Perspectivele satului românesc

Am citit un articol despre epopeea emoţionantă a unei românce. Este din Izbiceni localitate care îmi este cunoscută, de pe malul inferior al Oltului, zonă de mari legumicultori şi crescători de pepeni care aprovizionează pieţele din Slatina, Craiova Piteşti. Oltenii ăştia au învăţat să facă solarii, ce le lipseşte ca să ne furnizeze legume proaspete tot anul sunt serele şi cooperativele care să le valorifice legumele.

Dar olteanca noastră de pe malul drept, oltenesc al Oltului nu de legume se ocupă. Ea este fată în casă la Madrid. În România din două legături au rezultat doi copii, un băiat de 21 de ani şi o fiică de 15 ani. Potopită de nevoi a plecat în Spania şi acolo fiind o femeie aprigă şi serioasă a ajuns să lucreze în Madrid ca femeie în casă şi a ajuns foarte apreciată, lucru care i-a permis să câştige bani buni încât şi-a adus şi copii la Madrid. Fiul care era în satul lui cam ciudat, purta plete era un inadaptat fără perspective. Uite că la Madrid a învăţat rapid spaniola şi apoi s-a înscris la Universitatea din Madrid unde face studii de sinologie (chineză),  fiica este elevă bună la liceu.

Mă întreb acum ce perspective ar fi avut aceşti copii la Izbiceni?

Probabil că mama lor nici nu avea pământ ca să se facă legumicultoare. Pentru că Izbiceni şi mai toate satele din această zonă dau senzaţia de început de prosperitate, faţă de alte zone rurale de câmpie unde domină neputinţa şi delăsarea şi mai toţi maturii se strâng la cârciumi să bea pe datorie. Perspectiva satului românesc mai ales cel din zona de câmpie este dramatică, de fapt cam în toate micile localităţi unde nu prea există posibilităţi de a realiza ceva,vreun embrion de iniţiativă industrială. Asta mi-a amintit de povestea unui tânăr din Buzău emigrat în SUA, care nu ştia engleză şi care a dormit de milă în subsolul bisericii româneşti din Chicago. În câţiva ani a devenit întreprinzător, făcea amenajări interioare şi l-a adus pe tatăl lui de ajutor. El spunea cam acelaşi lucru, că în Buzău nu avea perspective. Asta însă se întâmpla pe la începutul lui 2000, probabil între timp s-a mai schimbat ceva la Buzău, dar în alte locuri domină dezolarea, precum în satul din Vaslui, unde nu există un drum de legătură normal cu civilizaţia. Iarna sau oricând plouă şi este mocirlă acolo se pătrunde doar cu tractorul. În România anului 2016 o localitate din Uniunea Europeană nu are o legătură rutieră normală cu restul ţării. Cred că obiectivul primordial al României pentru zona rurală este urbanizarea, adică infrastructura rutieră, alimentarea cu apă şi canalizare şi alimentarea cu gaze. Orice localitate lipsită de aceste atribute nu este calificată pentru viaţa în secolul XXI.

De fapt puţine locuri în România oferă posibilităţi reale pentru viitorul de mâine al României copii ei. 

Cei doi copii plecaşi cu mama lor la Madrid au o şansă, sunt în capitala mondială a hispanităţii. Dar puteau foarte bine, dacă nu aveau caracter şi ambiţie să se ocupe cu drogurile şi să devină alcoolici. Ţine şi de educaţie din familie şi de caracter.

Însă perspectiva adolescenţilor şi tinerilor din România la ţară, în zona rurală este drastic limitată. Doar marile oraşe oferă posibilităţi reale de educaţie bună şi de perspective.

Pe de altă parte baronii locali nu au avut grijă decât să menţină această înapoiere cronică cu care să controleze pe oamenii de la ţară. Doar puţini reuşesc să aibă o independenţă economică, să nu mai fie captivi prin salarii mici, ajutoare sociale şi pensii.

Cred că este necesară o strategie naţională pentru a dezvolta aceste zone sărace şi sărăcite care sunt aşezate paradoxal pe cele mai productive terenuri agricole din România