luni, 29 decembrie 2014

Detractoriil lui Iohannis

Nici nu a s-a instalat bine preşedintele Iohannis în fotoliu de preşedinte şi iată că se află sub tirul detractorilor. 
Despre Vladimir Tismăneanu care s-a dovedit cel mai eficient nu mai merită să revin. Nici de comilitonul în răutăţi ideologic comuniste de tinereţe, Ion Cristoiu nu merită să mai insist.
Lor li s-a alăturat impostorul Ştefan Vlaston, acest profesor de matematică făcut la apelul de seară al fefeului, ieşit din spuma impură a mişcării sindicale. S-a dat competent în plagiatul lui Ponta, afirmând competenţe juridice acumulate probabil în lupta sa sindicală cu vampirii de la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. Este un vocal membru şi şefuleţ al PMP şi asta spune totul, mă mir că Adevărul  îi găzduieşte un blog de inutilităţi.

De fapt se pare că nemulţumirile originează din această zonă politică, a PMP şi postul care îi este goarnă B1 tv a găzduit aseară o dezbatere condusă de această Ioana D'Arc a presei bine tencuite cu ruj negru, Sorina Matei. Că îi sunt părerile proprii sau că a făcut la ordin emisiunea este secundar. Această doamnă este o înrăită băsistă şi tot ce nu rimează sau consonează cu trecutul de curând preşedinte îi cam pute. 

La dezbaterea propusă au fost invitaţi nişte jurnalişti mai reticenţi sau în tot cazul favorabili lui Iohannis , dar şi misitul dubios cu terenuri de la Nana, individul Rădulescu, alt corifeu pemepist. 

Ce i-a stârnit nervii doamnei Matei, păi postarea doamnei Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt prezidenţial. Doamna Niculescu Bran se declară dezamăgită de Palatul Cotroceni dar şi de cutumele de acolo. 
Acum să punem lucrurile la punct! Palatul Cotroceni a fost ales de Ceauşescu ca să-i găzduiască fieful prezidenţial. În acest scop fostul palat regal, devenit Palat al Pionierilor în vremurile democraţiei populare a fost reamenajat de Ceauşescu. Şi probabil că acum acest palat poartă amprenta fostul dictator, care nu excela la gusturi arhitectonice, inclusiv amenajări interioare. De câte ori am văzut interioarele mi-a sărit în ochi şi mie aerul vetust şi comunist al acestor birouri prezidenţiale. Pentru barocul Iohannis, kitschul neo românesc amestecat cu proletcultul bolşevic de tip scorniceaştean nu se prea potriveşte.
Doamna Matei este ofuscată pentru că Iohannis a renunţat şi la biroul folosit de Băsescu. Acesta ar fi mai mare, dar nu este suficient de luminos după opinia noului preşedinte. Aşa că Iohannis a preferat biroul folosit de precedenţii Iliescu şi Constantinescu. Delimitarea asta pare să nu convină de loc băsistei virulente. Singurul care i-a ţinut hangul ţâfnelor mateine (madam Matei!) a fost dubiosul Rădulescu, evident!
Doamnei Niculescu Bran îi displace profund şi aerul jandarmeresc securist care îl exală regulile Palatul Cotroceni, probabil cutumele primului preşedinte Iliescu.
Sunt complet de acord cu aceste critici, preşedinţia lui Iohannis trebuie să difere şi în aceste reguli.

Lui Iohannis nu-i pute presa românească, cum se lamenta Cristoiu, a fost invitatul unui post tv sibian şi cred că răspunde oricărei solicitări interne, când apare.
Cam devreme sar în sus detractorii când abia a trecut o săptămână de la instalarea lui Iohannis. 


Problema este alta, pare din ce în  cea mai clar că influenţa martorilor lui Băsescu  dispare în neant. Iar B1tv tinde să ia locul Antenei3 la atitudinea anti-prezidenţială.

Asta cred că va fi ultima postare pe 2014 şi vă urez din nou:

Anul Nou 2015 să va aducă bucurii şi multă sănătate!

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Europa Liberă

Tocmai s-a terminat la Digi24 retransmiterea în trei episoade separate a documentarului Război pe calea undelor. Este filmul realizat de Alexandru Solomon despre Radio Europa Liberă. 
Pentru mine Europa Liberă a însemnat extrem de mult. Chiar dacă reiau nişte amintiri am să spun că prima oară l-am auzit pe la începutul anilor 60 la radioul prietenului meu Laurenţiu Orăşanu. Erau ştiri despre Revoluţia Culturală. din China. Ştiu că a fost extrem de şocant că la radio se transmitea ceva în limba română care nu avea nimic din ceea ce ascultam la Radio Bucureşti prin intermediul difuzorului, ai mei nu aveau radio.
În vremea liceului şi a studenţiei a devenit un loc obişnuit de ascultat la radiourile rudelor din Aluniş paterne şi Avrig materne. Îmi amintesc că tanti Marina de la Sibiu avea tot timpul tranzistorul pe acest post. Mi-am cumpărat un radio de la nişte italieni cred că în primul an de inginerie pe care l-am schimbat cu tranzistorul  Electronica al părinţilor, îşi cumpăraseră şi ei între timp. Şi aşa am devenit dependent de Radio Europa Liberă. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au devenit dascălii mei de literatură română şi cu Teze şi Antiteze la Paris. Cea mai mare bucurie pe la sfârşitul anilor 70 a fost succesul operaţiunii Entebe a israelienilor, care au recapturat avionul luat de terorişti musulmani şi dus în Uganda. Un coleg îmi reproşa că Europa Liberă se auzea de la colţul străzii blocului de garsoniere în care am stat în Găvana II timp de 10 ani 1977-1987. Şi alţii mi-au spus ulterior că le era frică să-l asculte. Cel mai amuzant, dar şi deranjant a fost când beţivanul care stătea deasupra garsonierei mele a reuşit să intre pe la miezul nopţii la mine greşit, oare? Nu ştiu cum a reuşit să deschidă uşa şi realizând gafa în liniştea în care se auzea clar doar Europa Liberă si-a pus degetul la buze în semn de linişte. Cred  că dacă nu exista Europa Liberă cădeam în cea mai neagră tristeţe în epoca aceea. 

Revăzând filmul propus la Digipedia de Emil Hurezeanu, singurul ziarist în activitate de la acel post am retrăit acele vremuri eroice într-un fel. L-am revăzut tânăr în 1989, sau maturizat şi cu ghiocei la perciuni în 2006. În 2014 au  dispărut, Hurezeanu se vopseşte. 
Fiecare episod a avut invitaţi, primul a fost chiar regizorul Solomon, săptămâna trecută a fost Radu Filipescu, probabil că ştiţi, rezistentul intrat la puşcărie pentru manifeste anti-Ceauşescu şi  azi Liviu Tofan Directorul Departamentului de Ştiri. Au fost discuţii interesante şi pline de nostalgie.

Împreună cu emisiunile cu secvenţe propagandistice din vremea comunismului Digi24 face o operă de educaţie civică. Nouă ne stârneşte scârba, dar şi nostalgia tinereţii, celor de vârsta mea de acum 5 decenii explicaţii despre minciuna comunistă.

Efectele calomniei

După cum observ cu stupoare furtuna în paharul cu apă declanşată de Tismăneanu a luat nişte proporţii absolut neaşteptate.
Gestul pozitiv al lui Iohannis de a-l decora pe Bjoza, preşedintele AFDPR a devenit un act antisemit.

Toată dandanaua este determinată de faptul că VT îl urăşte pe Andrei Muraru, cel care a reuşit în postul ocupat anterior de Tismăneanu să trimită la tribunal foşti torţionari comunişti.

