duminică, 29 septembrie 2013

PERT, exerciţii de înrăire

Stelian Gomboş, Ilie Popa, Mihai Neagu
Vineri şi sâmbătă am urmărit lucrările seminarului PERT.
Marea mea dilemă este cum o naţiune cu frica lui Dumnezeu, de oameni crescuţi în bunul simţ ţărănesc a putut da atâţia monştrii care au exterminat elita Românie în anchete şi puşcării?
Ilie Popa şi Guner Akmolla
O explicaţie a încercat să dea la întrebarea mea domnul Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. Acesta a afirmat că viitorii ofiţeri de securitate sunt aceia pregătiţi în URSS din elemente predominant alogene, şi că subofiţerii din puşcării au fost selecţionaţi dintre putorile şi rebuturile satelor şi oraşelor româneşti. Cred că nu este suficientă explicaţie. Avem între noi oameni care din cauze diferite, au dorit o revanşă, unii îşi urau şi dispreţuiau semenii şi au putut să se comporte atât de abominabil.
Octav Bjoza , preşedinte AFDPR
Marius Oprea, în cercetările sale arheologice, de descoperire a unor schelete de rezistenţi omorâţi de securitate şi victime din puşcării a remarcat că oasele erau foarte friabile şi se descompuneau rapid. Explicaţia a fost confirmată şi de Radu Filipescu, puşcăriaş politic în vremea lui Ceauşescu, nu a obsedantului deceniu, în care baci era gangsterul Gheorghiu Dej. În puşcăriile comuniste se murea de foame, asta era principala boală a puşcăriei româneşti!
Mircea Stănescu
Mircea Stănescu, doctor în puşcăria comunistă românească şi reeducare ne-a descris reeducările şi anchetele de la Jilava, din vremea lui Maromet. În puşcărie pe lanţul de comandă se afla şi tânărul sublocotenent Alexandru Vişinescu, viitor şef de la Râmnicul Sărat, care a devenit celebritate monstruoasă media şi care aşteptă ca Procuratura să-i facă urmărirea finală, pentru imprescriptibilele crime comise. Pe linia de comandă se afla şi Alexandru Voitinovici, şeful Tribunalului Suprem, care dădea condamnările la moarte. Acesta avea şi un Violon D'Ingres, era autor dramatic, sub numele Voitin, ca să nu sune aşa de străin! Şi scria drame naţionale, Procesul Horia, Avram Iancu, etc. Mă întreb doar dacă ar fi fost el cel care să le facă procese acestor eroi, ce trageri pe roată ar fi decretat!
Liviu Pleşa
Un alt material interesant a fost prezentat de domnul Pleşa de la CNSAS despre colonelul  Patriciu Mihail. Acest monstru care a terorizat regiunea Cluj, a împuşcat pe rezistenţii din munţi şi pe cei care se opuneau colectivizării era evreu din Năsăud, cu nume românizat, care luptase în Spania, unde a învăţat metodele de anchetă şi represiune bolşevice din Brigăzile Internaţionale, ca apoi să lupte în maquisul francez. a revenit în România unde a intrat în securitate şi a fost unul din cei mai răi criminali. Trebuia ca superiorii de la Bucureşti să-i pondereze avântul criminal. După 1968 nu a păţit nimic, când s-au făcut cercetările de partid, iar după 1989 nu l-a deranjat nimeni, murind în 1996. La fel ca alţi monştri precum Nikolschi et Co!  
George Cuşa
Am ascultat o mărturie a singurului supravieţuitor de la Reeducarea de la Piteşti, prezent la PERT, George Cuşa. El spunea că atunci când era chinuit ajunsese să se dedubleze.  Ştim că părintele Calciu, a fost chinuit şi a devenit torţionar, ca apoi să se convertească şi să devină om al bisericii şi neînduplecat duşman al comunismului românesc. Este extrem de dificil să-i califici pe aceşti oameni care au fost chinuiţi de diabolicul Eugen Ţurcanu şi au ajuns cu de-a sila torţionari, informatori. Şi în situaţia asta s-au aflat mulţi din cei care au fost martirizaţi în puşcăriile comuniste. Este păcat că opinia publică s-a focalizat pe depistarea turnătorilor, majoritatea şantajaţi şi nu pe cei care erau torţionarii şi cei care decideau ce să facă cu turnătoriile. Este un pas înainte că Vişinescu şi Ficior sunt expuşi public şi trimişi în judecată.

C-tin Totir
Am urmărit şi un material al domnului Totir care privea deportarea saşilor şi şvabilor în URSS. Cum autorităţile a reacţionat slab cu proteste, dar Armata Roşie a făcut legea, am aflat că au fost români solidari cu vecinii saşi, dar şi alţi români care au încercuit satul să nu scape saşii de deportare.
Am urmărit şi materiale despre rezistenţii armâni, macedo-românii, mari patrioţi, din care nu s-au prea găsit cozi de topor comuniste!
Multe din contribuţiile prezentat au privit situaţia din Basarabia. Astfel, povestea un bătrân care fusese funcţionar pe vremea bolşevicilor, cum   lucrau ăştia! Se făcea şedinţă cu rusul trimis de partid să facă legea sovietică şi să-i deporteze pe români şi toţi basarabenii din sovet nu pricepeau ruseşte dar votau cum dicta rusnacul. Aşa au ajuns să fie deportaţi kulacii, dintre care unii luptaseră în Armata Roşie, de trebuia să ajungă la organele superioare ca să dovedească că erau decoraţi de Stalin. Ce am remarcat la acest om în vârstă era că vorbea româneşte fără accentul slav, atât de întâlnit  la basarabeni. Alt lucru frapant a fost cum pronunţă basarabenii NKVD sau KGB, encîvîdî, cîgîbî!
Este porţia mea de înrăire şi neuitare, pe care o trăiesc la sfârşit de septembrie!

Alegeri la PNL Argeş

Azi duminică 29 sept la Piteşti au fost alegeri pentru conducerea judeţeană a PNL Argeş.
A candidat Iani Popa, fără contracandidat la şefia liberală a judeţului! A participat din parte conducerii naţionale PNL preşedintele Crin Antonescu şi Eduard Helvig Secretarul General al PNL.
Iani Popa, Crin Antonescu, Eduard Helvig
Am făcut poze cu participanţi, cu maestrul Mircea Diaconu şi am rememorat vremea studenţiei simultane. Am aflat cu regret că frumoasa lui colegă, Margareta Krauss, a jucat doar în filmul Astă seară dansăm în familie, plecată în Italia după absolvire, lucru regretat de ea toată viaţa s-a prăpădit!
Cu preşedintele PNL

