vineri, 25 august 2017

Televiziuni de ştiri

Pe la începutul anilor 2000 un întreprinzător a fondat prima televiziune de ştiri, Realitatea tv. Succesul a fost instantaneu, această nişă fiind goală. De atunci au conştientizat şi cei de la Antena şi au inventat şi ei Antena 3. Şi aşa piaţa televiziunii de ştiri a crescut sunt acum, în afară de cele menţionate, B1 tv, Digi 24 şi ultima România tv. Zilele trecute ne spune  că la izbucnirea tragediei de la Barcelona la televiziunea România tv continua netulburată acţiunea de propagandă anti Iohannis şi nu dădea Breaking news - ştiri de ultimă oră. 
De fapt de utilitatea acestui tip de televiziune şi-au dat seama patronii media din România şi le folosesc pe post de grenadă mediatică caresă servească propriile interese. 

Dacă Antena 3 face propagandă conformă cu interesele lui Dan Voiculescu, ieşit recent din puşcărie atacând din toate direcţiile justiţia şi în special pe şefa DNA. La fel dar parcă mai grosier, neruşinat şi murdar se comportă România tv. Este într-adevăr un amestec de senzaţionalism tip televiziunile lui Dan Diaconescu împletite cu interesele fugarului patron mafiot Ghiţă. Interesant că această televiziune care îl ataca pe Băsescu, s-a reorientat şi pe lângă B1tv televiziunea de casă a ex preşedintelui acum Băsescu se simte ca peştele în apă în această televiziune care cultivă minciuna grosieră, sau pe limba lui Trump fake news

Singura televiziune de ştiri care încearcă să facă televiziune cu standarde profesionale este Digi24 împreună cu Cosmin Prelipceanu, dar nici ei nu sunt scutiţi de derapaje când vin interesele propriului patron. 

Sunt atât de scârbit de aceste televiziuni că prefer să urmăresc site-urile de ştiri, chiar dacă aroganţa, parti pris-urile cu puterea şi nesimţirea unui Nistorescu cu al său Cotidianul.ro mă scot din sărite.

Realitatea tv este prizoniera umorilor de moment ale lui Rareş Bogdan care câteodată deraiază îngrozitor, mai ales când apelează la pseudo jurnalişti. Ultimul angajat şi acolit imbecil adus aici de patronul şi comentatorul politic Guşă este clujeanul Hoandră care se extaziază la opiniile patronului Guşă şi se îmbracă absolut neadecvat, apărea în espadrile de cârpă şi pantofi fără ciorapi când are invitaţi îmbrăcaţi formal în costum. Ultima ispravă a acestuia a fost invitarea unsurosului Bogdan Chireac aseară la comentarea vizitei lui Macron. El se trezise avocatul Ungariei şi Poloniei, care-şi apără interesele naţionale. Interese naţionale confundate cu puterea politică de a influenţa justiţia şi a nu mai pedepsi pe hoţii îmbogăţiţi din politică prin jefuirea ţării, cum a fost tentativa lui Tudorel Toader. Probabil că sicofanţii de la A3 au sărit în sus de bucurie?

În fine am urmărit şi aberaţiile Alinei Mungiu care, în afară de a-şi pune în valoare relaţiile ei externe nu mai are pic de coerenţă în analizele politice. Acuză inclusiv pe Iohannis că şi-a aranjat prin avocat afacerile. Păi cum? Să piardă procesul?

Vizita lui Macron a primit acoperirea mediatică care se cuvenea unui din liderii europeni în ascensiune. Sunt încă lucruri neclare în agenda sa şi Iohannis s-a arătat mai rezervat.


Încă mulţi de pe la aceste televiziuni au impresia că pot păcăli şi imbeciliza poporul, dar realităţile politică şi socială îi contrazic. 

3 comentarii:

  1. Din pacate eu am ajuns la concluzia ca televiziunile tin doar oamenii de vorba si mafia isi face de cap. Eu ma uit mai ales la Realitatea TV si Digi24,unde ei fac decat sa ne spuna ce ne place noua, dar nimeni nu-i ami baga in seama. Adica sa vezi PUZDERIE de acuzatii de coruptie si afaceri murdare in defavoarea tarii, la scara mega si sa ii lasi pe jurnalisti sa macane acolo fara sa iasa nici-un fel de scandal, inseamna clar ca aceasta e o metoda geniala de a trage de timp si a anestezia masele prin PREA MULTA INFORMATIE care le place, dara fara efect !!!! E greu sa mai crezi ca mizeria morala a politicienilor va fi eradicata vreodata. Daca macar se va porni de la un moment T0, OK, unii s-au imbogatit pe nedrept, ii acceptam asa, dar haideti cu totii sa facem o analiza la sange a situatiei si sa luam masuri drastice si corecte de redresare a economiei...Asa cum se prezinta lucrurile, mai degraba iti vine sa crezi ca se stie ca va fi razboi si de-asta nu se fac autostrazi sau alte constructii mari, de-asta nu se intreprind lucruri imbucuratoare, pentru ca viitorul e sumbru si mafia s-a pus la adapost averile, iar masele trebuie sa se mai imputineze...PSD vrea sa aserveasca tara Rusiei, nu are interes sa miste un deget pentru a da satisfactie proiectului EU...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - Super teoria conspiratiei: "PSD vrea sa aserveasca tara Rusiei, nu are interes sa miste un deget pentru a da satisfactie proiectului EU..."
      - Superfantezie: "sa luam masuri drastice si corecte de redresare a economiei..."

      Ștergere
    2. Chestia cu " aservirea tarii Rusiei" mi se pare o manipulare mizerabila. Numai cine nu traieste pe aici nu vede mizeria de sub pres. Sau indoctrinare de tip Realitatea TV si Digi 24. In rest, vorbe despre democratie, lupta anticoruptie, sosele, cai ferate, economie productiva(care???), deci bla,bla,bla uri pe care nimeni nu le rezolva responsabil(sau nu e lasat).

      Ștergere