sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Isteria franceză

Mă gândeam că prima mea postare pe noul an va avea cu totul alt subiect. Actualitatea internaţională mă obligă la cu totul alt subiect.
Franţa a trăit timp de 3 zile o adevărată isterie a terorismului. Speram să se rezolve altfel, s-a rezolvat ca în Rusia, cu morţi dintre victimele inocente. Nu pun aici la socoteală pe cei executaţi de fraţii terorişti la Charlie Hebdo.
Un prieten filo american lua în derâdere reacţiile autorităţilor franceze în comparaţie cu cele din SUA  din 11 septembrie 2001. Dar, dacă ne amintim că acolo comandouri de terorişti au pus mâna pe 4 avioane folosind doar cuttere, amicul ar trebui să fie mai rezervat.
Şi aici cei doi fraţi terorişti  Kuachi au beneficiat de conjuncturi incredibil de favorabile.Au greşit iniţial adresa, au revenit la sediul Charlie Hebdo şi acolo la intrare au dat de doamna cu fetiţa care le-a deschis uşa redacţiei, sub ameninţarea uciderii fetiţei. Au reuşit să plece de la locul atentatului, după ce au ucis un poliţist, ironia sorţii un arab pe nume Ahmed! Este incredibil că acest atentat s-a desfăşurat sub ochii unor martori  care au filmat evenimentul din două locuri independente, în timp ce poliţia  a răspuns greoi şi atentatorii au plecat bine mersi. Cât despre atentatorul de la magazinul evreiesc Cacher (koşer) el făcea clar un act de sinucidere pentru că nu putea scăpa de acolo. Toate acestea au transformat Oraşul Luminii şi Ţara Raţiunii într-un coşmar al nesiguranţei. De fapt aceasta a fost scopul acestor atentate, să provoace haos în Franţa.
Nebunia aceasta alimentează şi mai mult temerile oamenilor obişnuiţi dar şi pe radicalii  extremişti precum Marin Le Pen.
Franţa are o mare problemă a periferiilor. Sentimentul de cartier arab, de casbah pe care l-am trăit coborând din gara Saint Charles în Marseille se confirmă. Şi în Toulouse în toamna trecută sentimentul s-a confirmat când vedeam doar arabi pe strada principală ce duce spre centru, probabil ceilalţi francezi erau la muncă. M-am oprit lângă un birou de avocatură pentru emigranţi aflat din întâmplare tot acolo. Este clar că există ghetouri unde speranţele într-o viaţă integrată şi normală în Franţa nu sunt prea mari. Se pare că acolo sentimentul de eliberare al părinţilor care au emigrat în metropolă este înlocuit de ura fiilor, incapabili să se integreze şi aleg calea terorismului. Îmi amintesc de asemenea şi de un film francez dedicat acestui fenomen intitulat Haine (Ura) al cărui subiect era chiar acest fenomen de neadaptare, dar şi de Fobourg13 altă serie de filme dedicate aceluiaşi fenomen.
Ce ar trebui să facă serviciile speciale franceze este să urmărească şi să distrugă reţelele ilegale de arme. În Franţa este mai simplu decât în SUA, pentru că portul armelor este strict reglementat. Kalaşnikov nu se fabrică în Franţa şi provenienţa armelor poate fi depistată. 
Cea mai mare lovitură o suferă comunitatea musulmană din Franţa. Este trist ce se întâmplă, sunt atâţia magrebieni şi arabi integraţi, actori de film, funcţionari şi demnitari ai statului francez, precum bietul poliţist ucis cu sânge rece la plecarea atentatorilor.
Franţa trebuie să analizeze şi revizuiască politicile de integrare ale emigranţilor, ajutoarele sociale sunt generoase şi în loc să producă efecte benefice totul este invers!

Sunt un sincer filofrancez, îi iubesc istoria şi ştiu bine ca Franţei îi datorăm statalitatea modernă, inclusiv monarhia ereditară, culmea de origine germană.

Încă lipseşte din Bucureşti statuia lui Napoleon al III-lea. Măcar acum din solidaritate acest proiect să capete contur.

6 comentarii:

