Această întrebare mă
frământă mai demult. Însă acest lucru l-a resuscitat comentariul privind
referendumul din Ungaria al lui Cristian Pârvulescu privind gradul de sărăcie
din această ţară. Pârvulescu spunea că 40% dinte unguri trăiesc sub nivelul de
sărăcie standard al UE care este de cam 220 Euro/ lună. Păi dacă 40% din unguri
sunt sub acest nivel care este situaţia din România?
Fac nişte evaluări pe
baza unor observaţii empirice personale. Cum treci graniţa României spre
Ungaria peisajul schimbă. Chiar dacă Ungaria este în majoritate câmpie, totul
este diferit faţă de Câmpia Română de unde îmi pot extrage observaţiile. În
Ungaria gospodăriile de pe marginea şoselelor arată îngrijite, iarba este
tunsă, gardurile care sunt bine întocmite.
În Câmpia Română
totul pare lăsat de izbelişte. Oricum peisajul rural al Moromeţilor s-a
schimbat complet, comunismul a distrus complet existenţa tradiţională. Văd că
se afişează statistici care spun că o treime dintre români sunt încă implicaţi
în agricultură. Nimic mai fals. Extrem de puţin români mai trăiesc din munca în
agricultură. O bună parte dintre aceştia sunt azi cum spunea cineva implicaţi
în muncile agricole din Europa de Vest.
Industrializarea
comunistă i-a alungat pe ţărani de la sat şi i-a dus la oraş devenind
muncitori. Aceştia reveniţi la ţară nu mai depind de munca în agricultură ci se
descură din pensie. La fel este şi în zona de deal unde livezile şi viile nu mai
asigură traiul locuitorilor din aceste zone.
Singurele zone
prospere din satele câmpiei le-am văzut pe valea Oltului inferior, unde este o
tradiţie de legumicultură veche şi aceştia aprovizionează cu legume de solar
pieţele marilor oraşe ale Munteniei şi Olteniei. La fel este şi în zona Giurgiu
unde legumicultorii sunt axaţi pe piaţa Bucureştiului, sau cei din zona
Galaţiului.
Cum am mai spus în
zona de câmpie a Argeşului satul arată dezolant. Da acolo s-a întâmplat însă o concentrare
a terenurilor. În zona Găujani sunt doar trei mari întreprinzători agricoli
care au cumpărat şi luat în arendă terenul agricol, doi locali şi o nemţoaică.
Exploatarea agricolă în zona de câmpie este rentabilă pe suprafeţe mari, sunt
maşini agricole care ară, întreţin şi recoltează cu mare eficienţă că nu mai
este nevoie ca intelectualii, elevii şi armată să culeagă porumbul ca pedeapsă
pentru epoca de aur al lui Ceauşescu!
Există totuşi o mare
nedumerire comparativă. Cum este posibil ca zona secuiască care este
considerată la fel de săracă sau mai rău decât cea din Câmpia Română sau
Moldova să arate mai bine în zona rurală. Cred că aici intervine o chestiune de
mentalitate. Chiar dacă săraci şi secuii şi ungurii din Ungaria din zona dintre
frontiera cu România şi Tisa, au o altfel de mentalitate sunt mai harnici şi
ştiu să drămuiască mai bine resursele sărace.
Cred că mentalitatea
celor de la câmpie din Vechea România este de risipă incredibilă combinată o
lene şi hoţie. Serialul Pro tv Las Fierbinţi este o oglindă a
mentalităţilor acestei zone care fac ca subdezvoltarea şi lehamitea să se
manifeste plenar.
Cum spune un străin
aceste sate mai bine ar dispărea atât timp cât aceste localităţi au încremenit
în timp, devenind locul de retragere a foştilor angajaţi la statul comunist,
locul unor case de vacanţă a nostalgicilor după iarba verde de acasă sau
eventual casele celor plecaţi afară şi care trebuie să investească în ceva
palpabil acasă.
Cât timp această
mentalitate distructivă se va manifesta aceste locuri sunt sortite
dispariţiei.
Şi se vor confirma
spusele lui Brâncuşi:
V-am lăsat
săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti!
Nu cred ca Las Fierbinti este exempul bun. Serialul nu este bun pentru peisajul satului romanesc, desi intelectuali precum Plesu se pare ca intelectuali de tipul Plesu apreciaza din plin acest tip de sitcom, ci mai degraba pentru mhalaua oraseneasca. La sat din pacate nu prea gasesti tipi ca Giani ci mai degraba ca Firicel dar mult mai batrani, fara puteri si fara bani, imposibil a se adapta unei realitati la care chiar si abonatii banilor guvernamentali (vezi diferitii samsari de pamant, botezati pompos arendasi) nu o fac. Si nu o fac pentru ca in afara de a planta grau si porum si a se plange de preturile mici si importurile din strainatate, nu gandesc diferit.
RăspundețiȘtergereDaca Romania vrea sa faca ceva ar trebui sa gandeasca diferit si sa abordeze mai degraba agricultura Bio si apoi canalele de distributie interne si internationale.
Viitorul ar trebui sa fie asta mai ales intr-o lume asa de poluata si mai ales la o proprietate rurala asa de farmitata.
Dar ma tem ca, precum Plesu o sa ramanem la "Las Fierbinti"!!!
Pentru ca nu avem un candidat ca Trump si pentru ca si daca l-am avea nu am vota cu el!
RăspundețiȘtergereParca nu as blama numai comunismul pentru "saracie", am fost si ramanem o "colonie" tarandu-ne la cheremul tarilor dezvoltate!
RăspundețiȘtergere