luni, 29 decembrie 2014

Detractoriil lui Iohannis

Nici nu a s-a instalat bine preşedintele Iohannis în fotoliu de preşedinte şi iată că se află sub tirul detractorilor. 
Despre Vladimir Tismăneanu care s-a dovedit cel mai eficient nu mai merită să revin. Nici de comilitonul în răutăţi ideologic comuniste de tinereţe, Ion Cristoiu nu merită să mai insist.
Lor li s-a alăturat impostorul Ştefan Vlaston, acest profesor de matematică făcut la apelul de seară al fefeului, ieşit din spuma impură a mişcării sindicale. S-a dat competent în plagiatul lui Ponta, afirmând competenţe juridice acumulate probabil în lupta sa sindicală cu vampirii de la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. Este un vocal membru şi şefuleţ al PMP şi asta spune totul, mă mir că Adevărul  îi găzduieşte un blog de inutilităţi.

De fapt se pare că nemulţumirile originează din această zonă politică, a PMP şi postul care îi este goarnă B1 tv a găzduit aseară o dezbatere condusă de această Ioana D'Arc a presei bine tencuite cu ruj negru, Sorina Matei. Că îi sunt părerile proprii sau că a făcut la ordin emisiunea este secundar. Această doamnă este o înrăită băsistă şi tot ce nu rimează sau consonează cu trecutul de curând preşedinte îi cam pute. 

La dezbaterea propusă au fost invitaţi nişte jurnalişti mai reticenţi sau în tot cazul favorabili lui Iohannis , dar şi misitul dubios cu terenuri de la Nana, individul Rădulescu, alt corifeu pemepist. 

Ce i-a stârnit nervii doamnei Matei, păi postarea doamnei Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt prezidenţial. Doamna Niculescu Bran se declară dezamăgită de Palatul Cotroceni dar şi de cutumele de acolo. 
Acum să punem lucrurile la punct! Palatul Cotroceni a fost ales de Ceauşescu ca să-i găzduiască fieful prezidenţial. În acest scop fostul palat regal, devenit Palat al Pionierilor în vremurile democraţiei populare a fost reamenajat de Ceauşescu. Şi probabil că acum acest palat poartă amprenta fostul dictator, care nu excela la gusturi arhitectonice, inclusiv amenajări interioare. De câte ori am văzut interioarele mi-a sărit în ochi şi mie aerul vetust şi comunist al acestor birouri prezidenţiale. Pentru barocul Iohannis, kitschul neo românesc amestecat cu proletcultul bolşevic de tip scorniceaştean nu se prea potriveşte.
Doamna Matei este ofuscată pentru că Iohannis a renunţat şi la biroul folosit de Băsescu. Acesta ar fi mai mare, dar nu este suficient de luminos după opinia noului preşedinte. Aşa că Iohannis a preferat biroul folosit de precedenţii Iliescu şi Constantinescu. Delimitarea asta pare să nu convină de loc băsistei virulente. Singurul care i-a ţinut hangul ţâfnelor mateine (madam Matei!) a fost dubiosul Rădulescu, evident!
Doamnei Niculescu Bran îi displace profund şi aerul jandarmeresc securist care îl exală regulile Palatul Cotroceni, probabil cutumele primului preşedinte Iliescu.
Sunt complet de acord cu aceste critici, preşedinţia lui Iohannis trebuie să difere şi în aceste reguli.

Lui Iohannis nu-i pute presa românească, cum se lamenta Cristoiu, a fost invitatul unui post tv sibian şi cred că răspunde oricărei solicitări interne, când apare.
Cam devreme sar în sus detractorii când abia a trecut o săptămână de la instalarea lui Iohannis. 


Problema este alta, pare din ce în  cea mai clar că influenţa martorilor lui Băsescu  dispare în neant. Iar B1tv tinde să ia locul Antenei3 la atitudinea anti-prezidenţială.

Asta cred că va fi ultima postare pe 2014 şi vă urez din nou:

Anul Nou 2015 să va aducă bucurii şi multă sănătate!

