joi, 27 martie 2014

Amestecate de joi 27 martie 2014

Astăzi e ziua mea de Bucureşti.

Drumul spre Bucureşti a fost un calvar. Am stat pe ultimul loc liber, cel de lângă şofer. Mă pusesem pe citit Dilema veche. Şoferul a pornit conversaţii succesive cu copii săi , probabil pe la 10 ani, ce să mănânce, ce să ia de mâncare la şcoală, să-şi dea cu parfumel! Toate cu diminutive!
A dat apoi drumul apoi la radio care mi-a urlat în urechi până la Bucureşti.
Vecina din dreapta a început şi ea  în gura mare o conversaţie extrem de personală şi prelungită.
Soarele bătea cu putere la ora 8, drept în noi, veneam dinspre vest spre est şi m-a supraîncălzit, chiar dacă şoferul a avut bunul simţ să oprească căldura. 
Am mai dat-o jos şi pe cucoana de lângă mine, care mergea până la capăt. Hop şi amicul Iulian cu un telefon, i-am spus scurt că-l sun eu, de conversaţii cu el îmi ardea mie!

La administrativ mi s-a spus că încurcătura cu pensia s-a rectificat, dar adeverinţa trebuia să o iau de la Casa de Pensii Bucureşti, prin Vitan, amabile, doamnele mi-au explicat că iau metroul la Unirii şi de acolo pe lângă blocul Zepter. 
După curs plec la metrou şi ajung să fac,  finalmente, cunoştinţă cu această  adevărată Nemesis a veniturilor mele. Evident că la biroul unde trebuia să obţin hârtia era coadă, dar nu am aşteptat prea mult. Am ajuns în faţa unei doamne, căreia i-am explicat cum stă treaba, i-am arătat hârtia lor, m-a verificat al CNP şi mi-a spus că nu s-a făcut încă modificarea. 
Trebuie să aştept două săptămâni ca să vină de la ANAF, că acolo se operează corecţia! Aha, la pensii!.....spunea Nenea Iancu! 

Am dat faţă cu Molohul birocraţiei, şi cu el trebuie să ai răbdare şi Dilema veche

Europarlamentare

Cristian Ghinea scrie un articol despre Europarlamentare şi este foarte nemulţumit de sistemul de alegeri cu listă naţională închisă. Reclamă faptul că nu-i singurul sistem de alegere că există şi alternative, care să dea posibilitatea electorilor să facă selecţii singuri. Sub critică se află propunerile partidelor. Este mulţumit doar de decizia PDL pentru Monica Macovei. Pentru subiectivul Ghinea doar ea e valabilă, că a făcut şi a dres la PE. Opinia majorităţii românilor este că Monica Macovei a fost cea mai lipsită de patriotism euro-deputată. Chestie de optică!

Mult mai rezervat în privinţa performanţelor europarlamentarilor români este Sever Voinescu în editorialul său din Evenimentul Zilei. Şi sunt aruncate nişte săgeţi exact spre aceeaşi Monica Macovei, chiar dacă nenumită.
El se declară exasperat că Blaga şi Stolojan sunt "de dreapta", Voiculescu "conservator!!!!" şi Ponta cu locotenentul Şova "socialişti!". 
Ceea ce îşi doreşte electorul Voinescu, îmi doresc şi eu, euro-deputaţi care să servească interesele compatrioţilor în UE, care să fie reprezentanţi ai valorilor europenismului, citez: dreptul, logica, creştinismul, libertatea, democraţia politică, capitalismul onestcare să înţeleagă că opţiunea filo-americană este obligatorie!

Voinescu face şi o clasificare a electorilor români, cei aduşi cu autocarul partidelor, cei convinşi de tocşouri şi partizanate politice, şi cei europeni, adică aceia care pot judeca cu capul lor cine ar merita aleşi. Acum aş spune că cei care ştiu cam ce ar trebui să aleagă au şi ei preferinţe politice şi nu şi-ar călca pe inimă să aleagă o listă cu candidaţi spectaculoşi.

Preferinţele îmi spun că cei de la lista PSD sunt cam ca medicamentele naturiste, nu-ţi fac rău, dar nici bine!
La PNL sunt câţiva profesionişti, Renate Weber, Adina Vălean şi Cristian Buşoi, conduşi pe listă de această tovarăşa Ana în variantă liberală, Norica Nicolai, bună la tocşouri interne! 
Şi la PDL erau câţiva mai de Doamne ajută, dar tot la fel, Stolojan este bun la intern, la extern nu prea sunt convins, Monica Macovei este fundamental rea şi ranchiunoasă, Cristian Preda, migrat la PMP, pompos, găunos şi resentimentar, perfect la B1tv!