Tocmai aceasta a fost ideea lui Iohannis să decoreze pe cei care au suferit consecinţele terorii comuniste. Este un gest reparator, inspirat probabil şi de decorarea lui Bjoza de către Casa Regală. Mama Regelui Mihai, Elena este printre Drepţii de la Yad Vashem. Am citit cu ruşine în memoriile Şef Rabinului Şafran cum dintre toţii contemporanii din vremea războiului mondial doar Casa Regală a luat atitudine hotărâtă împotriva prigoanei evreilor. Decorarea lui Bjoza  a transformat Casa Regală a României într-o instituţie antisemită?
Iohannis de altfel a subliniat în discursul său omagierea tuturor victimelor terorismului comunist şi dorinţa ca justiţia să-i pedepsească pe torţionari, dar şi pe criminalii din Decembrie '89.

Pe logica strâmbă a lui Tismăneanu Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, corifeii de azi ai culturii române sunt antisemiţi pentru că au fost sub directa îndrumare a lui Constantin Noica în anii '80. Pentru că acesta a fost un  legionar dovedit? Poate că şi Horia Roman Patapievici, emul al celor doi o fi şi el kripto legionar?

Culianu a fost kripto legionar pentru că e a fost emulul lui Mircea Eliade. Doar logica scriitoricească a lui Saul Bellow în Ravelstein putea conduce la această consecinţă. Şi Bellow trebuia să se răzbune cumva pe fosta sa soţie româncă şi să-l facă criminal pe fostul coleg de universitate de la Chicago.

Doar pe această logică strâmbă a lui Norman Manea N. Steinhardt, autorul extraordinarului memorial de puşcărie comunistă, Jurnalul Fericirii s-a convertit la ortodoxie văzând martirizarea legionarilor, colegi de exterminare, evident un gest vinovat!

Nu mă miră că-i ţină hangul Ion Cristoiu. Ce-i uneşte pe cei doi Tismăneanu şi Cristoiu este trecutul deochiat de activişti comunişti. Chiar dacă după ce a plecat liniştit din ţară Tismăneanu a devenit un critic al comunismului românesc, nu scapă ocazia să ne amintească de acest trecut personal. Şi după ce primeşte ceea ce merită nu pierde ocazia să se victimizeze când este acuzat de un rezistent anticomunist precum Dorin Tudoran. Ce să mai reamintesc ura cumplită pe care i-o poartă lui Ioan Ianoşi, un marxist consecvent, care însă îi revelează în memoriile sale trecutul ruşinos de clănţău de partid. 

Este păcat că în plasa falsă şi ticăloasă a picat şi Centru de Monitorizarea Antisemitismului, acest organism care se ocupă de subiecte delicate.


Cred că efectul acestei campanii ruşinoase nu îl va avantaja pe Vladimir Tismăneanu şi-l va face din ce mai puţin frecventabil.

marți, 23 decembrie 2014

Medicina o problemă delicată

România este zguduită periodic de scandaluri privind lăcomia medicilor.
Cât adevăr şi câtă minciună este în această delicată problemă.
Ultimul caz se referă la un chirurg constănţean care a fost arestat pentru că a condiţionat operaţia unui pacient de foloase băneşti.
Părerea mea este că problema este foarte delicată, şi tonul populist din Evenimentul Zilei mi-a displăcut profund.
Cazul este al unui pacient pensionar cu o pensie mică, iar banii pentru mita a fost daţi de DNA.
Am înţeles că reforma care priveşte serviciile medicale în România ar cuprinde un pachet de servicii care să fie acoperite necondiţionat. Înţeleg că la fel operaţiile de urgenţă sunt acoperite de asigurarea medicală. În acest caz toate serviciile medicale care  sunt în afara pachetului trebuie acoperite din alte fonduri. O sursă ar fi  CAS casa de asigurări medicale iar alta este pacientul direct.
Pensionarul nu se afla în faţa unei urgenţe, dorea ca operaţia să-i prelungească viaţa cu doi ani. Chirurgul în chestiune este unul din cei mai buni din România. EVZ varsă lacrimi de crocodil la cât de bogat ar fi medicul, oare nu binemerită? 
Un prieten care a necesitat o intervenţie cardio-vasculară a plătit 50000$ în Israel. Tot timpul apar anunţuri umanitare pentru donaţii de sume de această mărime pentru operaţii a unor copii în străinătate. Oare este legitim ca să se plătească aceste sume în străinătate, iar aici ele să fie gratuite?
Cred că esenţial ar fi ca sistemul  de azi să fie modificat fundamental. Salariile medicilor ar trebuie să fie foarte mari, ca să nu se mai pună problema mitei. Cu comision de succes pentru operaţiile speciale, precum cea descrisă în acest caz. Aici cred că este esenţial şi aici există ipocrizia specialistului, el ia sumele astea net, fără a plăti impozite. Dar pe de altă parte astfel de operaţii speciale costă. Şi trebuie reglementate clar fără a mai exista posibilitatea mitei.
Nu prea ştiu cum funcţionează sistemele medicale din străinătate, aşa că aş dori lămuriri de la prieteni.  
Este clar că în SUA intervenţiile medicale neacoperite de asigurarea medicală trebuie plătite de pacient.

Cum este în Canada, sau în alte părţi?  

luni, 22 decembrie 2014

Usnavy

În această seară am auzit cea mai simpatică poveste. O fostă tânără participanta la revoluţia din Decembrie 1989 a fost în vacanţă în Cuba. În vizita ei acum 5 ani în Cuba a întâlnit un chelner cubanez care avea un nume curios, nu Pedro, Mario, Diego etc, ci îl chema Usnavy. Şi întrebându-l de ce acest nume ciudat el i-a răspuns că este destul de comun în Cuba. 
De ce? Pentru că pe vremuri în porturile cubaneze se aflau o grămadă de nave pe care scria US NAVY!!!!
Si non e vero e ben trovato!

Cârcoteala continuă

Cred că sunt masochist! Pentru că nu ştiu de ce dar continui să-l citesc pe Volodea Tismăneanu să postez fără şansă să fiu publicat, pentru că atitudinile mele sunt polemice. Pentru că tot ce apare în contributors.ro este opera unor autişti, catari care sunt siguri de adevărul lor, nişte neoconservatori care din anarhişti de stânga au devenit oameni de dreapta foarte conservatoare. 
Citind ultimul său articol:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/presedintele-iohannis-unii-consilieri-de-la-cotroceni-si-riscul-datului-in-bara/

Este instructiv să-i citeşti cârcotelile incontinente şi lipsite de bun simţ, dar te îngrozeşti mult mai rău de opiniile unor comentatori.

Lui Tismăneanu nu-i plac consilierii lui Iohannis, pentru că este un ofticos care s-a certat cu unii dintre ei. De fapt nici Iohannis nu i-a plăcut prea mult.
Când îl citeşti eşti tentat să-l simpatizezi şi mai tare pe Klaus Iohannis.
Unde o dă teribil în bară este în faptul că gestul lui Iohannis de  a se despărţi de trecutul comunist prin decorarea AFDPR în persoana lui Octav Bjoza îi trezeşte aprehensiuni. Bjoza ar fi un fel de cripto legionar. 
Asta mi-a provocat un homeric hohot de râs. Numele acestui preşedinte AFDPR nu sună de loc etnic românesc. Contactul pozitiv cu unii deţinuţi legionari de care aminteşte Bjoza a avut acelaşi efect cu cel povestit de Nicu Steinhardt. Asta nu i-a făcut automat  legionari. 
Nu sunt un simpatizant al legionarismului, cel interbelic este absolut detestabil. Am avut mereu la PERT, conferinţa de spre Fenomenul Piteşti, dispute dure cu neo-legionarii. Dar introduc un bemol! Cel postbelic a însemnat însă rezistenţă anticomunistă inclusiv armată.