Cu senatorul Ionuţ Zisu
M-am pozat cu amicul, senatorul Zisu, cu Niels Schnecker, căruia i-am promis că o trimit la Adevărul şi cu preşedintele Crin Antonescu.
Antonescu a ţinut un discurs coerent  şi realist în favoarea lucrului şi reuşitei în USL pentru care au fost votaţi.
Cu Niels Schnecker, de trimis la Adevărul

vineri, 27 septembrie 2013

PERT, Al XIII-lea Simpozion internaţional, Piteşti, 27-29 sept., 2013

De astăzi se desfăşoară la Piteşti Simpozionul PERT - Piteşti Experimentul de Reeducare prin Tortură.
La sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50, liniştitul târg de negustori Piteşti, capitala judeţului Argeş şi-a câştigat un renume sinistru. În puşcăria Piteşti s-a desfăşurat sub coordonarea lui Nicolschi sinistra reeducare al lui Eugen Ţurcanu. În cursul acestui experiment teribil desfăşurat asupra studenţilor anticomunişti, cu precădere de orientare legionară au murit destui studenţi. Cei care au supravieţuit au devenit la rândul loir torţionari. Îngroziţi de rezultate, care deja se aplicau şi asupra altor deţinuţi politici, securiştii au făcut un proces rapid lui Ţurcanu şi acoliţilor săi, acuzându-i de comportament legionar şi i-au executat!
Ştirile despre această sinistră acţiune fără precedent în lumea de sub jugul bolşevic au străbătut cu greu perdeaua de minciuni şi au devenit publice în Occident şi prin nişte romane din obsedantul deceniu.
După Revoluţie, prin strădania profesorului universitar Ilie Popa din 2001 se organizează acest seminar la sfârşitul lui septembrie.
Pentru mine este un exerciţiu de purificare. M-am născut şi am trăit 40 de ani în comunism.
Am fost în copilărie extrem de îndoctrinat, lecturile mele erau despre URSS, revoluţia bolşevică, victoria socialismului la ei şi la noi în "lagărul socialist". În vremea liceului la începutul studenţiei, prostia comunistă şi-a pierdut relevanţa, am devenit după 21 august 1968, un dezamăgit de comunism şi încet, încet un adversar al comunismului, chiar dacă am avut ipocrizia şi oportunismul să devin în 1983 membru de partid. Ura mea împotriva comunismului, a sistemului care mi-a distrus tinereţea şi aspiraţiile profesionale a devenit vehementă,  fără a avea curajul unei atitudini publice, normal, de frică!
Aşa că pentru mine este un moment important să fiu prezent la acest eveniment unde am avut ocazia să cunosc din victimele acestui experiment şi să mă purific de toate fantomele trecutului!
Astăzi au fost prezenţi la deschiderea lucrărilor din Sala Festivă a Primăriei Piteşti, Ilie Popa, Ştefan Urâtu din Basarabia, preşedinte al comitetului Helsinki, Octavia Bjoza, preşedintele AFDPR, Mihai Neagu, Şeful Bibliotecii Române din Freiburg, profesorul Victor
Simona Popa , fiica poetului Radu Gyr
Grecu, Unversitatea Sibiu, doamna Popa, fiica poetului Radu Gyr şi alţii.
Ilie Popa a transmis un mesaj de la Marius Oprea, care nu a putut fi prezent, din motive obiective.
Observ cu tristeţe că media naţională a lipsit, evenimentul nefiind de interes pentru televiziuni şi ziare naţional. Aici mă gândesc la anticomuniştii caviar de la revista 22! Doamna Pora şi colegii sunt anti-comunişti doar când se referă la USL, sau la cei care nu-l suportă pe Traian Băsescu.
Sunt totuşi semne că trecutul începe să fie răscolit şi ICCMMER a revelat doi din torţionarii care sunt aduşi în faţa justiţiei. Vişinescu, seful puşcăriei Râmnicu Sărat şi Ficior, şeful lagărului de la Periprava, din Deltă sunt puşi sub lupa publică!
Chiar dacă acest eveniment este acoperit de cacofonia cu câinii maidanezi, şi cu Roşia Montană, el este foarte important, pentru că, în fine sunt aduşi torţionari comunişti în faţa opiniei publice! 
Nu pot să nu remarc veninul lui Vladimir Tismăneanu. Este culmea că el acuză amintitul ICCMMER de stahanovism, adică stahanovism este că i-a dat doar pe cei doi torţionari şi nu încă pe alţii care ar fi vreo 35 de sinistre personaje, de acelaşi tip. Păi simandicosul studios la comunismului în general, şi al celui românesc în particular cred că ştie că Stahanov era spărgător de norme cu lopata lui, inima lui Stalin, deci stahanovism ar fi fost să-i fi dat pe toţi în gât!   Ca de obicei, acest personaj care s-a lăfăit la conducerea ICCMMER şi care s-a limitat doar ca să traducă cărţi, foarte important, dar nu suficient, sau să se manifeste în seminarii pretenţioase despre comunism prin SUA, sau alte locuri prin care bolşevismul este doar obiect de studiu, nu experienţă tristă şi cumplită.
Aştept desfăşurarea Seminarului şi am să scriu despre el, în continuare!

miercuri, 25 septembrie 2013

Phoenix

Când unii spun cu superioritate ce a rămas din vremea comunismului românesc le pot replica că printre altele a fost şi fenomenul Phoenix.
Am fost strict contemporan cu acest fenomen. Artiştii, pentru că au fost şi sunt mari artişti cei care au fondat şi au contribuit la faima ei îmi sunt strict congeneri.

Articolul din Adevărul dedicat lui Phoenix:


aduce anumite informaţii interesante despre formaţia adolescenţei şi tinereţii mele.
Fabuloasa lor evadare mi-a fost relatată în 1977, la Mamaia, de un cuplu de timişoreni.
Am fost la primul lor concert de la Casa Studenţilor din Bucureşti din 1967. Am fost şi la ultimul lor concert de la Sala Polivalentă din Bucureşti din ajunul Crăciunului din 1976.
Phoenix a însemnat un aer proaspăt în muzica tinerilor din vremea mea. Au activat atunci şi alţii: Olimpic 64, Mondial,  Sideral Modal Quartet din Bucureşti, Roşu şi Negru de la Iaşi, Cromatic din Cluj, dar Phoenix a fost unic, pentru că ei au fost primii care au creat un autentic etnic rock românesc cu Cantofabule, şi Mugur de Fluier.
Articolul din Adevărul spicuieşte din cartea de memorii a lui Bela Kamocsa, din păcate dispărut înainte de vreme. Aflăm că sursa de americanisme muzicale era bunica lui Moni Bordeianu stabilită în SUA. Aflu că şi-au luat numele după Sfântul, personajul interpretat de Roger Moore. De câte înjurături au avut parte în Scînteia Tineretului această formaţie cu nume religios. Aflu că ideea Phoenix aparţine lui Eugen Rotaru, unul din membrii timpurii ai formaţiei. Într-adevăr există o înregistrare cu formaţia din 1964 la Radio (Timişoara, probabil?!). Aşa că la anul Phoenix împlineşte 50 de ani! 
Modelul pentru toţi rockerii români a fost The Shadows, din filmul Tinerii cu Cliff Richard. 
Şi eu cu amicul Tică Muşat, dedicat chitarist comiteam blues în anexa din cămin G de la Poiltehnică. Nenorocirea era că urechea mea muzicală era defectă şi nu ţineam ritmul. 
După noaptea obsedantului deceniu de represiune sălbatică a elitelor, Phoenix, ca de altfel fenomenul cultural artistic al mijlocului deceniului anilor 60 au fost evenimentele care au reconectat România de Occidentul, din care fusese smulsă!

