marți, 21 aprilie 2015

Constituţia şi datul cu părererea

S-a trezit expertul constituţional de la EVZ, ziar înfeudat şi mercenarizat de martorii fostul prezident şi sare şi fostul să-l susţină.
Adică alde Dan Andronic a luat la control Constituţia României şi nu a găsit alineatul cu preşedintele care se consultă cu partidele. 
Preşedintele TB sare cu cea mai mare ipocrizie şi aprobă că aşa este că el a vrut dar n-a putut să cheme partidele. Păi îmi aduc aminte că de nenumărate ori Băsescu a invitat partidele pentru discuţii. Cu acea ocazie a mai avut şi cuvinte grele, dacă nu ocări şi injurii la adresa liderilor de partid care nu-i erau pe plac, sau pur îi simplu îl enerva mutrele lor.
Dar acum dacă preşedintele Iohannis invită partidele la consultări nu mai este constituţional, că aşa vrea muşchii lui Băsescu!
Pe vremea lui se putea, acum nu se mai poate???!!!!
Am înţeles că această invitaţie avea caracter de urgenţă pentru legislaţia României. Este sorocul de un an pentru o legea modificată a alegerile locale, lucru la care au convenit toate partidele, chiar dacă opiniile sunt deosebite. Ori tocmai acesta a fost scopul acestor consultări ca partidele să voteze la timp această lege.
Cum era mai simplu?
Să iasă Iohannis la Cotroceni şi să urle la Ponta şi la majoritatea pesedistă că trebuie să nu mai tergiverseze lucrurile?


Stupizenia şi căutatul nodului în papură este una din caracteristicile unora din media, boală extinsă şi la Parlamentul României. Şi acolo unii îşi dau cu părerea, mai ales la televizor în loc să legisleze. 
Cel mai inconfortabil stă un om onorabil pe vremuri, care acum a ajuns o slugă jenantă a pesediştilor. Numele lui este Popescu Tăriceanu.

13 comentarii:

  1. Joe, a demisionat purtatoarea de cuvint a lui Jh, cred ca s-a plictisit daca n-a avut ce "purta" de la el.Si nici saseste n-a putut invata, e un dialect german greu, mai bine taci decit sa te chinui ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam mare problema la Cotroceni cu comunicarea. Al doilea consilier care pleaca intr-un interval atit de scurt. Fostul consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis, George Scutaru, este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. In limbaj de Cotroceni a demisionat din motive personale.
    Ramine ca in anii '90. E liniste. La Palatul Cotroceni cinta cucuveaua...
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi sugerezi că şi doamna Bran are probleme?
      Cu Scutaru s-a lămurit, avea probleme!
      Însă Tatiana Bran nu a reuşit să fie substitutul de comunicare al preşedintelui! Păcat!
      Trebuie să fie cineva ca să-i ţină de vorbă pe jurnalişti, şi putea să o facă, se consulta cu KI şi le povestea săptămânal ceva cum se face la Casa Albă şi-n alte părţi! Cu acordul lui KI!

      Ștergere
    2. Doamna Bran are probleme doar cu comunicarea. A avut de la inceput. Alte probleme nu stiu sa aiba. Problemele lui Scutaru ramin aceleasi probleme penale. KWJ are o inabilitatea evidenta de a comunica. Asta scoate si mai mult in evidenta calitatea redusa a trupei de consilieri. L

      Ștergere
  3. "Preşedintele TB sare cu cea mai mare ipocrizie......" - (am extras din textul original) - desi te-ai declarat anitbasist tot nu intelegi ca nu mai este presedinte ori te comporti ca nostalgicii lui Ceausescu ? Joe trebuie sa te controlezi altfel e grav.Nu inteleg de ce oamenii care se considera normali mai baga in seama un fost presedinte TOTAL ANORMAL ! - acum nu mai este decat un neica nimeni ! sau neavand ce face vreti sa discutati si cu un neica nimeni. '

