodia ungară de D. Popper
Prima parte a concertului s-a încheiat cu Rapsodia ungară pentru violoncel şi orchestră de David Popper avându-l ca solist pe Paul Oneci prim violonist al Filarmonicii piteştene.
Tiberiu Oprea cu mine înainte de Simfonia a IX-a
A urmat pauza şi apoi evenimentul stagiunii şi o premieră pentru Piteşti. Dirijorul Tiberiu Oprea şi Orchestra Filarmonicii din Piteşti ne-au oferit Simfonia a IX de Beethoven. Pentru realizarea acestei capodopere au fost mobilizate forţe din vecinătate, corul Euphonia al Filarmonicii din Râmnicul Vâlcea, soprana Sorin Munteanu, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Marian Someşan şi basul Lucian Ioniţă.
Simfonia a IX-a
Trebuie să vă mărturisesc că am ascultat pentru prima dată această capodoperă beethoveniană în concert. Este foarte rar interpretată din cauza mobilizării de forţe necesare pentru a fi transpusă scenic.
Am fost copleşit de geniul beethovenian şi am ascultat-o cu multă atenţie şi concentrare. În momentul de faţă, când redactez această cronică reascult Simfonia a IX-a pe You Tube.
Doar ascultând-o complet îţi poţi da seama de forţa şi geniul beethovenian. Fiecare parte este distinctă, având pasaje orchestrale unice, dar devine copleşitoare atunci când instrumentele se combină şi completează cu vocea umană în Recitativul final. Această parte este probabil, cea mai frumoasă pagină muzicală creată de geniul uman. Şi când te gândeşti că această simfonie a fost dirijată de Beethoven complet surd, care ar fi vrut să interpreteze toate instrumentele. 
Măreţia muzicii te face să-ţi dea lacrimile de fericire şi emoţie.
Interpretarea acestei extraordinare pagini muzicale a arătat din plin limitările Sălii Sindicatelor şi posibilităţile orchestrei noastre.
Dar, în orice caz,  melomanii piteşteni au aplaudat frenetic efortul depus de dirijor, orchestră, solişti vocali şi cor.
A fost o mare bucurie să ascultăm simfonia a IX la Piteşti!

Opinii politice şi culturale în răspăr




Răspuns prietenului Valeriu Fe!

Dragă Valeriu,

Eu sunt un suporter al USL fără mari iluzii!

Ştiu care sunt defectele celor doi lideri, dar şi calităţile acestora!

De exemplu Ponta poartă povara unei acuze de plagiat! 

Chestiunea este extrem de discutabilă, atunci când ea poartă amprenta unei încărcături politice. Nu am de gând să-l scuz, dar am auzit pe nişte surse că cel plagiat era de fapt între îndrumătorii care au folosit referatele lui Ponta în cartea scrisă mai repede decât teza lui Ponta, nu ştiu dacă este adevărat, dar poate fi rezonabil, dacă acela nici nu a fost afectat că ar fi fost plagiat, de fapt cei din care s-a plagiat au declarat invers! Că nu! Dar şi asta poate fi de tipul interesului şi al politicii! Că este sau nu adevărat, asta este cu totul altă poveste!

Oricum m-a amuzat iritarea lui Mircea Vasilescu, redactorul şef al Dilemei Vechi pentru că Parchetul a dat NUP la acuza de plagiat. Era culmea că tocmai Parchetul să devină şi oficiu de expertiză academică!
Cât despre Crin Antonescu cred că nu există om politic mai calomniat, mai murdărit de jurnalişti mercenari, mai contestat de anumiţi intelectuali vanitoşi şi aroganţi.

Un individ care stă două ore de vorbă cu unul din cei mai respectabili analişti americani, George Friedman, directorul Stratfor, nu cred că este chiar un terchea berchea!

Apropo, cu Ponta şi cu Băsescu Friedman a schimbat amabilităţi de 20 de minute, deci americanul ştie în plus că Antonescu este candidatul cel cu cele mai mari şanse să ajungă preşedinte!

Are şi Antonescu declaraţii proaste şi nesocotite, exploatate la maximum de adversari: că pot fi înlocuiţi judecătorii CCR, că adversarul la preşedinţie este State Department!

Antonescu a făcut însă greşeala de neiertat să-i înfrunte pe vanitoşi gen Pleşu sau Liiceanu pe terenul dezbaterii intelectuale, unde ei şi alţii la fel se cred stăpâni absoluţi.

Încruntările lui Andrei Pleşu sunt contrazise de antropologul Vintilă Mihăilescu, în aceeaşi Dilemă Veche în problema lucrului în echipă. O creaţie de tip literar artistic este în majoritate covârşitoare opera unui singur autor, o cercetare ştiinţifică, chiar şi-n domeniul ştiinţelor umane poate fi rezultatul unei activităţi de echipă, având în frunte un magistru coordonator.
Cred că opiniile privind politica, subliniez politica, nu altă zonă de dezbatere, a acestor intelectuali care au ocupat centrul atenţiei culturale sunt la fel de bune sau proaste cu ale majorităţii românilor cu bun simţ. Am observat că se pot înşela la fel de grav cum se pot înşela şi alţii care nu prezintă aceste pretenţii.

Cum am remarcat cu multă obidă, că vanitatea şi aroganţa unora care au pretenţia că dacă au devenit scriitori şi au fost publicaţi opiniile lor sunt absolute, devin adevărate şi de necontestat!

