sâmbătă, 29 august 2015

Românii o enigmă

Aceste păreri au la origine cartea lui Norman Davies The Isles A History.
Cartea este istoria insulelor britanice din preistorie până azi. Şi cartea mi-a revelat câteva lucruri, că există un model în istorie care se întâmplă şi altor naţii şi etnii.
Cât de izolată ca insulă Marea Britamnie a fost subiectul unor migraţii succesive.
Cu toate acestea în Valea Cheddar din sud vestul Angliei s-au găsit osemintele unui om care ar fi trăit după Ultima Glaciaţiune, acum 9000 de ani. Făcând analiza ADN a acestor oase  s-a constatat că în zonă un profesor avea exact aceleaşi caracteristici, ceea ce dovedeşte continuitatea unor indigeni pe această insulă.
Prima mare migraţie are loc prin secolul V-IV a celţilor. Celţi au rămas în insule, irlandezii, galii din Wales, şi cei din Highlands din Scoţia.
Cucerirea romană timp de 4 secole nu a lăsat multe urme. A urmat apoi invazia unor triburi germanice de pe coastele Olandei şi Danemarcei, cu anglii care dau numele viitoarei ţări din sudul Marii Britanii.
Ultima invazie este a normanzilor lui Wilelm Cuceritorul în 1066. Orice altă invazie nu a mai reuşit!
Dar revelaţia cea mai mare a cărţii mi-a lămurit o dilemă din care nu mai ieşeam. Deviza casei regale engleze "Dieu et mon droit" şi a cele mai mari decoraţii engleze Ordinul Jartierei "Honni soit qui mal y pense"sunt în franceză! Şi aşa am aflat că regele normand şi aristocraţii normanzi care au cucerit Anglia vorbeau franceza. Şi această aristocraţie şi Dinastia Plantagenetă a avut timp de 4 secole ca limbă de exprimare franceza.  De abia după finalul Războiului de  100 de ani şi a Războaielor Civele ale celor Două Roze - York şi Lancaster, spre finalul secolului XV aristocraţia engleză a deprins limba vernaculară a supuşilor anglo saxoni, engleza pe care au îmbogăţit-o cu multe cuvinte de origine franceză. De altfel primul rege englez 100% a fost Richard al III-lea, cel încondeiat de Shakespeare.
Asta mi-a revelat o problemă a noastră a românilor, relaţia cu slavii şi cu limba slavă veche.
Triburile dacice au adoptat după cucerirea romană  rapid şi complet idiomul latinei vulgare. Pentru că era un idiom mult mai complex decât al vechii limbi a dacilor. Cred că prietenul Mihai Vasilescu are dreptate când spune că limba străveche română are ca areal zona de ocupaţie romană: Oltenia, Banat, Ţara Haţegului. Ea a iradiat şi la celelalte triburi din spaţiul dintre Maramureş, Dunăre, Nistru şi Tisa, pentru că strămoşii erau cosmopoliţi şi aveau nevoie de un idiom de comunicare comun. Au urmat invaziile barbare în care românii erau supuşi şi istoria nu-i mai menţionează. Singura dovadă peremptorie este că în relaţia medievală dintre boieri şi supuşi se numea rumânie!!!!!
