sâmbătă, 25 noiembrie 2017

jurnal de actualităţi diverse

Încep cu o impresie cinefilă:

The Punisher

Tocmai am terminat de vizionat serialul The Punisher - aproximativ Răzbunătorul. Era cotat cu peste 9 din 10 în IMDB. Adevărul că debutul primelor episoade îţi frisoane. Nu ştiu cum se face dar cei mai buni realizatori de thriller şi pe ecrane şi romane de acţiune sunt scrise de englezi. Şi acest film are scenarist pe Steve Lightfoot care a mai scris şi scenariul serialului Narcos şi altele.

În această ediţie ne este prezentat Frank Castle (Jon Bernthal), fost militar în trupele speciale care a avut misiuni coordonate de CIA în Afganistan. Din cauza unei acţiuni în care sunt prinşi într-o ambuscadă are un conflict cu Rowlins şeful de la CIA căruia îi răneşte un  ochi. De fapt ear un întreg lanţa de corupţie pentru că şeful CIA împreună cu câţiva acoliţi făceau trafic cu heroină adusă în sicriele militarlor moprţi în Afganistan. Drept răzbunare aceşti indivizi îi ucid soţia şi cei doi copii. Plin de răzbunare Castle devine un fel de răzbunător omorând crimnali din New York. Este prins şi închis, evadează şi în schimbul de focuri ucis. Trupul nu i-a fost descoperit pentru că acesta supravieţuieşte. Liebermann (Ebon Moss Bachrach), un analist NSA interceptează un videoclip filmat de unul din forţele speciale în care un poliţist afgan este ucis de americani pentru că aflase de traficul de droguri. Cel pus să-l execute era chiar Frank Castle! Liebermann se ascunde şi el dându-se mort, de frica răzbunării corupţilor din CIA şi Homeland Security. El trimite un CD cu execuţia poliţistului afgan unei agente, Madani de la Homeland de origine persană care ştia şi pashtun şi ăţi dă seama de conspiraţie. În acelaşi timp Liebermann dă şi de Castle care era ascuns şi împreună organizează răzbunarea lui Castle. 

Serialul NETFLIX, având 13 episoade începe să se întindă ca orice serial şi mijlocul trenează. Finalul este de o duritate ieşită din comun. 

Îl recomand pentru cei amatori de seriale de acţiune. 

Aţi auzit de Roy Moore?

Dacă n-aţi auzit nu aveţi nimic de pierdut. Este un candidat republican la postul de senator din Alabama şi un suporter necondiţionat al lui Trump, printre cei care erau acoliţii lui Steve Bannon, şeful campaniei lui Trump. Este un creştin fundamentalist şi opiniile sale îţi fac părul măciucă. Ei bine, şi #meetoo este bun la ceva! Marele puritan a fost dat în gât de nişte femei care erau copile de 14-16 ani când acesta avea 30 de ani şi îl acuză acum de abuzuri sexuale şi pedofilie. Conducerea GOP (republicanii s-au dezis de el şi se pare că va avea probleme pentru că sexual harrassement este un cartof fierbinte în SUA. Autoarea articolului din TIME se întreabă dacă votanţii tip Trump nu-l vor vota totuşi, în  pofida acestor acuzaţii, cum au făcut şi cu Trump care are o istorie de hărţuiri sexuale. 

Pe acest subiect m-am certat şi cu amicul I. care este necondiţionat de partea lui Trump şi care ştia el mai bine că revelaţiile acestea nu au niciun impact asupra lui Moore. 

A murit Stela Popescu

Constat cu durere că încă o actriţă din pleiada de aur a teatrului şi filmului românesc s-a dus. O ţin minte dintr-un monolog de pe la începutul anilor 60 la radio când se plângea că să ajungă bătrână şi nu va fi lăsată să joace. Scheciurile ei cu alţi mari actori era plăcerea Revelioanelor din anii 70. Era diintre dri care ne ţineu treji în acea noapte. 

A fost o frumuseţe în tinereţe îmi aduc aminte ce picioare perfecte avea.
Lumea o plânge, dar sunt şi voci care strică atmosfera. 
Nu mă mir că  Radu Banciu, un imbecil arogant care a debitat idioţenii, mă surprinde însă mai mult că expertul în toate de la tv, calificat la locul de muncă în critica de film spune despre ceastă mare actriţă că a jucat în filme proaste. Că majoritatea filmelor din epoca comunistă erau false pentru că minţeau cu neruşinare, că prezentau o deformare a realităţii cu primi secretari geniali şi muncitori care sparg normele ca lopata mare cât inima lui Stalin pe care o mânuia Stahanov, cu aplicaţie locală. Dar aceste înscenări erau înnobilate de aceşti actori extraordinari care ne-au bucurat copilăria şi tinereţea. 