Am văzut cu tristeţe cum este calomniat înjurat şi detestat un mare poet, curajos şi onest precum Mircea Dinescu pentru că dovedeşte şi talente de chiabur şi de negustor! De cine? De nişte derbedei care scriu şi versuri proaste sau texte de aruncat la coş pe motivul că acum poţi publica mai uşor, nu mai este cenzură şi devii instantaneu scriitor, când tu nu eşti decât un scârţa scârţa pe hârtie, bloguri, internet! De nişte frustraţi, roşi de invidie că nu sunt în stare nici măcar să scrie o frază de luat în seamă, sau un vers mai acătării!

Pe vremuri  puteai scrie versuri proaste şi texte tâmpite şi ticăloase doar dacă lăudai Partidul (PMR, PCR, UTM, UTC, etc.) sau Conducătorul! Acum poţi scrie imbecilităţi şi te promovezi pe la ICR şi prin străinătăţuri, pe bază de găşti şi interese de bisericuţe! A dispărut cenzura bunului simţ!

Şi în cultura română este o inflaţie de non valori cum se remarcă abundenţa de emisiuni televizate care sfidează buna creştere!

Degeaba se agită  unii prin aceeaşi Dilemă veche, este clar că acum ne lipsesc nişte modele publice incontestabile!

duminică, 19 mai 2013

Ambasadorul Gitenstein



Am primit de la un prieten de peste ocean un link despre o conferinţă susţinută de fostul ambasador în România Mark Gitenstein la Hill Center, Washington. Acest eveniment este foarte recent, a avut loc pe 16 mai 2013.  Moderatorul acestei conferinţe a fost Vladimir Tismăneanu. La început Tismăneanu a creionat o imagine a României de azi şi o comparaţie făcută de Tismăneanu m-a făcut să-i scriu amicului, destul de ironic. El m-a îndemnat să urmăresc conferinţa până la capăt. Şi nu mi-a părut rău!
M-a amuzat când Tismăneanu, ca să localizeze situaţia politică din România a făcut nişte exemplificări shakespeariene cu actorii politici din ultimii 20 de ani. Dacă la Iliescu personajul Macbeth este destul de exact, are mâinile pătate de sânge, la Constantinescu metafora cu Hamlet este iarăşi nimerită, să-l faci pe Băsescu regele Henric al V-lea m-a luat râsul! D'aia am reacţionat ironic la scrisoarea amicului! Să fim bine înţeleşi, Henric al V-lea al Angliei sub pana lui Shakespeare era în tinereţea de prinţ moştenitor un fluşturatic, beţiv şi afemeiat sub influenţa nefastă a lui Falstaff, dar devenind rege a fost învingătorul Franţei la Agincourt şi un mare rege, respingând vechile obiceiuri şi amiciţii! Vă las pe dumneavoastră să comentaţi această asemănare shakespeariană făcută de Tismăneanu pentru Traian Băsescu!
Ce am descoperit în această conferinţă? Am descoperit un alt Mark Gitenstein, nu cel prezentat de media, probabil prea apropiat de Traian Băsescu.
Mark Gitenstein are în primul rând rădăcini româneşti, familia sa provenind din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului!
Mark Gitenstein iubeşte şi admiră România, este un mare iubitor a filmelor româneşti pe care le declară fenomenale, iubeşte mâncarea românească, spune că nu a mâncat o roşie cu gust atât de bun decât cele de la noi! Gitenstein admiră inteligenţa românească, creşterea masivă a utilizării internetului, a Facebook, a tinerilor  care lucrează la Microsoft, etc. El crede că România se află pe un drum bun, dar este preocupat de evoluţia democraţiei româneşti, de consolidarea instituţiilor şi a domniei legii.
Gitenstein crede că românii sunt cei mai filo-americani europeni (statisticile citate de Tismăneanu spun că ar fi kosovarii ca să arate că nu este o legătură între islamism şi antiamericanism!).
El crede că în vara trecută s-au făcut încercări de punere în discuţie a acestor instituţii democratice, dar că finalmente, ele au funcţionat!
Gitenstein este conştient de imaginea negativă în media românească şi într-un fel întristat, ştia că aceste dosare de presă care-l priveau ajungeau la Departamentul de Stat.
Şi apropo' de Departamentul de Stat, Tismăneanu  mi-a reamintit de o declaraţie pe care se bazează ideea că şeful liberalilor Crin Antonescu este considerat anti-american. Am verificat pe internetul, d'aia este el folositor şi am găsit un fragment de interviu luat de Rareş Bogdan, probabil şi după vizita lui Philip Gordon. Întrebat de concurenţa la prezidenţie Antonescu a răspuns că singurul său concurent serios este Departamentul de Stat! Şi eu cred că această declaraţie, spusă şi sub impactul vizitei lui Gordon a fost cel puţin nesăbuită, dacă nu prostească, ale cărei consecinţe se văd şi azi în mediile neprietene USL.
Mă bucur că l-am urmărit pe ambasadorul Gitenstein şi cred că dacă Băsescu n-ar fi fost, acest ambasador ar fi avut o presă bună. Aşa-i cu Băsescu pe ce pune el mâna, devine toxic şi pernicios!
Cât despre Vladimir Timăneanu, apropo' şi de asta, Mark Gitenstein i se adresa cu apelativul Vlad, nu Vladimir sau  Volodea, cum îi spun amicii. Deci Tismăneanu face în final un comentariu interesant despre cele două probleme spinoase ale României: dictatura fascistă a lui Antonescu dintre 40-44 şi dictatura comunistă dintre 45-89.   Noi nu ne împăcăm cu adevărul Holocaustului din vremea lui Antonescu şi ne vine greu să-l acceptăm,  dar se fac paşi, Comisia Wiesel, amintit tot ca român de Gitenstein! Dar despre comunism este mai dificil, pentru că făptuitorii, martorii şi mai ales victimele trăiesc, nu sunt foarte puţini, ca aceia care au fost martorii vremurilor lui Ion Antonescu. Şi aici Vladimir Tismăneanu face un comentariu foarte nimerit, profesorii de marxism leninism sunt astăzi profesori de democraţie! Foarte adevărat dacă ne uităm chiar la Vladimir Tismăneanu! 
P.S. 
Iată linkul

