vineri, 9 mai 2014

Cornel Chiriac

Azi după amiază la Centrul Cultural Piteşti ne-am strâns câţiva să-l comemorăm pe Cornel Chiriac la iniţiativa lui Jean Dumitraşcu. 
Ar fi făcut acum 72 de ani, dar s-a săvârşit din viaţă la vârsta cristică, numai la 33 de ani!

Cornel Chiriac a fost un mit al românilor nu numai al Piteştiului.


În sală erau prezenţi şi tineri liceeni, lucru care m-a bucurat, doar ca să audă despre ce fenomen s-a petrecut în oraş în urmă cu 50 de ani!

Radu Dumitrescu, Jean Dumitraşcu şi Liviu Tofan

Invitaţii au fost Liviu Tofan, redactor al Europei Libere şi prieten al lui Chiriac, Radu Niculescu, preşedintele Clubului Cornel Chiriac de la Club A şi Costin Grigoraş, eseişti ai fenomenului muzicii rock.

Eu am participat la invitaţie lui Sandu Crişcotă, prieten şi partener de bridge pe vremuri.
Liviu Tofan

În sală erau în majoritate tineri dar şi oameni care l-au cunoscut: actorul şi balerinul Rudi Creţu, Stela Bulacu, Sibiceanu, Mihai Chiriţescu, coleg de clasă cu Chiriac şi fost coleg de serviciu şi amicul Cristian Sabău.
Radu Niculescu


Liviu Tofan a povestit amintiri de ale sale în legătură cu Chiriac şi a făcut o trimitere extrem de interesantă despre ce însemna un disk jokey argumentând cu filmul lui George Lucas, American Grafitti. Acest film avea un personaj central într-un DJ, interpretat de o celebritate a acestui domeniu,  Wolfman Jack în SUA.
Cam la fel era şi Cornel Chiriac.
Şi acum trec la amintirile personale.
 
Mihai Chiriţescu şi Cristian Sabău
Am devenit student în 1967 şi eram un rocker în devenire, Beatles şi Rolling Stones erau icoane ale puştilor care eram atunci.
Marii pontifi ai muzicii pop - rock din  Bucureştiul de sfârşit de ani '60 erau Cornel Chiriac şi fraţii Petrescu, fii marelui scriitor Camil Petrescu. L-am cunoscut pe Camil Petrescu revenit de la New York pe la sfârşitul anilor 90 şi am devenit instantaneu amici. Am înţeles că are acum probleme de sănătate. Ei făceau topul la Casa de Cultură a Studenţilor, numită şi Grigore Preoteasa. Nu am ajuns să-i cunosc atunci pe aceşti eroi populari. 
Costin Grigoraş

Îl ascultam pe Cornel Chiriac la emisiunea Metronom de la Radio Bucureşti. El a făcut foarte mult pentru lansarea celei mai celebre formaţii  de muzică rock româneşti, Phoenix. Am fost în toamna lui '67 la debutul lor la Casa Studenţilor. 
 
Rudi Creţu
Apoi l-am  ascultat la Europa Liberă, unul din mijloacele mele de supravieţuire în comunism. Îmi aduc aminte de vocea lui învăluitoare, de succesul lui extraordinar în rândul tinerilor mei congeneri, pentru care era un reper. Vorbea despre muzică şi făcea şi politică, ura din  tot sufletul comunismul ca obstacol pentru libertatea tinerilor să asculte muzica care le place, să poarte bluejeans, să iubească, să poarte părul lung!

Îmi amintesc  cât de dezamăgit era în vara lui 1974, când social democraţii lui Helmut Schmidt au câştigat alegerile în faţa creştin democraţilor. Eram la Aluniş, la unchiul Gheorghe şi am ascultat radioul toată ziua. Rudele mele prahovene şi cele avrigene erau fixaţi doar pe Europa Liberă. 
Azi, unii dintre ei, cei care au mai rămas, nu sunt sigur că ar vota cu dreapta, mai degrabă cu stânga, dar atunci singura sursă credibilă despre realitatea românească rămânea Europa Liberă!

Revenind la evocare l-am ascultat cu interes pe Liviu Tofan de spre nonconformistul Cornel Chiriac la Munchen, despre dispariţia sa care el o socoteşte ca o acţiune a securităţii, un jefuitor nu omoară pe cel jefuit, îl ameninţă sau îl taie un pic!


Radu Niculescu ne-a povestit despre stilul lui Chiriac cum ne-a învăţat să ascultăm muzica, mai ales LP-urile care erau opere de sine stătătoare, iar Costin Grigoraş ne-a prezentat un interesant eseu despre Chiriac, despre opera sa, despre miracolul pentru tinerii care eram atunci noi.

La un moment dat discuţia a fost acaparată de Rudi Creţu, care ne-a povestit despre elevul Chiriac, care se învârtea la teatru, unde fratele său cânta la tobe. 

Sandu Crişcotă şi amicul Radu Vişinescu mi-l evocau cu tranzistorul la gât, cum asculta jazz  împreună cu Pavlovici Cartof  şi cu Gigi Ionescu la Voice of America cu Willis Conover.

A scos şi o revistă de jazz, Jazz Cool cu ilustraţii ale lui şi era să iasă scandal cu securitatea!

I-am auzit vocea, am ascultat şi câteva fragmente din emisiuni şi am oftat cu nostalgie după tinereţea noastră petrecută demult ....demult!