Şi acum intervine o altă enigmă pe care istoriografia românească din necesităţi naţionaliste nu o recunoaşte, cu excep
Ia lui P.P. Panaitescu (cam legionar!!!!) slavitatea aristocraţiei din aceste părţi. O explicaţie ar fi că Primul Ţarat Bulgar era extins până la Budapesta. Ulterior au venit ungurii şi ţaratul bulgar s-a redus, a apărut apoi şi al doilea al lui Assan şi Ioniţă. Această stăpânire medio bulgară a dat această boierime sau mai probabil şi cei care erau etnici români s-au slavizat din cosmopolitism şi interes. La fel au procedat şi cnezii din Ardeal după ocuparea de către unguri, s-au  maghiarizat după ce erau slavi! De aceea ungurii argumentează că nu eram pentru că ducii (în latina de cancelarie maghiară) nu aveau nume româneşti cu excepţia lui Gelu, probabil. Argumentul slavităţii era şi faptul că Chiril şi Metodiu a dat grafia chirilică şi au tradus  Biblia în bulgară dând şi un instrument scris al acestei aristocraţii slavizate. Asta face ca românii din toate părţile, Valahia, Moldova şi Transilvania au devenit şi au rămas ortodocşi. Ortodoxia era alimentată şi de călugării slavi din Bulgaria din aşezările mânăstireşti care erau îngăduite şi de stăpânirea bizantină.
Ortodoxia asta anti-catolică este clar influenţată de experienţa negativă bizantino-slavă după cucerirea de către latini a Constantinopolului în 1204. Românii extracarpatini nu au experienţe neplăcute cu latinii, poate doar cei din Ardeal după răscoala de al Bobâlna când românii au fost excluşi prin religie de la universităţile transilvane.
Alt argument al slavităţii ortodoxe a boierimii moldo-valahe este şi faptul că lui Alexandru Basarab i-au impus să treacă la ortodoxie şi să ia numele şi de Nicolae, care suna mai ortodox, el fiind catolic ca toţi cumano pecenegii lui Toctomir sau Tihomir(slav!). Şi Diploma Cavalerilor Ioaniţi şi alte documente spun despre aceşti cnezi că aveau nume slave. Primul Domn fondator al Moldovei se numea Bogdan, nume slav, cu toate că ai lui, Muşaţii ar avea rădăcini nominative româneşti. Aşa că nu mă mir că domnii cu care ne lăudăm Mircea cel Bătrân sau chiar Ştefan să se fi exprimat în slavă. Poate Ştefan deja vorbea vernaculara românească? Dimitrie Cantemir spune că Alexandru cel Bun ar fi dat ordin ca în cancelarie să nu se mai folosească latina după Conciliul de la Florenţa din 1436 (aiurea! Alexandru cel Bun domneşte între 1400 şi 1422!) care consfinţea cele două ramuri ale creştinismului, dar respinse de grecii cârtitori de la Constantinopol şi de călugării bulgarofoni care erau sub influenţa acestora în Moldova.
Aşadar pentru boierimea moldo - valahă limba predicilor din biserică era înţeleasă fiindu-le maternă, dar pentru românii supuşi era doar bălmăjeală. Probabil că texte fundamentale precum Tatăl nostru erau rostite în limba română. Pentru că noţiunile fundamentale ale creştinismului rămăseseră de origine latină.
Dar cu timpul şi din nevoi practice boierii şi domnul lor au deprins limba vernaculară, adică româna! O explicaţie ar mai fi şi decăderea puterii slave din sudul Dunării, ţaratele bulgare şi sârbe căzând sub puterea otomană, cu consecinţa şi a decăderii statului slavei.
Limba lui Neacşu din Câmpulung este curată şi de înţeles şi azi minus slavisme care au dispărut. Când te uiţi la cei educaţi şi cu latina la bază precum Miron Costin şi Dimitrie Cantemir limba cunoaşte exprimări greoaie pentru că ei vor să găsească anumite echivalenţe intelectuale. Documentele din secolul XVI şi mai ales reforma protestantă au impus limba română şi în biserică şi în cancelaria domnească. Cu toate acestea există un document slav foarte bine receptat în literatura noastră Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Pe de altă parte străinii constată că limba noastră are un acoperământ străin caracterelor chirilice şi apar cu caractere latine Tatăl nostru în Polonia sub influenţa lui Luca Stroici la 1593 şi cartea de rugăciuni de la British Museum (acum British Library, am văzut-o în 1996 şi am rămas cu gura căscată când citeam un text românesc cu caractere latine de la 1603!) apărută în Germania la 1603, pe filieră reformată ungurească.