 http://www.youtube.com/watch?v=dASnZ4qO4YE&feature=youtu.be

luni, 13 mai 2013

Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal

Cât de potrivit este acest titlu al piesei lui Matei Vişniec! 
Mai ales şi după comentariile prietenilor mei comentatori!
Nu aş fi reluat opiniile despre regimul pe care mulţi dintre unii dintre amicii mei l-au uitat de prea mult bine aici şi aiurea, dacă azi după cumpărături am avut o discuţie cu taximetristul care ne aducea acasă! După ce şi-a lăudat Matizul coreean, pe care retrospectiv cred că era sincer crezând că este de origine nord-coreeană  a început să-mi spună ce bine era pe vremea comunismului!
Tânărul care nu cred că depăşise cu mult 30 de ani avea o nostalgie puternică după comunism. În pofida ghionturilor Adrianei care nu vrea să intru în dispute l-am întrebat de unde ştie el de comunism şi mi-a răspuns că într-adevăr la vremea aia avea calitatea de şoim sau pionier. Provenea dintr-o familie cu 10 fraţi, dar explicaţia nostalgiei era că ta'su lucra la  dezbenzinarea de la Merişani. Poate ştiţi că pe dealul din spatele barajului Vâlcele se văd siluetele unor sonde sau cartierul ţigănesc din drumul spre Curtea de Argeş se învecinează cu alte sonde? Ei bine, ai lui adică ai taximetristului o duceau bine că ta'su se ocupa cu tranzacţionarea de gazolină furată de la locul de muncă şi asta îi dădea un statut special pe vremea când nu găseai benzina care era cartelată! 
Explicaţia nostalgiei unora este clară!  România pentru majoritatea nostalgicilor este locul unde puteai fura ceva  de la serviciu şi mai erai şi plătit! Inclusiv în locul unde lucram şi eu se putea face ceva fuşăraie utilă în gospodărie. Marea frustrare pentru mulţi din ăştia tineri, indusă de rudele lor mai în vârstă este că acum nu mai poţi fura ceva de la locul de muncă, că pierzi jobul şi mai intri şi-n puşcărie. 
Apanajul furatului este acum doar al puternicilor politici care fură intreprinderea toată!

Solidaritate



Am citit cu mare interes interviul doamnei Ana Blandiana luat de Sorin Lavric şi publicat în România Literară.  De Ana Blandiana este legată amintirea nostalgică a primilor ani post-decembrişti, atunci când poeta şi militanta democratică era extrem de influentă în mediile anti-iliesciene şi anti-feseniste. Probabil că alături de Corneliu Coposu, ca om politic, Ana Blandiana a fost unul din cele mai importante personaje din sfera intelectuală în definirea coerentă a opoziţiei faţă de regimul de democratură neocomunistă şi că de aceea şi datorită ei s-a produs în 1996 marea schimbare democratică. 
Ana Blandiana a avut un rol hotărâtor în alegerea lui Emil Constantinescu ca purtător al idealului de democraţie şi reformă în România. 
Şi preşedintele Emil Constantinescu a reuşit să fie catalizatorului schimbării democratice şi a direcţiei ineluctabile spre valorile europene. Asta în pofida opiniilor   răuvoitoare, post festum a unora care s-au aflat de aceeaşi parte a baricadei în acele vremuri. Este semnificativ că aceştia sunt astăzi asociaţi cu un anume personaj politic românesc care a reuşit să dezamăgească pe mulţi, fiind doar un populist şi un demagog cu intense tentaţii totalitare.  
Mie îmi revine în minte Adunarea de la Piteşti din vara lui 1991 a Alianţei Civice, unde Ana Blandiana l-a lansat public pe Emil Constantinescu. În prezidiul acelei întâlniri mă aflam şi eu în calitate de vicepreşedinte al AC Piteşti. O tempora!
După 1996 Ana Blandiana s-a depărtat accentuat de actualitatea politică pentru că un alt proiect i-a umplut viaţa: Memorialul de la Sighet al victimelor comunismului. Aflu că soţul ei, Romulus Rusan, la fel ca doamna Ana Blandiana sunt fii ai unor deţinuţi politici. Aşa că acest proiect este şi o datorie de onoare faţă de suferinţele acestora. Memorialul Sighet este primul muzeu dedicat represiunii comuniste din fostele state membre al lagărului socialist. Memorialul Sighet este astăzi o realitate muzeistică cât şi locul de unde originează multe activităţi dedicate aducerii aminte a tristelor momente prin care au trecut România şi vecinii în perioada dintre 1945 - 1989. Pentru că Memorialul Sighet s-a internaţionalizat şi datorită doamnei Blandiana Cartea Neagră a Comunismului a cunoscut prima traducere în româneşte şi în estul Europei. Alte proiecte amintesc de marile momente anticomuniste din est, Revolta muncitorilor est-germani de la Berlin, Revoluţia anticomunistă din Ungaria din 1956, Primăvara de la Praga şi Solidarnoscul polonez. Singurul nejuns al acestui impresionant memorial este că este prea departe, în Nordul ţării. Raţiunea acestui loc era în capul comuniştilor apropierea geografică de acoliţii bolşevici sovietici!

