joi, 19 martie 2015

Prăbuşirea lui Superman

Cam asta s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni. 
Bine că nu m-am repezit imediat să reacţionez, pentru că destule au ieşit între timp la lumină.
Acest superman de duzină, extras nu se ştie cum de Traian Băsescu să fie unul din zăvozii lui de asmuţit asupra adversarilor este Horia Georgescu.  Acest individ cu un trecut extrem de sulfuros a ajuns să conducă agenţia care depista integritatea persoanelor publice. Te întrebi cum l-a selecţionat Traian Băsescu să conducă o asemenea instituţie importantă? Băsescu, acel expert al mapelor profesionale. Păi cred că asta a contat, era un individ şantajabil, gata să execute fără să crâcnească ordinele liderului maximo. Convingerea mea este că tipul este un securist-sereist acoperit, cum estimează şi unii din media. 
Fratele său de tată ne-a spus o informaţie absolut tâmpitoare, procurorul Horia Georgescu ar avea o diplomă falsă, de fapt el nu a făcut studii juridice. Era un individ plin de tupeu în vremea liceului, de băiat de bani gata, plin de ifose şi aroganţă, ta'su era directorul de penitenciar de la Codlea, deci securist, antrenat în afaceri. Situaţia lui Georgescu privind veniturile este o gaură neagră, are venituri nejustificate, el cel care ne controla pe toţi la venituri!

Era adulat în Evenimentul Zilei, sau în România Liberă, era invitatul lui B1tv.  
Dacă Băsescu nu putea să găsească bube în cap unui adversar politic asmuţea ANI şi găsea Georgescu ceva.
Ce i-a mai rămas şi azi acestui individ este tupeul.

Se pare că de anul trecut a început să-l slujească cu râvna-i ciocoiască şi pe Victor Ponta. Era pe cai mari să devină ministru la justiţie sau comisar european, dacă Victoraş se instala la Cotroceni. N-a fost să fie!

Cazurile exemplare sunt cele ale lui Mircea Diaconu şi al lui Klaus Iohannis.  Pentru că Georgescu avea o predilecţie pentru liberali! Inclusiv Hellvig, noul şef al SRI a avut probleme!

Dar cu Diaconu a fost un circ, l-a acuzat că era director de teatru, deci incompatibil şi Diaconu a trebuit să demisioneze de la Senat.  A dorit să candideze la Europarlamentare şi Crin Antonescu a gestionat mizerabil afacerea. Diaconu s-a supărat a ieşit din PNL, a candidat independent, după un proces  câştigat cu ANI şi a ieşit europarlamentar cu un rezultat care a luat o halcă bună din voturile liberale. Treaba asta i-a terminat cariera politică lui Antonescu.  

Noul candidat liberal a combinaţiei PNL PDL, Klaus Iohannis câştigase un proces la Curtea de Apel privind o incompatibilitate inventată de ANI. Primarului din Sibiu i s-a reactivat procesul la ÎCCJ şi toată lumea paria că primarul va pierde procesul şi automat nu va mai putea candida. Această situaţie  a fost exploatată din plin de candidatul Victor Ponta şi de suporterul necondiţionat la penalei Udrea, preşedintele Băsescu. 
Până la urmă Justiţia s-a comportat inteligent, nu a intervenit în decizia pe care trebuia să o dea electoratul şi finalmente a închis procesul, după ce Iohannis a devenit preşedinte.

Dar nu de la măgăriile de la ANI l-au îngropat pe Georgescu. Horia Georgescu fusese secretarul Comisiei ANRP de retrocedări a proprietăţilor. Această lege de retrocedare, extrem de generoasă, menită să recompenseze pe foştii proprietari furaţi de statul comunist a devenit o afacere a unor javre oneroase care cumpărau drepturi litigioase şi erau puşi în faţă la recompensare de indivizi de tipul lui Georgescu contra mită, iar recompensa umflată absolut neruşinat. ANRP-ul oamenilor lui Ponta au descoperit malversaţiile, se pare că au ciripit şi Vişoiu, afacerist argeşean, dar şi familia Cocoş şi pe Georgescu a picat măgăreaţa.

Românii trăiesc o satisfacţie echivalentă cu a arestării madamei Udrea. Georgescu era unul din cei mai nesuferiţi indivizi, pentru că nu găsea incompatibili care ar fi trebuit băgaţi la pârnaie, ci crea probleme unor adversari politici al celor care erau la butoanele puterii.


Acest superman  contrafăcut de tablă şi paie este pe 30 de zile la puşcărie şi asta nu poate decât să-mi trezească satisfacţie mie şi altora. Câteodată constaţi că există Dumnezeu!

3 comentarii:

  1. Câteodată !? Iar " se pare " îl foloseşti ca şi Băsescu, ca sa arunci mizeria pe alţii. Eşti ca Bulă , " puteţi sa-mi desenati şi un tramvai, eu tot p..nl citesc "

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti un tampit irecuperabil, care nu intelegi nimic! Nu conteaza decat obsesiile tale cu care te vei duce pe lumea " celor drepti"! Nu pe vremea lui Tariceanu s-a facut " marele jaf"?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest Georgescu era prietenul de casa al lui Ponta scu care juca mereu tenis de camp,prieteni ce mai...Ce tot bati campii ? Habar nu ai ce vorbesti,,,ia-ti pastilele...

    RăspundețiȘtergere