Aşa că este treaba lui Iohannis să-şi aleagă colaboratorii şi prima lui decizie este foarte bună ca şi discursul la decorare.

Pentru Tismăneanu rămân doar vorbele şi sentimentul jenant că cineva poate gândi aşa!


Iohannis suprinde din prima zi

Primul gest al preşedintelui Iohannis a fost o profesiune de credinţă: "Despărţirea clară de trecutul comunist al României".
El a decis să decoreze pe preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza cu Steaua României.

Ce poate fi mai clar despre atitudinea noului nostru preşedinte?
Discursul său simplu şi clar a contat mai mult decât toate rapoartele privind regimul care a pus lanţuri românilor timp de 45 de ani.

Şi răspunsul domnului Octav Bjoza s-a ridicat la înălţimea momentului, dorindu-şi ca ideea Muzeului Crimelor Comunismului promovată de Klaus Iohannis să prindă viaţă.
Nici nu trebuie să ne mai mirăm!
Oi fi eu un entuziast, dar ce face Klaus Iohannis confirmă că este total un altfel de preşedinte.
Probabil contează şi momentul, România este o ţară normală membră UE şi în NATO, dar Iohannis parcă vrea să ne împingă în faţă, prea am stat în spate umili şi umiliţi.

Klaus Iohannis  ne revelează mândria de a fi român!

duminică, 21 decembrie 2014

Ţara lui Iohannis

De astăzi noi românii vom trăi pentru cel puţin 5 ani în ţara lui Iohannis!
Până acum era ţara lui Ionescu, a lui Popescu, a lui Iliescu, Constantinescu şi Băsescu.
Dar pe 16 noiembrie în România s-a întâmplat o minune, în locul unui ..escu a fost ales un sas, un minoritar. Este probabil şi ceva din respectul  care îl au românii pentru germani în genere şi pentru conlocuitorii germani.
Însă să fie clar pentru alegerea lui Klaus Iohannis s-au mobilizat toţii escu, eanu, şi toţii românii în general.
De ce au ales pe acest minoritar? Pentru că au văzut în el o alternativă la politicianismul românesc din ultimii 25 de ani, pentru că oamenii apreciază pe cei care fac lucruri bine făcute şi Sibiul este o dovadă. 
Iohannis este tot ceea ce nu sunt politicienii români, un om scump la vorbă, un om care face şi care nu umblă cu vorbe-n vânt.
Sunt extrem de multe aşteptări de la Iohannis, nu ştiu dacă va putea să le îndeplinească pe toate. 

Sunt sigur însă că pe cele care le va face vor fi întotdeauna în interesul românilor!

joi, 18 decembrie 2014

Viitoarea Angela Merkel a României

Astăzi este încă un moment istoric în politica românească. Prima oară accede la cea mai înaltă funcţie de partid o femeie.
Este Alina Gorghiu, preşedinta interimară a PNL şi mai mult ca sigur viitoarea preşedintă a marelui PNL şi viitorul Prim Ministru al României, adică ca în Germania un fel de Angel Merkel!

Pe ce mă bazez?
Pe intuiţia mea pe care am mai pus-o şi într-o postare pe forum. Cum spunea în Titanic Vals Tudor Muşatescu sunt geambaş de (prim miniştri)!
Şi pe discuţia pe care am purtat-o în Curtea de Argeş la începutul campaniei lui Klaus Iohannis. După câte ştiu Alina Gorghiu este chiar originară din vechea capitală a Ţării Româneşti. Era chiar după o intoxicaţie de presă cum că Iohannis îşi va da demisia dacă este găsit incompatibil de ANI. Chestia asta s-a fumat în campania electorală, Iohannis va fi 5 ani preşedintele României. Alina Gorghiu mi-a confirmat că Iohannis nu va fi prezent la Antema3, postul de televiziune care l-a calomniat cel mai rău în campanie. Şi cred că a făcut bine!
Atunci mi-am dat seama de potenţialul acestei doamne înalte şi subţiri şi extrem de inteligentă.
Aşa că să dea Domnu' ca în toamna viitoare să avem o doamnă tânără în fruntea Guvernului României. 

Şi o remarcă pentru inoportunul comentator politic şi director de la Caţavencii, Doru Buşcu, analist de doi bani ai prestaţiei în campanie a lui Iohannis la televiziune. Cătălin Predoiu se încălzeşte degeaba pe margine pentru acest post. Astăzi s-a clarificat cine va fi liderul PNL şi viitorul Prim Ministru al României. 

Este Alina Gorghiu! Tot cu A începe!

Cum se poate manipula!

Ieri seară se anunţa cu litere mari, despre atacul violent al lui Crin Antonescu la adresa preşedintelui Iohannis. Astă seară, de la Realitatea tv, din gura lui Crin Antonescu am aflat că nu este decât o manipulare tâmpită şi cretină a celor de la Gândul, pentru care ar trebui să-şi ceară scuze în primul rând intervievatului şi apoi şi nouă care le citim manipulările. 

De ce? Păi l-am auzit la telefon dând un interviu la telefon la Realitatea tv lui Rareş Bogdan, care spunea că s-a răstălmăcit complet aiurea spusele sale. Crin Antonescu ne-a spus că nu există ceea ce s-a transcris din declaraţia sa. În transcrierea din Gândul era:

”Iohannis este un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte”

Am verificat interviul luat de Gândul şi am găsit pasajul incriminat.  Şi ştiţi ce spune Antonescu cu guriţa lui:

 ”Iohannis este un om care vorbeşte puţin, da gândeşte cât vorbeşte”

Antonescu a corectat în această seară cu conjuncţia dar în loc de şi cum este transcris din interviu. Eu îl aud cum spune asta în interviu într-un sens pozitiv şi aprobator pentru că o transcriere nu poate exprima şi gestica intervievatului.

Recunosc că am avut o mare dezamăgire când am auzit ieri seară despre această chestie, acum dovedit falsă. Multe i se pot reproşa lui Crin Antonescu dar are o calitate, nu minte!
Şi în interviul de ieri Antonescu a mai avertizat, cum mai fac şi alţi lucizi că nu trebuie să ne bazăm pe nişte capacităţi de magician la Klaus Iohannis şi tind să-i dau dreptate.
Sper însă ca lucrurile pe care le va face să le facă bine.

Am avut dezamăgiri din partea lui Antonescu, cred că a jucat prea riscant în politică în acest an şi şi-a compromis viitorul său politic. 

Dar nu trebuie să uităm că a avut mână bună  atunci când l-a adus în PNL pe Klaus Iohannis şi uite prin demisia lui l-a propulsat candidat prezidenţial şi viitor preşedinte al României.
De asemenea proiectul de fuziune PNL PDL îi aparţine, promovând-l înainte de demisie ca şi aderarea la Partidul Popular European. 
Antonescu a reafirmat clar şi în această seară că iese din politică. Aşa că eu îmi voi aminti de lucrurile bune realizate de Crin Antonescu.


Şi acum ceva despre PNL care mă bucură cu adevărat. Faptul că doamna Alina Gorghiu doreşte să candideze la interimatul şefiei PNL mă bucură foarte tare. I-am mărturisit prietenului Radu Vişinescu că mi-ar plăcea ca o figură nouă precum Alina Gorghiu să candideze. Ştiu că n-o să mă credeţi, dar aşa i-am spus!
Şi uite că dorinţa mi s-a împlinit! Poate vom avea o altă premieră la PNL, şefă să devină o femeie şi de ce nu viitor prim ministru! 

L-am văzut pe contracandidatul Ludovic Orban invitat la Realitatea tv şi am citit pe figura lui că ştie că mine o să piardă, asta este! El s-a obişnuit cu soarta de candidat perdant.

