Ştirea săptămânii se
referă la jaful de la ANRP, probabil cel mai mare jaf comis după Decembrie 89.
Dacă privatizările
pot să fie sau nu de succes, o lege generoasă ca idee a devenit vehiculul prin
care noi românii am fost jefuiţi cu neruşinare.
Legea ANRP şi această
agenţie a fost creată în scopul de a recompensa pe cei cărora regimul comunist
le-a confiscat proprietăţile. A fost original ideea PNŢCD de a recompensa mica
proprietate prin restitutio in integrum şi s-a ajuns la un fel de restitutio în
integrum a marilor averi.
Este legea care a restituit ceea ce nu a îndrăznit
nimeni în Europa postcomunistă, în Ungaria, Polonia, sau Cehoslovacia unde
aceste legi au avut un caracter limitat.
Ideea legiuitorului
român a fost să facă această reparaţie, dar a ieşit o lege care a permis jaful,
minciuna şi corupţia.
De ochii lumii au
fost recompensaţi descendenţii marilor industriaşi români interbelici, Malaxa,
Auschnitt, Mociorniţă.
În rest s-a pus la punct un mecanism corupt prin care se
cumpărau drepturi de proprietate de către bandiţi veroşi care corupeau
autorităţile şi primeau în schimb drepturi în bani care depăşeau cu mult
valoarea proprietăţilor.
Legea a fost emisă în
vremea guvernului Tăriceanu şi s-a aplicat apoi de către guvernul pedelist al
lui Băsescu - Boc şi de către guvernul Ponta.
Acum când s-a
interzis ascultarea de către SRI de către CCR şi guvernul a emis o OUG care să
pună lucrurile la punct, cei mai vehemenţi critic ai ascultării SRI au fost
Băsescu, Tăriceanu şi Ponta.
De ce? Pentru că
aceste ascultări se refereau şi la aceste retrocedări ilegale. Bomba a fost
aruncată de chiar procurorul şef DNA Laura Codruţa Kovesi. Ea sugerează că
dosare privind acest jaf au fost blocate în vremea lui Morar, omul lui Băsescu.
De ce a fost
interesat aşa de tare Băsescu? Pentru că jaful început în vremea lui Tăriceanu
care a dus la arestarea beneficiarilor, dar şi a coruptului fost deputat
liberal Teo Nicolescu a continuat cu mai mult avânt în vremea lui Băsescu la
butoane. Cu Alina Bica, Horia Georgescu şi alţi lupi puşi paznici la oi. Jaful
însumează vreo 700 de milioane de euro şi este comis în majoritate în vremea
luptătorului anticorupţie Traian Băsescu.
Traian Băsescu este
marele luptător al drepturilor omului, dar când era la putere SRI intercepta
cum voia muşchii lui, sau punea la cale înscenări cum a fost cea care a condus
la băgarea în puşcărie a lui Traian Decebal Remeş. Inclusiv Adrian Năstase a
intrat în puşcărie pe probe fabricate, chiar dacă a meritat din plin puşcăria.
Revelaţiile de acum stârnesc
revolta, sistemul de spoliere şi corupţie inventat de Adrian Năstase, poreclit
"capitalism de cumetrie" de către Iliescu a fost perfecţionat de
guvernul Tăriceanu ca să devină neruşinat şi ticălos pe vremea lui Băsescu în
luptă cu poporul gras de la Buget. Aroganţa şi ipocrizia au întrecut atunci orice
măsură. În vremea lui Băsescu justiţia, cu binecuvântarea fecioarei de
Cotroceni, Monica Macovei a devenit un instrument al bunul plac al
preşedintelui.
Din acest punct de
vedere procesul de ecarisaj justiţiar pe care îl face DNA sub conducerea lui
Kovesi este o operaţiune de justiţie şi revanşă morală a noastră, cetăţenii
spoliaţi de hoţii lui Băsescu, Tăriceanu şi Ponta.
"Justitia a devenit un instrument al bunului plac al presedintelui ",incat a dat "ordin " sa-si aresteze propriu frate.Daca ar fi avut o infima putere asupra justitiei isi salva macar fratele de puscarie si de rusinea ce a decurs din asta,asta tu nu o sa pricepi niciodata.(ca si Gadea de altfel...).Incolo ai dreptate: toate partidele au furat cot la cot. Aparent ei chipurile sunt dusmani la vedere,incolo pe sest sunt buni amici de hotie.Toti.
RăspundețiȘtergereAici chiar mă enervezi! Ţi-am suportat toate opiniile eronate.
ȘtergerePe Mircea Băsescu l-a băgat la zdup Kovesi, nu nemernicul de Morar, procuror cu bube, că d'aia l-a numit Băsescu.
Măcar nu te face de râs să-i mai iei apărarea unui mare bandit!
1. Auschnitt (în palatul lui stă Becali !) și Malaxa au fost doi mari bandiți alogeni, îmbogățiți după primul război mondial, în mare parte cu concursul lui Carol al II-lea, alt escroc reînhumat cu gardă militară la Curtea De Argeș. Numai de la familiile ăstora s-au pierdut cca. 1 000 000 000 euro restituiri nedrepte după evenimentele tragi-comice numite revoluție !
RăspundețiȘtergere2. Restituirile către unguri au fost aproape toate jafuri; prin tratatele de la Versailles, Trianon, procesele optanților etc. statul român devenise proprietar legal al acestor bunuri. Bisericile ungurești erau doar custozi ai acestor bunuri, nu proprietari ! Citiți cărțile lui Onisifor Ghibu ! Și nemții au jefuit acum; proprietățile Grupului Etnic German au fost confiscate nu la dorința unei autorități române ci ca urmare a sfîrșitului nefericit al războiului al doilea. Toate astea nu au fost naționalizări comuniste ! Am locuit într-o proprietate germană; în 1947 am fost evacuați - noi nu puteam avea vreo pretenție fiind chiriași - dar nici nu s-a restituit cuiva după 1989. Vreo 10 ani au stat acolo în bloc niște ofițeri sovietici și după plecarea lor au venit diverși terchea-berchea, 50 % alogeni, nu mai spun eu de care.
3. Acțiunile PNȚCD au fost pur și simplu criminale; a se vedea și situația pădurilor restituite aiurea. Coposu și acoliții în inconștiența lor senilă voiau întoarcerea la anul 1944; iată că ne-am întors la epoca fanariotă. Iar industria și agricultura României (cu minime excepții) sunt la nivelul de dinainte de răscoala din 1907.