7 comentarii:

  1. Intradevar, Palatul Cotroceni a fost restaurat pe timpul lui Ceausescu dupa dezastrul din vremea in care a fost Palatul Pionierilor. Ideea Palatului Pionierilor nu a fost rea, am fost si eu ca elev in scoala elementara la un cerc de botanica inainte de 1960 si nu-mi amintesc sa se fi facut politica acolo. Din pacate, lipsa de intretinere a distrus cladirea, iar mare parte din mobilierul original s-a distrus ori a disparut. Restaurarea generala a palatului s-a facut de catre arhitecti reputati, experti in interioare, mobilier si gradini, respectand stilul original, unii cu experienta din perioada ante-belica la restaurari pentru complexul de la Peles sau la realizarea interioarelor, in stil brancovenesc, a Palatului Patriarhiei, proiect expertizat de Nicolae Iorga si Tzigara-Samurcas din punct de vedere al respectarii stilului romanesc. Este evident totusi ca partea de birouri a fost mobilata in stilul anilor 1970, utilizand ca inspiratie cataloagele europene de la acel moment, acum depasite! O problema a Palatului Cotroceni, care-l face in opinia mea impropriu pentru institutia prezidentiala, este micimea camerelor - s-a intamplat sa fiu primit in biroul unui consilier presidential si sa ma mir de saracia de spatiu.
    Referitor la d-na Niculescu Bran nu am o mare admiratie, fiind bine cunoscuta prin exacerbarea unui aspect punctual, patologic de la un schit de dincolo de dealuri, punand o pata de handicapati pe intreaga natiune si biserica ortodoxa, subiecte mult gustate de anume categorii de intelectuali din tara si de aiurea. Dorin

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate, daca ne uitam la filmele romanesti premiate pe la diverse evenimente internationale, toate prezinta o natie de handicapati, mahalagii, inculti si hoti ..... Scuze ca m-am abatut de la subiect! D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu zic că am fost la Palatul Pionierilor într-o excursie cu dna Dinu, posibil clasa a III-a, îți amintești? Nu era mai nimic de văzut pe unde ne-am dus. M-a impresionat ștrandul, noi n-aveam la Ploiești așa ceva (și Casa Pionierilor din Ploiești era o clădire frumoasă). La întoarcere ne-am oprit la Snagov (Parc)
    Am mai fost acolo (sala de festivități) în 1964, la Finala pe țară a Olimpiadei de Matematică ( Moisil a participat la premiere).
    Prin 2010, când Băsescu a lăsat poarta deschisă, am vizitat aripa brâncovenească refăcută cu gust de arhitecții puși de Ceașcă.. Ar fi fost îndeajuns pentru primirea oaspeților, nu-ș ce i-a trebuit lui Cașcăcă Lomonosovul ăla hidos care a ras o bună parte din înățimile Bucureștiului. Aveam și noi aici niște delușoare (Dealul Spirii a dispărut on occasion).

    Laurențiu O.

    RăspundețiȘtergere
  4. A. Cine a vizitat Vararestiul ? Arta reala Brancoveneasca.
    B. Sau Mihai Voda ? Fosta Curte Domneasca , "Curtea Noua"
    C. Aum despre J: Sa pui A3 alaturi de B1 e chiar tare. Iar cand astea doua canta acelasi cantec, apai musai I si ceva acolo
    D. Presedintele Cel Mult Fatuit in Carti (Facebook ?) va avea acum un consilier de larga penetratie lierala: Traian. Taraian Ungureanu. Si inteleg din declaratii le oficiale ca se pregateste si celalalt Traiam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze! Vararesti sau Vacaresti? Cred ca Vacarestii se leaga de arta Brancoveneasca, construita de voievozii Mavrocordat la putin timp dupa moartea lui Brancoveanu. Din cate stiu, manastirea a fost cam greu de vizitat fiind inchisoare pana prin 1973, cand a intrat in restaurare si apoi demolata rapid in 1984. Am vazut fotografii cu coloane si ancadramente salvate ca prin minune. Cine a reusit sa vada manastirea in perioada 1973 - 1984 este o persoana foarte norocoasa. Dorin

      Ștergere
    2. Curtea Arsa:
      http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/bucuresti-555-de-ani/bucuresti-555-curtea-arsa-un-palat-fara-noroc-si-cam-urat-674645.html

      Ștergere
  5. Ma bucur ca nu sunt profet in blogul meu. Citesc un articol din Cotidianul care ma confirma:
    http://www.cotidianul.ro/contraofensiva-propagandistilor-lui-traian-basescu-254110/
    Aici este dezvoltata ideea sugerata implicit si de mine ca toata aceasta panarama nu este facuta decat cu scopul de a-l relansa pe ....Traian Basescu. Mercenarii lui au inca resurse.
    Si ipotezele mele sunt confirmate, bietul Bjoza nu este decat un motiv ca Iohnannis si oamenii lui sa fie atacati si redusi la conditaia de gafeuri.

    RăspundețiȘtergere