marți, 14 noiembrie 2017

Blestemul naţiunii sau statul paralel

Pentru că amicul Gigi S m-a întrebat imperativ de ce nu am păreri la realitatea politică imediată, iată că am!

Judeţul Teleorman se poate lăuda cu trei personalităţi contemporane. Aici s-a născut cel mai mare prozator român postbelic, Marin Preda. Tot aici s-a născut şi cel mai bun preşedinte al Uniunii Scriitorilor, prozator minor şi părintele lui Darie, dar şi al unei minciuni pentru care l-a apostrofat chiar Marin Preda, "unde ai văzut Stancule oameni cu botniţă la cules via?", Zaharia Stancu.   

Preda a reflectat extraordinar condiţia ţăranului român de la Dunăre smuls din arealul său specific şi dus la oraş să îngroaşe mulţimea mitocanilor industriali, care au uitat tot ce însemna bunul simţ al omului de la ţară.

Un astfel de personaj moromeţian, cules parcă din realitatea furată din Carnavalurile lui Caragiale este şi Liviu Dragnea.
Expert în împuşcat francul până l-a revoluţie, Dragnea a reuşit să devină în scurt timp un fel de capo având şi el o creaţie de neuitat, Teldrum! Din care el a ieşit mare proprietar, şi-a anexat inclusiv o bucată de Dunăre, fosta insulă Belina. 

Şi iată că l-au ajuns blestemele revoluţiei fiscale, Belina şi toate malversaţiile cu Teldrumul i-au explodat în faţă. Şi culmea, nu mult prea monstruoasa Kovesi este la originea dosarului, care probabil că-l va îngropa pe Dragnea (asta i-a urat Victor Ponta!), este un organism european numit OLAF care se ocupă cu fraudarea fondurilor europene. 

Chiar dacă a fost în America Dragnea nu a învăţat nimic de acolo, poate că el este ignorant, dar alt capo, Al Capone (i-am văzut hotelul din Chicago unde era în interbelic down town!) a încurcat-o tot cu organisme d'astea cum e fiscul, care te îngroapă. 

Degeaba îşi bate gura el şi prostănacul de Tăriceanu cu statul paralel, ei sunt statul paralel, ăla în care poţi fura nepedepsit. 


Şi că tot am pomenit de americani merge şi proverbul tot american, poţi prostii pe toţi oamenii odată, poţi prostii pe unii tot timpul, dar nu-i poţi prosti pe toţi tot timpul! 


joi, 9 noiembrie 2017

Jurnal de joi

Nu ştiu cum se face dar ziua mea de mers la Bucureşti pare a fi joia.
Azi cum mi-a spus Adriana, acum la sfârşitul zilei am fost parcă o fantomă la domiciliu.
M-am trezit la 5.15 dimineaţa am făcut duşul, am luat micul dejun copios şi sănătos la 6.30 am ieşit din casă. Chioşcul de ziare tocmai se deschisese şi am luat ziarul local şi Dilema veche. Ploua des dar nu foarte tare şi am ajuns la gară. Trenul a întârziat vreo 10 minute. Apoi la Goleşti s-a căcăit să agaţe garnitura de Câmpulung şi a mai lăsat încă 30 de minute la întârziere.
Cu Dorin Chirica
Norocul meu este că am avut revista şi am citit la ea că aproape am epuizat-o până la Bucureşti. Dilema veche avea un dosar simpatic despre cafea.
Nelu Rotaru
Dar cel mai interesant articol era scris de Tiţă despre situaţia politică de acum. Acest jurnalist favoriza în genere USR, dar acum i s-au deschis şi lui ochii şi pleda pentru reunirea forţelor de opoziţie, în primul rând a PNL şi a USR pe modelul de la mijlocul anilor 90 a CDR. Atunci într-adevăr aceste forţe au reuşit unite schimbarea de regim în 1996. Doar la un lucru aş fi nuanţat el spune că trebuie abordate şi sindicatele pe modelul făcut de CDR. Lucru adevărat atunci şi mai ales acum, când sindicatele sunt clar împotriva măsurilor guvernamentale. Însă eu îmi aduc aminte că atunci la începutul anilor 90 sindicatele au venit spre opoziţie, doar unul Ciorbea a intrat la PNŢCD şi azi vedem ce a ajuns. Ce să mai zic că majoritatea acelor lideri sindicali sunt azi în PSD oameni de bază, unii intraţi şi prin puşcării!
Revenind la partidele politice, sper ca noul lider Dan Barna al USR să renunţe la pretenţia că doar ei şi el sunt azi opoziţia. Până acum au fost capabili doar să se certe şi să formeze bisericuţe de partid. Eu îl regret şi azi pe Emanuel Costescu, singura personalitate viabilă care însă a pus însă înainte familia la ameninţările probabile ale soţiei englezoaice.
Am ajuns la Bucureşti şi apoi la Politehnică la timp, pentru că lucrările au început în jur de ora 10.
Conferinţa organizată de FOREN s-a numit „ Energia nucleară, sigură sustenabilă şi competitivă în România".   Timp de două ore au fost expuneri interesate şi discuţii înfierbântate.
Rodin Traicu şeful CNCAN a prezentat experienţa unei vizite la Barakah, UAE unde se pun în funcţiune 4 unităţi APR de 1400 MWe, proiectate de Coreea de Sud şi exploatate de un consorţiu american, unde sunt angajaţi mulţi specialişti români.
A fost apoi o prezentare a vicepreşedintelui ANDR despre DFDSMA, proiect foarte întârziat.
Şi apoi prietenul Daniel Dupleac a prezentat activitatea Secţiei de CNE de la Energetică,unde predau şi eu la masterat şi din acest motiv am şi participat. După prezentarea lui Dupleac a pornit o discuţie amplă privind pregătirea inginerilor de la Cernavodă prin  intervenţia lui Ionel Bucur. Şi Cernavoda începe să simtă lipsa specialiştilor deoarece mulţi au plecat afară. A existat un acord că pregătirea unor ingineri capabili să exploateze profesionist centrala, de la doi la cinci ani.
De fapt asta este realitatea şi eu am învăţat vreo 5 ani cu punerea în funcţiune de la TRIGA şi acum experienţa mea de 37 de ani de inginer încerc să o împărtăşesc masteranzilor de la Energetică Nucleară.
A fost apoi prezentarea orală a lui Dorin Chirica, care este consilierul directorului general privind problemele Nuclearelectrica, retubarea Unităţii 1. Toate problemele energeticii nucleare au fost dezbătute cu atenţie şi există frustrarea evidentă a lipesi de voinţă a factorului politic privind Unităţile 3-4.
A urmat şi prezentarea lui Nelu Rotaru privind eforturile de lobby ale ROMATOM.

La 12 Gigi Lucaciu m-a luat la Hanul Berarilor unde se întâlneau lunar colegii de an de la Termo şi CNE. Este la fel cum noi foştii de pe platforma ICN şi Fabrica de Combustibil ne vedem marţea la Bonita în centru Piteştiului.
Aici am dat de foşti colegi de la noi seria de CNE 1967, consemnată ca prima serie de la Energetică. L-am recunoscut pe Laurenţiu Popper de la Termo, dar şi pe ceilalţi care mai erau prezenţi, dar nu la mai ştiu numele. Era şi Cornelia, soţia lui Lucaciu. Dintre colegi mai erau Lizica Popa, Dan Ciupag şi Ştefan Marin. Am povestit ne-a amintit de studenţie. Şi am luat meniul de pensionar, 3 mici cu cartofi şi o bere de 330 ml. 

Ne-am despărţit în jur de 3 d.a. şi eu am luat metroul spre gară.
Am găsit un exemplar din România Literară pe care n-a mai găsesc la chioşcuri. Şi am început să citesc din revistă până la Piteşti. Un articol interesant era despre Târgul de Carte de la Frankfurt unde invitata de onoare a fost Franţa. Asta este interesant că cele două sunt motorul Uniunii Europene. Au vorbit la Târg şi Macron şi Angela Merkel.
Doamna Binder spune că francezii îi apreciază pe germani şi nu mai au resentimente. 

Şi asta mi-a reamintit de filmul Le Colonel Chabert şi excepţionalele secvenţe de la Bătălia de la Eylau din Prusia Orientală, care azi este în enclava Kaliningrad.
Este clar că de la jumătatea secolului al XVII-lea Franţa a devenit incontestabil cea mai mare putere militară din  Europa. Curios este că în timpul campaniilor napoleoniene Prusia nu a contat, luptele duse de Împărat se duceau cu Austria şi Rusia, Prusia fiind doar un aliat minor al acestora. Napoleon a fost înfrânt finalmente de englezi. Ce este aproape inexplicabil în istoria secolului XIX, este că după o jumătate de secol, Franţa lui Napoleon al III-lea este înfrântă clar de Prusia, care declară apoi Imperiul German. Şi în continuare în rivalitatea militară Germania este net superioară Franţei. În Primul Război Mondial Franţa este salvată de eroismul britanic, ei având cele mai mari pierderi umane din istorie acestui regat şi de corpul expediţionar al lui Pershing. Se spune că Napoleon era net superior datorită demografiei, Franţa fiind cea mai numeroasă naţiune europeană, iar apoi în secolul XIX brusc, natalitatea franceză a scăzut. 
Cu Horia Maxim
Ajuns la Piteşti am luat-o repede spre Filarmonică. Aici am urmărit un spectacol muzical început cu dificila Burlescă pentru pian şi orchestră în re minor a lui Richard Strauss, piesă cu clare accente moderne. Interpretarea lui Horia Maxim a fost la înălţime. Aplauzele îndelungate l-au determinat să ne dea un bis fără să spune compozitorul. Eram curios pe cine a interpretat, am întrebat şi pe cineva din orchestră, dar a ezitat. Eu oscilam între Chopin şi Liszt. A fost Chopin spre satisfacţia mea!
În pauză l-am întrebat pe dirijorul Radu Ciorei de ce nu ne-a oferit în continuare o altă piesă a lui Strauss, Aşa grăit-a Zarathustra. El a spus că oricum a chinuit orchestra cu Burlesca. Piesa cântată în partea a doua a fost tot din repertoriul înalt, orchestra condusă de Radu Ciorei ne-a oferit Simfonia a 6-a Patetica de Ceaikovski. 

Nici nu s-a terminat bine concertul că am zbughit-o spre Teatrul Davila.
De la ora 9 era spectacolul Pe jumătate cântec a Teatrului de Foc Bucureşti. De ce mă interesa spectacolul? Pentru că Oana Stoica de la Dilema veche o menţionase superlativ de Anda Saltelechi, actriţa piesei. Şi aşteptările mi-au fost împlinite.
Textul şi regia, inclusiv  a clipurilor video aparţin lui Crista Bilciu. Este un text foarte ofertant privind devenirea unei copile de la grădiniţă în femeie. M-a frapat accentul ardelenesc, cam de Cluj şi am aflat apoi scormonind pe internet că ambele sunt din Târgu Mureş, Anda este crescută la Reghin. De la specializarea de Litere - Engleză, ambele au migrat spre teatru. Personajul începe din grădiniţă unde este prietenă cu o altă fetiţă pe jumătate ţigancă şi cealaltă jumătate unguroaică. De la copilăria prima comunistă, Crista Bilciu este născută în 1978, trec la şcoala în postcomunism, merge la ASE, apoi ca tot românul din post comunism emigrează prin Europa. Şocant pentru spectatori este că la un moment dat descoperind feminitatea actriţa se dezbracă complet, full monty, cum zic englezii, dar are un avantaj, corpul Andei este de fotomodel!
Anda Salatalechi
În toată devenirea ei personajul Andei este însoţit de cântec, îi place să cânte. Finalul este trist, divorţează, are o fetiţă şi se îmbolnăveşte de o boală necruţătoare. Interpretarea Andei Saltelechi depăşeşte orice aşteptări, dar şi textul o avantajează, chiar pare autobiografic. 
Actriţa a fost îndelung aplaudată pentru prestaţie. 
Am vrut să fac poze mai multe dar un boşorog de lângă mine a zis că-l deranjează lumina smartfonului şi aşa am înghiţit în sec.

Este după 10.30 seara, plouă, nu-i nimeni pe Strada Mare, doar un câine la Primărie mă latră nervos. Se pare că paznicii au nevoie de un ajutor când îi trage somnul, tocmai Primăria adăposteşte câinii comunitari!

Ajung acasă să văd repriza a doua a calificărilor la Mondiale. Grecia este zdrobită la Zagreb de Croaţia cu 4-1 şi Elveţia învinge Irlanda de Nord cu un gol din 11 acordat de arbitrul român la o fază discutabilă.


O zi lungă şi cu multe evenimente. 


marți, 7 noiembrie 2017

Obsesii

Azi am să încerc să vorbesc despre obsesii. Unii sunt obsedaţi, de recunoaştere, de celebritate, să aibă dreptate şi când nu au.

Un prim exemplu care îmi vine în minte este Vladimir Tismăneanu. La el obsesia notorietăţii, a recunoaşterii şi valabilităţii opiniilor sale este cu adevărat obsedantă! Este adevărat că după ieşirea din scena prezidenţială a lui Traian Băsescu activitatea sa a scăzut. Dintr-o persoană oficială şi oficioasă a regimului Băsescu, Tismăneanu a redevenit un particular. Şi activitatea sa la contributors.ro a scăzut. 
Şi apropo', Tismăneanu este singurul din intelectualii lui Băsescu care nu şi-a revizuit opinia despre fostul preşedinte. la ieşirea acestuia din scenă i-a făcut un panegiric cu nuanţe shakespeariene, era un fel de Henric al V-lea, dar realitatea a arătat că este mai aproape de Richard al III-lea, sau Macbeth.
Ce mă deranjează şi de acea revin la el (o fi şi asta o obsesie a mea?) este ambiţia de a fi recunoscut ca un reper în studiul comunismului românesc, cum încearcă să ne convingă că era intim cu cuplul Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, cum ar fi spus esenţialul despre comunismul autohton. Asta este impresia care mi-a trezit-o un articol din contributors.ro în care vorbeşte de instaurarea comunismului acum 100 de ani în Rusia. Nu se rezumă la articol, destul de echilibrat, se simte dator să ne spună că va prezenta nu'ş ce conferinţă şi mai dă şi un citat în engleză (subliniază că el scrie acum doar în această limbă!). Eu nu pot uita răutăţile la adresa lui Ianoşi, care i-a fost profesor şi în care a dat cu copita.

Altă obsedată după notorietate publică este Alina Mungiu. Are din când în când intervenţii despre politica internă care m-au cam pus pe gânduri, are ambiţia să-l ocrotească pe Dragnea, frizerul, i-o fi plăcând mustaţa lui? 