Aşa că de câte ori ascult Phoenix, mai ales cu vocea lui Moni Bordeianu mă simt ca atunci, cu entuziasmul juvenil al celor 20 de ani după care sunt atât de nostalgic!



luni, 23 septembrie 2013

Punga de un leu

Am găsit această poză la forumul articolului săptămânal al lui Andrei Pleşu, scris de un anume rewind care o pune în comparaţie cu celebra poză a celor trei români de la Paris: Cioran, Ionescu Eliade.
Vreau să spun că această poză extraordinară m-a pus pe gânduri şi nu numai, .....ci şi pe cugetat!
Sunt cei trei speciali ai culturii române de azi, lipseşte poate doar Mircea...Cărtărescu pentru o poză ca aceea, a celor Trei Muşchetari, care de fapt erau.... patru! (folosesc muşchetari, aşa m-am învăţat prost, nu corect cum se vor exprima puriştii!?).
Oare ce duc în pungile generoase? Este o răutate că-s pungi de un leu! Nu sunt clasicele pungi ale nostalgiei noastre ante-decembriste, sunt nişte pungi contemporane, imprimate cu Paul! Cine o fi Paul? Vreun eseist, sau vreun filosof contemporan sau mai ştii, chiar cel care a avut revelaţiile pe drumul Damascului?
Explicaţia este însă extrem de prozaică...de pe internet! 
Este lanţul de brutării Pol, că aşa se citeşte, care oferă specialităţi de pâine fină, franţuzească. 
Nu degeaba remarca Decartes: "trufandalele nu-s doar pentru proşti". Oare nu sunt şi trufandale acolo ceva sparanghel, andive, fenicul, broccoli sau  fois gras, sau icre moiu? Din această dilemă nu putem ieşi! Şi vom rămâne cu o enigmă nerezolvată, doar dacă la poşta redacţiei nu-i vom întreba pe aceşti atleţi ai verbului autohton să ne dezvăluie şi nou prostimii, era să zic vorba aia, a venerabilului Neagu Djuvara, cu nuanţe falocratice, dar după cum se ştie, peste 50% dintre noi sunt.... compatrioate! 
Oricum  ca să ne fericească cu simpaticele lor eseuri cei doi fericiţi posesori de pungi este necesar să consume, că oameni suntem! Unii dintre noi suntem prea noi, alţii precum cei din poză sunt vechi....dom'le! 
Şi pentru la bonne bouche, alături de poza acestor trei oameni vechi o pun şi pe celor trei parizieni români, un pic şi mai vechi! Ei n-au pungi,..... doar Eliade are pipă!
 Honni soit qui mal y pense!


duminică, 22 septembrie 2013

Alegeri în Germania

După cum aţi notat cu trei săptămâni în urmă am fost prin Germania. Faptul că se pregăteau de alegeri generale parlamentare era dat de faptul că vedeam afişe cu politicieni, cam pricăjite după gustul autohton!
Astăzi s-au desfăşurat alegerile din această seară şi am avut ocazia să comentez alegerile germane cu prietenul meu, Mircea.
Alegerile s-a încheiat la 6 d.a., iar rata de participare a fost peste 70%! Semnificativ este că concetăţenii lui Mircea din micul cătun de lângă Mosbach s-au îmbrăcat toţi ca de sărbătoare şi s-au dus să voteze! De altfel în această mică localitate clopotele bisericii sună zilnic la 6 dimineaţa! Să le reamintească enoriaşilor care erau agricultori pe vremuri că este timpul să se  trezească! 
Ştirea care a trezit surprindere privind aceste alegeri este faptul că liberalii germani FPD nu au trecut pragul de 5%! Chiar dacă nu se recunoaşte, la acest dezastru a contribuit că liderul liberal Guido Westerwelle este homosexual, primul ministru de externe german cu foarte slabă popularitate, înlocuit de alt lider liberal, care este de origine vietnameză! Nemţii sunt cam conservatori. 
La un moment dat o proiecţie văzută de Mircea la televizor indica proiecţia Bundestagului unde CDU Angelei Merkel ar ocupa 304 din cele 608, adică jumătate. L-am întrebat pe Mircea dacă unul din deputaţii din alte partide nu şi-ar schimba opinia, dar Mircea mi-a replicat că ăştia-s nemţi serioşi!
Victoria Angelei Merkel confirmă popularitatea acestei doamne între germani. Este de fapt primul cancelar german postbelic care se află la conducerea Europei. Politicile impuse de Germania au salvat moneda Euro, chiar dacă pilulele amare nu prea le-au înghiţit grecii, portughezii, spaniolii sau italienii.
Am discutat de faptul că în Germania, cancelarii au fost oameni politici deosebiţi, pentru că sunt selecţionaţi de un sistem bine pus la punct, cum spune Mircea, care funcţionează perfect, la fel ca economia germană, cea mai puternică din Europa, care n-a renunţat la industria prelucrătoare, precum SUA, care produce cele mai bune automobile din lume, chiar dacă asta îl enervează pe amicul Iulian, fan declarat al automobilului american. I-am spus lui Mircea că acelaşi sistem politic bine pus la punct acţionează şi în Marea Britanie, dar acesta mi-a replicat că Anglia este văzută mai mult ca anexă americană. Poate că asta este impresia, dar în cazul Blair  - George W. Bush, mentorul era britanicul, iar americanul învăţăcel!
Cred că în cazul Franţei, sistemul a funcţionat, dar nu aşa perfect, postbelic doar preşedinţii De Gaulle şi Mitterand au contat, Pompidou, murind prea devreme. Dacă mergem spre sud, nici Italia, nici Spania nu excelează. 
Iar la noi în Est, unde democraţia este proaspătă, exemple bune au fost în Polonia, fără să-l ignorăm pe cehul Vaclav Havel, care a fost un caz special.
Nici Ungaria, care se ia  după nemţi nu a excelat, dacă ne uităm la Viktor Orban, ce să mai zicem de Bulgaria sau de eterna şi fascinanta noastră patrie.
Preşedinţii României şi-au dorit primi miniştri slabi. Exemplul lui Iliescu din primele două mandate, sau perioada absolutistă a lui Băsescu din 2010-2012 confirmă asta. Când au existat prim miniştri puternici România  funcţionat bine. Năstase şi Tăriceanu  sunt argumente pentru opinia mea.
Noi românii nu suntem germani şi asta este foarte bine, dar câteodată este bine să luăm lecţii de la germani.
Fac această constatare din experienţa proprie, din copilăria în Avrigul cu o comunitate puternică de saşi!

Să sperăm că Doamna Merkel ştie ce face în continuare şi că vom putea ieşi din criza economică, să ne recâştigăm optimismul trăit şi în România prin 2007-2008!  

vineri, 20 septembrie 2013

Turnesolul de la Roşia Montană

Da, este adevărat Roşia Montană acţionează ca o hârtie de turnesol! 
Trebuie să recunosc că treaba cu turnesolul mi-a luat ceva timp, culmea! ştiam denumirea englezească, dar îmi storceam mintea pentru testul respectiv din chimie, care stabileşte aciditatea, noroc că este dicţionarul englez-român on-line!

Nu vorbesc de actanţii politici, dacă m-aş băga în treaba asta m-aţi acuza de partizanate!
Cei din media, anumiţi jurnalişti, intelectuali au reacţionat nepotrivit, ca să nu spun rău.
Am citit şi în Dilema veche şi din presa on line.

În grupajul din Dilema veche dedicat fenomenului Roşia Montană, unde cam toate reacţiile sunt împotrivă am observat şi nişte nuanţe.
M-a dezamăgit că un tip inteligent precum Emil Hurezeanu califică chestiunea "sentimentalitate anti-capitalistă". Mi-au plăcut sincerităţile Luizei Vasiliu şi ale Adinei Popescu, tinere care asigură calitatea excelentă a revistei. 

Dar m-a nelămurit contribuţia altui tânăr jurnalist Laurenţiu Diaconu-Colintineanu. Pe acest tânăr îl vedeam în zilele fierbinţi din ianuarie februarie 2012 în cohorta de pseudo-utecişti ai doamnei Rodica Culcer! Care denunţau cu mânie proletară manipulările uslinoase! Domnul Colintineanu este afectat de reacţiile negative ale Pieţei la adresa mass-media, recte televiziuni. El se justifică ca fiind angajatul postului de radio RFI. Şi foarte util, publică un tabel cu reclamele RMGC date de televiziuni. De departe conduce România TV, televiziunea  pesedistă, urmată la mică distanţă de B1Tv. Asta spune de foamea de cei 30 de arginţi pe care le trăiesc aceste televiziuni, prima de partid, ultima băsistă, cu toate consecinţele de atitudini publice.
Domnul Colintineanu îşi varsă tot veninul pe Antena 3, care a dat însă reclamă RMGC cam de 20 de ori mai puţin decât ROtv. Pentru că domnul Colintineanu detestă pe cei de la Antena 3,  dându-şi astfel cu independenţa jurnalistică în cap.

Am citit şi articolul de azi scris de Sever Voinescu, normal la Evenimentul Zilei
Chiar dacă Voinescu are cu totul alte preferinţe politice, asta nu mă împiedică să-i apreciez cele scrise şi cum s-a comportat în activitatea sa politică pedelistă. 
Dar aici scrie prost, cu răutate şi nerozie despre manifestările Pieţei privind Roşia Montană.  Este extrem de nervos că tinerii nu înjură direct pe Ponta şi pe USL. Asta-l doare pe Sever V.!

De ce nu s-o fi ţinând de cronicariatul privind Festivalul Enescu! Acolo scrie mult mai inteligent!

joi, 19 septembrie 2013

Comentariu bun...ratat!

Am citit cu interes comentariul lui Cristian Ghinea, din Dilema veche despre fenomenul protestelor anti - Roşia Montană. De fapt se alătură altui comentariu pertinent, făcut despre comentatorii nepotriviţi din mass mass media a acestui fenomen aparţinând lui Cristian Cercel din Observator Cultural.
Când vorbeşte despre cei din Piaţă Ghinea remarcă adecvat că aceştia sunt tineri educaţi, îngrijoraţi de perspectivele unui proiect lacom şi barbar, care poate primejdui natura şi viitorul unor locuri frumoase din România, aceea în care vor să trăiască aceşti tineri, nu să-şi ia lumea-n cap şi să plece aiurea!
Unde ratează Ghinea este acolo unde devine ideologic, adică arogant de dreapta.
Începe să se războiască cu stângiştii de la Critic Atac, în special cu Costi Rogozanu, pe care-l face bolşevic. 
Eu cred că domnul Ghinea exagerează. 
Rogozanu şi alţi colaboratori ai platformei îmi par a fi îngrijoraţi de capitalismul "de cumetrie" de la noi. La noi statul a fost privatizat de foştii securişti şi politruci şi le seamănă al dracu' de mult, la fel de dispreţuitor şi arogant cu noi ceilalţi!
Dacă domnul Ghinea ar adăsta o clipă, observând criza prin care trece capitalismul de azi, nu numai cel de la noi, nu ar mai fi atât de vehement.
Şi eu sunt adeptul liberalismului şi neîmpăcat adversar al nostalgiei după bunele vremuri din "iepoca de aur".
Asta mă îndeamnă însă să meditez la opiniile unor stângişti, până când aceştia cad în apologia unor sisteme care au provocat atâta rău atâtor de mulţi oameni.  
Pentru tinerii din Piaţă sunt mai multe alternative, fie coagulează într-o mişcare de reînnoire a clasei politice, cum visează doamna Pippidi, fie se alătură partidelor existente în sensul reformării lor. 
Cred că sunt suficient de maturi să opteze!


marți, 17 septembrie 2013

Metehne vechi

Am să discut despre probleme delicate şi sensibile.
Faptul că am retrimis mesajul lui Andrei Aszodi a trezit reacţii de tot felul.
Cred că mentalul românesc suferă de o "meteahnă" ca să citez titlul unei schiţe a lui Caragiale. Caragiale vitupera acolo naţionalismul cretin şi tendinţa de diaboliza pe străini, xenofobia.
Noi românii suferim de două metehne, unu-i veche, alta vine din vremea comunismului.
În perioada interbelică s-a consolidat tendinţa de a diaboliza o ocultă evreiască dispusă să supună poporul nostru emerit şi să-i sugă sângele. Dacă privim acolo cei trei mari industriaşi ai perioadei erau Max Auschnitt, evreu, la metalurgie, Nicolae Malaxa, grec, la industrie grea şi Dumitru Mociorniţă la pielărie, iar cel mai mare faliment bancar l-a înregistrat Marmorosch Blank unde Blank, evreu, era unul din cei mai mari financiari şi bancheri ai momentului. Deci nici evreii nu erau scutiţi de eşecuri.
În perioada comunistă, în special în epoca ceauşistă a apărut alt mit la care şi oamenii securităţii au pus umărul: comunismul a fost adus de evrei. Comunismul l-a avut şef în acea perioadă de început pe Dej, românaş de-al nostru, Ana Pauker a fost la putere puţin timp. Au fost securişti siniştri precum Nicolski de origine evreiască, dar majoritatea torţionarilor erau români get beget, vezi contemporanul nostru Vişinescu.
Xenofobia, antisemitismul sunt cele mai simple argumente care să justifice insuccesele noastre, incapacitatea politicienilor autohtoni de a rezolva problemele.
Este extrem de complicat să-l caracterizezi de exemplu pe Laszlo Tokes, este el simbolul Revoluţiei din Decembrie, sau vectorul antiromânismului de azi. 
Oamenii nu sunt răi, diabolici pentru că fac parte dintr-un neam, o etnie sau o religie. Defectele de caracter şi comportament provin dintr-o educaţie deficitară, din influenţe nefericite ale mediului în care s-a dezvoltat cineva. 
Meteahna că răutăţile care ni se întâmplă sunt determinate de străini răuvoitori este o mare prostie de care ar trebui să scăpăm.
Ne lăudăm că suntem primitori şi deştepţi, dar sunt destule situaţii când ne comportăm ca nişte barbari ieşiţi din păduri şi comitem cele mai mari imbecilităţi.
De aceea trebuie să medităm la cele spuse de Constantin Brâncuşi, un mare artist şi român despre concetăţenii săi:
V-am lăsat proşti şi săraci, v-am găsit şi mai proşti şi mai  săraci!



luni, 16 septembrie 2013

Despre festivalul Enescu, Roşia Montană şi nu numai

Sunt aici adunate multe subiecte pe care nu le-am abordat, dar le semnalez acum.