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect,da-l in masa ! Intrebarea este nu ce a facut TB este ce a zis Andronic : este legal sau nu dupa Constitutie sa aduni partidele la taclale ? Nu conteaza daca a facut asta "idolul " tau sau nu. Cum e corect ? Vorbarae si nimeni nu a punctat aceasta tema dezbatuta de tine... Tu ai obsesii cred ca si noaptea,daca a facut greseli TB sa faca si Iohannis ,nu ? Sa-l criticam si pe el daca face ceva contra Constitutiei,nu ? Sau el are voie ? A facut acum ceva impotrica Constitutiei sau nu ? N-a raspuns nimeni...poate Andronic are dreptate,Iohannis habar n-are de Constitutie si nicinu vrea sa se indrepte,poate....dm

      Ștergere
  4. Esti colossal, orice s-ar intampla revii la Basescu! Te anunt, poate nu stii inca, NU MAI ESTE PRESEDINTE DE CATEVA LUNI, poate iti intra in cap! Mai bine te-ai ocupa de cotidian si de viitor! Dar cred ca nu iti convine! Parerea mea , caci in bascalie probabil ca ti-ai intitulat blogul " Si parerea ta conteaza ", este ca USL-ul este in floare! Regrete eterne dupa Antonescu. Pana acum cel putin, avem parte de cel mai slab presedinte post - revolutionar! Habar nu are de uzante international, de nimic. Si, parca are in program sa il faca " mare " pe Ponta! Ponta, care este sufficient de smecher sa il lase, ba sa il laude cand face prostii, una dupa alta, pe pricipiul ca " Fiecare pasare pe limba ei piere". Ieri a fost o intalnire referitoare la votul in diaspora: nici un politician present, desi fusesera invitati!!! Asta nu te intereseaza! Si iti mai spun ceva, evident parerea mea: ar trebui sa se interzica prin lege sa candideze celor fara copii! Cum sa conduca o tara unul caruia nimeni nu I-a zis " tata "! Asta dovedeste, in opinia mea, ce suflet arid are un asemenea om! Si, am inteles ca sotia dansului s-a ocupat cu traduceri facute pentru straini care adoptau copii. Nu I-o fi trecut prin cap ca, daca, vorba ceea, a tras cu gloante oarbe, ar putea infia macar un copil? Am exemplu de o familie, care biologtic neavand posibilitatea sa procreeze, a infiat la 46 ani sotia, doua fetite! Ce parere ai despre astfel de oamenI?

    RăspundețiȘtergere
  5. Oamenii cu familie sunt cel mai adesea dependenți, lipsiți de curaj, șantajabili, influențați negativ de rudenii. Iar înfierile nu se fac decît rar din milă ci mai mult din interes.

    RăspundețiȘtergere
  6. Moare lumea d-le Demetrescu! Oamenii fara familie sunt colosali! Ex: Hitler, Stalin, cei mai mari criminali din istorie!!! Bravos natiune, halal sa-ti fie! Probabil ca si matale esti fara familie, din cauza asta faci asemenea afirmatii! Oamenii cu familie si CU COPII, au o gramada de responsabilitati, pe care ceilalti nu le au! Reagan, cel care prin razboiul stelelor a dus la picarea comunismului, a fost lipsit de curaj! Bush, trimitand trupe in Vietnam, a fost lipsit de curaj, nu-I asa! Cei mai mari criminali au fost cei fara familie si o posibila explicatie este ca putin le pasa de ce urmeaza dupa ei! Dupa mine potopul, vorba lui Ivan cel Groaznic, parca! Ce a ramas in urma lui Hitler sau Stalin? Nimic si nici nu cred ca le pasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bush s-a ocupat de Irak, Kennedy de Vietnam, cam anacronic comentariu!

      Ștergere
    2. a. Stalin a avut 2 copii. Unul (una) inca traieste
      b. Nu Ivan IV ci Doamna de Pompadour

      Ștergere
  7. Mult curaj, demnitate, onoare și responsabilitate în fața omenirii sau istoriei au avut Reagan și Bush ! Nu ați ales deloc niște exemple bune ! Nu mai confundați realitatea - chiar dacă nu v-ar place și nu ne place - cu tot felul de naivități de sorginte sectantă.

    RăspundețiȘtergere