Viitorul însă sună bine!


marți, 16 decembrie 2014

Cel mai bun preşedinte

O agenţie de sondarea opiniei publice a avut iniţiativa consultării publicului privind preşedinţii României.
România a avut până acum 4 preşedinţi, iar de duminică îl vom avea pe al 5-lea în persoana lui Klaus Iohannis. Este într-adevăr exotic, pentru că va fi primul preşedinte care nu este etnic român. 
Primul vrem nu vrem a fost Nicolae Ceauşescu. El a fost ales succesiv de patru ori parcă. Paradoxal Ceauşescu nu se supunea unui scrutin popular, era ales de Consiliul de Stat. Şi cu toate acestea cumula cele mai mari puteri, fiind cu adevărat în sistemul semi-prezidenţial de tip francez. Dar în comunism chestia cu alegerile era un mare fals şi o minciună ipocrită.
Din 1990 am avut aleşi prin vot direct patru preşedinţi, Ion Iliescu de trei ori, primul mandat fiind doar jumătate de de mandat de doi ani, care i-a permis să mai ocupe de două ori funcţia prezidenţială. Cel mai scurt mandat l-a avut Emil Constantinescu, iar cel mai lung şi neîntrerupt, de 10 ani l-a avut ultimul preşedinte, Traian Băsescu. 

Alegerea lui Ion Iliescu a întrunit cel mai mare procent, era 1990, lumea dorea altceva şi media de atunci îl prezenta ca pe eroul revoluţiei. În timpul primului său mandat în special în primul an furtunos al democraţiei născânde româneşti s-au petrecut lucruri abominabile pe care le-a asumat Ion Iliescu sau le-a respins ulterior. Ultima venire a minerilor din iunie 1990 s-a lăsat cu victime şi a prezentat o imagine teribilă a României care a apăsat un deceniu asupra noastră. Eu cred că Iliescu nu este vinovatul direct al acestor acţiuni de represiune, el a fost pus în faţa faptului împlinit şi a trebuit să le accepte pentru că era prea marcat de revanşa faţă de Ceauşescu şi îşi dorea puterea. Aici este marea problemă că vinovaţii acestor acţiuni nu au fost deferiţi justiţiei. Sunt securiştii care controlau fostul PCR şi care au devenit ulterior marii capitalişti ai României. Aici stă marea vinovăţie a lui Ion Iliescu că a fost părintele spiritual al capitalismului de cumetrie, cum însuşi l-a numit. În timp ce vorbea de modelul suedez, în România s-a dezvoltat un capitalism sălbatic de tip mafiot cum s-a dezvoltat doar prin America Latină. Abia acum DNA încearcă să facă curăţenie în acest sistem de spoliere a României şi de distrugere ineptă a economiei. Una este să faci afaceri, alta este să uzezi de dreptul legitim de restituire al proprietăţii şi să te îmbogăţeşti ilegal pe spinarea contribuabililor.  Cred că aceasta este moştenirea nefericită a lui Ion Iliescu.

Din punctul meu de vedere cel care a riscat cel mai mult în interesul ţării a fost Emil Constantinescu. Recunosc că la început nu am avut o mare încredere în capacităţile sale. Emil Constantinescu a trecut prin cea mai critică perioadă a României el a făcut faţă unei lovituri de stat din ianuarie 1999 când minerii ameninţau Bucureştiul. Ce este extraordinar în acel an, este că debutul a fost sub cele mai negre auspicii, ca în finalul anului 1999 România să fie admisă în procesul de integrare al Uniunii Europene şi cu perspectivele de a intra în NATO. Atunci a fost pornită cea mai extinsă restructurare a economiei româneşti ea privatizându-se în cea mai mare parte.
Pentru mine Constantinescu este cel mai bun preşedinte.

Interludiul Ion Iliescu 2000-2004 a continuat pozitiv procesul de aderare la NATO şi UE, dar în acelaşi timp a fost perioada consolidării puterilor discreţionare ale vătafilor locali PSD şi a sistemului mafiot de spoliere al românilor. A urmat furtunosul debut al celui mai viclean politician român al ultimilor 25 de ani.  Traian Băsescu a devenit în ultimă instanţă preşedinte al României pe valul nemulţumirii populare privind sistemul de mafie politico-economică a lui Adrian Năstase. Începutul mandatului său prezidenţial a coincis cu cea mai prosperă perioada a României moderne. A urmat un război dur cu primul ministru Tăriceanu pentru controlul absolut al puterii. Băsescu a consolidat pe plan extern alianţa cu Statele Unite al Americii, cu NATO şi UE, folositoare lui pe plan intern. El a fost singurul critic vehement al Rusiei, văzând în aceasta un agresor, lucru din păcate dovedit în acest an nefast pentru Europa la Est de România. Pe plan intern el a reuşit performanţa de a face dintr-un partid PD de 7% un monstru electoral PDL de 33% în 2008, cancerizând în primul rând PNL, pe motivul fals al competenţei miniştrilor pedişti din guvernul Tăriceanu. El a intrat într-un conflict acut cu toată lumea, în final chiar cu propriul lui partid, PDL. Cea mai mare eroare politică a opoziţiei la Traian Băsescu, a PSD în primul rând au fost cele două referendumuri de suspendare care l-au relansat politic. Traian Băsescu a reuşit în sens negativ să coboare şi să degradeze limbajul public la cote inimaginabile. 
Lucrul pentru care este lăudat este că a eliberat justiţia de constrângerile politice, acest lucru pozitiv confirmat de acţiunea de ecarisaj public realizată acum de DNA, care s-ar putea să-l coste şi pe el personal. 
Băsescu a debutat ca la fotbal prea multe speranţe la debut şi a terminat ca o fostă promisiune. Păcat!
Sondajul îl declară pe Băsescu ca fiind cel mai bun preşedinte, urmat de Iliescu şi de Constantinescu. 
Mai interesantă este comparaţia cu Nicolae Ceauşescu în care cel mai favorabil apare Constantinescu, urmat de Băsescu şi la coadă de Iliescu. Sunt până la urmă păreri care au o doză imensă de subiectivitate. Singurii care se bucură sunt martorii lui Băsescu.


Cât despre preşedintele Iohannis rămâne să vedem!

luni, 15 decembrie 2014

Cretinii cu pretenţii

Aş fi vrut să scriu despre altceva, dar nu ştiu cum se face alte priorităţi intelectuale mă obligă să reacţionez.
Eu urmăresc cu egal interes diferite saituri (românizarea lui site) care dezbat chestiuni din actualitatea politică, intelectuală şi socială. Îmi place să mă uit ce scrie Dorin Tudoran pe blogul său, Certocraţia, săptămânal citesc pe net Observator cultural, citesc şi opiniile mai din stânga liberală de pe Vox Publica. Un sait pe care-l vizitez foarte des este Contributors.ro unde pontif este Volodia T (prietenii ştiu de ce!).
Ei bine pe acest sait apare un foarte interesant articol de analiză sociologică asupra alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie, scris de Vintilă Mihăilescu. Acesta este unul din autorii mei preferaţi din Dilema vecheNu atât articolul este interesant http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/cât de semnificative sunt comentariile.

Chiar m-a mirat că acest articol a apărut pe Contributors.ro. De ce? Pentru că predomină aici articolele cretinilor cu pretenţii intelectuale care se consideră de dreapta, un fel de sectă catară în dispreţul  vulgului. Pot spune că există tradiţia aceasta românească a condescendenţei faţă de ceilalţi, practicată de alde P.P. Carp şi alţi mari latifundiari români din Partidul Conservator la începutul secolului XX, care a dus atunci la fenomenul nefericit al răscoalei din 1907. 



