duminică, 11 octombrie 2015

Pornind de la diacritice

Am citit în Observator Cultural un articol ca răspuns polemic la un forumist cu pseudonimul unu. Articolul respectiv aparţine unui colaborator al revistei, Valentin Protopopescu. Acesta este un declarat om de stânga şi de fapt articolul este un fel de justificare la atacul acestui forumist, arogant şi prezumţios. Ce m-a frapat la acest forumist ca de altfel şi la alţi care scriu pe forumul Observatorului Cultural este folosirea unei ortografii inexistente. Respectivii fac abuz de Ţ scris tz şi Ş scris sh. Respectivii nu au nicio problemă pentru vocalele Ă, Î sau Â, scriindu-le fără diacritice. Această chestiune mi se pare rezultatul unui snobism prost înţeles. Ştiu că  germana are reguli de transcriere în ASCI pentru anumit semne specifice acestei limbi. Noi nu avem după ştiinţa mea. Mai ştii? Poate între timp s-a reformat ortografia limbii române.
Am şi atras atenţia acestuia pentru că mă enervează! 
Mai mult m-a enervat şi primă intervenţie a lui unu de pe forum. 
Una dintre insinuările lui unu este că Protopopescu ar fi fost cadru didactic la particulara universitate Spiru Haret. Ca şi cum faptul că majoritatea absolvenţilor respective sunt nulităţi ar implica şi faptul că profesorii ar fi la rândul lor nulităţi. Pentru că se ştie că mulţi profesori îşi completează salariile cu predare al particulare şi nu văd în asta o dezonoare.
Altă problemă în dezbatere este simpatia domnului Protopopescu pentru stânga politică. Acesta în articolul iniţial pornind de la faptul că judecătoarea din Vaslui a eliberat pe violatori acuza reforma justiţie doamnei Macovei. Aici cred că nu avea dreptate, pentru că doamna Macovei se ocupa de procurori, de judecători este responsabil CSM. 
Nu împărtăşesc simpatiile stângiste ale domnului Protopopescu, nu-i defect să fi de stânga, sunt probleme atunci când unii stângişti încep să bată câmpii. Şi asta citind platforma de stânga Critic Atac un articol. În prezentare unei cărţii cu subiectul vieţii în Hunedoara, se apuca tam nisam să atace pe istoricii care se ocupă de sinistrul fenomen concentraţionar Piteşti şi nu se ocupă de viaţa în comunism a oraşului Piteşti. 
Ca martor neîntrerupt de mai mult de 40 de ani a evoluţiei acestui oraş nu văd de mare folos un altfel de studiu. Piteştiul a devenit dintr-un târg de produse agricole dintre deal-munte şi vale câmpie un mare şi important oraş industrial printr-o decizie absolut subiectivă a cuplului Ceauşescu. Aici s-a fondat prima uzină de automobile din timpul comunismului în România, singurul nostru mare succes industrial de azi, datorat lui Renault. Marea platformă petrochimică a dat faliment la privatizare pentru că prelucra ţiţei din Orientul Mijlociu şi OMV nu era interesată în acest lucru. A mai fost ROLAST, o întreprindere poluatoare şi mizerabilă de produse de cauciuc (bine că s-a închis) şi IMEP care făcea motoare electrice. Alt obiectiv important a fost Institutul de Reactori Nucleari Energetici, cea mai mare platformă de cercetare din România la un moment dat unde am lucrat şi eu până aproape de pensionare. Aceste obiective industriale şi de cercetare au dus la creşterea explozivă a oraşului care cred că a crescut de cel puţin patru ori în mărimea populaţiei cu toate problemele privind urbanizarea unei populaţii predominant rurale şi a căror sechele se observă şi azi.
Plângăreţii nostalgici ai vremurilor apuse când se muncea la stat se fac că nu văd multitudinea de întreprinderi în şi împrejurul Piteştiului dedicat industriei auto.

Revenind la polemică a fost ceva care m-a intrigat şi mă face să reacţionez.
Domnul unu era mai nervos pe acuzele lui Protopopescu care vizau un anume comportament arogant şi agresiv a  acoliţilor lui Traian Băsescu ce arăta sentimentul de impunitate şi un anume caracter special de a fi deasupra pulimii.
De fapt acest comportament aşa zis de dreapta, care cultivă darwinismul social, aroganţa ciocoiască, cinismul social este moştenirea epocii Băsescu. Traian Băsescu prin comportament şi atitudine  a relevat că are o mentalitate extremist populistă care-l fixează ca un legatar al vadimismului naţional comunist şi xenofob. 
Unu îl confundă pe Băsescu cu dreapta. Această dreaptă are de a face cu o mentalitate ciocoiască de secol XIX când se practica votul cenzitar, când unii erau cu privilegii şi restul era prostimea!
De fapt acest tip de gândire intră direct în conflict cu liberalismul şi cel clasic şi cel de azi care promovează egalitatea în faţa legii a tuturor.

Pe de altă parte unii dintre compatrioţii care s-au expatriat simt nevoia să se ocupe cu o anumită condescendenţă de problemele fostei patrii tratând cu superioritate pe cei rămaşi în ţară. 
Nu-i niciun fel de patriotism şi onoare să gândeşti în acest mod. Trăind în ţări bine aşezate social şi politic nu-ţi îţi dă un privilegiu faţă de foştii compatrioţi, ar trebui dimpotrivă să te facă să înţelegi mai bine problemele noastre şi să te informezi cu atenţie.
Din păcate media românească este răvăşită de partizanate şi mercenariat politic şi asta deformează realitatea românească.

Unii tind să vadă România doar prin prisma unor zone necăjite şi neglijate de autorităţile politice, uitând că România este şi ţara de unde au plecat şi s-au putut integra în străinătate datorită unei educaţii solide, a unor şcoli bune şi a unui mediu sănătos! 

5 comentarii:

  1. Securistule, tot nu scapi de obsesia Basescu! Poate mori de dorul lui! Explicatia cu pensia nu merge! Evident ca cea care a lucrat la combustibil nuclear-parca asa ii zice- are pensie mai mare ca tine sau este si ea securista!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu scoti nici um cuvintel despre securistii dovediti! Oare dece?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau ptr ine si el este la fel de dovedit si a facut .si vrea sa faca rau. TB a lucrat la Anvers post de securist amice!!!!!!!

      Ștergere
  3. Supozitii. Ma refer la Voiculescu, Amedeo Lazarescu, Daianu, Ilie Sarbu, etc. Si despre vadim se zice ca ar fi fost. Dar doar se zice, tov. gradu!

    RăspundețiȘtergere