Dar şi o intervenţie privind situaţia din Catalonia. Acolo era o chestiune controversată. Alina Mungiu spune despre exclusivismul studiului în catalană în sistemul şcolar şi universitar din Catalonia. Am avut şi o controversă cu un amic, mare suporter Barcelona şi prin extensie pro-independentist. 
De fapt într-un articol pe wikipedia sistemul de învăţământ catalan promovează în mod egal studiul catalanei, cât şi a castilienei (spaniolă). Mitologia catalanilor că ar fi o parte separată vine chiar de la denumirea limbii - castiliană. 
Spania a apărut prin unirea Castiliei cu Aragonul (care includea comitatul Barcelonei) la sfârşitul secolului al XV-lea. Deci Spania a fost posibilă prin această unificare. Nu exista Spania înainte de acest moment. 
La fel cum România a apărut datorită Unirii de la 1859 dintre Valahia-Ţara Românească şi Moldova. 

Revenind la Mungiu ea afirmă cam fără acoperire că naţionalismul catalan s-ar fi datorat studiului exclusiv în şcoală a limbii catalane şi nu a spaniolei, cam falsă aserţiune. 
Doamna Mungiu este obsedată de importanţa sa în peisajul politic românesc. Contribuţia cea mai importantă este deocamdată apariţia USR. Chiar dacă pot fi acuzat de partizanat, USR este un mare fâs. Lansat cu tam tam de câteva personalităţi publice inclusiv câţiva din intelectualii lui Băsescu, USR nu a reuşit decât să canibalizeze votanţii dreptei, ai PNL. Condus de un om lipsit complet de carismă, Nicuşor Dan este înlocuit de alt individ necarismatic, Dan Barna. Pretenţia lui Barna şi a useriştilor de a reprezenta opoziţia în Parlament este un eşec. Parlamentarii USR fac doar act de prezenţă acolo, şi cel mai important lucru este că s-au certat între ei. Dacă au un pic de creier, liderii USR trebuie să purceadă la o alianţă sau chiar fuziune cu celălalt partid de dreapta PNL. Asta ar da eficienţă opoziţiei. 

O altă obsesie a jurnaliştilor este că opoziţia parlamentară nu face nimic. Aceşti jurnalişti suferă de autism, majoritatea face ce vrea, acum în formula PSD-ALDE. La fel era şi pe vremea majorităţilor false ale lui Băsescu din perioada 2009-2012 cu PDL-PSD şi ulterior PDL-UNPR.

Ce să mai zic de obsesia celor de la putere. Cel mai obsedat este Liviu Dragnea, este în stare să îngroape România numai ca să scape de puşcărie, reîncercând să legifereze că faptele sale de corupţie nu sunt penale.  

Dacă obsesiile altora sunt benigne, această obsesie este canceroasă, malignă pentru normalitatea politică a României. 

miercuri, 1 noiembrie 2017

Acum o jumătate de veac

Dedicat colegilor mei

Aseară în ultima zi a lunii octombrie pe o vreme extrem de rece am avut o revelaţie. Se împlinesc cinci zeci de ani de când am început studiile universitare. Exact pe 1 octombrie 1967 am început viaţa de student. Student politehnist. Dădusem examen la nou înfiinţata secţie Centrale Nucleare Electrice.

Am început studiile 40 de studenţi şi culmea, am terminat în 1972 tot 40, chiar dacă nu aceeaşi.  Realizez acum că am ales o profesiune destul de îngustă. Chiar dacă au fost colegi de ai mei care nu au practicat meseria de inginer nuclearist, unii au fost ingineri termoenergeticieni, cum de fapt este scris pe diploma noastră, extrem de nedrept!

Am început şi viaţa la cămin. Energetica era privilegiată, stăteam în corpul G de lângă Cantina 1 şi Cabinetul Medical din campusului căminelor.
Am stat în anul I la etajul 4 în ultima cameră de pe dreapta culoarului spre duşuri şi toalete. În cameră am stat noi cei trei ploieşteni colegi de liceu, I.L. Caragiale, Puiu Dumitru, Cezar Dragomirescu, eu şi Cezar P. care se ataşase de noi în vremea examenului de admitere (Dumnezeu să-l ierte!). 

Îmi amintesc de faptul că la difuzor ascultam muzică şi odată au pus chiar Europa Liberă să ascultăm topul cu Bad Moon Raising al lui Creedence Clearwater Revival.

Mergeam sâmbăta la dans la Trei Gaură Trei care acum e căminul sportivilor. Era vream când dansam sheik şi twist după Monny, Monny al lui Tommy James and the Shondels, nici nu ştiam cum se scrie exact numele formaţiei, sau după melodiile lui Beatles.
A fost vremea, cred că în acea toamnă, când la Casa Studenţilor  a fost primul concert Phoenix, stăteam la balcon şi credeam că se prăbuşeşte din cauza tropăiturilor entuziaste.

În acelaşi loc era şi cinematica studenţească unde ne prezenta filme Manuela Cernat (pe atunci Gheorghiu). Asta i-a determinat pe unii din prietenii mei să abandoneze Politehnica pentru IATC. Doar doi au reuşit la Operatorie de Film pentru că fuseseră olimpici la Fizică!

Anii de studenţie au fost cei mai frumoşi, acum mi-am desăvârşit personalitatea. am descoperit teatrul cu Gigi Lucaciu, apoi am legat o prietenie trainică cu Valeriu Demetrescu care mi-a revelat muzica la Ateneu şi cu Cornel Stoica, asta mai târziu, în anii mari. Am avut noroc pentru că am aterizat în Bucureştiul care trăia în perioada dezgheţului cultural. Se făceau mari experimente culturale, teatrale, la cinematografe, lunea dimineaţa era momentul premierelor pentru studenţi. Am avut apoi ocazia să văd multe filme care nu erau pe ecrane la Biblioteca Franceză şi la cea Italiană. Au fost ani buni pentru romanul românesc. Am luat un interviu pentru revista Ing a Politehnicii, lui Petru Popescu, starul momentului cu romanul Prins

Totul s-a terminat în iulie 1971, când dictatorul a ajuns în Coreea de Nord şi a prins gustul dictaturii. 
Era vara când făceam practică la IFA şi angajaţii făceau mişto de noile directive care au devenit realităţi triste. Ca primă consecinţă au fost interzise filmele Butch Cassidy şi Sundance Kid şi Adio prietene. În plus discotecile au fost interzise. Toate astea au făcut ca generaţia mea să-şi piardă orice iluzie cu comunismul, deja zdruncinat de invazia sovietică din Cehoslovacia din 21 august 1968. 

Vacanţele le făceam la mare la Costineşti. Aşa am cunoscut prima dată marea în începutul lui iulie 1968. Acum vacanţele la fac la alte mări, dar de câte ori îmi aduc aminte vremurile de atunci mă prinde nostalgia. 

Cursurile la Institutul Politehnic Bucureşti se ţineau în multe locuri din Bucureşti, nu era încă făcut campusul universitar al Politehnicii. Cred că primul curs de Analiză Matematică îl făceam în corpul de pe Ştefan Furtună (azi Muzeul Militar pe strada Mirea Eliade). Umblam peste tot pe 1 Mai (azi Mihalache) în clădirea unde se afla la parter garajul partidului, aveam sală de curs la etajul 3 unde ne îngrămădeam să prindem locuri în băncile din faţă. În această sală înaintea noastră era curs al colegilor din anul III, anul viitorului profesor şi coleg de azi Ilie Prisecaru.
Mai ajungeam şi la localul din Mihail Moxa, clădire veche monumentală, unde în anul II aveam să audiem cursurile excepţionale de Matematici Speciale al lui Şabac. Impresia mea excelentă despre Şabac este împărtăşită şi de alţi caragialişti, profesorul Mircea Petrescu de la Automatică şi profesorul de matematică Gigi Simion, tot de la Politehnică.
Schimbam tramvaie ca să ajungem şi la localurile din Calea Victoriei, două, unul aflat lângă fosta sală a Teatrului Tănase, vis a vis de Academie, şi celălalt local care era aproape de Muzeul Enescu Cantacuzino, unde avem şi poza cu majoritatea colegilor.  