Care ar fi concluziile lui Mihăilescu?
Participarea şi votul masiv pentru Iohannis ar fi fost determinate de atitudinea dispreţuitoare care aminteşte de conservatorii de început de secol XX, practicat de Ponta şi comilitonii săi, care ar trezit revolta şi a declanşat energiile electoratului român. 
Pe de altă parte el leagă votul şi de dezvoltarea socială şi a mentalităţilor din România. Pentru că, să-l cităm pe Ion Conea, geograf şi geopolitician român interbelic, România este alcătuită dintr-o mulţime de ţări. Şi concluziile lui Mihăilescu sunt convergente cu cele exprimate de mine pentru a explica majorităţile pro-Iohannis din Suceava, Iaşi, Prahova şi Dobrogea. 

Ei bine, asta trezeşte reacţiile viscerale ale unor indivizi cu pretenţii care admiră necritic tot ce scoate pe sait Volodea T şi energumenii săi, sau fâsurile, dacă nu gafele politice ale lui Gabriel Liiceanu.
În paranteză, un articol de-al lui Tismăneanu despre guvernul Ponta semăna cu o dare de seamă utece de pe vremuri, unde era pus în cauză capitalismul nemilos şi putred care va fi învins de socialismul luminos, comentariul meu ironic a fost evident cenzurat, nu se face să spui adevărul despre anume porniri ale polemistului VT.

Convingerile mistice ale acestor cretini cu pretenţii spun totul, că a fost putsch în 2012, că Băsescu a fost un preşedinte normal, că oamenii s-au revoltat în iarna lui 2012 instigaţi de Antema3. Aceşti prostănaci nu sunt în stare să vadă un adevăr simplu. Succesul Antenei3 s-a datorat faptului că a relatat obiectiv atunci revolta românilor, materializată în succesul covârşitor al USL din parlamentarele din 2012 şi că numărul enorm al neaveniţilor din parlamentul ăsta cu 500 de membri se datorează cretiniei politice a martorilor lui Băsescu. 
Faptul că acum Antena3 a eşuat într-o gudurătură scârboasă pe lângă pigmeul Ponta şi că arginţii lui Voiculescu valorează mai mult decât onestitatea jurnalistică este cu totul altceva. Jurnaliştii de la Antena3 sunt de cea mai joasă speţă morală, doar nişte mercenari lipsiţi de orice scrupul.

Revenind din nou la faliţii mei, incapacitatea acestor indivizi de a nu fi cu adevărat intelectuali, adică polemici şi critici, de a lua totul de-a gata de la unii s-au erijat în instanţe morale şi intelectuale, fără ca să aibă scrupulul moral să se privească în ochi când au dat dovadă de amoralitate, prostituţie intelectuală şi lipsă de bun simţ este un eşec al elitei intelectuale româneşti. 

O spun cu cel mai mare regret posibil!

duminică, 14 decembrie 2014

Munţii din Piteşti


Azi am fost cu Adriana la Auchan. Aici este o zonă ridicată a Piteştiului, aşa că am luat aparatul foto ca să pozeze munţii.
Uite ce a ieşit!
Lanţul de munţi 

Bucegi
Bucegi


joi, 11 decembrie 2014

Mă oftic!

Citind Dilema veche am remarcat în scrisoarea domnului Ştefan Brăgărea adresată lui Andrei Pleşu folosirea nepotrivită a cuvântului fortuit. Brăgărea (Toto) i-a fost coleg lui Pleşu şi este un distins chimist, Probabil că Mihai V. îl cunoaşte? Ce să zic, eroarea asta este curentă, o comitea şi un bătrân şi respectabil om politic şi mi-a sunat rău în ureche, pentru că îl admiram!

Recunosc că şi eu îl foloseam pe la 25-30 de ani nepotrivit, echivalându-l cu forţat şi am fost corectat de un coleg. El provine din latină fortuitus - întâmplător,dar cred că are legătură şi cu fortuna  - norocul din Audentes fortuna adjuvat Virgiliu -Eneida. Evident că am consultat wikipedia pentru asta şi dex online.

Mai deunăzi am fost pus la punct  de un anonim zis profesor pentru că am folosit nepotrivit lemă în loc de axiomă - adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Avea dreptate în chestiune!

Cum îmi sună repercursiuni foarte rău  în loc de repercusiuni, mai bine s-ar zice consecinţe, sau foarte răspânditul acum şi foarte nepotrivit ca şi, care iarăşi mă zgârie la ureche.

Mă oftic că am folosit eronat un termen, aici fiind vorba de un termen din matematică la mine şi că Andrei l-a prins pe Toto cu eroarea chiar unde era vorba despre intelectuali, Toto extinzând, cu dreptate, intelectual la toţi cei care-şi ocupă mintea cu trebi intelectuale. 
Andrei Pleşu numai că-i dă dreptate, dar şi accentuează acest lucru.

Aşa că o să fiu  mai atent cu anumiţi termeni când îi folosesc.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Mă enervează

Că opiniile mele legate de politică îmi sunt contestate pe argumente care nu au nicio legătură cu valoarea lor, ci doar pe baza notorietăţii şi a unui anume prestigiu intelectual a celui cu care polemizez.
Cei care-mi contestă opiniile au miopia să nu vadă şi nici măcar răbdarea să constate că eu nu contest polemic abilităţile şi prestigiul intelectual, ci competenţa perceperii corecte a unor realităţi politice şi sociale ale acestor intelectuali.
Am avut parte de săpuneli şi apostrofări atât în corespondenţa privată cât şi în postările pe forum cum de-mi permit să polemizez cu anume persoane, intelectuali publici de mare prestigiu.
Da, am aceste competenţe!
Pentru că am experienţa a 25 de ani de implicare politică activă, de interes nu numai să contemplu realităţile politice şi sociale, dar să-mi fi consumat timpul liber, acum mult mai mare, de când sunt la pensie să fac politică. 