Un alt proiect care Ana Blandiana l-ar vrea pus în operă este şi transformarea Fortului 13 Jilava în muzeu şi memorial al victimelor comunismului.

Doamna Blandiana mai aminteşte că prima calitate a celor atinşi de prigoana anti-comunistă este aceea de victime, chiar dacă unii dintre ei sunt consideraţi de anumiţi revizionişti ca personaje controversate sau discutabile, sau că unii nu erau nişte îngeri. Aceasta se aplică şi revizioniştilor care îl fac pe Ion Gavrilă Ogoranu drept un antisemit, curios pentru un rezistent din munţi, care numai de antisemitism era ocupat, când era urmărit de trupele securităţii. Aceste etichete dubioase sau chiar revoltătoare se dau pentru anume asocieri post-decembriste, unele extrem de discutabile.

Sentimentul pe care mi-l trezeşte doamna Blandiana este acela de solidaritate şi admiraţie.
Stau şi mă întreb de ce alţi intelectuali militanţi pentru reformarea democratică a României din anii '90 nu mai îmi trezesc acelaşi sentiment nobil. 
Oare sunt de vină numai subiectivităţile mele?

În acelaşi număr al revistei România Literară, Nicolae Manolescu face un act de reparaţie morală, publică un portret al lui Constantin scris de Emil Cioran, prietenul său cu ocazia morţii filosofului. Este un portret foarte curios şi plin de contradicţii dar tonul este fundamental admirativ. 
Nu este rău să reamintim că Noica şi prietenii săi au intrat în puşcărie din cauza unei scrisori adresate de Noica prietenului său de departe, din Franţa, Emil Cioran.
Şi aici este legătura  dintre interviul luat doamnei Blandiana şi portretul unei din cele mai exemplare victime ale comunismului.

Nicolae Manolescu se îndoise de anumite activităţi ale lui Noica, probabil şi pentru că că Noica nu-i prea aprecia activitatea de critic literar şi gestul care-l face acum îl onorează!



duminică, 12 mai 2013

Parcu' lui Pendiuc

 Chiar dacă ieri şi azi ştiuca nu a sărit pe  mal, ieri m-a încercat, parcul din Zăvoi sau parcul lui Pendiuc este un loc bun să-ţi pierzi vremea..... 
Arteziana







Iezer Păpuşa
Munţii
Iulian pe malul bălţii


Eu lansând după ştiucă

Iulian şi Cătălin
pomi în floare

vineri, 10 mai 2013

Prima ştiucă de pe Argeş



Pentru că mă tot băteau unii la cap că se prinde ştiucă în parcu' lu' Pendiuc sau mai bine zis parcul Zăvoi, cel nou în stânga podului de pe Argeş, când mergi spre şoseaua veche. Mi-am luat lansetă şi toate dotările de linguriţe şi twistere şi am plecat spre parc. 
În prealabil m-am oprit să beau un Heineken la draft cu Radu Vişinescu.
Şi am ajuns pe la 1 p.m. în parc! Era ceva lume cam rară, dar erau tineri la plimbare, mame cu cărucioare, etc. Nu erau însă pescari. Am sat cam vreo 2 ore pe râu, este permis pescuitul la ştiucă cu momeli artificiale. Mi-am pus un twister cu un peşte verde electric şi mi-am încercat norocul. Între două tufe de arin am observat că parcă s-a prins de ceva, am şi văzut ştiuca, dar nu s-a agăţat. Am continuat, n-au mai fost trăsături, am pus apoi linguroiul meu argintiu, şi tot n-au reacţionat!  
După o oră şi ceva m-am întors în locul cu pricina, între arini şi la a treia aruncare a reapărut animalul, care s-a agăţat de data asta. Am luptat un pic cu ea, lucru care m-a făcut să pierd peştişorul verde din twister şi când am pus-o pe mal se desprinsese şi din cârlig! Era o mârliţă cam între o juma de kil şi un kil! Am făcut senzaţie cu ea, doi muncitori în trecere mi-au admirat-o, o căuta unul la dinţi.
O vedeţi! 
N-am oprit-o că era mică şi aveam ordin strict de la Adriana: catch and release!
Ştiuca mărită

Poză cu mine fără ştiucă că n-a încăput în obiectiv
Aşa că mârliţa a aterizat înapoi în Argeş!
Când am plecat la 3 p.m. era inflaţie de pescari unii pe o pneumatică, la păpuriş, alţii cu bicicletele, doi erau pe pod, dar ştiuci nu prea!
tot eu încercând să pozez lanseta

Aceeaşi tentativă nereuşită

joi, 9 mai 2013

Matematica şi comunismul


Chiar dacă pare cam ciudat, acestea sunt cele două subiecte principale ale Dilemei vechi.