Sâmbătă seara aveam cursul de Desen  în Polizu, unde era şi secretariatul Energeticii dominat de fiorosul Casneti şi a doamnei Brătianu.  
Îmi amintesc asta pentru că obişnuiam să plec spre Ploieşti, acasă după curs. Luam trenul cu naşul şi într-o seară de sâmbătă prin noiembrie probabil  pe acceleratul de Ploieşti Vest era un supracontrol dur. Aşa că de frică, în ultimă instanţă am ieşit pe scara exterioară a unui vagon. Erau încă astfel de vagoane şi m-am bucurat când am văzut flăcările de la Rafinăria Brazi, am ajuns aproape acasă! Când am urcat în vagon la Ploieşti Vest am observat că era şi altcineva pe cealaltă scară a vagonului. De vremea rece m-a salvat fâşul negru achiziţionat atunci. Era bun izolant. M-a prins o ploaie puternică în Ploieşti cu el, ploua afară şi ploua şi înăuntru sudoarea...hahaha, la fel ca la celebrele cămăşi de plastic în care era s-o dau jos la teatru de câtă transpiraţie se acumulase. 

Şi apropo de Desen am luat nota 6 la ambele colocvii care mi-au stricat nota din anul I, Traian Muşat ne-a surprins cum putea să vadă diverse secţiuni prin piese complicate de locomotivă cu abur. Când i-am văzut nota de la Desen, exact ca a mea concluzia era că profesorul de Desen era un tip foarte mediocru, pentru că, cu câteva excepţii toţi am luat notă mică la acest obiect. Cum mediile din anii II şi III mi-au fost stricate de Economie Politică şi de Materialism Dialectic, am luat la ambele 5!

De abia din anul III am început cursuri în noul local din campusul de azi al Politehnicii. 

Recunosc că unii din profesorii din Politehnică m-au dezamăgit. Dar port amintirea doamnei profesoare Kreindler de Analiză Matematică care ne poveste de nivelul studenţilor de la Ecole Politechnique din Paris. L-am avut profesor la Geometrie pe O. Sacter pe care-l ştiam din Gazeta Matematică. Impresie deosebită mi-au mai lăsat profesorii din anii mari de inginerie, profesorul Grecu de Turbine, profesorul Purica de Fizica Reactorilor, cu glumele şi anecdotele privind mari personalităţi ale fizicii şi ingineriei nucleare. 

Am fost repartizat împreună cu alţi 7 colegi de secţie la CSEN, unde toţi, cu excepţia mea au nimerit la Institutul de Tehnologii Nucleare (ITN). Avea sediul încă în Bucureşti la IFA, dar urma să se mute la Piteşti. Eu am nimerit la IFA, dar m-am mutat după trei luni la ITN. Paradoxul că din toţi cei 7, doar eu am rămas în Piteşti. Ceilalţi au plecat spre Bucureşti, sau Cezar Dragomirescu la Cernavodă.
Şi tot în acest octombrie s-au făcut 43 de ani de când m-am stabilit în Piteşti. 

Atunci în octombrie 1967 parcă era o vreme mai plăcută, sau eram eu un pic mai tânăr?

Cum trece vremea!

miercuri, 25 octombrie 2017

Parlamentarii PSD nu vor să mai fie penali, rămân doar tâmpiţi şi ticăloşi!

Pe măsură ce urmăresc scena politică internă mă umplu de mai multă scârbă.

Adunătura care se numeşte coaliţia majoritară PSD ALDE mă pune pe gânduri. Chiar atât de jos a ajuns politica în România? Se pare că sunt optimist, poate fi şi mai rău!

Deci mai nou parlamentarii sunt supăraţi pe preşedinte că i-a făcut penali pe unii care sunt sub ochiul scrutător al justiţiei aşa că vor să legifereze ceva în sensul că este cenzurat acest cuvânt la adresa lor. Rămâne cum am stabilit, sunt doar proşti, aroganţi, agramaţi, ticăloşi şi hoţi!

Dacă ai ocazia să urmăreşti A3 nu poţi să nu constaţi că o jurnalistă a diagnosticat corect politica mai nouă a acestui post. De aici se comandă PSD!
În desfăşurarea este războiul A3 împotriva lui Victor Ponta. Victor Ponta a devenit duşmanul cel mai periculos al PSD şi implicit A3 pentru că el ştie toate dedesubturile acestui partid. Şi mai ales pe escrocul Girimea de Turnu Măgurele. Pentru acest lucru, pe lângă cucuveaua de Dana Grecu a fost mai nou cooptat Codrin Ştefănescu, probabil lider al aripii fascistoide a PSD.

Altă sursă media dezgustătoare este EVZ, purtător de cuvânt prin Dan Andronic a clicii mafiote din jurul lui Traian Băsescu. Interesele acestei grupări sunt convergente cu haita PSD-ALDE.
La ALDE s-a răsturnat căruţa cu proşti, parcă este un magnet al nulităţilor, excelent reprezentate de ex-fotomodelul Călin Popescu Tăriceanu.
Atât a mai rămas din fostul liberal, prezenţa fizică, în rest răspândeşte o duhoare pestilenţială a prostului care nu e prost destul, ci mai este şi fudul. Păi cu  să nu te trăsnească duhoarea când o vedetă pornografică, ajunsă nu ştiu cum pseudo liberal are obrăznicia să o atace pe doamna Turcan şi PNL.

Pe de altă parte EVZ pune titluri diversioniste, opinii ale puşcăriaşului Nicuşor Constantinescu că şi Iohannis ar putea fi implicat penal. Părerea acestui butoi de defecaţii penale a devenit titlu la EVZ. 

De câte ori am ocazia să văd reacţii ale lui Ion Cristoiu comentez imediat. Acest pseudo analist de trei surcele a fost la momentul potrivit imediat după Decembrie 1989.
Având anumite înzestrări jurnalistice s-a privatizat şi din ex-mahăr utecist a devenit un mare jurnalist capitalist, inventator de tabloide de succes. Dar el nu-şi dă seama că trăim în 2017 şi lumea poate deosebi analiza politică de opinii agramate şi anacronice.


Rău mai stăm cu media, dar mult mai rău cu politicienii. 

vineri, 13 octombrie 2017

Circul politic şi circul mediatic

Acesta este contribuţia esenţială a PSD în cele 9 luni de guvernare a României, să facă circ de prost gust. După şedinţa maraton a conducerii PSD din 12 octombrie mi-am dat seama că liderii locali ai PSD sunt congregaţii de gangsteri şi tâlhari puşi pe jefuit România. 
Rezultatul circului de aseară arată cu în pofida tuturor reproşurilor care i s-au făcut lui Tudose, acesta este un om hotărât şi normal. Pentru că semnalele dat de Bruxelles nu au cum să nu afecteze România. Cele două doamne care lucrau strâns cu Comisia UE privind fondurile europene de dezvoltare aflate sub suspiciuni ale justiţiei pe probleme de corupţie erau o piatră de moară. Pentru că unul din cele mai sensibile chestiuni ale UE este corupţia şi dacă există cea mai mică suspiciune în această privinţă oficialii bruxellezi dau semnale foarte puternice. 