Am trăit în deceniul 1990 - 2000 satisfacţiile şi mai ales insatisfacţiile de a face politică alături de unul dintre cei mai prestigioşi intelectuali români, Nicolae Manolescu în Partidul Alianţei Civice. În aceea perioadă am putut constata cum se organizează un partid la firul ierbii, cum se înfiinţează organizaţii locale, cum poţi se te bazezi pe unii oameni, sau cum poţi fi trădat de alţii din simplul motiv al oportunismului şi dorinţei de parvenire. Am avut satisfacţia să am dreptate şi o repet, după insuccesul lui Manolescu din 1996, când i-am solicitat fuziunea rapidă cu PNL, lucru pe care şi domnia sa l-a înţeles abia după doi ani.  Şi am trăit regretul că un mare intelectual cum era Manolescu nu a fost în stare să fie un la fel de realist şi bun politician. Experienţa asta îmi dă oarece competenţă să mă exprim în chestiuni politice şi să polemizez cu orice altcineva din spaţiul public românesc. Eu nu am pus în discuţie competenţa lui Gabriel Liiceanu ca filosof, ca scriitor, spre deosebire din vehemenţii mei negatori eu l-am citit aproape în întregime pe Liiceanu, inclusiv şi câteva eseuri filosofice. Singura dată când m-a amuzat candoarea opiniilor sale a fost în cartea Dragul meu turnător, în care descoperă cu stupefacţie candidă că a fost urmărit de securitate cam în toată existenţa sa intelectuală din comunism. Eu am avut experienţa directă cu securiştii, care au intrat cu cizmele în viaţa mea intimă şi care mi-au blocat dezvoltarea mea profesională. Opinia subiectivă securistică m-a oprit la ieşirea la burse şi conferinţe în Occident, nu acelaşi lucru se poate spune despre Gabriel Liiceanu şi nu este de loc regretabil că a avut această ocazie. Când am putut şi eu ieşii în Occident după 1990 am publicat o serie de articole în reviste de cel mai mare prestigiu în domeniul meu profesional, care s-au materializat şi în teza mea de doctorat. Chiar remarc cu satisfacţie când un fost coleg emigrat în Canada mi-a spus că nu numai citeşte articolele scrise de mine dar le şi foloseşte profesional. Nu m-a interesat niciun moment parvenirea politică, pe care au practicat-o unii dintre companionii mei de politică. Singurul moment în care avantajul de a face politică a fost atunci când am avut şansa unei promovări profesionale, dar aceasta a fost legată mai mult de voinţa unui om care a văzut în mine un profesionist şi nu un politician. Nu pot fi acuzat de parvenitism politic şi de aceea ceea ce cred şi exprim sunt opinii libere, necondiţionate de vreun interes. Şi mă enervează că unii dintre corespondenţii mei sunt incapabili să le perceapă.
Mă enervează când aud repetându-se minciuna cu puciul sau lovitura de stat din 2012, opinii fixe şi imposibil de schimbat, din păcate aparţinând unora cu pretenţii intelectuale. A fost o încercare necugetată de a suspenda pe preşedintele Băsescu şi reacţia populară a fost în consecinţă. Perioada aleasă a fost extrem de nepotrivită în miezul verii, al vacanţelor, când oamenilor nu prea le ardea de politică, nu au fost în stare să fie convingători extern, Victor Ponta s-a executat imediat la măsurile cerute de Barosso. După cum se ştie Curtea Constituţională, forul care trebuia să valideze rezultatul referendumului a pregetat speriat de numărul masiv al celor care-l contestau pe Traian Băsescu. A contribuit la aceasta şi incompetenţa guvernului USL care nu a fost în stare să aprecieze care este numărul exact al electorilor din Românie, chestiune esenţială în acel referendum. Şi azi cred că dacă Traian Băsescu ar fi fost demis era bine pentru România. Dar faptul că ar fi fost demis atunci nu i-ar fi permis  lui Klaus Iohannis astăzi, în 2014 să câştige atât de convingător alegerile prezidenţiale şi de aceea îmi pare bine că nu a fost demis Traian Băsescu în 2012. Lui Traian Băsescu nu i se pot nega deosebite calităţi politice, înverşunarea lui cam populistă, talentul cu care a  reuşit să convingă electoratul unui partid care nu depăşea 10% să atingă în 2008 un procent de 33%! Este într-adevăr fenomenal şi fără precedent în perioada postdecembristă. Traian Băsescu a cimentat legătura strategică cu SUA, dar iar mă enervează că toţi uită că acesta este meritul lui Emil Constantinescu. Aceiaşi care-l adulează pe TB mă enervează că uită că Emil Constantinescu a fost cel care a pus ferm România pe direcţia occidentală. Se reţine doar o afirmaţie scoasă din context că ar fi fost învins de servicii (secrete) şi acum neghiobia de a publica o scrisoare de mulţumire lui Victor Ponta, în plină campanie electorală, pentru că a concedat pentru anumite drepturi ale foştilor deţinuţi politici. Traian Băsescu are meritul de a face din justiţie un factor important în România, dar asta a acoperit mişeliile lui şi a clicii sale ocupate în continuare cu jefuirea României. Abia acum răzbat adevăruri privind acţiunile neruşinate de spoliere a ciocoimii pedeliste din perioada cea mai dificilă din punct de vedere economic, a crizei prin care a trecut România, cu oameni cu salarii tăiate şi pensii supra taxate. 

Mă enervează că unii dintre noi au cecitatea privind acţiunile rele ale lui Traian Băsescu.  Cum mă enervează convingerea altora că Traian Băsescu mai poate avea vreo influenţă politică după ce părăseşte prezidenţia. Consecinţele acţiunilor sale în acest interval prea lung de 10 ani nu îl mai poate califica pentru vreun rol politic.

Mă enervează că unii mă acuză de volute politice. Eu cred că am fost consecvent, dar în politică consecvenţa nu înseamnă că toate sunt imuabile. L-am apărat şi am fost suporter convins al lui Crin Antonescu până când a comis mari erori politice anul acesta. Una dintre ele a fost că nu l-a cooptat în echipa europarlamentară pe Mircea Diaconu, care a muşcat din procentele PNL. Am apreciat că a demisionat din fruntea PNL şi s-a retras din cursa prezidenţială. Încercarea sa de revenire a fost penibilă şi nu l-a avantajat de  loc. A avut măcar onestitatea să recunoască că probabil nu ar fi câştigat prezidenţialele, Klaus Iohannis era mai bun după cum s-a văzut, spulberându-l în turul II pe Ponta. 


Mă enervează că unii intelectuali publici după ce au avut neîncredere în candidatul Klaus Iohannis se cred acum îndreptăţiţi să-i dea sfaturi şi să-l coordoneze. Aici se distinge profesorul Giruetă, cum îl numeşte Dorin Tudoran pe Vladimir Tismăneanu şi din păcate şi alţii. Eu cel puţin am încredere în Klaus Iohannis. Viitorul s-ar putea să mă contrazică, dar mizez pe el în continuare!


joi, 4 decembrie 2014

Spălător de cadavre

De Gabriel Liiceanu am auzit prin anii 70 de la Europa Liberă. I-am cumpărat şi prima lui carte: Încercare în politropia omului şi a culturii. Am luat-o şi din motivul că era noţiunea de politropă, care era legată de meseria mea, transformări politrope, cu căldură specifică constantă, dar în carte erau probleme de filosofie.

Din 1990 a devenit unul din reperele morale ale României. Apelul său către lichele rămâne valabil şi azi, unde a introdus pentru prostie echivalentul de încremenire în proiect. A fost un militant radical pentru reformă şi modernizare a societăţii româneşti, spre deosebire de bunul său amic Andrei Pleşu a cărui conştiinţă şi comportament a fost mult mai elastic, ca al unui adevărat contorsionist. Liiceanu a cultivat şi pe marea descoperire intelectuală post-decembristă, pe Horia Roman Patapievici, eseist radical conservator. HRP a avut o carieră prodigioasă ca  preşedinte al ICR.

Revenind la Liiceanu, el a avut meritul încurajării forţelor democratice şi reformiste pentru alianţa DA dintre PNL şi PD care l-au promovat pe Traian Băsescu, devenit preşedinte din 2004. Pentru Liiceanu preşedintele Băsescu a fost un coup de foudre. Raţionalul Liiceanu a devenit liric, i-a dedicat encomioane, s-a prostituat intelectual când nu era nevoie şi, probabil, nici Băsescu nu i-a cerut-o. La o decorare făcută de preşedintele Băsescu, Liiceanu a luat cuvântul şi m-a şocat prin umilitate şi devoţiune. De acest sindrom a suferit o perioadă şi HRP, dar probabil că prietenii l-au tras de mânecă şi a renunţat la jurnalismul militant unde ajunsese să-i facă ode ...Elenei Udrea!
Spre deosebire de Liiceanu, Andrei Pleşu s-a convins rapid cu cine are de a face, a fost consilierul preşedintelui Băsescu. A continuat însă să aibă o nostalgie după personaj, tot îi compara pe ceilalţi cu Băsescu şi el părea incomparabil. Dar iată că domnul Gabriel Liiceanu îi dedică la final de mandat în contributors.ro un portret:

http://www.contributors.ro/editorial/portret-de-pre%C8%99edinte-la-capat-de-mandat/

Gest surprinzător, după ce Sever Voinescu publicase un realist autoportret al lui şi al altor intelectuali:

http://www.evz.ro/intelectualii-in-politica-esecul.html

Nu pot să trec nici peste gafa comisă de Gabriel Liiceanu tot în contributors.ro în care a scris un articol intitulat: Fie-vă milă de noi domnule Ponta.  Aceasta era o lamentaţie înainte de alegerile prezidenţiale ca şi cum Victor Ponta ar fi câştigat postul de preşedinte al României. Că acest lucru nu s-a întâmplat poate să ne bucure pe toţi, dar să faci din asta totuşi o carte, nu mai o pot înţelege.