În primul rând interviul luat de Mircea Vasilescu profesorului Radu Gologan ne spune că mai există speranţă în România. 
Radu Gologan este profesor de matematică la Facultatea de Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucureşti şi coordonatorul lotului olimpicilor la matematică din România. Interviul debordează de optimism şi încredere. Domnul Gologan crede că suntem un popor cu calităţi deosebite de matematicieni, glumind că fuga în păduri la raidurile năvălitorilor ne arăta calităţi de buni geometri ca să găsim drumul cel mai scurt spre refugiu.
Radu Gologan este în contact cu unii dintre cei mai inteligenţi tineri români, cred că este o plăcere să lucrezi aceşti adolescenţi pe care se bat cele mai bune universităţi din lume şi remarcă faptul că situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii 20 de ani creându-se o adevărată emulaţie şi datorită  şi efectului de prestigiu al unora care determină înrolarea altor studenţi români la aceste universităţi. Mărturiseşte că o fostă olimpică, vizează reîntoarcerea în ţară şi implicarea în politică. Bine ar fi! Oricum oamenii care se pricep la matematică sunt dotaţi cu o inteligenţă superioară şi un bun simţ ascuţit!
Domnul Gologan lucrează cu tinerii din anul I de la calculatoare văzând în ochii lor strălucirea inteligenţei iscoditoare. 
Acest interviu mi-a trezit nostalgiile de olimpic modest, de nivel maxim regional în vremea liceului. Nu am avut sclipirea care să mă facă un mare matematician, eram însă mânat de o mare ambiţie şi matematica îmi plăcea, ocupa un loc central în preocupările mele. Am reuşit să fiu premiat de Gazeta Matematică, reuşeam să rezolv zeci de probleme una după alta şi să apar la rubrica de rezolvitor cu câte 30 de probleme succesive. Am obţinut note maxime la admiterea la facultate şi examenele de matematici din anul I şi II. Prin 75 m-am înscris la Matematică la fefe, dar am renunţat şi cam asta este istoria mea cu matematicile superioare, mi-au mai trebuit să-mi reamintesc la doctorat de diferenţiale pentru ecuaţiile de conservare de moment, energie şi masă.  

