Această carte am
cumpărat-o pentru a o citi în vacanţa de băi şi nu regret.
Sunt anumite cărţi
care merită cumpărate.
Menţionez că aceste
însemnări le fac aici pe blogul social politic pentru că se referă la probleme
care ne privesc şi azi.
Autorul a fost un
chirurg american ajuns în Europa la Viena pentru a-şi desăvârşi studiile
medicale la mijlocul secolului al XIX-lea. Este atras ca mulţi alţii de mirajul
Orientului şi se hotărăşte să se angajeze în armata otomană care avea nevoie de
medici în vremea Războiului Crimeii.
Aşa că întreprinde o
călătorie cu vaporul pe Dunăre în jos spre a ajunge în Valahia unde erau cazate
trupele otomane în vederea asedierii Sevastopolului.
Intră în contact cu
naţiile locuitoare pe malurile Dunării. Are o părere excelentă despre maghiari
care tocmai fuseseră înfrânţi de armatele ruse care ajutau Austria împotriva
Revoluţiei Maghiară de la 1848-1849.
Trece şi printr-un
Belgrad cam oriental, dar constată că sârbii sunt practic independenţi faţă de
otomani, existând totuşi încă un guvernator otoman al Belgradului şi Serbiei.
De la Orşova intră în
contact cu românii.
Aflu acum că de fapt
Războiul Crimeii a avut şi o desfăşurare prealabilă în Principate care fuseseră
ocupate de ruşi. S-au dat bătălii Cetate, portul unde acum este paşă Mircea
Dinescu şi la Calafat.
De la Giurgiu -
Giurgevo întreprinde o călătorie cu o căruţă până în capitala Valahiei
Bucureşti.
Imaginea de atunci a
principatelor, Valahia respectiv nu diferă de cea descrisă de filmul Aferim, ba poate şi mai rău.
În pofida originii
nobile a românilor a romanităţii evidente a limbii, Noyes foloseşte România
această formulă care va da denumirea noului stat, care va apărea după acest
război, situaţia românilor din Bărăgan este sub orice critică. Locuiesc în
bordeie săpate în pământ acoperite cu crăci şi lut amestecat. Sunt sălbatici, hoţi şi
leneşi.
Pentru că acestea sunt „însuşirile” conaţionalilor noştri şi se pare ă nu-i departe de adevăr,
meteahnele există şi azi, din păcate, mai ales furatul!
Mult mai rău sunt
zugrăviţi românii transilvăneni şi asta bănuiesc că sub influenţa unor
informaţii ungureşti, cam denigratoare.
Ce pot replica?
Am trecut pe la
muzeul Badea Cârţan din Cârţa natală acestui mare şi mirabil autodidact care a
mers la Roma ca italienii să constate că el este dacul coborât de pe Columnă. Gospodăria
lui Badea Cârţan este alcătuită dintr-o casă mică de buşteni şi zugrăvită în
exterior şi interior. Este acoperită cu paie şi trestie. La fel şi şura unde-şi
ţinea uneltele pe care mi le-am reamintit din copilărie.
Însă casa părinţilor
lui Gheorghe Lazăr din Avrig, contemporan cu Badea Cârţan este de cărămidă
acoperită cu ţiglă. Departe de imaginea de sălbăticie transmisă de Informatorii
lui Noyes, pentru că acesta nu a ajuns propriu zis în Transilvania.
Oriunde în Sibenburgen,
sau Ardealul de sud săsesc nu poţi face clar deosebirea dintre casele saşilor
şi a românilor, folosesc practic acelaşi proiect.
Cea mai rea imagine a
lui Noyes se referă la preoţimea oroodoxă şi aici nu pot să nu-i dau dreptate,
era incultă, chiar analfabetă.
La fel de prost iese
imaginea aristocraţiei româneşti a boierimii şi călătorul autor se conversează
cu un anume Jean Bibescu! Cred că americanul exagerează şi aici. Datorită
boierimii reformatoare paşoptiste România a făcut marele pas modernizator de la
sfârşitul secolului XIX, beneficiind şi de geniul unui rege precum Carol I.
Cam astea-s opiniile
despre noi.
Noyes traversează
Dunărea la Silistra şi intră deja în Turcia! De ce pentru că zona este exclusiv
turcească musulmană. Situaţia este aceeaşi în tot Cadrilaterul şi pe malul
Mării Negre. Bulgarii sunt aşezaţi în interior. Sunt cam 4 milioane şi sunt
vestiţi ca agricultori, cum sârbii care sunt vreo 3 milioane sunt crescători de
animale.
Călătoria se
sfârşeşte la Constantinopol - Stanbul. Impresiile despre viaţa turcilor sunt în
aceeaşi notă negativă.
Care este concluzia
cărţii? Că zona asta a Balcanilor şi a Nordului Dunărean era într-o
accentuată rămânere în urmă şi pradă unei mari sărăcii. Aceasta poate explica
relativa subdezvoltarea a zonei de azi , Bulgaria şi România. Dar şi aceste
lucruri sunt relative!
Am citit cu mulți ani în urmă Istoria românilor prin călători de N. Iorga; prima relatare este de prin sec. XIII - un jaf asupra unor trimiși francezi la Kiev, cred. Și așa continuă Iorga istoria pînă pe la sfîrșitul sec. XIX - cam aceleași relatări despre predecesorii noștri.
RăspundețiȘtergere