Metehne româneşti

Intenţionam să scriu despre aceste lucruri în conexiune cu realităţile politice româneşti.

De câtva timp urmăresc scandalul care o priveşte pe comisarul Corina Creţu la Bruxelles, declanşat după dezvăluiri în politico.eu. Au apărut diverse reacţii privind acest articol prin presa românească. Am citit articolul în cauză şi observ că este bazat pe zvonuri neconfirmate a unora din membrii echipei sale de la Bruxelles care au demisionat, dar care întrebaţi au refuzat comentariile. 

Ceea ce cred că este de blamat în comportamentul doamnei Creţu este că fumează în birou, încălcând dispoziţii clare ale UE care sunt acum valabile şi în România. Reacţia acestei doamne a fost tipic ciocoiască, că ea este ministru şi face ce vrea!

Printre cei demisionaţi se află şi Dragoş Bucurenci, mai cunoscut în România prin atitudini de hipster, playboy şi aspiraţii de  a face politică păreristă acasă, aşa că nu dau doi bani pe opiniile şi frustrările sale.

I se mai reproşează Corinei Creţu că nu a participat la întrunirile săptămânale ale Comisiei Europene şi aceasta este un caz serios. Asta reflectă aceeaşi atitudine ciocoiască de boier pe divan de început de secol XIX.

Multe din reacţiile româneşti au fost negative. Cea a lui Spânu din cotidianul.ro a fost ca de obicei tâmpă şi la ordin. Altele sunt în cunoscutul stil românesc a morţii caprei vecinului.

Însă una m-a făcut să reacţionez acum, este articolul doamnei Alina Mungiu Pipiddi din România curată.

Cu mare regret că şi doamna Mungiu Pippidi rămâne în acelaşi registru de bârfă. Pentru că revelaţiile sale poartă amprenta unei revanşe de la nişte conflicte trecute cu doamna Corina Creţu. Nu prea poţi să publici orice, pentru că sunt anumite standarde de comportament. 

Din acest punct de vedere ador ipocrizia şi făţărnicia englezească care nu ar permite la acest nivel de discuţii asemenea acuzaţii joase.

Pe de altă parte purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene spune despre doamna Creţu că este un membru de bază al echipei Junker în acelaşi articol din politico.eu.

Doamna Mungiu Pippidi îl atacă violent şi pe Cristian Buşoi în articolul de mai sus pe bază de soacră. Nici eu nu am o părere extraordinară despre candidatura lui Buşoi la Primăria Bucureştiului, dar nu se pot face reproşuri lui Buşoi pentru activităţile sale politice, este cam anonim şi şters, iar PNL poate joacă o carte perdantă cu el. Dar să-l acuzi pe el pentru ce probleme are soacră-să ţine ia de bârfa joasă. Se ştie că doamna Pippidi  este o mare susţinătoare a lui Nicuşor Dan, adversar la primărie  cu Buşoi şi se ştie, calomniază că poate rămâne ceva!

Deh suntem la Porţile Orientului şi totul se ia cam lejer!

Tot de un registru apropiat ţin şi opiniile exprimate de Andrei Pleşu într-un interviu luat de Rareş Bogdan la Realitatea tv. Interviul luat lui Pleşu se desfăşoară chiar la sediul New Europe College, o impresionantă realizare culturală a acestuia. Este un institut de studii avansate în domeniul umanist, unde sunt bursieri care se ocupă de realizarea de proiecte culturale. Activitatea NEC nu grevează bugetul României şi depinde de bunăvoinţa unor finanţatori externi şi marchează excelenţa în cultura autohtonă. Este interesant că interviul este luat lui Pleşu după ce acesta ştersese podeaua cu Rareş Bogdan pentru comportamentul său de la televizor. Dar la noi merge, te-am criticat dar tu nu te superi.

Pleşu remarcă excepţionalismul ardelean cu rădăcini în istoria imperială, dar pe de altă parte nu poate să nu remarce comportamentul moderat şi bine crescut al ardelenilor. Pleşu nu mai are memorie când revine la  marota cu mândria de a fi român. Ea poate părea stupidă acum, dar în secolul XVIII când românii toleraţi în Transilvania, descoperă prin intermediul Şcolii Ardelene că suntem os de romani, că de la Roma ne tragem, aceasta era un motiv de mândrie, a unei origini nobile comparată cu trufia grofilor unguri a căror origini neclare se aflau prin fundul Asiei.  

Unde Pleşu o ia pe ulei este atunci când întrebat de comportamentul actual al lui Traian Băsescu, nu găseşte altceva mai bun de spus decât că discursul acestuia îl repetă pe al lui Ponta şi Crin Antonescu din 2012. Ori TB de acum a picat în populismul extremist al lui Vadim Tudor cu xenofobiile sale tipice. Antonescu şi-a exprimat atunci îndoieli privind comportamentul Departamentului de Stat prin descinderea lui Gordon în România, rememorând de amintiri urâte cu paşale otomane. Nu cred că în discursul lui Ponta sau Antonescu să fie atitudini remarcat anti-americane, cum arată acum, din păcate TB.

Daa aşa sunt intelectualii români greşesc şi nu recunosc greşelile comise. Unde denotă crasă superficialitate este că pronunţă greşit numele de familie al Alinei Gorghiu devenită Gheorghiu în gura lui Pleşu, după ce în prealabil îi critică opiniile, pe când despre Vasile Blaga are opinii pozitive.  Deh, sângele apă nu se face!

Am mai remarcat şi luarea de atitudine a lui Peter Demeny privind un interviu luat lui Mircea Mihăieş. La fel ca Demeny apreciez opiniile literare ale lui Mihăieş, dar îi detest opiniile lui politice, de nuanţă conservator fascistă. Mihăieş detestă pe toţi care nu sunt ca el, un alt ciocoi cu opinii excepţionaliste.

Nu rezistă să mai arunce cu venin în Ion Ianoşi, intelectual marxist de stânga care merge pe 80 de ani. Nu vreau decât să amintesc că lui Ianoşi îi datorăm apariţia Jurnalului de al Păltiniş scris de Gabriel Liiceanu în epoca aceea sumbră a anilor 80. Îi mai trage un brânci şi lui Ion Bogdan Lefter, una din puţinele voci lucide în analiza evenimentelor politice autohtone, care mă duce cu gândul la Emil Hurezeanu.

Dar ce să-i faci, metehnele româneşti nu se limitează doar la noi, unele sunt europene.

Martin Schultz se trezeşte vorbind de o lovitură de stat în Polonia. Pentru că acolo guvernul conservator al doamnei Beata Szydlo face demersuri să numească alţi judecători la CCR în locul  celor propuşi de fostul guvern liberal. Să se fi molipsit Schultz de la românii care acuzau referendumul din vara lui 2012 ca o lovitură de stat? Care Referendum a dat chix?

Aşa este, suferim de metehne care dau o imagine defavorabilă în politică şi de care nu putem fi mândri. Dar după cum se vede nu numai ursul românesc nu are coadă!