Festivalul Enescu

Septembrie la fiecare doi ani, transformă Bucureşti într-o capitală a muzicii. Anul ăsta s-au organizat spectacole şi-n alte oraşe ale României.
Dar cel mai important lucru legat de festival este faptul că acum este accesibil pe net. Am menţionat despre spectacolul de muzică şi teatru cu John Malkovich. Am audiat şi văzut pe enescu.tvr.ro concertele marilor orchestre internaţionale, dar şi concertele de a Ateneu cu Orchestra de Cameră din Lausanne cu Christian Zacharias şi cu mult Mozart. Am acum ocazia, pe care o recomand şi prietenilor să audieze Festivalul Enescu, stând confortabil acasă. Chiar renunţ la transmisia în direct de pe TVR pentru că aşa parcă imaginea este mai bună pe computer şi sunetul are acurateţă şi îl proiectez pe displayul televizorului având căştile şi nu mai deranjez cu sunetul muzicii pe alţii.

Roşia Montană

Roşia Montană a devenit cel mai fierbinte subiect. Mă întreb ce l-a condus pe primul ministru Ponta să promoveze acest proiect?
Subiectul este vechi de 16 ani şi a fost contestat de USL, când era în opoziţie.
Nesiguranţa primului ministru a declanşat o opoziţie vocală în stradă. Protestele străzii l-au determinat pe Crin Antonescu să declare că va vota împotriva acestui proiect şi după el întregul PNL. PSD s-a simţit trădat şi a trecut la reacţii ale unor cunoscuţi critici ai alianţei cum este domnul Rus, unul din indivizii care a contribuit esenţial la perpetuarea lui Băsescu la preşedinţie. Nu cred că era cel mai indicat şi credibil să facă  declaraţii.
În contra-reacţia demonstraţiei din Piaţa Universităţii contra proiectului a apărut acţiunea minerilor de la Roşia Montană, care-i cereau lui Antonescu să vină acolo şi să le dea locuri de muncă. Acţiunea mi-a dat impresia că-i organizată de PSD şi iată că Ponta, cel care este responsabil de locurile de muncă i-a scos pe mineri din subteran.
Opinia mea este că Antonescu a reacţionat corect şi Ponta greşit. În ciuda sondajelor realizate de alde Sociopol, institut afiliat SRI, PSD este în prăbuşire de încredere şi probabil Antonescu în creştere. Chiar dacă nu există o majoritate ecologistă proiectul dă neîncredere pentru că foloseşte cianuri, adică otravă în procesul tehnologic. Pe de altă parte, promovarea lui stârneşte suspiciunea unor interese obscure şi a mituirii unora de la putere. 
În context, s-a dovedit că anumite organizaţii media s-au vândut firmei de exploatare, aruncând acuza murdară că protestatarii ar fi mituiţi de diverse oengeuri, banc penibil inventat de Putin în Rusia, când acolo se protestează.
Că Ponta iese rău este evident pentru că nu are o poziţie fermă de sprijin a proiectului, dar şi alţii se dovedesc incompetenţi. Se observă că alegerea lui Daniel Barbu la Ministerul Culturii este nefericită, a dat verde la acest proiect, a pus sub semnul întrebării Festivalul Enescu. USL şi mai ales PNL ar trebui să scape mai repede de acest ministru!
Am observat că unii vor să scoată un profit din acest protest. Protestatarii sunt în majoritate tineri educaţi care sunt scârbiţi de un anumit tip de a face politică. Doamna Alina Mungiu Pippidi se agită să mobileze protestul în vederea constituirii unei alternative politice. Cu tot respectul pe care i-l port nu cred că protestul este copt pentru înfiinţarea unei iniţiative politice. Sunt câţiva lideri informali, precum Claudiu Crăciun, Nicuşor Dan, dar până la a deveni o alternativă politică mai este drum lung. Oricum dacă s-ar constitui ar fi mult mai credibilă decât Mişcarea Populară care gâfâie, Acţiunea microscopică a lui MRU sau altele. Cea mai dificilă problemă este constituirea unei structuri naţionale, am trăit experienţa Partidului Alianţei Civice şi ştiu ce vorbesc! 
Nici alte partide nu stau mai bine. PDL care a susţinut proiectul, în opoziţie va vota contra lui. Nici Băsescu nu stă mai bine, ca susţinător al acestui proiect. L-au huiduit unii la serbarea de comemorare a lui Avram Iancu şi încrederea fabricată în institute de sondare se duce dracu'!
Şi o rectificare normală, proprietăţile lui HRP şi Mihăieş sunt de câte un metru pătrat, din solidaritate cu activiştii Alburnus Maior, contra proiectului Roşia Montană. Celor doi intelectuali le prieşte aerul de acolo!

Rusia lui Putin

Un prieten mi-a atras atenţia asupra unui articol al lui V. Tismăneanu care-l privea pe Putin. Articolul a apărut pe contributors, platformă pe care n-o urmăresc. În genere îi urmăresc pe Volodia T. în EVZ şi mi-e de ajuns! Sunt de acord cu ce scrie despre Putin. Acu' mult timp, prin perioada finalului lui Brejnev, prin 82-83 l-am întrebat pe Ducu Stoica, om cu experienţă sovietică multă la Dubna, despre succesorii lui. El era foarte pesimist, spunea că cei care urmează nu mai au nicio iluzie, sunt tipi plini de dispreţ pentru compatrioţi şi că va fi mai rău! Prevederea lui s-a adeverit clar în vremea lui Putin, kaghebiştii au privatizat comunismul şi acum dispun de această ţară imensă cum vor ei. Sunt aceia pe care-i detectase Ducu, cu o mentalitate excepţionalistă, de salvatori de patrie dar cu o incredibilă aroganţă şi lipsă de scrupule. 
Şi în România colegii securişti au realizat aceeaşi privatizare a comunismului, sunt extrem lacomi şi nesimţiţi, ei au fondat capitalismul de cumetrie, la umbra lui Iliescu şi acum s-au încolonat în spatele lui Băsescu. Puterea lor nu este aşa de mare ca în Rusia, dar au visat că o să pună cizma pe grumazul românilor.
Fraieri intelectuali li s-au alăturat, iar experimentul social 2010-2012 le poartă amprenta.
Un imbecil de diplomat rus era enervat de intervenţiile britanice la G20 şi s-a răţoit la insula asta mică. Nu pot decât să mă bucur la reacţia lui Cameron! Anglia şi Marea Britanie au inventat aproape tot ce este bun azi în lume social, politic, sportiv! Iar dobitocul rus uită că Marea Britanie era un imperiu după 1918 care ocupa un sfert din lume cu Canada, Australia, Noua Zeelandă, jumătate din Africa, şi tot sub-continentul indian! Cine este atunci mai mare?

Fotbal
Aseară m-am chinuit cu Petrolul. Joacă prooooossssst! A bătut chinuit cu 2-0 pe.... Chiajna!!!! 

Mai este mult până departe, dar dacă Bot'şeniul nu scoate un punct  Petrolul rămâne pe ...primul loc în clasament!

vineri, 13 septembrie 2013

Iar mi-au atacat blogul!