Alina şi România Curată

Alina Mungiu Pippidi continua să bată câmpii folosind sondaje care nu sunt sigur că mai au relevanţă. 
I-am scris o replică pe România Curată şi nu mi-a apărut ca neconvenabilă ălora de acolo. I-am reproşat că ne băgat pe gât USR care acum s-a fâsâit şi parcă asta o bucură. De fapt Alina Mungiu şi în siaj Liiceanu and Co au o atitudine extrem de critică la adresa PNL , singura forţă politică de centru dreapta care se opune mareei pesediste. Nu că PNL ar fi o rezervaţie de îngeri, dar astea sunt semnale extrem de pernicioase dat electoratului care devine confuz şi depune armele îndemnând la absenteism electoral în lipsa acestei alternative. Ori PNL a fost extrem de activ în Parlament şi manifestaţia cu prilejul moţiunii de cenzură demonstrează asta. Problema este că această clasă politică este sub orice aşteptări, ascensiunea frizerului Dragnea arătând falimentul PSD şi în mare parte a clasei politice. Dar faptul că PSD a devenit un partid cu tendinţe autoritarist iliberale, de fapt o copie a PDL în vremea lui Băsescu Boc nu mă miră de loc.

Jurnaliştii acuză că PNL nu face nimic, dar genul ăsta de politici l-a practicat şi PDL când avea majoritatea aia fragile care trecea ca tăvălugul peste opoziţie. 

Continui să cred că Băsescu a fost cel mai rău exemplu de făcut politică pentru că a minţit tot timpul.

Şi faptul că doamna Mungiu îl căinează pe Dragnea că-l hăituieşte justiţia mă scoate din sărite.

Mă bucur că toate forţele politice şi sociale s-au coalizat la proteste mâine în Bucureşti, politicile fiscale pot avea repercusiuni negative în domeniul privat, iar faptul că pesediştii vor să încalece justiţia ne dă fiori suplimentari. 
Aşa că bine au făcut ce-i care au protestat împotriva apariţiei lui Voiculescu şi a lui Adrian Năstase.


Pleşu intelectual fals!

Scormonind prin arhiva Adevărul a apărut un articol mai vechi al unui deontolog al corectitudinii politice. Acesta îl acuza pe Pleşu că îl cauţiona pe Vintilă Horia. Faptul că nişte neo stângişti nu au habar de istoria şi literatura română mă umple de tristeţe şi melancolie. O fi Pleşu criticabil, dar nu pentru că explică contextul istoric în care s-a situat tânărul Vintilă Horia, singurul scriitor român care a primit un premiu literar important.  

Această nebunie în a judeca într-o anume notă falsă a istoriei o repetă cu tristeţe şi războiul cu statuile confederate în SUA. Vor nu vor unii smintiţi, confederaţii fac parte din istoria SUA!

Uite că nici în Germani lucrurile nu sunt regulă! Coaliţia Jamaica nu s-a înfăptuit. Înţeleg de la Mircea din Germania că totul a fost prăbuşit de orgoliile liderilor liberali FDP,  geloşi pe verzi care se înţelegeau cu Mutti Angela.


Ce să te mai miri de România?

3 comentarii:

  1. “ALABAMA, get out and vote for Luther Strange - he has proven to me that he will never let you down!” Trump tweeted in ziua alegerilor. Vezi Joe pe cine a avut Trump ca favorit in alegerile interne GOP Alabama? In nici un caz Moore. Schimba sursele de informare. Time nu mai e de mult credibil, cu agenda de stanga. Treci si tu pe dreapta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au avut si republicanii un pedofil si Fucking Time face acum mare caz! De ce nu spune nimic de retelele de mii de pedofili neomarxisti (de-ai Clintonienei, ca nu degeaba este supranumita regina pedofililor) pe care Trump le-a dezmembrat? Si democratii nu prea au cum sa se dezica de ei ca ar ramane fara membri! Faci o mare confuzie, nu Trump are o istorie de hărţuiri sexuale, il confunzi cu violatorul Bill (sau esti din nou confuzat de Fucking Time).

      Ștergere
    2. LIKE (DESI E BLOG)

      Ștergere