La sfârşit i-am strâns mâna domnului Tofan ca unul care l-a ascultat şi acum face legătura dintre voce şi prezenţa fizică!

Acest text l-am scris ascultînd jazz clasic, nu rock de la sky.fm! Cred căî i-ar fi plăvcut şi lui Cornel Chiriac.





7 comentarii:

  1. Frumos, Joe :). Chiar mi-a placut. A

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarat ai grait...a fost idolul tineretelor noastre. era iubit cu adevarat.Ceausescu a ordonat sa fie lichidat. Cati nu o fi lichidat si nu am aflat niciodata ? dm

    RăspundețiȘtergere
  3. In 1976 ,cand mama lui Cornel i-a facut parastas de 1 an , am participat si eu intamplator ,dus de un prieten din Ploiesti, Nicu Soare.Nu mi-a spus unde mergem ,deoarece nu cred ca mergeam de frica,mai ales ca eram student si riscam.Mama lui statea intr-o garsoniera in spatele Bisericii Italiene de pe Magheru ,pe la etajul 5-6.N-am stat mult ,deoarece mai mult era un pelerinaj cu multi tineri.In camera era o fotografie mare cu el , o candela aprinsa si flori-discret.Mama lui a dat fiecaruia un colacel care avea in mijloc coliva cu lumanare si-o poza cu el.Oricum si-a dat viata pentru tinerii de-atunci.

    RăspundețiȘtergere
  4. Radu Nicolescu10 mai 2014 la 19:29

    Multumim gazdelor, domnului Jean Dumitrascu pentru invitatie . Am parcurs impreuna mai bine de 3 ore de amintiri, toate legate de numele celui care ne-a fost "profesor de muzica" in anii '60-'70. Vom reveni cu placere in orasul copilariei si adolescentei lui Cornel Chiriac.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Joe,
    Asa e. Mi-ai starnit si mie amintiri vechi si foarte dragi. Cornel Chiriac cu Metronomul lui, si Top-ul din Billboard de la Biblioteca Americana erau pentru mine principalele surse de informatie dupa care comandamn si eu albumele LP de la "relatiile mele" de pe tot mapamondul in perioada grea a ceausismului. Tineam liste intregi de "prioritati" care-si asteptau implinirea si nu era bucurie mai mare ca primirea cate unui pachet cu 10-12 LP-uri in vama, numai discuri "de aur" (dece 12 - pentruca vama era fixa per pachet si asa revenea doar un leu vama pe un LP). Lui trebuie sa-i multumesc pentruca toate aceste LP-uri fusesera ascultate in prealabil la Metronom. Imi amintesc si acum de emisiunea lui comemorativa cu ocazia stirii mortii lui Jimi Hendrix la Londra din overdose! Ce soc incredibil! Si ce durere la plecarea unui ghitarist de asa talent! Imi amintesc, de asemenea, ca pe Jimi Hendrix il ascultasem "in plina forta" (nu ca la un radio cu transistori) pe boxele clubului de la 303 cand inca nu aveam vre-un disc de-al lui, si ce impresie puternica mi-a lasat! (Eu terminasem deja, dar tu nu erai inca student). M-am grabit acasa si n-am stiut cum sa-l comand mai repede! Eh! Multe, multe amintiri din acele timpuri, ca din armata. V.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe Cornel l-am vazut si cunoscut in Munchen, era prin august 1971, era oprit la un semafor in superbul sau Mercedes decapotabil si fredona alaturi de o melodie cantata de Phoenix la radioul masinii sale...

    Am stat multe ore de vorba, serile, mi-a dat si discuri, cu autografele lui, depanam amintiri triste si beam bere germana adevarata...

    Anii au trecut, intre timp l-am cunoscut si pe Mircea Udrescu, cel cu strada din Pitesti, eram vecini pe Mihai Bravu linga Obor. Ca si familie, sotia lui, Liliana fusese profesoara sotiei mele la Liceul de Arte Plastice din Ploiesti. Ne vizitam, ascultam muzica si depanam amintiri...

    Apoi am trecut Dunarea intr-o noapte din anii 1980 si am devenit cetatean american. Port si astazi patru urme de gloante romanesti pe pielea mea, semnatura dictaturii comuniste din acele vremuri negre.

    Cu Udrestii am reluat legatura dupa ani buni, migrasera si ei in Blegia, i-am descoperit pe internet, Liliana postase niste poze cu tapiseriile ei...
    Deja batrani si bolnavi, dusesera o viata sedentara, ne evitau voit si constant.
    Dar asa se nasc "legendele", ei erau membrii PCR, noi stiam asta si de aici si uitarea lor intentionata.
    Azi, vad pozele cu el si l-am recunoscut dupa dantura, pe atunci era slab ca un ciclist. Cred ca a murit fericit si gras, ghisfuit cu fripturi si bere, eu lucram atunci la InterContinental si le mai aduceam "cadouri"...

    Va las pe voi sa-i laudati, eu raman cu amintirea reala si Cornel Chiriac.

    Club A...? Da, am fost printre initiatori, anii '60 dar preferam Preoteasa, club select.

    Pe Nicu Covaci l-am reintalnit in Spania prin 2017... Vizitasem pe Nicolae Breban, refugiat si el in exil, am depanat amintiri si cu ei...

    Mai raman astia, tinerii, greu de scos din vraja legendelor... Poate e mai bine asa, pentru ei suntem doar niste Zei!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S.:

      In cazul ca cineva doreste amanunte, ma poate contacta direct pe arleqin2 @ gmail

      Ștergere