Comentariu la un comentariu despre Maria Banuş din Observator cultural

Ca într-un anterior eseu, din această revistă, aparţinând lui Norman Manea, în care acesta încearcă să o recupereze pe Tovarăşa Ana, şi domnul Geo Şerban o recuperează pe…..Maria Banuş.

Orice ar fi scris înainte de '44, poeziile junei Banuş, îndrăgostită şi aşteptând iubirea, pentru mine Maria Banuş rămâne cea din manualele mele, pline de iubire de partid (comunist!), de înnegurarea produsă de faptul că: Ţie-ţi vorbesc Americă!
Că a emigrat şi ar fi fost scoasă din manuale, asta probabil s-o fi întâmplat când eu terminasem demult şcoala..generală! 

Ce m-a deranjat şi mi-a sărit în ochi în comentariul scris de Geo Şerban a fost  însă o expresie şi aici citez:

"Căuta să se cureţe de „cenuşa morală“ sufocantă, să nu participe la „hora unirii oportuniste“, oripilată de haita celor de la Săptămîna, ca şi de freneticele temenele semnate Adrian Păunescu (socotit progenitură pervertită din stirpea amorfului versificator Vasile Militaru)."

Deci poetul interbelic foarte popular Vasile Militaru este un amorf versificator a cărui copie este.... Adrian Păunescu? 

Vasile Militaru este autorul versurilor celebrei romanţe, pusă pe note de George Enescu: A venit aseară mama, versuri atribuite lui Coşbuc! 
Citez iarăşi din Wikipedia despre acest poet:

După instaurarea comunismului, poetul reușește să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări. Însă la un moment dat i se cere să-și folosească talentul literar în slujba comunismului. Refuzul său este categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul

Vasile Militaru a fost apropiat la un moment dat legionari şi asta îi va modifica destinul. Este arestat, torturat şi moare în puşcărie la 74 de ani. Vasile Militaru a fost un martir al puşcăriilor comuniste şi nu se face să-l iei aşa de sus, chiar dacă probabil a fost un poet minor! 

Stabilit în Piteşti, am informaţii despre acest poet, căsătorit cu o actriţă piteşteană, doamna Telly Barbu, era un om extrem de respectat! Le ştiu de la prietenul Radu V., care prin adolescenţă a făcut un Crăciun şi un Revelion cu poetul Vasile Militaru, Nenea Vasile


9 comentarii:

  1. Dintre toti europarlamentarii enumerati, Norica Nicolai este singura care se poate lauda cu faptul ca a fost o ferma impotriva tratatului ACTA, care inseamna mult mai mult decat au putut face politicienii nostri atat in tara, cat si in lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Dar sotia de Valean este specialista ! J, stii de activitatea ei acolo sau in tara ? Sau Cristi ? L-ai cunoscut ? Dar sunt cu totii baieti buni. De-ai nostrii, specialisti. m

      Ștergere
  2. Neiertator ca deobicei ne spui ca tovarasa Ana este buna de gura si Monica Macovei este fundamental rea şi ranchiunoasă, Cristian Preda, migrat la PMP, pompos, găunos şi resentimentar. Asa se vede prin geamul fumuriu al Antenei? Daca inca cei 7.4 mil vad aceste efecte speciale este necesar un control urgent la optometrist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti o obsesie cu A3? Functioneaza "flacara violeta" sau ceva de genul?De ce numai unii ar avea nevoie de un optimetrist , altii vad perfect?

      Ștergere
    2. D'apai am auzit ca unii se urca pe bloc sa o vada mai bine. Nu putem decat sa le uram vizionare perfecta.

      Ștergere
    3. Da. optometristii lucreaza. ca si inima partidului care bate, bate, bate....

      Ștergere
    4. Ce gluma intelingenta (cea cu blocul sa radem deci ha, ha, ha ). cred ca pentru unii nu optimetristii sunt necesari.

      Ștergere
  3. Incercati un selfie. Daca dupa vizionare va apuca rasul sau plansul aveti 50% sanse de recuperare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca insistati cu asa zisa recuperare. Sunteti defect(dezacordat). "Cantati" la alta masa (taraf tv, b1t and so on) pentru un acord TOTAL.

      Ștergere