Al doilea subiect este dosarul comunismului pe înţelesul celor tineri. 
Este destul de clar că majoritatea tinerilor nu prea înţeleg cum mergeau treburile atunci, am remarcat abundenţa de Robespierri care judecă pe cei din generaţia mea sau mai vârstnici pentru compromisuri, slăbiciuni şi frică. Este simplu, mai ales dacă n-ai trăit vremurile alea!
M-am născut în comunism şi am petrecut 40 de ani de viaţă în acest sistem, ca membru al lagărului socialist.
În anii siniştri ai obsedantului deceniu eram prea mic ca să percep încrâncenarea respectivă. Îmi amintesc doar că eram trimis de mama la coadă la pâine pe cartelă, cei mai tineri ţin minte doar sfârşitul anilor 80, cu restricţii de distribuţie, eu i-am prins şi pe cele din anii 50. Oricum perioada şcolii de început m-a făcut un irepresibil comunist în miniatură, eram pionier fruntaş, am parcurs toate treptele până la demnitatea de preşedinte de unitate, şeful pionierilor pe şcoală. Aşa că am ajuns printr-a 6-a într-o tabără de pionieri fruntaşi la Timişul de Sus. Am întâlnit acolo pe unii care fuseseră în tabere prin străinătate, la mitologicul Artek,  din Crimeea unde s-a dus în locul meu o fetiţă, fiică de colonel care, ulterior, mi-a fost colegă de liceu. Nici eu, nici ea nu am mai deţinut mari demnităţi la UTM, ulterior UTC. Participam doar la şedinţe, unde un dobitoc, devenit ca şi mine deja membru al acestei organizaţii din şcoala primară îi întreba pe neofiţi care este organul central al UTM? Era Scînteia Tineretului! În liceu, comunismul meu copilăresc a început să crape pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, din cauza lecturilor, citeam orice, cu lăcomie, de Europa Liberă, auzită la ţară, la unchii şi mătuşile mele care audiau doar acest post. Crăpătura definitivă şi dispariţia iluziilor s-a petrecut la 19 ani, în 1968, la invazia ruşilor în Cehoslovacia, când am făcut pentru prima dată politică cu tata, atunci când acesta a venit de la lucru negru de supărare din cauza acestei ştiri.
În studenţie comunismul era ultima mea grijă, eram tânăr, alergam după gagici, ascultam muzică rock şi mă munceam să-mi procur blugi. 
Am primit casă la mutarea în Piteşti şi primul lucru care mi l-am luat a fost aparatul cu tranzistori Electronica de la părinţi cărora le-am lăsat un aparat de radio italian, cumpărat de la mare. Aparatul acela era ombilicul meu cu lumea civilizată!
Comunismul m-a lovit în plex prin insistenţele perverse ale securistului de intreprindere, preocupat, cică de sabotorii şi diversioniştii care voiau să distrugă marile realizări ale clasei muncitoare, dar de fapt să-mi facă dojană că umblam la Bibioteca Americană, sau insistent ca să nu mă încurc cu oarece curve, care nu sunt şi turnătoare la acest organism patriotic. Toate astea m-au umplut de o ură neîmpăcată faţă de acest sistem de represiune, care în plus îmi bloca orice tentativă de a pleca la vreo bursă. O să mi se replice, păi n-ai fost şi tu plecat la nişte ieşiri, cam scurte, de o săptămână, în URSS şi în Cehoslovacia? Sau de ce nu plecai în excursii în străinătate? În excursiile în care voiam eu, adică în Occident nu mă lăsau! Oricum cea mai utilă deplasare pentru a mă lămuri complet în privinţa comunismului a fost cea din URSS. Era în 1977 chiar în prejma aniversării Marii Revoluţii din Octombrie, sărbătorită în 7 noiembrie!!!???? Am ajuns pe Volga, la Dimitrovgrad, lângă Simbirsk, numit şi Ulianovsk după marele Lenin, născut acolo! Era deja iarnă, pe la sfârşitul lui octombrie ninsese. Am intrat în nişte magazine alimentare şi am exclamat ca Ţopescu: Gool! Nu se găsea nimic! Era nişte ulei şi ceva muştar. Am zis în sinea mea că în România nu se poate aşa ceva, dar am trăit realitatea asta cu vârf şi îndesat în anii '80.
Cine a putut dintre prietenii şi colegii de serviciu şi şi-au luat lumea-n cap. Eu ajungeam să înjur aproape pe faţă regimul, de m-a turnat careva, spre sfârşit, prin  '89 şi secretarul de partid m-a avertizat că a aflat securitatea şi dacă nu mă liniştesc schimbă ei foaia! Atât, nu sunt vreun martir şi nici vreun revoltat pe faţă care să fi avut probleme. Securiştii ştiau că aparatul meu de radio se aude de la colţul străzii unde era blocul de garsoniere în care stăteam, dar m-au lăsat în pace. Pentru a te lua la şuturi, bocanci şi box cu săculeţul de nisip trebuia să te revolţi public şi asta era greu, ne era frică la toţi!
Mă ia râsul şi mă enervez când aud  tot felul de profeţi post mortem care ştiau cu precizie că se duce dracu' comunismul în România. Ceauşescu părea imuabil şi veşnic! Când în vara şi toamna lui '89 vedeam cum se prăbuşesc pe lângă noi regimurile comuniste, exclamam cu necaz că nu mai avem unde merge în excursiile plănuite de soacra mea, care fusese în RDG şi plănuia să o repete. Şi s-a produs minunea şi s-a prăbuşit Ceauşescu şi cu el comunismul.  
Cei care vorbesc de loviluţie şi lovitură de stat sunt nişte cretini, înseamnă că nu înţeleg ce-i aia Revoluţie! Culmea că printre aceştia sunt unii dintre cei care au profitat din plin de capitalismul revenit în patria noastră, evident prin stipendii de stat sau de la nişte fraieri din Occident, care-i cred fără să cerceteze.
Şi m-am răzbunat şi eu şi am plecat prin toată Europa, ca să văd marile galerii de artă şi capodoperele de arhitectură ale umanităţii şi să mă bucur că sunt european. Am avut destui prieteni care m-au primit şi găzduit şi le mulţumesc!
Am avut norocul să trec Oceanul de 5 ori să văd şi să admir ceea ce poate realiza munca în libertate şi credinţă.
Iar când aud pe vreunul că regretă comunismul îmi vine să-l strâng de gât! Imbecilul îşi aduce aminte cum stătea el degeaba, mai fura câte ceva de la serviciul în care se făcea că munceşte, că era mai tânăr şi-n putere să mai umbla pe la femei, uitând complet animalitatea în care-l adusese statul la cozi, lipsurile, frigul din casă, lumina întreruptă şi televiziunea de două ore. 
Ăsta a fost comunismul meu, spus pe înţelesul tuturora! Sper!

Un an de guvernare Ponta


În aceste zile se împlineşte un an de când Victor Ponta este prim ministru al României. Sunt de fapt două guverne Ponta, primul care a funcţionat de la 6 mai până la 12 decembrie 2012 şi cel de-al doilea guvern reieşit din alegerile parlamentare.
Bilanţul de un an este pozitiv pentru mine şi alţi ca mine, adică pensionari şi bugetari. Bugetarii au revenit la salarizarea dinainte de 6 mai 2010, iar pensionarilor li s-a reparat pensia ciuntită şi au primit din 1 ianuarie 2013 încă 4,4% în plus. Din acest punct de vedere, probabil că 50% dintre locuitorii României sunt mulţumiţi.

Aş avea un comentariu pentru această chestiune. Nu pot înţelege de ce guvernele Boc şi Ungureanu nu au reuşit să facă aceste reparaţii. Aici am două explicaţii:

1. Una care au încercat-o cei doi foşti prim miniştri, care se justifică prin constrângerile FMI sau de la UE. Dar această explicaţie nu se susţine pentru că în aceleaşi condiţii cu FMI şi UE pe cap Ponta a reuşit să introducă aceste reparaţii fără să afecteze deficitul bugetar. 

