Am plecat de alaltăieri, pe 22 august, din România în Germania.
Am plecat împreună cu Adriana şi am ales mijlocul cel mai
confortabil de transport, adică trenul.
Ideea este ca la întoarcere să ne oprim la Viena 3 zile cu
sosit şi plecat.
Trenul ales îl cunosc de mult, este ´Dacia Expres care
transporta pe români din Bucureşti la Viena, în Occident!
Visam din anii de dinainte de 1990 cum o să iau odată
acest tren ca să ajung la Paris. Pe vremea aia se numea Wiener Walzer şi gara lângă trenul de ora 8 seara de
Piteşti şi pleca cam pe la aceeaşi oră.
Acum pleacă de la 13.10 ca să ajungă la 8.16 in Viena. Am
luat bilete la vagonul de dormit şi nu ne-a părut rău. Vagonul era recondiţionat
la Astra Arad şi arăta foarte bine. În plus am primit si un fel de nişte
obiecte de întreţinerea igienei şi ceea ce se putea numi un mic dejun.
Trenul s-a deplasat cu viteza melcului. Am făcut o medie şi
mi-a ieşit cam 40 la oră, cred că ar fi mers mai repede pe la începutul
secolului trecut. Dar asta nu era nimic, trenul reuşea sa întârzie din diverse
motive. Însă în apropiere de Arad s-a oprit! Am aşteptat cam o jumate de
oră şi a ajuns la Arad. A mai stat in Arad tot cam o jumate de oră la 45
de minute. Şi apoi a plecat, ajungând finalmente la Curtici unde s-a oprit
definitiv. Aflasem că am fost tractaţi de o locomotivă Diesel. Linia de alimentare
cu energie electrica căzuse. Am aflat la Curtici ca Dorel cu escavatorul reuşise sa dărâme un stâlp de înaltă
tensiune care alimenta reţeaua trenurilor electrice si nu mai era alimentare si
nu mai mergeau locomotivele electrice! Ştiţi, se recondiţionează calea ferata în
Romania pe zona din Ardeal!
Şi aşa stăteam ca proştii in Gara Curtici şi aşteptam să se
întâmple o minune.
Eram ca în romanul lui Pasternak cu trenurile din vremea
revoluţiei şi a războiului civil, un tren pleca, dar nu se ştia când şi dacă
ajunge la destinaţie!
Lumea devenise disperată, unii ameninţau cu ...Antena 3, or
fi telefonat, nu ştiu dacă şi ăia erau deja treji?
Am dezbătut pe larg cu o familie care îşi dorise un
intermezzo în Viena până pe la 6 după amiaza, în condiţiile ajungerii la o ora
normală, de dimineaţa, în jur de 9 la Viena.
Şi doamna cu care ne-am conversat a spus un lucru
inteligent şi de bun simţ:
Emblema de ţară
pentru noi românii este Dorel, incapabilul cu escavatorul!
Ca sa părăsim România, ori echipa de intervenţie trebuia se
repare reţeaua, ori să plecăm în continuare spre Ungaria cu o locomotivă
Diesel. Aceasta variantă nu era valabilă pentru că între Ungaria şi Romania nu
este un protocol pentru trenurile de călători tractate de Diesel. Am fost
martorul discuţiei dintre seful staţiei Curtici si cel din Lokohaza, staţia din
Ungaria, Pişta, care ştia româneşte, dar care i-a replicat ca trebuia aprobare
de la Budapesta!
Dar Budapesta este cu o oră în urmă de România, şi era 7
dimineaţa deja la noi şi la ei încă era 6! Şi am stat aşa pana la ora 8.30 ora
României, când, finalmente, trenul combinat cu cel de Budapesta, care a venit
si el cam pe la 7 dimineaţa, tot întârziat a pornit peste frontieră. Colegii
lui Dorel au reparat reţeaua şi era din nou sub tensiune. Am pornit din
Lokohaza, Ungaria cam pe la 8.45, ora Europei Centrale, spre Budapesta. Întârzierea
era de 7,5 ore!
Toate planurile noastre erau date peste cap! Trebuia să
ajungem undeva în apropiere de Heidelberg, la o distanţă de frontiera română
cam de 1300 de km! Şi trebuia să ajungem la Stuttgart, de unde să luăm un tren
care să plece înainte de miezul nopţii, că pe acolo, pe linia respectivă nu mai
circulă trenuri după acest moment.
Şi a început goana contracronometru. Am ajuns la Budapesta
cam în 3 ore, cu o medie cam de 80 la oră, dubla de cea românească. Am plecat
din Budapesta şi am ajuns la Viena tot după 3 ore la 15.30.
Şi am avut noroc! Mircea din Germania, alertat de SMS-ul
meu a consultat un mers al trenurilor pe internet şi mi-a găsit un tren de Stuttgart
care pleca la 16.36 din Viena şi mergea direct până la Stuttgart, ajungând
acolo la 23.00 noaptea. La un sfert de oră luam trenul de Heilbronn, unde
ajungea la miezul nopţii, de unde ne recupera Mircea cu maşina. De acolo mai
aveam 30 de km pana la el acasă. Acest traseu ni l-a confirmat si Thomas,
conductorul (naşul) austriac, un tânăr
de vrea 30 de ani, excelent vorbitor de engleză, care şi-a consultat
simultan smartfonul si un computer laptop, de feroviari deştepţi.
Am coborât uşuraţi in Wien Westbahnbhof şi am luat Rail Jetul de Frankfurt am Main. Ăsta
este un intercity de mare viteză. Era un tren de Salzburg, la care se ataşa
separat trenul de Frankfurt, plecat din Budapest Keleti la 13.10.
Am reuşit să găsim în trenul aglomerat nişte locuri,
care nu erau rezervate, ca să stăm pe scaune.
Şi ne-am lămurit de ce i se spune Rail Jet. Este un avion pe şine. Cum sunt trenurile Ave în Spania, TGV în Franţa, etc.
Vagoanele aveau ecrane display care afişau viteza trenului, staţia şi ora, ruta
şi harta zonei pe unde mergea trenul, exact ca într-un avion! Adriana m-a
alertat şi avea de ce, să mă uit pe ecran! Ştiam ca Austria îşi modernizase
această cale ferată, trenul a mers pe porţiuni cu 230 de km/oră, în Germania însă
nu a depăşit 150 km/oră. Afişajul a mers perfect, dar s-a stricat la Munchen!
Trenul a mers însă perfect cu o medie de 100 km/oră şi am ajuns la 11 noaptea
în Stuttgart şi l-am prins şi pe cel de Heilbronn.
Am ajuns în fine unde trebuia!
Privind in urma la ce păţisem, constatam că este aproape
imposibil sa evadezi cu trenul din Romania, totdeauna se va găsi un deştept de
Dorel ca să încurce lucrurile!