sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Germania

Dosarul Dilemei vechi pe săptămâna aceasta este dedicat Germaniei.
Trăim acum în epoca cvasi-dominaţiei totale asupra Europei de către Germania. Aşa că era necesar să apară un astfel de dosar.

Este un dosar despre economia germană şi despre starul politic al perioadei, Angela Merkel. Doamna Merkel reîncarnează genul de femeie din politică ilustrat cu strălucire de Maggie Thatcher, nu eronat cum un neica jurnalist a ortografiat-o.
Sunt foarte dezamăgit de contribuţiile lui Colintineanu, tânărul arivist din galeria de rastignaci utecişti de care sunt sătul din tinereţe. El vrea să facă o descriere a sistemului politic german şi nu se documentează cu atenţie, este extrem de superficial în tratarea unei asemenea teme serioase. La fel, Petre Iancu, jurnalist DW habar n-are că ramura aceasta specială care este domeniul de competenţă ştiinţifică a doamnei Merkel se cheamă chimie fizică şi nu fizică chimică, că doar fizica poate elucida chestiuni speciale din chimie. Ambii care au strălucit prin acuzele cu puciul de anul trecut, amestecă cu nerozie tema cu obsesiile lor băsiste! În subiect rămâne doar doamna Alina Mungiu Pippidi, care se distanţează corect de realităţile româneşti şi reuşeşte să marcheze diferenţele româno-germane.

Criza declanşată în 2008 în Europa a impus Germania ca lider. Germania care este cea mai mare ţară europeană ca populaţie şi ca forţă economică a devenit forţa principală a politicii Uniunii Europene. De faptul a fost împinsă de un motiv extrem de raţional, apărarea monedei Euro, pentru care renunţaseră la trufaşa şi stabila Marcă germană. Împrumuturile făcute Greciei sunt determinate de aceste politici ca şi cererea de o politică austeră a statului. Este paradoxal, nu Grecia a dat faliment, ci statul grec. Grecia a rămas o destinaţie de vacanţă extrem de reuşită, cu preţuri bune, au apărut şi casele de marcat peste tot şi cu un stil de servicii care mă îndeamnă să revin acolo tot timpul.

Pe de altă parte este clar că politicile de austeritate trebuiau aplicate creator funcţie de specificul naţional.  La noi aplicarea mecanică şi necritică a declanşat imense frustrări şi au prăbuşit guvernarea lui Băsescu, similar s-au întâmplat lucruri asemenea în Ungaria, Bulgaria, Portugalia, Spania, Italia.
Între timp şi politicile promovate de Angela Merkel au avut nuanţări, este clar că trebuie sprijinit consumul şi găsite mijloace de dezvoltare şi investiţii. Contrar opiniilor pedeliste şi băsesciene, nu investiţiile statului trebuie mărite, ele măresc corupţia, ci acelea pe care nu le coordonează statul, IMM, etc. 

În continuare economia germană exportă mult şi inteligent, toţi gherţoii, maneliştii şi interlopii autohtoni călăresc maşini germane, semn de prosperitate şi pentru liber profesioniştii americani, by the way prietenul newyorkez Valeriu are un BMW (biemdablîiu), ei spun la celebra maşină sport porş!
Unii prieteni au criticat sistemul universitar german care ar fi în urmă. Germania are o mare problemă ca toate celelalte ţări, savanţii de top migrează în SUA, iar la universităţile germane este bariera lingvistică, germana este o limbă dificilă, însă sunt şi acolo şcoli cu predare în engleză, probabil alma mater a doamnei Pippidi, Hertie School of Governance

Germania a reuşit să se dezbare de monştrii trecutului care au bântuit-o şi trebuie să-şi ocupe locul important în lume şi mai ales în Europa.