Pe internet circulă viral un portret al inginerului, jignitor pentru meseria pe care mi-am ales-o acum 50 de ani. Dar viralul reflectă o realitate care s-a perpetuat până după 1989. 
Meseria care dădea avantaje în sistemul comunist era cea de inginer. Puteai obţine un loc de muncă la oraş, lucru mult mai dificil pentru un medic, sau un profesor. Şi printre absolvenţii de Politehnică s-a strecurat destui indivizi mediocri care au frecat apoi menta în sistemul socialist al economiei. 
Dacă portretul este jignitor pentru mine şi alţi asemenea, el se potriveşte ca o mănuşă pe cei doi lideri ai actualei coaliţii de guvernare, Tăriceanu şi cu Dragnea. Ambii au avut o prestaţie ruşinoasă universitară şi au făcut cariere extrem de mediocre. Chiar dacă Tăriceanu a pătruns în sistemul universitar şi acolo se întâlneau şi mai sunt din păcate nulităţi.

Între imbecilii care colorează actuala conducere a PSD se mai află şi oameni normali şi am înţeles apelul disperat ale unei doamne care face o figură mediatică normală, doamna Ecaterina Andronescu. Ea a fost totuşi un rector onorabil al Universităţii Politehnica Bucureşti. 

Ceea ce se întâmplă cu PSD şi cu acest parazit pseudo liberal numit ALDE este extrem de îngrijorător. Singura concluzie este că în pofida unor miniştri impostori, nepricepuţi şi tembeli economia funcţionează. Asta este avantajul că economia României este cea capitalistă şi statul are o minimă implicare.

Unde statul are cea mai mare responsabilitate este cea privind infrastructura de transport. Aici totul este pus la pământ începând cu minciunile lui Băsescu în domeniu. Este uluitor în ce hal se află această infrastructură dezvoltată extrem de bine la sfârşitul secolului XIX prin eforturile lui Carol I şi a unor ingineri geniali precum Anghel Saligny şi viitorul mare om politic Ionel I C Brătianu, inginer de poduri. Acesta din urmă era capabil să înveţe şi pe Iorga despre măsură. 
Aşa că-l înţeleg de ce este exasperat premierul Tudose de individul care se ocupa de Ministerul Transporturilor cu nume predestinat, Cuc! 

Dar măcar certurile consiglierilor mafioţi ai lui Dragnea au fost confinate în sala de şedinţe a PSD. 

Am avut în schimb reacţiile mediatice pe la toate televiziunile.
Îl ascultam şi mă cruceam de aberaţiile lui CTP de la Digi 24.
Ideea că Iohannis a torpilat şansele PNL la alegerile parlamentare e pur şi simplu năucă. Vina o poartă doamna Gorghiu care a devenit mamă exact cu prilejul alegerilor şi probabil că altele îi erau priorităţile. Alt vinovat este Cioloş care trebuia să se angajeze hotărât de partea acestui partide. A mai fost şi canibalizarea voturilor de promisiunea neonorată numită USR, sprijinit iresponsabil de cam toţi formatorii de opinie intelectuali. Cum poţi sprijini un lider anti carismatic precum Nicuşor Dan, doar că ai nişte probleme cu foşti lideri ai PNL este pentru mine o dilemă. Se simte într-adevăr lipsa unui lider foarte sonor şi flamboaiant precum a fost Crin Antonescu, iar liderul actual Orban este lipsit de posibilitatea exprimării parlamentare. Oricum PNL se munceşte sisific cu molohul prostiei omeneşti care este majoritatea PSD ALDE.

Aşa că lamentaţiile păreriştilor de tipul lui Oreste, individ complet inadecvat dezbaterilor de la Realitatea tv îmi produce silă. Alt părerist pe post de şef la aceeaşi televiziune este şi Cosmin Guşă. Măcar părerile lui despre PSD reflectă o oarecare experienţă cu acest partid. 

Dar cel mai dezgust mi l-a provocat o părticică din dezbaterea de la A3. În pofida oricăror evidenţe mincinoşii de la acest post de televiziune închinat interesului escrocilor şi jefuitorilor României susţineau că Tudose se va supune găştii super penale a PSD conduse de Dragnea. 
Când deschid gura ăştia de la A3 parcă se pune în funcţiune un ventilator cu căcat cum spunea cu dreptate Valeriu Nicolae. 
Probabil că auditorii acestui post sunt supuşi unui flux de droguri politice emise de pastorul cu nume de măcelar, Gâdea. 
Când îi aud pe Mircea Badea şi mai ales pe Ciuvică mi se face scârbă de România. Ciuvică este de fapt expresie parazitismului social. Cum a putut să ajungă acest individ în administrarea României este un mister? De fapt mulţi din echipa lui Emil Constantinescu provoacă adânci dezamăgiri, mai nou inutilul pompos fost şef SIE, Cătălin Harnagea a ajuns în cloaca de imbecili numită ALDE. Ce să mai zicem de fostul prim ministru Ciorbea, culme a degradării şi slugărniciei. 

Această parte a clasei politice de azi te pune pe gânduri.

România funcţionează în pofida acestor nemernici. 



luni, 9 octombrie 2017

Despre ură

Câteva articole recente şi alte întâmplări mi-au reamintit despre ură. Ura împotriva exploatatorilor. Era la modă şi bine reflectată în producţiile aşa zis literare ale epocii începutului anilor 50. 

Am mai prins ceva prin bucăţile din cărţile de literatură română sau citire scoase din romanele lui Petru Dumitriu, persoană devenită  non grata în manual. Era ceva despre nişte sabotori, lucru atât de anacronic, dar pe care îi căuta cu obstinaţie securistul de la Institut încă pe la începutul anilor 70. Nu aflase că sabotorii juneţii sale, care or fi fost, erau demult trecuţi la cei drepţi cu ajutorul propriei instituţii. 

Am crescut într-o familie săracă, doar tata avea serviciu, cei din partea tatei erau săraci, într-o zonă săracă din zona Slănic Prahova. Cei din parte maternă, din Avrigul sibian erau mai închegaţi precum toţi cei din zonă, fără a avea decât puţin pământ, însă erau gospodari, creşteau animale. Nici la Alunis nu erau boieri, moşieri, nici la Avrig. Probabil că ceva de tipul chiabur în Avrig, că la Aluniş nu era cum, pe dealurile răpănoase, bune doar pentru capre. Deci nu a existat ură de clasă în casa noastră, nici cea interetnică. Ai mei şi noi copii am avut buni prieteni în copilărie, vecini evrei, tata era prieten cu un croitor evreu, erau din aceeaşi categorie de muncitori manuali. Încasa noastră nu s-a discutat despre antisemitism. În Ardeal, nici nu se punea problema cu saşii, politicoşi şi vorbind româneşte cu ceilalţi români.

Este adevărat că doar prin manuale să mai găseşti la finalul lui 50 şi începutul anilor 60 ceva cu exploatarea omului. Era în schimb mult cu partidul.
Cam toţi exploatatorii sfârşiseră prin puşcării, printre colegii mei, cred că erau ceva cu părinţi mai răsăriţi, medici, sau ingineri, dar de unde să faci paradă de avut în acea vreme?
Dacă am urât pe cineva am urât un coleg, un derbedeu care a fost făcut înaintea mea pionier, pe motiv că mă-sa era mahăriţă la sindicate. Dar am învăţat bine, am fost premiant, ajunsesem pe bază de origine sănătoasă preşedinte de unitate, şeful pionierilor din scoală, şi făcut devreme utemist.

Cu vârsta şi în carieră am devenit tot mai pornit împotriva sistemului comunist, de fapt un amestec detestabil de naţionalism comunism cu iz legionar şi antisemit ascuns, care cultiva impostura şi dosarul de cadre. Al meu a fost pătat, dar nu am invidiat colegii care au plecat al burse în Occident. Aveam compensaţie doar Europa Liberă şi lectura, că se traduceau multe cărţi de istorie pe vremea aia. 