Observ că a doua oară că blogul a fost supus unui atac hackero-sinistru!
L-am recuperat relativ uşor, au încercat să umble la parolă, cică!
Mă amuză ăştia, chiar aşa de periculos sunt, sau am eu mania persecuţiei! Haăaăhăhă....
Îl voi linişti pe Mirciulică, blogul meu nu-i interesează pe americani, că sunt filo-american, poate să fie însă celula Udrea şi toţi martorii lui Băsescu cu resurse pe internet!
Să le fie de bine, exist, deci îmi dau cu părerea, fie că vrea EVZ şi alţi ejusdem farinae!
Nicio grijă! Toate textele au un exemplar de rezervă pe word la mine în computer!
A bon entendeur salut!  

miercuri, 11 septembrie 2013

D'aia scriu eu pe blog!

Citesc zilnic mai multe ziare on line sau care apar şi pe hârtie. Scriu câteodată comentarii pe forum, unele dintre ele primesc replică. Nu-mi face plăcere când unii îmi dau replica bolşevică, c-aş fi fan Antena 3, uslinos, etc. Asta este nimic, pentru că unele sunt jignitoare şi dovedesc o puţinătate intelectuală care nu le face cinste emitenţilor. 
Printre ziarele pe care le consult se află şi Evenimentul Zilei. Acest cotidian este băsist, cu accente calomnioase la adresa celor care nu sunt martorii lui Băsescu. Este normal ca acest ziar, care este atât de partizan, să fie extrem de critic la adresa USL, a lui Ponta şi mai ales împotriva lui Antonescu. În fond dacă nu ar fi voci critice în presă, atunci n-ar mai fi democraţie şi lumea nu ar afla de malversaţiile celor aflaţi la putere.
Am citit în această seară însă o ştire care m-a şocat, cu un aer extrem de putinist, nostalgic bolşevic şi ceauşist, cu "interesile" străine împotrivă României.
Evenimentul Zilei acuză că în spatele celor care demonstrează acum împotriva proiectului Roşia Montană s-ar afla oengeuri plătite din bani străini, în special ale lui Şoroş!
Am replicat la ştire pe forum scriind că EVZ este un ziar care trăieşte din banii lui Gabriel Resources, canalizaţi pe căi oculte de Traian Băsescu! Ei bine, am avut curiozitatea să revăd reacţii la ce am scris şi am constatat că postarea mea fusese ştearsă de administratori! Că a mea este ştearsă mai treacă meargă, dar am observat că altă postare care spunea în esenţă acelaşi lucru a fost ştearsă, de asemenea!
Cineva mă întreba de ce nu mai vede comentariile mele la clientul Mircea Mihăieş găseşte acum şi această explicaţie. By the way, aflu că distinşii Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş sunt şi ei proprietari de terenuri la Roşia Montană! Le-o fi priind aerul sau aurul?
Comentariile pe care le fac personalităţile culturale implicate civic la adresa politicienilor contemporani sunt bine venite. Notorietatea şi avantajul moral pe care le au aceste personalităţi fac ca aceste atitudini să fie bine venite şi să pună pe gânduri pe mulţi oameni sensibili la astfel de semnale. Dar totul este în regulă până când aceste atitudini critice nu derapează în pamflet, calomnie, glumiţe ieftine, gen bătut pe burtă la bodegă la o halbă de Noroc! S-ar putea ca mesajul acestora să fie perceput exact invers şi să te întrebi unde şi-au uitat respectivii biblioteca, sau tableta, sub eticheta aceluiaşi Noroc?

Aşa că d’aia scriu pe blog, măcar află prietenii şi amicii mei care mi-s părerile! 

PS Actualizat cu observaţii de sens şi logică de la prieteni! Cărora le mulţumesc că mă citesc şi mă corectează!

luni, 9 septembrie 2013

Nimicuri duminicale

De când m-am întors din spaţiul germano-austriac la Bucureşti a început Festivalul Enescu.
Am invidiat pe aceia care au putut să-i audieze pe Radu Lupu şi de Daniel Barenboim. 
Eu am tot căutat pe net ca să pot asculta şi urmări concerte din festival.

Abia vineri 6 septembrie am reuşit să urmăresc, seara târziu, o formaţie italiană Europa Galante, condusă de Fabio Biondi, care  a cântat doar muzică preclasică, un repertoriu alcătuit din piese de Vivaldi. Vă mărturiseam că dimineaţa când fac mişcare sportivă ascult România Muzical, care este generos cu repertoriul din preclasici şi baroci. 
Astă seară, duminică 8 septembrie am noroc că ascult pe TVR HD Armonia Atena, o grupare muzicală elenă care a interpretat opera Alessandro de Haendel, din nou muzică barocă. Îmi place mult muzica asta de acum 3 - 4 secole, cum sunt un mare amator  de pictori flamanzi, ştiţi i-am admirat la Viena!
Dar am ascultat, mai devreme şi concertul de la Sala Palatului cu Orchestra Română de Tineret dirijată de Lawrence Foster, internet on line. A fost un privilegiu să ascult Concertul dublu pentru vioară şi violoncel de Brahms cu soliştii faimosul violonist Pinchas Zukerman şi soţia sa violoncelista Amanda Forsyth. M-a intrigat că  l-a pupat pe buze şi i-a şters după, rujul şi am aflat apoi de pe internet că sunt un cuplu. 
Apoi Orchestra Română de Tineret condusă de Foster ne-a oferit piese de Ravel. Frumos!

Am citit din România Literară că bietul Radu Gyr s-a comportat nefericit în colaborările de la Glasul Patriei. M-a dezamăgit pentru imaginea de martir pe care o aveam de spre poetul Radu Gyr, autorul formidabilului Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane. Dar cum poţi judeca oamenii în vremurile alea rele şi ticăloase?

Pe 31 august s-a sărbătorit beatificarea Monseniorului Vladimir Ghyka. Aflu că  printre cei care-l celebrau era şi Ion Iliescu, care, vrem nu vrem, vrea nu vrea este legat de comunismul care l-a chinuit şi omorât. Remarca o face îndreptăţit dar şi cu o mare ipocrizie "Vladimir" Tismăneanu. Râde ciob de oală spartă!

Mă bucur că i-am bătut pe unguri la fotbal! Nimeni nu se aştepta să fie atât de slabi. Minunile din 1956 când ar fi trebuit să devină campioni mondiali sunt demult istorie şi legendă ca acelea ale lui Anonymus!

sâmbătă, 7 septembrie 2013

City Break la Viena

Chestia asta cu city break mă călca pe nervi când se făcea reclamă la frumuseţile patriei, dar este probabil foarte potrivită expresia pentru sejurul nostru vienez.

De câte ori mergem în Occident ne oprim în Viena, cred că am fost prin Viena mai mult de zece ori şi de fiecare dată îmi place la fel de mult!
Pentru că în Viena poţi vedea o capitală de imperiu, oraş care a avut legătură şi cu Transilvania mai mult de două secole.
Îmi plac vienezii, cu toate că mergând cu trenul, plimbându-mă pe comerciala Mariahilferstrasse am dat de foarte multe islamice, în toate ipostazele de îmbrăcăminte. Mi s-a părut o adevărată invazie de islamici, poate să fi fost vrea manifestare OPEC, sau ceva de genul ăsta. Şi nu observi pe cei de această religie, le observi pe femeile lor. Unele poartă o eşarfă care le acoperă părul, altele îşi acoperă complet capul cu un batic, şi sunt celea care au un văl doar cu o deschizătură pentru ochi.

