Ambasadorii lui Iohannis

Ştirea politică cea mai dezbătută a momentului este iminenta numire de noi ambasadori.

Dacă ştirea a fost întâmpinată în media în general aprobator în media au fost şi voci care au criticat aceste numiri.

Unii s-au bucurat prosteşte că Nicolae Manolescu este trimis la pensie din postul de la UNESCO. Unele numiri au stârnit reacţii absolut veninoase. Am remarcat articolul absolut mizerabil şi plin de oftică neputincioasă al lui Petru Romoşan.

Ţintele sale sunt intelectualii ce ar urma să fie numiţi. În primul rând este Andrei Pleşu, nenominalizat oficial încă pentru Ambasada din Franţa. Şi eu am îndoielile mele privind elasticitatea morală a lui Andrei Pleşu, atitudinile de Dandanache şi lecţiile de morală pe care se încăpăţânează să le ţină, nefiind persoana potrivită în această postură. Dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. În demnităţile publice s-a descurcat excelent! Bun ministru al culturii la începutul lui '90, bun ministru de externe al lui Constantinescu. A scrântit-o cu Băsescu şi mulţi l-au blamat pentru că l-a susţinut şi după ce a fost dat afară de la Cotroceni.

Aşa că mă aştept de la Pleşu ca de un ambasador de tipul lui Conu Alecu Paleologu.

Mă bucur că Adrian Cioroianu va fi numit la UNESCO, meserie lui de bază îl ajută. A avut bune prestaţii ca ministru de externe în pofida cârtitorilor de doi bani veniţi dintr-o anumită zonă.

O altă numire potrivită pare a fi a lui Hurezeanu, fluent în germană şi un subtil analist politic. Cred că va face o bună figură la Berlin.

Ori asta îl înnebuneşte pe alde Romoşan. Nu-l cunosc personal, îl ştia un bun prieten, dar nici el nu era entuziasmat de personaj. Are un trecut sulfuros, transfug în Franţa, după ce a fost prins la frontieră de securitate. Probabil că invidia vanitoasă a unuia ca el, căruia nu i-a reuşit nimic, doar ţuţăr la editura nevestei şi asta îl face să-şi verse veninul la Cotidianul împreună cu alt dubios numit Spânu. Ăsta călca în străchini acuzând pe traducătorul în franceză lui Cărtărescu de impostură. Impostor şi ticălos este Spânu, a cărui diatribe bucură doar pe literaţii de pereţi de veceu.

Nici pe mine nu mă entuziasmează unul ca Maior, dar se pare că are o bună acceptare la Departamentul de Stat. Cât de Mihnea Motoc şi de Ion Jinga ei sunt din rezerva de cadre a securităţii şi recuperaţi după '89 la Externe, la fel ca Mircea Geoană. Au făcut însă o figură onorabilă al posturi.

Însă are dreptate şi Mihai Răzvan Ungureanu fost ministru de externe. La acest minister se simte nevoie de sânge tânăr, sunt acum destui tineri eminenţi care pot face faţă provocărilor lumii contemporane. 

În România modernă începând din vremea Regelui Carol I, diplomaţii se recrutau din vechea boierime românească. Aveau avantajul unei bune creşteri, şcoli în Occident şi fluenţă în germană şi mai ales franceză. Acum de bază este engleza, sunt şi alte vremuri şi intelectuali ca cei amintiţi pot suplinii cu succes pe vechii aristocraţi.