Cu mare dezamăgire, portretul lui Băsescu pe care îl face pe domnul Gabriel Liiceanu îl transformă într-un spălător de cadavre, cu nimic deosebit de Tudor Arghezi când îl lăuda pe regele Carol al II-lea sau pe Gheorghiu Dej, în plină teroare comunistă.

Şi acum iată propriul meu portret dedicat preşedintelui Traian Băsescu. 

În 2004 mi-am pierdut toată luna noiembrie, pe vreme urâtă frig şi ploaie prin Piteşti să-l promovăm pe candidatul Băsescu la prezidenţiale. Era ultima noastră speranţă, după ce Teodor Stolojan cedase psihic, sau după cum spun unii fusese schimbat de Dinu Patriciu, care nu-i da şanse în faţa lui Adrian Năstase. Şi Băsescu i-a mulţumit în felul lui băgându-l o noapte la puşcărie, de unde se spune că i s-ar fi tras şi moartea, ulterior. Făceam uitate toate mizeriile din guvernarea 1996-200, CDR-PD, în care ministrul Traian Băsescu fusese vârful de lance al compromiterii ţărăniştilor, a şantajelor pe care acest partid le comitea ca să sporească în sondaje şi credibilitate. Stilul lui neconformist, hăhăiala lui populistă dădea bine la popor, la vulg.
Şi a câştigat prin efortul popular, în special al celor tineri, scăpându-ne de Adrian Năstase.

Guvernarea Tăriceanu prin primul său ministru a intrat rapid în conflict cu preşedintele. Am crezut că intervenţia sa prin bileţelul roz îl va scoate din politică pe Tăriceanu. Păcat că nu l-a scos atunci, acum nu este decât un manechin îmbătrânit şi anacronic.
Însă în perioada aceea însă românii trăiau cele mai mari speranţe de la formarea României moderne, economia duduia, veniturile creşteau, inclusiv ale pensionarilor, era criză de muncă calificată, mulţi plecaseră deja spre Italia sau Spania.  Un prieten român emigrat în SUA îmi spunea surprins că trăim peste posibilităţi, se pare că avea dreptate!
Sub şantajul pesedist, Tăriceanu expulzează din guvern pe pedişti. Aceştia, după ce refuzaseră la începutul lui 2005 fuziunea cu PNL, la ordinul lui Băsescu, începuseră opera de cancerizare a PNL, ei erau promovaţi subtil  de media ca aceia competenţi, incompetenţii strângându-se la liberali. S-a văzut cât de incompetenţi şi rău intenţionaţi sunt pedeliştii în perioada 2010-2012. Imbecilitatea pesedistă a contribuit şi ea la relansarea lui Băsescu care era în plină prăbuşire a încrederii, mulţi nu-i mai dădeau niciun credit. Şi l-au suspendat în 2007 şi aşa l-au relansat.

PD devenit prin migraţia unor liberali PDL şi a fost umăr la umăr cu PSD în alegerile parlamentare din 2008. Băsescu i-a momit pe pesediştii "inocenţi!!!" cu guvernarea. Şi în 2009 guvernul PDL-PSD condus de Emil Boc nu a întreprins nicio măsură anticriză ca să nu pericliteze şansele lui Traian Băsescu la prezidenţiale.

A câştigat la limita limitei din cauza prostiei lui Mircea Geoană  încă un termen de 5 ani. Prin stilul lui cunoscut a momit trădători din toate partidele coagulaţi în UNPR-ul lui Gabriel Oprea, unul din slugoii lui Năstase, formând o majoritate cu care a guvernat discreţionar timp de doi ani, având un Boc decorativ. Şi a fost o guvernare teribilă, resimţită în buzunarele românilor dar şi a degradării de neînchipuit a limbajului public. Traian Băsescu nu este decât un derbedeu. Gabriel Liiceanu, mare monarhist s-a făcut că plouă când simbolul României eterne, regele Mihai a fost denigrat şi calomniat josnic de către preşedintele Băsescu. Fiecare politician român a suportat limbajul lui denigrator. Toate instituţiile au devenit jucării ale propriilor hachiţe începând Curtea Constituţională. Abia acum, în 2014 cu ajutorul DNA - Kovesi avem revelaţia că Traian Băsescu, campionul anti-corupţiei era doar o umbrelă pentru neruşinatele afaceri ale clicii sale care au transformat legitimele retrocedări în afaceri extrem de rentabile pentru neo ciocoimea pedelistă.
Însuşi Traian Băsescu nu s-a ferit de afaceri mai mult decât discutabile, casa din Mihăileanu îl devoalează ca un găinar ordinar, afacerea Nana că este un veros întreprinzător funciar. Stoparea şi încurcarea autostrăzii Transilvania a condus la pierderi imense, unde vinovăţiile lui Năstase se amestecă democratic cu ale lui Băsescu şi a clicii sale. Justiţia dată pe mâna doamnei Macovei, inocentă luptătoare contra corupţiei, s-a transformat prin DNA condus de Daniel Morar într-un instrument pentru răzbunările politice ale lui Traian Băsescu. Toată perioada preşedinţiei lui Băsescu nu a fost  decât o nesfârşită poveste de acţiuni subiective, de minciuni populiste, de disperare, care a explodat în iarna lui 2012. Guvernele PDL se prăbuşesc şi Victor Ponta şi USL preiau guvernarea în mai 2012. Urmează episodul nefericit al celei de a doua suspendări a lui Traian Băsescu, pentru că hotărârea s-a luat în grabă, în toiul verii, când nimănui nu-i ardea de politică. A venit revanşa câştigării de către USL a parlamentarelor din toamna lui 2012. Dar iar Traian Băsescu a speculat lăcomia de putere a lui Victor Ponta prin Pactul de coabitare. A fost ultima relansare pesedistă a preşedintelui. Şi în toată perioada a acestui an, 2014, gura lui Traian Băsescu nu s-a mai oprit. L-a încriminat şi denigrat pe Victor Ponta, i-a  umplut de acuzaţii pe toţi politicienii români, cu excepţia favoritei Udrea. Dar nimic nu i-a mers. Traian Băsescu este anacronic, cel mai pregnant s-a simţit la validarea de către CCR a preşedintelui Klaus Iohannis, subiect de batjocură a lui Băsescu în campanie. Traian Băsescu a începu ca o speranţă şi a termină preşedinţia ca un personaj complet inadecvat şi care a stârnit doar resentimente românilor. 
Acesta este regretatul preşedinte de către Gabriel Liiceanu. Păcat!

Gabriel Liiceanu a rămas încremenit în proiect şi îmbătrâneşte urât.



miercuri, 3 decembrie 2014

Eu votez cu DNA-ul doamnei Kovesi!

