miercuri, 11 martie 2015

Tocqueville şi Marx


Citesc acum o carte foarte interesantă, West and the Rest de Niall Fergusson. Şi am găsit acolo două lucruri interesante. 

Primul este spus de Alexis de Tocqueville în Democraţie în America. Analizând în paralel Revoluţia Franceză din 1789 şi Revoluţia Americană el face un inventar al erorilor Revoluţiei Franceze. Şi de Tocqueville spune că s-a greşit dându-se o putere prea mare intelectualilor.  
Cine sunt oare intelectualii din Revoluţia Franceză? 
Presupun că Marat, Danton, şi mai ales Robespierre, fiecare are parte sa de vină în teroarea instituită de revoluţie. 
Şi cât de profetic de Tocqueville! 
Revoluţia bolşevică cu toate efectele sale sinistre cu crimele comise, cu milioanele de victime care au pierit în Gulag sunt opera intelectualului Lenin! 

Al doilea lucru este zis de autor în privinţa lui Marx. El îl consideră pe Marx un fel de derbedeu. Eu îmi amintesc că am spus asta într-un text pe care mi l-a publicat revista 22 în anii 90 şi am fost pus la punct foarte dur. Deci nu sunt singurul care crede asta despre Marx. Acum însă trecând la analiza marxismului Fergusson spune că eroarea lui Marx este cu nu a luat în considerare printre altele şi naţionalismul, care a contrazis concluziile lui Marx. 


Atunci când facem analize despre societate trebuie să ţinem cont de naţionalism şi să ne ferim de intelectuali care ajung în poziţii de decizie, pentru că pot determina prin acţiunile lor consecinţe catastrofale!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu