vineri, 9 mai 2014

Apusul lui Băsescu?

Dublul mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu se apropie de final, mai este aproximativ o jumătate de an.

Constat că preşedintele pare îngrijorat de viitorul său post-prezidenţial. Fiind un an electoral, cu europarlamentare şi viitoare alegeri prezidenţiale, Traian Băsescu apare din ce în mai implicat în aceste evenimente, în loc să se detaşeze de politic.
De ce?

Un prim motiv ar fi Partidul Mişcarea Populară (PMP) moşit de dânsul prin canibalizarea PDL şi al doilea, viitorul candidat cu şanse la prezidenţiale.
Astfel el s-a angrenat într-o bălăcăreală continuă cu primul ministru Ponta. Se pare că Traian Băsescu vrea să-i ia faţa lui Crin Antonescu ca prim factor de opoziţie împotriva dominaţiei PSD.

În locul unei dezbateri europene şi aplicate privind problematica internă şi tensiunile externe care dau în clocot chiar la hotarele României, lupta preşedintelui şi primului ministru se rezumă la recriminări şi acuze în care preşedintele introduce tot felul de detalii mahalageşti ale vieţii private ale lui Ponta şi celorlalţi adversari.
Cel mai interesant este că mulţi dintre susţinătorii săi, intelectuali publici şi jurnalişti sunt excedaţi de verbalismul pernicios al preşedintelui şi constată cât de anacronic a ajuns după 10 ani. Nu a mai rămas nimic din  animalul politic de atunci. Cel care reuşise să facă din PD-PDL partid balama de maxim 10% un partid mare de calibru de mărimea PSD nu mai este decât umbra politicianului inteligent şi viclean în a exploata erorile adversarilor.

Tonul l-a dat chiar Andrei Pleşu un vechi susţinător şi scuturător de scame prezidenţiale, în pofida  tratamentului grobian al preşedintelui. El reuşeşte un portret exact al actualului preşedinte care este o amintire a astuţiosului şi penetrantului politician.
Un articol cu titlu semnificativ a scris Vlad Zografi pentru revista 22 şi în contributors.ro: Băsescu împinge opoziţia în fundătura Udrea.

Matematicianul şi eseistul Liviu Ornea este complet de acord cu fizicianul şi dramaturgul Zografi. În articolul Un spectacol indecent din Observator Cultural îşi exprimă stupoarea cum intelectuali precum  Teodor Baconschi se alătură doamnei Udrea. 

Doamna Udrea s-a remarcat în politica românească prin ignoranţă şi tupeu. Mie îmi creează impresia dezagreabilă de ţoapă ciocoiască şi manelistă. Aventurile sale ultime de salturi cu paraşuta au determinat reacţii foarte deşucheate şi răuvoitoare. Şi respectiva doamnă persistă în acţiuni politice discutabile. Face un turneu la Nana, zonă care fascinează pe cei din jurul lui Băsescu. Acolo sunt multe chestii în neregulă şi recentul indecent cu o stimabilă în capot, lăsată fără pământ de primari ticăloşi care a venit la adunarea electorală din  parcul moşit de doamna Udrea nu face decât să amplifice bănuielile răuvoitoare. Actul incalificabil al îmbrâncirii şi echimozării respectivei  de către un militant ţigan interlop nu face decât să amplifice scandalul în jurul chestiunii funciare Nana!

Astea sunt însă politice interne fără delicateţurile caragialiene. Să vedem şi pe cele din afară.
Cele mai ascuţite critici le aduce un expert al chestiunilor est-europene, în problemele basarabene şi ukrainiene. Este vorba de ultimul articol Despre Uniunea Energetică, din Dilema veche al lui Cristian Ghinea. Iniţiativa Uniunii Energetice aparţine primului ministru polonez Donald Tusk şi ar scoate UE de sub şantajul Gazprom-Rusia.
Traian Băsescu nu are decât frustrări şi remarci răuvoitoare la iniţiativele poloneze care redesenează politicile europene la cel mai înalt nivel. În afara unor ţâfne ridicole la adresa Rusiei şi lui Putin, Traian Băsescu nu a avut cine ştie ce iniţiative care să pună în mişcare UE. Nu mai este căutat nici de moldovenii basarabeni care-l căutau odată. Nu se enervează decât atunci când Ponta are iniţiative externe privind pericolul rusesc asupra Republicii Moldova şi a agresiunii urseşti împotriva Ukrainei. Pe de altă parte îl acuză pe Ponta pentru dorinţa acestuia de a vizita pe Putin, dar această iniţiativă ţinea de un trecut în care Rusia nu devenise aţâţătorul la război în Ukraina şi alte teritorii!  Şi era cumva normală şi de interes pentru România. Acum acest lucru este complet anacronic şi neadevărat dat fiind realităţile estice.
Dar Ponta mai face o neghiobie şi o neonestitate, are lipsa de oportunitate să se încontreze cu Traian Băsescu pe tema decorării foştilor conducători ai ICR. Îl face pe Mihăieş fascist bătrân! 
Nici eu nu mă împac nici eu cu limbajul radical extremist al lui Mircea Mihăieş asupra politicilor dâmboviţene, cred că s-a plimbat cam degeaba pe la New York pe vremea şefiei iceriste, nu agream nici partizanatele politice ale lui Patapievici, oprite cumva la timp, nici anumite bisericuţe culturale cultivate cu câţiva sinecurişti ai ICR.