Am tras la hotelul Leonardo vis-a-vis de gara Wien Westbahnhof. Camerele erau modern echipate, mi-a luat ceva timp să descopăr cum merge duşul. Erau două manete cilindrice, cea din dreapta dădea drumul şi regla apa, iar cea din stânga dădea cald şi rece! Inconvenientul a fost că duşul a avut scurgerea înfundată, am reclamat şi  când ne-am întors nu mai aveam probleme! Hotelul face parte dintr-un lanţ hotelier israelian, dar era plin de arabi şi arăboaice, că în Adriana s-a trezit temerea că poate au de gând să sară-n aer! Noroc că păreau mai interesaţi de cumpărături nu de terorisme!

Vineri

Ajungând pe la 3 d.a. am dedicat ziua exclusiv cumpărăturilor. Aşa că am luat-o metodic pe Mariahilferstrasse. Primul stop s-a petrecut la C&A. Eu mi-am luat un set de ciorapi, Adriana nu mai ştiu ce, dar ce trebuia să căutăm pentru cumpărături  erau cerinţele nepoatei Iulia. Adriana îi luase deja din Mosbach o bluză, dar rămăsese importanta piesă numită hot pants, bluginşi d'ăia rupţi şi tăiaţi aproape de şold. Şi dă-i şi caută, problema era să găsim şi mărimea domnişoarei. Nimic nu a mulţumit exigenţele Adrianei, y compris fantomei Iuliei!
Finalmente, obosiţi şi cătrăniţi, am ajuns la gară, unde Adriana depistase nişte magazine. De fapt Wien Westbahnhof a fost complet reconstruită, faţă de acum 4 ani, când trecuserăm prin la Viena. Şi Adriana a avut dreptate, a găsit magazinul New Yorker din gară, care a avea un larg sortiment de hot pants. Parcă era special  utilat pentru domnişoarele din România, care ajung prin gara din Viena! Problema era măsura, şi Adriana nu era sigură de  măsuri. După mulţi nervi am o idee, întreb la alt magazin de un centimetru  de croitorie, pentru că la ăla cu nume american nu aveau. Am găsit instrumentul de măsură şi pe haina luată de la C&A am fixat măsura Iuliei.  Fericiţi ne-am întors la New Yorker şi am controlat modelele. Evident că alea care costau doar 4,95 Euro, erau pentru adolescente nedezvoltate, dar am găsit după eforturi seculare care au durat mai bine de vreo 15 minute mărimea potrivită la 9.95 Euro!

Altă veste bună este că la gară rămânea deschis şi duminica un supermarket. În Viena, ca şi în Germania duminica magazinele sunt închise, poate doar alea din benzinării să fie deschise, parcă?

Am ajuns la hotel şi am văzut că este în desfăşurarea un meci. La televizorul din cameră m-am lămurit că era Supercupa Europei dintre Bayern şi Celsea. Conducea la pauză Chelsea şi am urmărit repriza a doua. A egalat cu un şut formidabil Ribery, noul Balon de Aur. În prelungiri, cu un om în minus la Chelsea a dat gol din nou Eden Hasard. Speram să ia bătaie bavarezii, dar m-a luat somnul şi când m-a trezit i-am văzut pe Ribery şi ai lui bucurându-se. Egalaseră şi au câştigat la penaltiuri!

Sâmbătă

Adriana avea în minte să cumpărăm cafeaua noastră boabe Julius Meinl, aia cu turcul cu fes pe ea. Aşa că am ajuns pe Graben (Şanţul, hahaha am aflat de la Rothenburg) la colţ cu Kohlmarkt, cea mai scumpă zonă din Viena la magazinul Julius Meinl. Există şi o bancă Julius Meinl! Preţurile erau insultător de mari, comparate cu cele din supermarket, la acelaşi produs Julius Meinl. Aşa că am renunţat şi am luat pachetul cu discount cu 50% mai ieftin de la un supermarket obişnuit. 

Sâmbătă aveam program de muzee. De fapt unul din motivele pentru care mă opresc mereu la Viena este să merg la muzeele de artă.

 La toate muzeele am intrat cu bilet redus (şi un Euro în minus contează!) pe bază de senior citizen, sunt şi eu aproape un om în vârstă!

Primul muzeu pe care voiam să-l văd era de la Albertina Museum. Am căutat să aflu de ce se numeşte Albertina, i se trage de la Albert, Duce de Saxen-Teschen, administratorul Ţărilor de Jos Habsburgice în secolul al XVIII-lea, care era şi colecţionar de artă.
Muzeul avea acum Expoziţia Monet al Picasso din Colecţia Batliner, care se poate vedea la linkul:
Batliner este un bancher de origine din Lichtenstein. şi colecţia sa este prodigioasă, după cum pot vedea cei curioşi. pe link. Sunt tablouri de impresionişti francezi, Picasso, dar şi artişti germani şi austrieci contemporani.

După colecţia Batliner am urcat mai sus unde era retrospectiva Henlwein. Acesta este un artist plastic austriac important şi retrospectiva care-i este dedicată  este ocazionată de faptul că a împlinit 65 de ani. Tablourile lui, în majoritate fotografii prelucrate sunt şocante prin violentarea spectatorului cu imagini foarte dure.

La parter se afla şi retrospectiva Gunther Damisch. Acest artist are multe panouri de artă abstarctă cu linii îmbârligate şi puncte.

Am plecat spre Muzeul Leopold din Museum Quartier. Am aflat cu gugăleală că Leopold Museum poartă numele Elisabethei şi lui Rudolf Leopold colecţionari austrieci de artă, a căror colecţie le-a fost cumpărată de statul austriac şi au fondat acest muzeu. Expoziţia din muzeu este dedicat celor mai importanţi artişti austrieci Gustav Klimt şi Egon Schiele. Klimt este promotorul Jugend stil (Art Nouveau în versiunea austriacă), iar Schiele un artist care este printre primii expresionişti. Schiele a murit la doar 28 de ani de gripa spaniolă de după Primul Război Mondial. Are o obsesie pentru nud, are multe autoportrete în care apare nud şi a pictat şi iubitele tot nud. 
Muzeul este dedicat şi acelei perioade artistice extraordinare de la sfârşitul Imperiului Austro Ungar. Imperiul se prăbuşea dar artiştii şi scriitori au lăsat lucruri memorabile în arta plastică, literatură, arhitectură.
Colecţiile prezentate în care primează tablourile lui Klimt şi ale lui Schiele evocă această perioadă şi au ferestre spre Ring să te regăseşti în ambianţa arhitecturii vieneze fin de siecle.
Muzeul a fost o încântare pentru mine.

Am mâncat la Turkis, lanţul de cârciumi otomane de pe Maria Hilferstrase şi poi am luat-o spre hotel. 

Pe bulevardul animat plin de lume se desfăşura campania electorală! Atât în Austria, dar mai ales în Germania vor avea loc în toamnă alegeri parlamentare. Pot să vă spun că pozele candidaţilor germani sau austrieci sunt rahitice, ceva cam mărimea A2! 
Klimt şi soţia
În Germania n-am văzut militanţii în acţiune, dar pe Mariahilferstrasse era sâmbătă şi agitaţie. Şi nu-i nimic nou sub soare. Şi ei ne-au oferit baloane. Adriana a primit unul galben cu OVP (Ostereichische Volks Partei). Tot popularii dădeau îngheţată şi am luat şi eu un cornet. Şi stau acum şi judec că poate nu mâncarea turcească mi-a provocat indispoziţia stomacală, ci cadoul otrăvit al popularilor...atentat ....Huo!!!! Ştiau ei ce ştiau, că ne-am declarat liberali când un cuplu de tineri vienezi ne-au confirmat cu o strâmbătură apartenenţa politică a OVP.