Am citit despre cartea domnului Cristian Ghinea privind acţiunile DNA, numită "Eu votez cu DNA". Domnia sa resuscitează problema cu DNA şi acum în Dilema veche.
Opinia mea despre acel DNA despre care scria domnul Ghinea cartea nu mai este de actualitate. Mi-am exprimat şi uimirea publicată şi în revistă că opiniile unui procuror, Papici care aveau un partizanat evident au fost făcute publice. Era acel DNA al lui Morar. DNA-ul lui Morar mi-a părut ca fiind un instrument de răzbunare personală al lui Traian Băsescu împotriva adversarilor politici. Asta nu înseamnă că fostul prim ministru Adrian Năstase nu merita să intre la puşcărie. A doua sa stagiune însă mi-a părut de nu prea mult bun gust. Non multa sed multum spuneau strămoşii noştri romani. Dan Voiculescu îşi binemerită acel loc, mai ales pentru halul în care a adus nişte jurnalişti altfel buni să comită verbal cele mai mari şi neruşinate măgării. Am însă suspiciuni că daco romanul Decebal Traian Remeş, un producător de porci, să fie mituit cu caltaboşi. În fine poate mă înşel eu. Cum suspect de mulţi liberali erau supuşi scrutinei justiţiare, atunci când domnul preşedinte avea oarece intenţii politice privind viitorul unui partid ce intenţiona să-l ghidoneze după expirarea mandatului dumisale.
Iată că după dure negocieri între Victor Ponta şi domnul preşedinte Traian Băsescu la DNSA a fost numită doamna Kovesi.  Politicienii dâmboviţeni se lamentau că doamna Kovesi se va ocupa cu DNA de aceleaşi ţinte.
Iată că DNA cu doamna Kovesi pe post de Meduză dezlănţuită fără mamă, fără tată bate-n ciocoi!
Şi ciocoii şi mai ales neo-ciocoii abundă democratic în toate partidele şi DNA nu mai ţine cont că doamna procuroare Bica  fost prietenă la toartă cu doamna Udrea. 
Ce a dezvăluit DNA şi Kovesi este mizeria absolută a politicii româneşti. Cum o cerinţă legitimă, retrocedarea proprietăţilor furate de statul comunist s-a transformat într-o prosperă afacere a neo-ciocoimii. Cu vânzarea la tarabă a acestor drepturi unor misiţi fără legătură cu moştenitorii legitimi dar cu relaţii subterane. Dacă drepturile legitime sunt una, drepturi funciare prescrise de legislaţia României moderne prin reformele agrare şi funciare ale lui Alexandru Ioan Cuza sau ale lui Ferdinand Întregitorul sunt extrem de dubios resuscitate. Aşa ar fi posibil să apară vreo descendentă a Mamei lui Ştefan cel Mare care să pretindă proprietatea asupra Codrilor Cosminului. În paranteză dacă nu mă-nşel ăştia sunt acum cumva prin Ukraina?
Oricum eu votez cu DNA-ul doamnei Kovesi! Să dea Dumnezeu să facă curăţenie în corupţia endemică şi neruşinată a unora care pretind că vorbesc în numele României.

luni, 1 decembrie 2014

Alegeri din Republica Moldova - n-au dansat decât o noapte

Ziua de 1 decembrie nu venea doar cu Ziua Naţională a României, dar şi cu alegerile parlamentare din Republica Moldova, adică bucata din Basarabia plus Transnistria desenată de Stalin în 1945, care azi alcătuiesc acest stat cu care împărtăşim o istorie şi o limbă comună.  
Miza era extrem de mare, sau Uniunea Europeană prin Tratatul de asociere cu UE, speranţa, prosperitatea, sau Rusia, crivăţul, sărăcia şi neputinţa!
Nu s-au făcut exit poll-uri pentru că rezultatele erau complet diferite de votul efectiv. A trecut ceva timp şi au apărut primele date privind numărătoarea voturilor. Am urmărit primele comentarii de la Digi24 până să apară rezultate din numărarea voturilor.  Târziu după 10 seara a rămas doar Realitatea tv unde se comenta în continuare situaţia votului din Moldova. Şi surpriză! Partidul din pol position era Partidul Socialist al lui Igor Dodon, foarte pro-rus şi visceral anti-românesc, şi pe locul doi Partidul Comunist al lui Voronin. La telefon a fost invitat Guşă patronul postului, care are pe post titulatura de consultant politic. Acesta a început să facă un comentariu  foarte sumbru al perspectivelor Moldovei dacă va fi condusă de reacţiunea pro-rusă, dar şi vulnerabilitatea României care este înconjurată de duşmani. Îi ţinea din studio hangul Alexandru Cumpănaşu. Acest părerist mă scoate din sărite tot timpul cu opiniile sale emfatice şi arogante.
Aroganţa sa s-a reconfirmat şi în situaţia în care la telefon a fost invitat Mihai Răzvan Ungureanu în calitatea sa de fost Ministru de Externe şi cunoscător al Estului post-sovietic. MRU a încercat să potolească fervoarea negativă în care se intrase spunând ca să se aibă răbdare că numărătoarea voturilor nu s-a încheiat. Cumpănaşu l-a apostrofat extrem de agresiv încât m-a închis televizorul.

MRU a avut dreptate!  Stângiştii moldoveni visceral anti-români n-au dansat decât o noapte parafrazând titlul unui film, la fel ca Geoană acum 5 ani. Pe la ora 4.00 m-a trezit şi am verificat, pe Hotnews trendurile se modificaseră. Dacă PSRM rămăsese primul, pe locul doi se situa PDLM, pe trei era PCM, pe patru PDM, şi pe cinci PLM. Final fericit! Moldova va păstra parcursul pro-european, cele trei partide PLDM, PDM, şi PLM au împreună majoritatea de 55 de mandate care le asigură formarea guvernului, dar care lasă în suspensie alegerea preşedintelui pentru care trebuie 61 de voturi în parlament.

Revenind la marile temeri ale lui Guşă & Cumpănaşu l-am auzit pe Emil Hurezeanu astă seară cum spunea că trebuie să avem o teamă sănătoasă faţă de manevrele şi diversiunile ruso-putiniste.

Ar trebui să analizăm şi situaţia vecinilor. Până una alta suntem legaţi de Ungaria şi Bulgaria de Tratatul Uniunii Europene, iar Serbia vrea să adere la UE. În Bulgaria este un guvern de dreapta mai puţin tentat de legăturile tradiţionale cu Rusia. În Ungaria este liderul problemă al UE, Viktor Orban. Tocmai Angela Merkel va face o vizită în Ungaria ca aceasta să cupleze la accentuarea sancţiunilor împotriva Rusiei putiniste. Nici ungurii nu ai sunt dispuşi să asculte adierile revizioniste care nu aduc prosperitate ci taxe precum cea pe internet. 

Pe de altă parte Ukraina a votat masiv cu Europa Occidentală şi ukrainienii şi-au reevaluat opiniile faţă de România care a susţinut parcursul său european, luând exemplul pozitiv al Poloniei, principalul avocat al Ukrainei în Occident.

Pe de altă parte revenind la Republica Moldova, că acest stat este în discuţie, nu  Basarabia din România Mare cum bine remarca Armand Goşu pentru că din acest stat face parte şi Transnistria. 
Ce mă intrigă în mod negativ este cum o ţară cu 85% etnici români sau moldoveni cum se intitulează unii au nostalgia imperiului asupritor moscovit? Am înţeles că în primă instanţă s-au numărat voturile din nordul Republicii Moldova unde sentimentul rusofil este mai pregnant. Votul moldovenilor moscoviţi a fost anihilat de votul moldovenilor din Vestul Europei. Este un blestem pentru basarabeni că, în comparaţie cu popoarele baltice nu exista un stat separat constituit care să conţină co-etnici cum este România? Aceasta este doar un magnet pentru cei cu simţire românească? A fost atât de eficientă propaganda sovietică făcând din România interbelică un stat asupritor, sau tratamentul rău al administraţiei româneşti din Basarabia care a trezit nemulţumiri? Toate împreună contribuie la acest sentiment visceral anti-românesc care trebuie să pună pe gânduri pe politicienii şi intelectualii români. 

Este clar că România trebuie să fie mai prezentă în Republica Moldova care să schimbe această mentalitate.