Fascinaţia intelectualilor

Citesc în momentul de faţă cartea de amintiri a Gabrielei Adameşteanu Anii Romantici şi asta mă face să abordez din nou fascinaţia morbidă pe care unii intelectuali români au trăit-o dea-lungul timpului.

Cum se poate explica azi cum au putut fi atraşi nişte intelectuali străluciţi de o mişcare precum cea legionară în perioada interbelică. Şi vorbim de vârfurile acelei generaţii, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica. Toţi erau absolvenţi de filozofie, nu nişte literaţi pierduţi în reverii. Se pare că influenţa nefastă şi morbidă a magistrului lor Nae Ionescu a avut un rol hotărâtor. Nu pot să cred că altfel ar fi rezonat nişte minţi analitice să se alăture unei mişcări conduse de un criminal precum Corneliu Zelea Codreanu. Debutul său în politică l-a făcut prin împuşcarea unui demnitar, prefectul Manciu. Mişcarea legionară a înregistrat sub conducerea lui şi asasinarea Preşedintelui Consiliului de Miniştri I. G. Duca, ultimul mare lider liberal, după care PNL a urmat o curbă descendentă, chiar dacă a mai guvernat încă 4 ani. Ortodoxismul şi puritatea religioasă promovată de liderii legionari să fii contribuit cât şi afirmarea mişcărilor totalitare europene şi să-i fii fascinat? Cioran era fascinat de Hitler şi postbelic se ferea de acest lucru ca de o boală ruşinoasă. Greu de răspuns?

Au mai fost şi gâdilatul vanităţilor intelectualilor de către Carol al II-lea care a rezultat în lejeritatea basculării de la un totalitarism sau altul, cum ne arată cartea lui Boia în Capcanele trecutului. Dar asta-i altă poveste.

Altă fascinaţie contemporană au trăit-o intelectualii noştri autohtoni şi cu Traian Băsescu. Într-un fel este un mister că intelectuali străluciţi formatori şi lideri de opinie, filosofi precum Gabriel Liiceanu sau Pleşu, sau un om cu formaţie de fizician precum Horia Roman Patapievici au căzut sub fascinaţia vicleană a lui Traian Băsescu. Acest individ cu maniere de derbedeu, atrăgea ca hârtie de muşte intelectualii rasaţi ai naţiei. Cred că a fost destul de simplu, le-a mirosit vanităţile pentru că există un narcisism cumplit în intelectualii noştri publici, ca în poezia lui Arghezi (alt profitor fascinat!) în Balada maeştrilor: "Sună ca scărpinatul porcului pe burtă".

Cred în scopul nobil al lui HRP de a face din ICR o instituţie culturală performantă, dar nu înţeleg cum a făcut o jurnalistică militantă dedicată horribile dictu, Elenei Udrea. S-a oprit oarecum la timp să nu se facă de  râs complet.

Nu vorbesc nici de Andrei Pleşu cu porniri evidente de Agamiţă Dandanache, cu toate partidele, de la '48!

Nu mă mir iarăşi de partizanatul jurnalistic al lui Mircea Cărtărescu, orbirea vanitoasă exploatată de TB care tot citea de ani buni Levantul. L-o fi terminat oare? Sau măcar la început?

Cel mai tare mă intrigă însă pornirea lui Gabriel Liiceanu. De unde adeziunea necondiţionată chiar când evident că TB este o epavă politică, care calcă în picioare orice credeau că-i sfânt aceşti intelectuali fascinaţi? Să fi avut nişte obligaţii atât de mari ca să-i facă portretul care i l-a făcut în contributors.ro. lui TB la ieşirea din scenă?

Oricum unii exploatează asta cum face Antena3, care spune câtă dreptate a avut prin 2010-2012, uitând şi ei azi că trăiesc sindromul justiţiar la puşcăriaşului Voiculescu. Părerile Antenei3 şi ale lui TB sunt primejdios de similare.

Unii din mica adunătură a martorilor lui Băsescu îi atrag atenţia lui Iohannis că l-au ales pe 16 noiembrie 2014. Şi ce să facă Iohannis.

Este ca-n Lenin: Ce-i de făcut?

Să îl demită pe Ponta şi guvernul său?
Nu-i permite constituţia, poate cădea doar prin moţiune de cenzură.
Iohannis a chemat şi va chema partidele la sfat, în primul PSD care guvernează să-şi exprime nemulţumirile.
A retrimis spre examinarea legea de finanţare a partidelor şi alte legi.

Acum contrafactual, ce ar fi făcut TB, ar fi apărut zilnic la televizor să-l bombăne şi suduiască pe VP, ca să aibă păreriştii de tot felul din media să ne obosească cu părerile lor. O face şi acum fără să-l oblige nimeni.

VP comite erori cu duiumul, dar are o majoritate pe care democraţia ne obligă s-o respectăm, cât ea supravieţuieşte, doar alegerile din 2016 pot să rezolve frustrările noastre.
Aşa că degeaba îi amintim sentenţios lui Iohannis că a fost ales în 16 noiembrie ca să ne scape de VP.

Şi acum a mai apărut şi aiureala lui Radu Vancu, poet şi părerist deraiat, că Iohannis nu şi-a scris cartea, a dres-o după ce a aruncat piatra că este cu extrase din interviuri date. Păi ce a scris acolo întrebările altora sau răspunsurile lui? Eu cred că ultima ipoteză este mai valabilă. Asta i-a dat prilej lui Cristoiu să se ocupe de drepturile de autor necuvenite ale lui Iohannis.  D'aia este Cristoiu, să-i mai sufle în pânzele lui TB, sau oare în altă parte?