Egon Schiele
Mai încolo erau cei de la Grune - Verzii de la care m-am ales cu poza candidatei şi o punguţă de bomboane eco!
  
 La hotel  am avut o indispoziţie stomacală care m-a făcut să blestem mâncarea balcanică autohtonă de origine turcească, dar acum nu mai sunt convins. Se pare că a fost trecătoare pentru că am fost capabil să o însoţesc pe Adriana la întâlnirea cu Doris. 
Doris este o tânără austriacă, fostă şefă a Adrianei în România la Petrom din partea OMV.
Întâlnirea se desfăşura la Burgtheater, în intenţia noastră era să urmărim spectacolele muzicale din faţă de la Rathaus. Am luat metroul  şi am ieşit prin spatele primăriei. 
Apropiindu-ne de bulevardul Ringului ne întâmpina un zgomot asurzitor. 



Era un street parade cu camioane în care se cânta muzică house. Îmi place muzica rock dar genul ăsta de zgomotos nu-mi este de loc plăcut.

Am întâlnit-o pe Doris ne-am aşezat la o masă prin  parc şi am luat eu bere şi fetele vin. Adriana şi Doris au evocat vremurile când erau colege în România, eu am mai pigmentat discuţia, dar vocile ne erau acoperite de muzica house, care era în continuare în funcţiune. 
Doris şi Adriana
Doris ne-a explicat că dădusem din lac în puţ cu apartenenţa noastră liberală. Liberalii sunt ai răposatului Haider, adică rasişti, xenofobi şi antisemiţi! Ea fiind fiică de fermier este conservatoare şi votează OVP.

Am plecat pe la 11 noaptea, noi am luat-o pe jos, am trecut prin Museumsquartier, era întuneric, lume era puţină şi Adriana a observat că luminile de la etajele clădirilor de pe Mariahilferstrasse erau stinse. Asta s-ar explica prin faptul că majoritatea acestor spaţii sunt pentru birouri, nu sunt locuinţe, probabil.

Duminică


Am ajuns în ultima zi a sejurului nostru vienez. Am părăsit hotelul pe la 9 dimineaţa şi ne-am lăsat bagajele la recepţie. Am luat-o din nou pe bulevardul comercial al Vienei în care toate magazinele erau închise. Am ajuns la vechiul nostru loc de cafea la Starbucks. Vremea era schimbătoare, a şi picurat.

Am hotărât să merg să văd din nou Kunstistorische Museum. Adriana mi-a dat un termen de 1,5 ore. Cam puţin domnilor, cam puţin!

Plăcerea mea este să mă duc în muzeu şi să îmi pierd vremea ca să admir capodopera lui Vermeer - Alegoria Picturii.
Această galerie de artă este imensă.Eu mă concentrez pe arta flamandă şi olandeză. Aşa că am fost surprins de noul aranjament, determinat de ideea expunerii tablourilor din colecţia Împăratului Rudolf al II-lea. Am găsit mult mai potrivit ambientul capodoperei lui Vermeer în compania tablourilor lui de Hooch, care a folosit şi el camera obscură. Am stat să admir capodoperele lui van Eyck, portrete ca acela de la Bruckenthal, Hugo van der Goes, Memling şi noul meu favorit Rogier van der Weyden. Sunt un mare iubitor de pictori primitivi flamanzi!

Am urcat la expoziţia tematică  Besseren Halften care ilustrează cuplurile cu tablouri din colecţiile muzeului.

Altă expoziţie era dedicată tapiseriilor realizate după ce Împăratul Carol Quintul cucereşte Tunisul în 1535.

Am trecut rapid prin galeria de artă italiană şi cea spaniolă şi am ieşit plin de regrete că nu mi-am oferit un timp mai lung!

Cafe Central
Ne-am decis să luăm prânzul tot în faţă la Rathaus.
Aici era o ofertă de mâncare foarte diversă. După toate experienţele nefericite cu mâncăruri exotice am hotărât să luăm mâncare austriacă. Aşa că am comandat câte un cârnat roşu, era din cel cu brânză şi cârnăciori albi la grătar, însoţiţi de câte o porţie de salată de cartofi cu ceapă şi alta cu cartofi cu bucăţi de cârnaţi. Adriana a folosit cele trei chifle ca să facă sendvişuri pentru drum din cârnaţii excedentari. Am mâncat şi am băut bere, eu mai aveam o doză de Pilsner Urquell, cehească, mult mai ieftină în Germania şi Austria comparată cu preţurile de azi ale berii tinereţii mele de la mare!

După aceea am luat-o drept spre Cafe Central. Am depistat-o rapid, era situată în palatul Ferstel, pe colţul spre Domul Sf. Ştefan. Se pare că este cea mai faimoasă cafenea vieneză, pentru că era un du-te-vino . Ca să te aşezi la masă era ca în America, te conducea la masă cineva. Noi am preferat terasa din  faţa cafenelei. Adriana a pozat dulciurile din cafenea. În faţa galantarului de sticlă trona un domn cu chelie şi mustaţă care personifica vienezul care vine la cafenea, evident, din ghips vopsit!
Printre cei care se pregăteau să intre era şi un papiţoi anglofon, cam la 40 de ani cu păr negru gelat care tot vorbea la telefon, genul actor ratat, cu bluza răsfrângându-se peste burtă, cu pantaloni largi şi cu pantofi negri de piele încălţaţi pe piciorul gol.
Noi am comandat chelnerului un Klimt Surprise pentru mine, Adriana o Zitronene tortschen şi o cafea vieneză Melange.
Prăjiturile erau nespus de bune şi cafeau asemenea. Nu degeba se perinda lumea ca la urs! În final Adriana mi-a făcut o poză nereuşită cu portretele lui Franz Josef şi Sissi tinerei!

Am trecut şi pe la Dom, unde acum spiritul comercial a restrâns circulaţia. Ca să te plimbi prin biserică trebuia să plăteşti bilet. Ne-am întors spre Mariahilferstrasse şi pe colţul din stânga când mergi în acea direcţie am găsit un Spar deschis, de unde am luat bunătăţi de sendviş, jambon şi brânză. 
Aici am dat-o în bară, voiam crema de brânză şi am zis că sortul Cottage Cheese este ce ne trebuie. Adriana a constatat dezamăgită că-i brânză dulce tip Făgăraş! Bună pe post de iaurt în tren. Berea am luat-o din la gară, tot cehească, rece şi bunăăăă! 

Am luat trenul şi la 8 fără un sfert seara am părăsit Viena. Totul a fost în grafic până la frontiera maghiaro-română. Prin România trenul s-a mişcat parcă mai repede ca la ducere şi am avut o întârziere doar cam de o oră şi douăzeci de minute, cât să prindem trenul de Piteşti.
Şi aşa am ajuns luni 1 septembrie oara 8 seara la Piteştiul nostru mult iubit! După o excursie plină de amintiri interesante!