  1. Cateva comentarii (backordering)
    a. Monarhia ereditara este Mediteraneeana. Pentru ca este legata de deitate, este o hotarare divina. La germani era altfel. Regele era seful military (de aceea si in Germania si la Wikingi avem un myriad de "regi"). La indo-europeni, popor cu monarhie dubla, militara si religiosa, Rex (Rege, Raj, etc) era de fapt marele preot care usor usor a indepartat seful militar din peisaj si I-a preluat atributiile. Oricum, sistemul cu dubla conducere s-a pastrat in Sparta si la traci. Ca de obicei, Francezii nu au inventat nimic, au preluat de la altii si au vandut sub propriul brand (fois grass, croissant, champagne, etc)
    b. Pentru un membru militant al Partidului Popular esti surprinzator de indoctrinate de teoriile marxiste de stanga. Adica spui "este trist ca se intampla...comunitatea musulmana" etc. Asta este teoria socialista Marxist -leninista conform careia mediul social defineste personalitatea. A fost utilizata pana la nausea de socialisti blamand societatea pentru reactiile omului. Filozofia liberala (curios, prin radacini catolice caci la ortodoxi intalnim predestinarea, aceiasi teorie a stangii) face trimiteri la Liberul Arbitru. Adica un om este rezultatul propriilor decizii. De exemplu, in cazul tau, nu mediul I-a facut pe teroristi teroristi caci se comit atentate si in Siria sau Irak unde nu cred ca vorbesti de marginalizare, persecutie etc. ci deciziile proprii. Teroristii au luat singuri decizia sa ucida pentru ca au luat decizia a devina "buni musulmani". Mass media de stanga ascund faptul ca in Coran, cu adevarat, jihadul este o obligatie a fiecarui bun musulman. A merge annual la razboi impotriva infidelilor este aproape echivalent cu un pelerinaj. Cauta in Manuel Commnenul. Cu alte cuvinte, cred ca problema este cu musulmanii in general, expusi la o credinta militanta si agresiva in formele ei pure. Se poate ca sufi sa aiba alte iealuri, dar nu sunt main stream in Musulmanism. Problema este ca in Europa, emigrantii au venit nu pentru a se integra ci pentru a-si transplanta lumea lor. Si asta creeaza mediu propice (daca vrei, cu probabilitate mai mare de ocurenta) pentru teroristi. Vezi, in Germania, turci la a doua sau teia generatie, de altfel complet integrati, inca se dedau la omoruri semi-ritual cauzate de "onoarea" surorilor sau ficelor lor. Inca o data, nu poti blama mediul pentru asta. Asta e doar bull-shit-ul mass media de stanga. Este Chamberlanismul secolului XX-XXI. Va fi nevoie de un nou Gleiwitz ca sa ne trezeasca.
    Voi zice alaturi de tine "saracii musulmani" cand voi vedea sute de mii de musulmani demonstrand impotriva teroristilor si IS asa cum au facut bascii impotriva ETA. Sau cand voi vedea incidente dejucate prin informatii primate de la comunitatea musulmana. Sau cand aceasta comunitate va incepe cursuri de integrare. Sau cursuri anti-teroristi. Si va aresta ea, (citizen arrests) pe potentialii teroristi.
    Si sa nu uitam ca majoritatea teroristilor de la 9/11 erau la a doua generatie, middle class, bine realizati professional si material. M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi dragă în anii 60-70 terorismul era marxist, Carlos, PLO, acum după Iran 1979 a devenit exclusiv musulman.
      Unul din Kuachi era un derbedeu care brusc a devenit islamist nu uslamist cum cred unii de pe aici...hahhaha.
      Coulibaly era traficant de droguri şi brusc şi el ia calea islamului!
      Este un mod pentru nişte rataţi de a deveni importanţi.

      Ștergere
    2. nu, nu dupa Iran ci dupa Afganistan. Cine a creat Mujaheddinini? Pe Osama ? Cine a luptat cu fundamentalistii alaturi impotriva unor state laice dar socialiste ? Siria, Irak ? Libia ? Cine condamna pe Sisi in Egipt ? Cu ce arme lupta IS ? Ha, ha !
      Oricum, business as usual. Din 2009 Friedman a vorbit de "haos in lumea musulmana" caci pre se intarisrea arabii cu petrolul lor.
      Si este nevoie de o re-vigorare economica prin vanzarea de armament la toata lumea. Asa ca si Europa trebuie sa cheltuiasca mai mult. USA are cam 20% din buget pentru inarmare ! Cum spuneam, business as usually

      Ștergere
    3. Da Joe ! business as usually ! Tu arunci pastila, M. inceraca sa te lumineze, tu nimic si nimic... Eu mai aflu ceva istorie si mai aflu ca tu esti "unverbesserlich" ! Cit priveste bull-shit-ul de stinga, care iese la demostratie anti Pegida ( o miscare anti islamizare a Germaniei ) pe care i-am vazut la Würzburg ( studenti adrenalinizati ) sunt curios ce vor face luni ( ziua pt aceste demo ) , fiul meu zice ca nu mai are timp .... ca are repetitie la cor !! hahahahaha

      Ștergere
    4. pentru edificare....http://www.theaustralian.com.au/news/are-we-really-all-charlie-no-no-and-shamefully-no/story-e6frg6n6-1227180871950?nk=6ad5dbf9d8c5aa75701ce42926db0479

      Ștergere
  2. God's curse be upon the infidels! Evil is that for which they have bartered away their souls. To deny God's own revelation, grudging that He should reveal His bounty to whom He chooses from among His servants! They have incurred God's most inexorable wrath. An ignominious punishment awaits the unbelievers.

    Quran 2:89-2:90,

    Slay them wherever you find them. Drive them out of the places from which they drove you. Idolatry is worse than carnage.

    Quran 2:190-2:191

    M

    RăspundețiȘtergere