Culmea că ura a revenit după 1990. Ura împotriva exploatatorilor la începuturile lui 90, mineriadele îndreptate împotriva celor care nu gândeau ca FSN-ul.  Exact cei care au cultivat ura împotriva burghezo moşierilor sunt astăzi ciocoii ticăloşi car au acaparat teritoriul ţării, au jefuit economia şi se plâng că acum sunt hăituiţi de justiţie. 

O altă latură a urii este xenofobia, ura împotriva ungurilor, a bozgorilor care vor Ardealul, pe care o întreţin şi slugile maghiare de la noi ale bossului Viktor Orban de la Budapesta. 

Dar ura cea mai mare este cultivată de islamici împotriva Occidentului, asezonată cu acte teroriste de cea mai mare ticăloşie prin Europa şi alte părţi. 
Reversul este ura faţă de emigranţi, în ei sunt văzuţi posibili terorişti. Din păcate nici comunităţile musulmane din Occident nu fac mare lucru pentru a stârpi terorismul. Pentru că din acest motiv ura se răsfrânge şi asupra lor a majorităţii musulmanilor normali. 

O altă ură ciudată se dezvoltă în America, pasiunea pe statuile confederaţilor din Războiul de secesiune! Ele trebuie dărâmate şi acţiunile aste de tip corectitudinii politice, care este o imbecilitate, cu reflexele contrare ale extremismului superiorităţii şi supremaţiei albilor. Este absolut un non sens să te răzbuni pe statui, să declari pe Washington şi ceilalţi părinţi ai naţiuni americane doar nişte aroganţi stăpâni de sclavi. Toate astea fac parte din istoria Americii şi experienţele astea au făcut America mare!


Ura de orice tip nu are rezultat decât învrăjbirea, afectarea fizică a celor care militează, sau chiar moarte unor victime nevinovate.

duminică, 1 octombrie 2017

Al XVII-lea Simpozion Internaţional despre "Experimentul Piteşti -Reeducare prin tortură" PERT Piteşti, 29sept-1 oct 2017

Cu Mircea Cojocariu deţinut în Experimentul Piteşti
Ca de fiecare dată aştept acest eveniment care are loc anual la sfârşitul lunii septembrie. Este iniţiativa şi opera profesorului Ilie Popa, fostul meu coleg de serviciu, automatist de meserie.
Văd că a mai apărut un eveniment asemănător astă vară din iniţiativa lui Alin Mureşan de la IICCMER şi asta nu este decât bine, că sunt oameni preocupaţi de istoria recentă, istoria cruntă a puşcăriei comuniste, focalizat pe experimentul de reeducare de la Piteşti 1949-1952.

Deschiderea a avut loc la sala de şedinţe a Primăriei Piteşti, unde s-a citit printre altele mesajul preşedintelui Emil Constantinescu, care s-a implicat în acest eveniment. Ca de obicei la această conferinţă sunt o mulţime de invitaţi din teritoriile din vecinătatea României, în special din Basarabia şi din Bucovina de Nord dar şi din Transnistria unde la Tiraspol funcţionează liceul Lucian Blaga.

Conferinţa propriu zisă s-a desfăşurat ca de obicei la Muzeul Judeţean. 
Prezidiul cu Ilie Popa
Eu am fost interesat în special de prezentările privind suferinţele celor aflaţi în puşcării, martorii experimentului de la Piteşti.
Sunt interesante şi relatările privind prigoana românilor din Basarabia şi Bucovina de Nord şi exilul lor în Siberia.

Sunt din ce în ce mai puţini cei care au fost subiectul acestui experiment sinistru de aşa zisă reeducare de la Piteşti. Dobrogeanul George Cuşa nu a putut fi prezent, fiind de 91 de ani şi bolnav. A fost prezent doar Mircea Cojocariu, un om extrem de volubil şi agitat pentru vârsta de 92 de ani. 
Sorin Ilieşiu despre martorii Reeducării
Un lucru extrem de important şi deosebit îl face Sorin Ilieşiu care a înregistrat peste 400 de ore cu martori ai experimentului Piteşti.
Am înţeles că supravieţuitori au mărturisit că lucrul care i-a ţinut în viaţă a fost credinţa în Dumnezeu! După mărturia unui fost deţinut era un alt camarad care a refuzat să fie reeducat şi pentru asta a fost bătut de ceilalţi, iar pentru că martorul nu a dat cu convingere cu picioarele în cel torturat, a fost luat la bătaie de ceilalţi deţinuţi.

Cu mare plăcere ţin să subliniez că a fost amintită acţiunea fostului meu coleg de clasă Dan Călinescu din Canada care a înfiinţat un site privind Experimentul Piteşti unde sunt postate aceste mărturii şi alte activităţi legate de istoria comunismului.

Au fost evocaţi şi cei care au participat în războiul anti-sovietic, dezastrul de la Stalingrad şi alte momente ale celui de-al Doilea Război Mondial.
Mircea Stănescu despre Aurelian Pană
Am înţeles elogiile pe care basarabeni le fac memoriei mareşalului Antonescu, care a eliberat în 1941 Basarabia. 
Au fost manifestări de naţionalism şi patriotism pentru că este normal la această manifestare. S-au recitat poezii ale lui Radu Gyr şi s-au făcut evocări literare legate de represiunea comunistă. 
Dinu Grigorescu şi Mircea Stănescu
Ce nu am înţeles a fost o luare de cuvânt a unui expatriat care priveşte România ca şi cum s-ar afla încă sub teroarea comunistă, care a avut accente inclusiv anti-americane! Ori asta este ca un scuipat pe memoria martirilor din puşcării a căror singură speranţă era venirea americanilor.
Îmi reamintesc cu pregnanţă un episod din Gherla lui Goma de la Europa Liberă, în care acesta descrie ironic cum visau deţinuţi din Gherla că o să-i elibereze americani, or să coboare pe Dunăre până la gurile Tisei cu vapoarele, or să urce pe Tisa până la vărsarea Someşului şi apoi or să urce pe Someş până la Gherla şi o să-i scoată din puşcărie. 

O altă luare de cuvânt la fel de ciudată, dacă nu imbecilă a fost a unuia care lăuda pe marii eroi şi patrioţi ai neamului, mareşalul Antonescu, Zelea Codreanu şi Ceauşescu că şi el a fost patriot! Noroc că cineva a replicat că nu pot fi eroi criminalii. Resimt aici un amestec de naţional comunism care rimează bine cui neo-legionarismul.

Am urmărit cu atenţie relatări despre rezistenţa din Dobrogea, despre omul politic Aurelian Pană, mort în puşcăriile comuniste şi alte contribuţii ale unor cercetători şi istorici ai fenomenelor de rezistenţă anti comunistă.

Extrem de reconfortantă a fost luarea de cuvânt a lui Dinu Grigorescu, al cărui tată a fost colaborator al lui Maniu, care este scriitor şi dramaturg şi care a spus că România este în situaţia cea mai favorabilă fiind în UE şi NATO şi aliata Americii!


Ar fi bine dacă relatările despre faţa hâda a represiunii comuniste ar fi reluată şi în cărţile de istorie ale tinerilor de azi.

luni, 25 septembrie 2017

De ce minte Dragnea

Mă bucur că şi Andrei Pleşu ajuns la opinia mea că Liviu Dragnea aduce cu un frizer, el i-a găsit şi nume, nemuritorul Nae Girimea!

Întâmplarea face că acum doi ani amicul meu de pescuit Ilie P. m-a luat de pe Gârla lui Iancu de lângă lacul Suhaia să mă ducă pe malul Dunării, exact la Seaca unde se află domeniul insulei Belina. Habar n-aveam că aşa se cheamă. Noi am trecut pe lângă nişte amenajări piscicole înconjurate de garduri, unde am aflat că-i moşia lui Dragnea după spusele unui pescar care ştia bine zona. Deci pe Belina nu se poate pescui c[-i proprietate privată, a lui Dragnea, nu cum a minţit ca un porc aseară la A3!