2. Explicaţia mea este că a fost opţiunea lui Traian Băsescu, şi să-mi fie ruşine că gândesc aşa (apud Edward al III-lea, rege al Angliei 50 de ani 1327-1377, en francais, limba de la curtea regilor englezi). Acest individ plin de ţâfnă şi aroganţă nu dă doi bani pe compatrioţi, chiar atunci când românii explodaseră în ianuarie 2012 şi erau demonstraţii neîntrerupte. Concluzia este că Băsescu este un om rău şi lipsit de patriotism, iar opinia românilor despre el s-a văzut în vara lui 2012 la referendum.

Interviul luat primului ministru, ieri 8 mai 2012, la Antena3, lui şi altor miniştri şi viceprim miniştri prezenţi nu am putut-o urmări complet pentru că simultan se desfăşura o dramă la Ploieşti.
Da, la Ploieşti era în desfăşurare meciul Petrolul-Braşov. Petrolul este considerată cea mai bună echipă din primăvară, iar Braşov nu mai fost învinsă de 10 etape! Meciul a avut o desfăşurare rocambolescă, era 2-0 pentru Petrolul în minutul 8, s-a ajuns la 2-2, apoi a marcat Petrolul, dar Braşov egalează 3-3! Urmează 3 goluri ale Petrolului şi în final marchează şi Braşov şi meciul s-a terminat 6-4!

Am spus ce cred că a fost pozitiv în anul guvernării Ponta, să vedem şi celelalte legate de această guvernare.
Guvernanţii s-au lăudat că a făcut ordine în finanţe şi fiscalitate, dar creşterea acumulărilor fiscale la buget nu este semnificativă. S-a promis reducerea CAS şi măsuri de reducere a TVA la alimente, sunt încă nepuse în aplicare. Ba s-a introdus impozitul forfetar care afectează micile afaceri, lipsesc deocamdată măsurile fiscale pentru încurajarea IMM care ar fi motorul reluării creşterii economice. 

Ponta afirmă ca sunt în plus 200000 de noi locuri de muncă. Dacă este adevărat că aceste locuri noi de muncă sunt în zona bugetară la medici, profesori sau poliţişti ar fi bine, dacă sunt în economia privată iarăşi este şi mai bine, dar dacă sunt doar în administraţie nu prea sunt motive de bucurie. Şi apropo’ de asta, am fost abordat de nişte cunoştinţe pentru nişte joburi pe la stat, prin administraţie, crezându-se că aş fi cine ştie ce mahăr politic. Nu sunt, dar recunosc că am făcut lobby pentru un proiect cultural.

Şi acum înapoi la economie! Am să discut despre acestea şi folosind argumentele excelentului articol al lui Cristian Ghinea din Dilema veche, Unde duc eu mâna când aud de companii româneşti. Ştiţi unde duce mâna Ghinea când se vorbeşte de o companie românească? La buzunar din care Guvernul scoate banii pentru  ajutorarea acestora.
Pentru că Guvernul Ponta s-a trezit cu o problemă care n-a rezolvat-o ba a ieşit un mare circ, Oltchim de la Râmnicu Vâlcea (râmnic - iaz, deci iazul dintr-o vâlcea). Oltchim este un mare combinat care face din Vâlcea o zonă monoindustrială. Prin cunoscuta indolenţă ticăloasă managerială această intreprindere s-a dus dracu' şi acum Guvernul trebuie să o privatizeze. Să vedem dacă poate, de ea depinde şi Arpechim, combinatul din Piteşti.  Şi pentru că n-avea suficiente probleme pe cap a mai picat şi afacerea cu oţel Mekhel  (citeşte Mehel!), firmă rusească care avea Industria Sârmei Câmpia Turzii, Târgovişte şi Brăila. Şi acum şi acestea au devenit companii româneşti, să le rezolve statul problemele cu şomeri şi repornirea lor industrială. 
Unde statul este direct implicat în investiţii sunt cele din infrastructura de transport şi Ponta ne-a spus că a terminat autostrada Bucureşti Constanţa, începută de Ceauşescu şi Bucureşti Ploieşti, începută de Tăriceanu. Pentru ultima mai rămâne să intre şi în Bucureşti. Sper ca anul ăsta să se poată circula pe autostradă de la Nădlac până la Sibiu, unde o să se gâtuie până la Piteşti, dar poate se apucă şi de această bucată. Se mai laudă Ponta că o să înceapă treaba la Piteşti Craiova şi la Comarnic Braşov. Să dea Domnu'! 
Veşti bune sunt de la Sebeş unde Mercedes face o fabrică de cutii de transmisii şi de la Rompetrol unde kazahii au căzut la pace cu guvernul plătesc ceva din datorie şi fac investiţii într-un mare terminal petrolier şi de gaze la Năvodari. Investiţii promit şi cei de la Petrom şi redevenţă crescută. După definiţia lui Cristian Ghinea astea nu-s companii româneşti, că plătesc impozite, redevenţe la buget şi nu cer, dau bani ţării!
Alt argument pozitiv este şi că leul s-a întărit faţă de euro, veste bună pentru mine ca turist, dar nu prea pentru exportator. Deficitul sub 3% nu prea îmbrânceşte dezvoltarea economică, dar om vedea!

Aştept ca şi alţii, nu numai eu să fie mulţumiţi de Guvernul Ponta!