Dar per ansamblu ICR în vremea echipei lui Patapievici  a făcut multe lucruri bune pentru cultura română în străinătate, iar urmaşii au distrus ce era bun, nu la ce trebuia să se renunţe.
Aşa că bine merită decorarea, chiar Crin Antonescu nu i-ar fi decorat nici el.
N-are dreptate!



9 comentarii:

  1. Apusul PSD-ului u al lui BASESCU!

    RăspundețiȘtergere
  2. Joe ,lasa-l pe Basescu ca nu mai candideaza ;le mine la colt, in Mihai Bravu ,sunt 2 corturi de promovare la europarlamentare ,unul PNL si unul PSD ,dar pe cel PSD mai scrie USL-traieste.Eu sunt PNL-ist ,dar n-am mai votat din '96 si m-am dus la cei de la PNL cum de accepta USL-ul in continuare si sa mearga la ei sa sterga simbolul USL ,sau sa se mute cu cortul deoarece creaza confuzie si n-au vrut.ATENTIE daca PNL nu face ceva sa dispara aceasta confuzie nu va lua 10-12% la aceste alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi pare rau dar esti doar rautacios>. Nu o acceptati pe madam Udrea ca a sarit cu parasuta ? Bine ca o acceptati pe sotia lui Ponta si a lui Antonescu din si din nou la Bruxelles. Ce merite au ? Unde au lucrat in Romania ? La ce institutii ? Cu ce sau evidentiat mai mult ca e sotie de prim min? Socru lui Ponta ; un preot-securist , si un copil stie in TM cu ce se ocupa inainte de 89 . Toti ati criticat pe Base ca madam Riti nu intra in puscarie ca o apara Base. Uite ca e in puscarie si taceti toti ca guzganii,n-a mers...Asa si cu Udrea,are dosar penal in 2 ani de guvernare USL? N-are : e fara greseala. Adica Antonache il tine pe Fenechiu ministru fiind grav implicat intr-o furaciune,Ponta lauda baronii din puscarie iar UDREA neanchetata ,fara dosar penal ,ca n-are de unde, este aspru criticata numai pe prietenia ei cu Base. Hai,ca macane...baiatu d.m.

    RăspundețiȘtergere
  4. Absolut de accord cu Anonimul anterior! Esti cam dus cu pluta intelectualule de mahala! La ICR a fost securistul vostru de la Cluj (MARGA), cel cu caloriferul si cu alte nazbatii! Daca vorbesti de Nana esti ascultator indarjit al Antenei3, probabil, a altui securist! Pe vremea luiCeasca era Partidul Comunist si bratul inarmat al lui, securitatea! Acum este PSD si PNL, din pacate! Il pupate undeva pe Basescu, nu mai candideaza, care mai este problema? Poate va este frica de PMP, ca si PSD-ului? Deja se pare ca PMP este doar la 1% de PNL, care din pacate nu mai este partidul Bratienilor ci al penalilor si al securistilor! Mare pacat! Dupa cum arati in poza, pari un misogin ca si primul tau ministru, la care o femeie frumoasa nu s-ar uita nici cu... stii tu ce! Tu esti cel care pari manelist, desi probabil iti place sa te crezi intellectual!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un răspuns tipic de manelist!
      Opiniile nu-a ale mele cu excepţia cea referitoare la madam Udrea, care le binemerită!
      Fii mai la obiect anonimule!
      Celălat anonim nu este anonim, îşi dă iniţialele ca să se identifice, are cura!.
      Matale n-ai, nici de altele!

      Ștergere
    2. halal opinie. esti pmp -ist basist incurabil.cum a ajuns asta pe blog, joe?

      Ștergere
  5. Acu', intre noi intelectualii si mie mi se pare ca a fost cam astutios. Mai ales din fata.

    RăspundețiȘtergere