Cazul Belina este un caz clasic în scoaterea din averea statului a unor terenuri şi proprietăţi şi trecerea în proprietate privată.
Aşa cum prens Pol a vrut să pună mâna pe terenurile foste ferme regale de la Băneasa, care erau proprietatea statului dată în administrare Casei Regale, pentru nevoile acesteia. 
Şi câte hoţii din astea mai sunt în România? Nenumărate! 
Restitutio in integrum s-a transformat prin malversaţiile liberale, pedeliste şi pesediste în jaful ţării. Acum se vaită Dragnea şi acoliţii lui, dar şi ceilalţi n-au fost mai breji.

Cel mai tare îl doare pe Dragnea nu hoţia, ci faptul că eliminarea din guvern a doamnei Shaideh îi îngreunează şantajul cu fondurile locale pe care le dădea pe sprânceană această doamnă. Şi dacă ajunge un om care nu îi mai e aşa devotat, poate pune Tudose un om al lui şi partidul nu-l mai controlează acest Nae Girimea de Turnu Măgurele. 

Ameninţările isterice ale lui Codrin Ştefănescu şi zbieretele lui Tăriceanu pot aduce cu luptele politice din vremea lui Caragiale, dar atunci dacă personajele lui erau dintre românii mai puţin oneşti, miniştrii şi acoliţii lui Dragnea sunt însă ca nişte tâlhari la drumul mare sau proşti periculoşi şi cu idei precum ministrul genunche Pop. 

Problema lui Dragnea este că funia se apropie de par. Oricât l-am blama pe Victor Ponta pentru aroganţa de copil răzgâiat, comparaţia cu Liviu Dragnea îl avantajează. 

Destui şi din media onestă, din care exclud slugile de la televiziunile penalilor spun că guvernarea Dragnea este a prostiei active generalizate. 

Este şi un moment la care electoratul românesc trebuie să reflecteze când bagă votul în urnă. Promisiunile făcute de impostori şi incapabili pot să conducă la dezastre. Măririle de pensii şi salarii din zona de stat sunt făcute pe munca şi truda celor din economia privată şi asta nu este bine.
Trebuiau crescute salariile la medici şi profesori, dar la administraţia de stat nu produc niciun beneficiu, or să fie funcţionari proşti şi aroganţi cu salarii mai mari, atât!

Ne uităm la alegerile de ieri din Germania şi răsuflăm uşuraţi, Mutti Merkel este pe cale să mai obţină un mandat de cancelar. 
Chiar dacă AfD a intrat în Parlament ca a treia forţă. Avertismentul lui Franz Josef Strauss că nu trebuie descoperită extrema dreaptă s-a materializat. Dar şi din motive speciale, AfD este o forţă politică din Est, extrema stângă se întâlneşte cu cea dreaptă. Frustrările esticilor au generat această mişcare politică, care a dispărut în 1945. Comunismul a năşit din plin aceste frustrări care dau în clocot acum.

Paradoxal, acum când şeful statului german, Cancelara Merkel este tot din Est!

vineri, 22 septembrie 2017

Gaspar Miklos Tamas faţă cu români şi unguri

Gaspar Miklos Tamas este un ungur născut în Ardeal, la Cluj, expulzat în Ungaria la sfârşitul anilor 70 pentru dizidenţă. Acelaşi statut de dizident l-a avut şi în Ungaria gulas comunismului. 
Este interesant că după 1990 când a fost parlamentar maghiar la Budapesta pentru patru ani a devenit un critic al politicilor conservator-liberale din poziţii apropiate de stânga. Este o voce extrem de interesantă, a intrat în polemică şi cu grupul intelectual român cu orientări de dreapta format de Pleşu, Liiceanu, Patapievici. Opiniile sale au fost întotdeauna extrem de interesant. Este unul din modelele de dialog maghiaro-român, o punte între aceste naţiuni. 
Pe deasupra este un om extrem de inteligent, a predat la universităţi occidentale şi americane, are cărţi publicate în limba româna ca şi articole. 

Aşa că am urmărit cu interes maxim videoclipul înregistrat de Simion Buia la Cluj. 

http://www.observatorcultural.ro/media/tamas-gaspar-miklos-dialog-cu-simion-buia/

Opiniile sale şi descrierea realităţilor maghiare par şocante, dacă nu ar fi adevărate. 
Aici se vede că impunerea MCV şi ţărilor intrate în UE înaintea noastră în 2004 ar fi fost benefică!

În prezent Ungaria se prezintă ca un stat capturat de Viktor Orban şi acoliţii lui, cam la modul în care se afla România în perioada 2001-2004 sub guvernul Adrian Năstase. Presa de opoziţie a dispărut au rămas puţine ziare care critică puterea, la fel şi televiziuni. Economia este în recul, dar ungurii trăiesc încă destul de confortabil, cu toate GMT spune că nu prea este nicio deosebire între Budapesta şi Bucureşti, Ungaria a luat-o în jos, iar România  a crescut. Nivelul de trai din Budapesta este de cinci ori mai scăzut comparativ cu Viena de exemplu. Acoliţii lui au parazitat economia, cu spune GMT au renaţionalizat-o şi vândut-o oamenilor lui Orban.

Ungaria se confruntă cu un electorat pasiv, opoziţia este doar 30% în parlament şi Orban îşi trece toate legile cum vrea el. Cel mai grav că nici societatea civilă nu se coagulează să se opună bunul plac al lui Viktor Orban. Există teamă, toţi intelectualii opozanţi au fost neutralizaţi şi tinerii şi cei care i se opun emigrează. 

Ungurii l-au pierdut pe Dumnezeu, faţă de români par că sunt ateişti nu se mai închină în faţa bisericilor. 

Cea mai interesantă chestiune este legată de relaţia cu românii. La Budapesta interesul pentru maghiarii din Transilvania este scăzut. Acum inamicii Ungariei sunt Angela Merkel şi Ungaria şi opinia este cvasiunanimă. Aceeaşi atitudine este şi faţă de UE. Pe de altă parte românii din mediul intelectualii, tinerii din Ardeal şi în special din Cluj au o atitudine mult mai relaxată faţă de maghiari, încrâncenările au scăzut. Deci este o tendinţă spre normalitate. Chiar dacă GMT consideră că rectorul UBB, Ioan Aurel Pop este şovin.

Atunci cum se întâmplă că pe mail şi pe Facebook văd tot felul de lucruri menite să încrânceneze relaţiile româno-maghiare? Cum a apărut videoclipul ăla cu o unguroaică care nu ştia româneşte? De ce acum scandalul cu Liceul Teologic Catolic Maghiar din Târgu Mureş? În consens politicienii şi liderii comunităţii maghiare din România pun gaz pe foc pentru a înăspri aceste relaţii.

GMT nu dă explicaţii,dar eu am o bănuială!

Cred că România, românii, ca şi maghiarii din Ardeal sunt acum ţinta unei campanii de intoxicare, care convine de minune lui Viktor Orban în vederea alegerilor parlamentare. Şi de această campanie nu este străină nici vecina de la Est. Asta explică şi atitudinile liderilor maghiari din România. 

Am văzut şi atitudinea cam isterică a lui Dungaciu faţă de această situaţie, care îndeamnă la riposte hotărâte. Eu însă cred că România  trebuie să aibă o atitudine activă în politica internaţională, precum în perioada interbelică, care contracara pe toţi revizioniştii din vecinătate. Numai ascensiunea fascismului şi hitlerismului au slăbit poziţia României.  Astăzi situaţia este complet schimbată, cam cum era după Primul Război Mondial şi noi dacă suntem inteligenţi putem profita de ea. 