Pentru mine Germania a fost primul loc unde am ajuns, după Revoluţie în Vest. Şi azi îmi amintesc de prima doză de Coca Cola băută la 5 dimineaţa în Hauptbahnhof Nuremberg în septembrie 1990!
Am beneficiat de generozitatea germană din plin, am fost prezent la Conferinţele Nucleare Germane din 1995 (a fost altcineva să prezinte lucrarea), 1997, 1999, 2001, 2003 şi 2004. Organizatorii mi-au acoperit toate cheltuielile, transport, cazare, diurnă şi taxa de participare. Pe baza lucrărilor prezentate acolo mi-am făcut teza de doctorat! Şi organizatorii erau extrem de parcimonioşi, mi-au admis lucrări în anii fără soţ, dar şi 2003 şi 2004. Astfel am reuşit să cunosc câteva oraşe germane: Aachen, Karlsruhe, Dresda, Berlin şi Dusseldorf. Cunosc bine peisajul german din tren, era mijlocul meu de deplasare. Se circulă rapid şi confortabil, dar cu viteză mai mare în Austria şi mult mai repede şi precis în Franţa. Mă umple de frustrare peisajul german, nu vezi pământ lăsat de pârloagă, ciulini mărăcini, ai impresia că şi tufele de pe câmp sunt aranjate tunse. Germania este ţara pădurilor, ăsta a fost şocul contactului vizual cu Germania când mă aşteptam să văd, petrochimii, reşiţe şi hunedoare. Regiunea industrială (industrial gewerbe) a periferiilor unui oraş este plină de hale moderne, cum vedem acum în zona de la intrarea pe Autostrada Piteşti.  
Oraşele care m-au impresionat extraordinar a fost Dresda barocă, cumva unică în Europa şi Rotenburg, oraşul cetate de pe Romantik Strasse, văzut anul acesta.
De Germania mă leagă şi prietenia lui Mircea, care m-a invitat mereu până în 2002 când s-au scos vizele ca să mă plimb împreună cu Adriana prin toată Europa. 
Germania este ţara lui Moş Crăciun, aşa prin 1991 venind de la o conferinţă la Strasbourg, m-am oprit la Mircea care locuieşte pe splendida vale a Neckarului, pe lângă Heidelberg. Mircea mi-a dat 100 DM şi am cumpărat cadourile pentru Moş Crăciunul românesc, uzurpat decenii comuniste de Moş Gerilă. Am umplut o geantă pe care o mai am şi azi cred că avea 15-20 de kile!
Din cauza şocului german din 1990 m-am hotărât să învăţ nemţeşte, am rudimente elementare doar!
Germania este o ţară fără oameni săraci, cum remarca Puiu, stabilit din 1990 în Germania. 


Sper ca în viitor şi România să capete semne de prosperitate, măcar că unele din cele mai frumoase peisaje din România transilvană  sunt împodobite de urmele civilizaţie germane a saşilor de acum 800 de ani şi a şvabilor de acum 300 de ani din Banat!


6 comentarii:

  1. iarasi mi-a disparut comentariul critic la pozitia pro-Americana a Dilemei ! Am terminat cu libertatea cuvantului si de peste mare vine peste noi si controlul gandului !M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca Joe are si prieteni mai critici cu pro-americanismul neconditionat romanesc. Dar nu cred ca au ajuns sa stearga ce nu le convine, poate doar sa "stocheze" pe vreum server. Se intimpla sa mai pierd si eu unele mesaje, care nu apar pe blogul lui Joe si am constatat ca vina e doar a sistemului in care va administrati emailurile. Daca este pe baza de WEB, merge de obicei ( depinde si aici de Provider ), blogul are probleme cu unele versiuni Lotus Notes sau Outlook. Asta nu insemna ca magarii din "wonderfull nation" fac bine ca ne urmaresc !

      Ștergere
    2. :)
      http://www.focus.de/finanzen/news/staatsverschuldung/tid-26216/fuenf-experten-reden-klartext-die-wahrheit-ueber-den-euro-crash_aid_769470.html. M

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Cum "persista" , Joe !? pai tu nu vezi ce vroia sa scrie, political incorrect, poate te dau astia jos din avion data viitoare cind zbori peste ocean, din mers... daca ai noroc, inca deasupra Germaniei, pe aici pe linga Mosbach, daca tot incepi sa admiri "neamtzu". Au astia un SMURD, erste Klasse !!
      Altceva ! Citi de la Petrolul sunt in echipa nationala de fotbal, eu sunt mindru ca nu e nici unul de la Poli Timisoara !

      Ștergere
    2. Mi-ai starnit dorul de prietenii mei sasi din Sibiu pe care i-am condus unul cate unul la ambasada RFG pentru vizele de emigrare pe criterii "etnice"! Nu m-au uitat pana in '90 cand au considerat, corect dealtfel, ca mai am nevoie sa-mi trimta cu orice ocazie cate un pachet de cafea, ciocolata ...

      Ștergere