P.S. Uitasem ceva important! Oltenia este în faliment, marile complexe energetice pe cărbune sunt oprite. Nu ştiam asta şi m-am făcut de râs în faţa altuia, mai bine informat fără, să se priceapă la domeniu!
Am văzut structura de producere a energiei pe 7 mai şi din cam 6000 MW 54% era hidro, sunt pline lacurile ( la vară se va mai schimba!) 23% nuclear, 8% hidrocarburi (probabil Brazi) şi aici e aici 8% eolian, iar ăi mai fraieri cam tot 8% pe cărbune! Se duce pe apa Sâmbetii'  meseria mea de bază de termoenergetician? 
Producţia de energie este tot în portofoliul statului în mare majoritate, doar scârbele ale de elice de vânt ar fi private! Iar Oltenia energetică devine din ce în ce mai pregnant companie românească, doar Hidroelectrica şi Nuclearelectrica par a fi cam neromâneşti în mentalităţi!


marți, 7 mai 2013

Cretinia jurnalistică




De o vreme mă preocupă faptul că nu mai găsesc informaţii în presa naţională, majoritatea sunt opinii despre ştiri. Presa scrisă şi pe net suferă cronic din acest motiv. Mai bine stau televiziunile care trebuie să dea şi ştiri care să informeze nu numai să cretinizeze.
Presa naţională este plină de fufe şi gherţoii cu bani şi minte puţină, pentru jurnalişti acestor media astea-s ştirile de top!
 O primă mostră de cretinie jurnalistică este comentariul lui CT Popescu despre înviere. Crucişătorul sau comandantul lui din presa românească, scapă ocazia să rămână filosof, încercând să facă pe moralistul. Şi aşa comite o blasfemie pe care i-o impută toţi forumiştii şi nu numai!

Tentaţia drăcească de a face pe moralistul, pe care nu ezită să o facă nici alţi moralişti de jurnal îi poate pune de multe ori în poziţia de cine sapă groapa altuia pică singur în ea. Este mult mai simplu să te iei de politicieni, acolo tovalul obrazului este gros şi acestora nici nu le pasă, mai ales când li se scuipă adevărul drept în faţă.

Foiletând zilnic principalele cotidiene, nu mai dau ştiri, doar de comentarii la ştiri. Cum am mai scris, prefer un cotidian local care măcar  mă informează. Am parte şi acolo de comentariile unui doctor complet buimac, care nu mai percepe corect realitatea, a unor caizi de partid ante-decembrişti care căinează vechea industrie poluantă şi unde se putea fura ceva, sau ipocriţi activişti transformaţi peste noapte în venerabili credincioşi ortodocşi. Singurul comentariu luminos este al lui Alex Horoveanu, fost jurnalist de sport român, stabilit în Franţa şi care îmi furnizează cele mai simpatice noutăţi pariziene! Cred că aceste comentarii şi-ar avea locul şi în cotidienele naţionale decăzute.

Şi ce să mai spun că ştirile tip Caracudi şi Radio Erevan abundă în presa naţională.
Să exemplificăm:
Aflăm că Preşedintele Senatului, Crin Antonescu ar fi făcut Paştele la Voroneţ în deplasare cu un elicopter particular. Antonescu dezminte, a fost şi el, precum Crăcănel, la Ploieşti, la socri. Pas de chef cu Miţa Baston la Voroneţ! O damă, redactor şef al cotidianul care  după ce a înghiţit ştirea mincinoasă pe nemestecate, se găseşte să comenteze idiot că e o ambuscadă iniţiată de Antonescu ca să se afle în treabă, dar nu cu revizuirea Constituţiei. E clar, citim o versiune a Vocii Patriotului Naţionale cu un Revent de data asta din sexul frumos!

În aceeaşi gazetă a vitelor de pripas, cum bine se exprima Eminescu, apare altă ştire cretină despre declaraţiile profesorului Todd de la Oxford că Ecaterina Andronescu ar avea restricţii de publicare pe motive de plagiat. Caut revista cu pricina, caut pagina personală a lui Todd, nimic! Ştirea veninoasă şi cretină, invenţie EVZ este făcută pentru a calomnia pe politicianul Andronescu, dar se bagă în lucruri unde jurnaliştii n-au treabă. Când cineva în ştiinţă devine non-grata nu se bate toba, ştiu cei din domeniu, doar când reverberaţiile au o anumită savoare politică devin publice. Asta-i treaba cu plagiatul lui Ponta, care moralmente este o mare mizerie de ambele părţi, ale unui fost ministru sfertodoct, expert în mecanica pumnului băsescian şi ale unui politician neglijent cu anumite rigori academice, care au trezit multe întrebări în domeniu şi suspiciuni nefondate universităţii româneşti.

Ştirile cu adevărat grele şi problematice apar în acelaşi stil cretin. Sunt două subiecte controversate cel cu gazele de şist şi cel privitoare la Roşia Montană. Foarte rar sunt chestionaţi experţi din domeniu, opiniile cu parfum de adevăr sau nu au sursă doar ONG de tip Green Peace. Dacă ar fi să ne luăm după aceşti idioţi multilaterali, ar trebui să revenim la lumânări şi la focul de pirostrii!

Presa românească abundă de cretinisme, care dacă ar avea subiect pe politicieni am zice că sunt îndreptăţite, dar când ne afectează viaţa cum să reacţionăm?