După cum ne declară GMT Ungaria nici nu mai este interesată de miza Ardealului şi noi ar trebui să lăsăm înfoielile naţionaliste şi să ne comportăm ca nişte patrioţi inteligenţi. 


miercuri, 20 septembrie 2017

Războaiele după Cel de-al Doilea Război Mondial

După vizionarea primei părţi a documentarului The Vietnam War mi-am pus întrebarea de ce au izbucnit aceste războaie după marea catastrofă care a fost Cel De-al Doilea Război Mondial? În intervalul de 5 decenii până la sfârşitul secolului aiu avut trei confruntări militare în Asia. Ele pot fi puse pe seama confruntării ideologice dintre SUA şi URSS. Se numea Războiul Rece, dar în Asia a fost cald!

Prima confruntare militară a fost cea din Coreea. Kim Ir Sen a invadat Coreea de Sud în 1950. SUA a ripostat şi  sub umbrela ONU a declanşat riposta militară sub conducerea faimosului general McArthur. A fost un război de confruntare ideologică cu foarte multe victime şi distrugeri. Nord coreeni au fost respinşi până la graniţa chineză, dar au intervenit chinezii şi războiul s-a încheiat în 1954 prin armistiţiul de la Panmunjon, pe paralela 37. Coreea de Sud a cunoscut o dezvoltare fantastică, devenind o mare putere industrială şi economică. Coreea de Nord a rămas o ţară subdezvoltată sub conducerea dinastiei Kim, unde s-a cultivat în primă instanţă cultul conducătorului, iar acum nepotul descreierat mizează pe armele nucleare.
Aceeaşi confruntare ideologică între Est şi Vest s-a petrecut în Vietnam, SUA încercând să blocheze extinderea comunismului. Au ratat, au murit 58000 de americani şi războiul a fost pierdut. Paradoxul este că după 1990, conducerea comunistă vietnameză a adoptat pragmatismul chinez şi-a reluat relaţiile cu SUA şi este unul din tigrii industriali ai Asiei.

Ultima confruntare ideologică a fost Invazia sovietică a Afganistanului. De fapt a fost Vietnamul comunismului sovietic. Pierderile de populaţie au fost imense la nivelul ţării, luptătorii mujahedini au fost înarmaţi de americani şi au provocat pierderi imense Armatei Roşii. Şi sovieticii s-au retras ruşinos din Afganistan.

Ultimul mare război al secolului XX s-a petrecut în Europa pe teritoriul fostei Iugoslavii. Iugoslavia la prăbuşirea comunismului în 1989 părea cea mai pregătită să intre în componenţa Uniunii Europene. Iugoslavia s-a manifestat complet independent în ansamblul ţărilor comuniste condusă cu mână de fier de Tito. Tito a reuşit să menţină unitatea iugoslavă, dar nu a reuşit să creeze o naţiune iugoslavă. Deşi etnic sud slavii nu sunt în niciun fel deosebiţi, ei au în comun limba sârbo croată vorbită cu nuanţe pe tot teritoriul iugoslav. Dar ce-i desparte pe iugoslavi este religia!

Slovenii au fost parte a Imperiului Habsburgic şi nu au avut niciodată un stat naţional, croaţii au avut un regat care a fost alipit Ungariei prin secolul al XII-lea. Ei împărtăşeau împreună religia catolică ca extremitate sud estică a Imperiului Carolingian din secolul al IX-lea.

Pe de altă parte sârbii au fost sub influenţa Imperiului Bizantin, formând un puternic ţarat în secolele XIII-XIV, care a fost învins de otomani şi a căzut sub stăpânirea turcească timp de 5 secole. Aceeaşi soartă au avut-o slavii din Macedonia, care mai au şi dilema dacă sunt sârbi sau bulgari. Pe malul Adriaticii s-a format un mic regat în munţii Muntenegrului care au fost la rândul lor ocupat de turci. Cea mai importanta consecinţă a ocupaţiei turceşti a fost schimbarea religiei în Bosnia unde majoritate a trecut la Islam. 
Războiul iugoslav a fost în fapt un război religios! 
Dar a existat şi nebunia naţionalismului sârb a lui Miloşevici şi reacţia naţionalistă a Croaţiei lui Tudjman. 
Serbia Mare imaginată de Miloşevici a fost un fiasco total. El visa o Serbie cu bucăţi din Croaţia şi Bosnia, cât despre Muntenegru şi Macedonia le considera normal ca fiind sârbe. Consecinţa nebuniei naţionaliste sârba s-a soldat cu pierderea provinciei autonome Kossovo, leagănul statului sârb dar demografic albaneză. Este cadoul otrăvit al lui Tito pentru sârbi.

Afganistanul a lăsat o moştenire sinistră, resurecţia islamismului radical. În Afganistan au venit fanatici din toată lumea islamică, Pakistanul a cultivat acest radicalism şi în Pakistan au proliferat madrassa şcoli islamice wahabite di Arabia Saudită care cultivau un islamism fanatic şi auster şi ura faţă de necredincioşi în special americani. Unul din personajele care au ajuns să fie vârf de lance a acestei mişcări a islamismului fanatic a fost Osama Bin Laden şi gruparea sa Al Quaida. Madrassa au crescut din orfanii afgani pe talibani, acei fanatici islamişti care au ucis pe toţi liderii mujahedini ai luptei antisovietice şi au pus stăpânire pe Afganistan şi au instaurat un regim dur şi complet medieval. Ei erau şi gazdele lui Bin Laden. Acesta a declanşat în 2001 războiul terorist al secolului XXI prin distrugerea Turnurilor Gemene din New York. 

Ca reacţie la acest act terorist George Walker Bush, preşedintele SUA, sprijinit şi sfătuit de premierul britanic Tony Blair a declanşat Războiul împotriva terorii invadând Afganistanul. Regimul taliban s-a prăbuşit dar rezistenţa talibană obligă menţinerea trupelor alianţei NATO de 16 ani acolo. 
Continuare a acestui război împotriva terorismului a fost invazia Irakului în 2003. Saddam Hussein, dictatorul Irakului era un individ pus pe război. A dus un război de uzură cu vecinul Iran, a invadat Kuweitul, dar Bush tatăl s-a rezumat la anihilarea armatei irakiene fără a ocupa Irakul. 

Invazia Irakului a declanşat războaie tribale în această ţară, între majoritatea şiită oprimată de Sadam şi minoritatea sunită. 
Această răzbunare a geografiei coloniale din Orientul Mijlociu a determinat Războiul din Siria, unde dictatorul alawit Assad de nuanţă şiită oprimă majoritatea sunită. 

Profitând de acest haos din Irak şi Siria a apărut în ISIS statul Islamic care a cultivat terorismul în toată lumea cu consecinţe foarte neplăcute în toată Europa. faţă de terorismul palestinian, aceşti noi terorişti sunt atât de fanatizaţi că sunt hotărâţi să moară omorând la nimereală. 
Toţi experţii şi învăţaţii islamici spun că acest Islam radical şi descreierat are foarte puţină legătură cu preceptele Islamului. 


Ultima confruntare care se profilează este ameninţarea nucleară a lui Kim Jon un din Coreea de Nord. Chinezii şi ruşii au cultivat cu iresponsabilitate acest dictator, furnizându-i tehnologia pentru bombe nucleare şi rachete balistice. Dacă terorismul acţionează pe o suprafaţă mare, dar izolat, un război în care se foloseşte argumentul armelor nucleare este de neconceput.