Primii români care au revelaţia latinităţii românei sunt ardeleni trecuţi la Unirea cu Roma la 1700. Şcoala Ardeleană începe să folosească pentru română alfabetul latin.
După Revoluţia de la 1848 ca efect al modernizării şi în Principatele Valahiei şi al Moldovei caracterele latine se impun reforma fiind consfinţită de domnitorul A.I. Cuza.
De fapt în secolul al XIX-lea se reinventează viitorul stat din această zonă cu numele România, în textele unui grec de la începutul anilor 1800 care amintea de Romania - Romaica Constantinopolitană.
Numele statului românilor este cu mult mai nou decât de exemplu al vecinilor care în medievalitate purtau numele de Bulgaria, Ungaria, Serbia.
Astăzi România este un stat naţional pe deplin consolidat. Din nefericirea nu mai are aşa mulţi conlocuitori, au rămas doar ungurii din Ardeal  şi ţiganii care este greu de definit ca etnie prin limbă, unii mai vorbesc idiomul ţigănesc, dar majoritatea nu ştiu decât româneşte. Pentru Polonia problema conlocuitorilor a rezolvat-o Stalin, îngrămădind în graniţe mai mult artificiale doar polonezi.
Nu mă mai mir de titlul unei cărţi al unui istoric american care vorbeşte de reinventarea ţărilor din Balcani şi sud estul european. Noi suntem un caz fericit, în hotarele de azi sunt cuprinşi românii cam toţi. Mai există doar bucata aia numită Republica Moldova care trebuie să demonstreze că nu este un stat eşuat.
Dacă ne gândim că alte state sau reinventat în Europa de Est şi Centrală după Primul Război Mondial, dar au eşuat după prăbuşirea comunismului. Nu mai există Iugoslavia, nici Cehoslovacia. Slovacia, Slovenia, Croaţia sunt obligate să-şi reinventeze istoria. Slovacia şi Croaţia au fost componente ale Regatului Maghiar medieval, Slovenia era o provincie a Austriei. Ce să mai zicem de identitatea Macedoniei, între bulgari şi sârbi şi contestaţi la nume de greci. Că de Kosovo nici nu mai trebuie să discutăm, sau de Bosnia Herţegovina.
Dra dacă ne uităm spre vestul Europei, Belgia pare o alcătuire artificială pe bază de catolicism cu o majoritatea flamandă obligată să vorbească franţuzeşte în Constituţia din 1830. Spania marea putere a secolului al XVI-lea trăieşte frământarea catalană care este jumătatea fondatoare alături de Castilia a Spaniei universale a Renaşterii.
În fine Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord are pe Scoţia îşi urmăreşte independenţa. Şi aici este vorba de o altă putere universală!
În loc de concluzie
Diverşi tâmpiţi şi ultranaţionalişti vorbesc de limba dacă care a inventat latina. Istoriografia românească bagă sub preş perioada noastră slavă medievală şi exultă mândrii care nu au existat. Falsificăm cu bună ştiinţă numele medieval al principatului din sudul României de azi, spunem Ţara Românească şi nu Walachia sau Valahia din acele vremuri.

Cioran avea dreptate acum 75 de ani! România este o chestiune mai mult de geografie decât de istorie. În istoria românilor de până la jumătatea secolului XIX au existat trei principate, două româneşti extracarpatice, Valahia şi Moldova aflate 400 de ani în stăpânire otomană şi unul intracarpatic Transilvania, care a fost 1000 de ani sub stăpânire ungurească. Miracolul s-a întâmplat la Mărăşeşti şi Oituz în 1917, când eroismul militarilor români au creat condiţiile României Mari visate de Eminescu, de Bălcescu, de Kogălniceanu şi puse în practica de marii patrioţi din familia Brătianu şi de Iuliu Maniu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu